Sa-l pomenim in rugaciunile noastre pe Parintele Arsenie Papacioc !

[glykys]

Dumnezeu sa il ierte si sa il aseze cu sfintii sai!
Dintre toti duhovnicii romani despre care am citit, pe el l-am descoperit cel mai tarziu, dar mi-e tare drag. A avut talantul curajului, al marturisirii in temnitele comuniste, a avut talantul dragostei de Dumnezeu, a fost pustnic, duhovnic minunat si ar fi putut fi un om de exceptie si in lume.
Mai apare si acum la Trinitas, in reclame, spunand ca cea mai mare greseala a omului este ca fuge de cruce.

Va recomand un articol despre Sfanta Taina a Cununiei scris de par. Papacioc - http://www.crestinortodox.ro/intervi...iei-70490.html



si altul din care selectez numai atat:

– Cu alte cuvinte, Preacuvioase Părinte, cine fuge de Cruce fuge de Dumnezeu?!

Părintele Arhimandrit Arsenie Papacioc: – Toţi Sfinţii Părinţi spun lucrul acesta. Aşa că nu ignoraţi, nu refuzaţi suferinţa. Nu căutaţi Crucea, dar dacă vine, ţineţi-o! Mântuitorul Iisus Hristos n-a vrut Crucea, dar când I S-a dat n-a mai lepădat-o. N-a cedat deloc. L-au jupuit, dar n-a cedat. N-a zis deloc precum vroiau duşmanii Lui. Aşa că numai şi numai prin Cruce putem ajunge la înviere, În concluzie, trebuie să ştii să mori şi să înviezi în fiecare zi. Pentru că viaţă înseamnă moarte continuă.
Părintele Arhimandrit Arsenie Papacioc: – Eu recomand o stare de veselie interioară, lăuntrică, din inimă, o stare ce înseamnă rugăciune neîncetată. O stare de veselie adevărată, degajată de problemele vieţii, de problemele cărărilor vieţii, ale unuia şi ale altuia. O stare de veselie, cu orice chip. Dacă-i întristare, se clocesc ouăle diavolului. Este o stare de absenţă, de întunecare. Dacă un om nu moare de pe poziţia de trăire, de înălţare, de steag, toată creaţia suferă. Noi trăim într-o mare unitate, toată creaţia lui Dumnezeu este o unitate. Daca ne despărţim de marea unitate, suntem pe poziţie de anulare, de auto anulare. Deci, recomand o poziţie de trăire. Pentru că tragedia întregii lumi trebuie plânsă ca propriile noastre păcate. Şi starea de rugăciune înseamnă o stare de prezenţă. Eu ca duhovnic ce toată ziua stau de vorbă cu lumea care are nevoie de verticalitate, nu recomand nevoinţe. Recomand o stare de prezenţă permanentă, care înseamnă recunoaşterea forţelor de bine din tine.
Restul aici -http://radubusila.md/?p=2859

[arwein]

Dupa un an de la trecerea la cele vesnice a Parintelui, poate ca ar fi bine ca cei care l-au intalnit direct sa ne impartaseasca si noua din amintirile lor, desigur fara detalii personale. Stiu ca pe forum sunt colegi care l-au intalnit nemijlocit, ne-ar fi de folos sa ne povesteasca si celor care nu au avut aceasa sansa!

[cristiboss56]

Se împlinesc, mâine, 19 iulie 2013, doi ani de la trecerea la Domnul a Părintelui Arsenie Papacioc, fostul duhovnic al Mănăstirii “Sfânta Maria” - Techirghiol, informează TRINITAS TV.

S-a născut în anul 1914, în satul Miseleanu, judeţul Ialomiţa. A urmat cursurile Şcolii de Arte şi Meserii din Bucureşti şi a intrat în viaţa monahală ca frate în anul 1947 la Mănăstirea Cozia. Tuns în monahism la Mănăstirea Antim din Bucureşti, în anul 1950, a devenit ieromonah pe seama Mănăstirii Slatina, la 26 septembrie, în acelaşi an. În 1951, după ce a devenit ieromonah, a fost numit preot spiritual în cadrul Seminarului Monahal de la Mănăstirea Neamţ. Între 1952 - 1958 a făcut parte din obştea Mănăstirii Slatina. În vara anului 1958 a fost arestat de autorităţile comuniste, pentru apartenenţă la „Rugul aprins”. A trecut prin mai multe închisori: Braşov, Jilava şi Aiud. A fost graţiat în anul 1964, după interminabile anchete şi torturi, alături de ceilalţi deţinuţi rămaşi în viaţă de la închisoarea Aiud.

După ieşirea din închisoare este numit preot în Ardeal, iar o perioadă a fost stareţ la Mănăstirea Cozia. Din anul 1976 a făcut parte din obştea Mănăstirii „Sfânta Maria” de la Techirghiol. A trecut la Domnul în ziua de 19 iulie a anului 2011, la vârsta de 96 de ani, şi a fost înhumat în curtea mănăstirii, în apropierea fântânii Sfântului Pantelimon.

[cristiboss56]

Mai fratilor, de ce oare nu iubim? De ce? Stam asa intamplator? Mergem in virtutea inertiei? Adica a venit ziua de azi, vine si ziua de maine. Dar auziti: veti fi obligati si certati si judecati – si eu si toti -, daca vorbim de rau in loc sa binecuvantam pe fratii nostri. Iata, acesta este lucrul de mare importanta: a nu vorbi de rau! Stiti ca parintele acela din Pateric, care era considerat mai lenevos in manastire, si imbolnavindu-se, a venit la el toata manastirea si cu staretul; si el era vesel. Si i-a spus staretul: „Esti vesel, frate, dar ai fost cam lenevut!” Si el a raspuns: „Asa este preacuvioase! Dar n-am vorbit de rau pe nimeni! N-am judecat! Si daca n-am vorbit de rau, Cel Care judeca ne-a spus: «Sa nu judeci, sa nu vorbesti de rau pe nimeni, ca nici Eu nu te judec pe tine!» Sa nu ma judece nici pe mine Hristos, ca nici eu n-am vorbit de rau pe nimeni!” Si stiti ce-a zis staretul? „Pace tie, fiule, ca si fara osteneala te-ai mantuit!”

Da! Pentru ca este o mare lupta interioara. Deci care este obiectivul? Sa ne biruim pe noi insine! Este o lupta interioara foarte mare: sa nu vorbesti de rau si sa iubesti! Da, este posibil!

Fratilor, cand a zis Hristos o vorba, totul este posibil! „Iubiti pe vrajmasii vostri!” (Matei 5,44). Nu este un lucru imposibil! A zis Hristos, deci este posibil! Dar ati incercat macar? Sau se stie numai din literatura sa iubesti pe vrajmasi? Ia incercati! O sa-mi spuneti: „Nu se poate!” Dar eu va raspund ca se poate. Si va raspunde Hristos ca se poate! Dar cum? Uite cum: incearca sa nu mai urasti pe vrajmasi! N-ai sa poti la nivelul zilei, nici poate la nivelul intregii vieti. Dar tu te lupti, te lupti si lupta asta este foarte harazita, foarte mult ajutata de harul lui Dumnezeu.

(Părintele Arsenie Papacioc)