![]() |
![]() |
|
|
#1
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Pe de altă parte, nimeni nu garantează că în altă parte a Universului nu funcționează legi care aici nu sunt nici măcar în stadiul de ipoteză pentru că nicio manfestare necunoscută nu poate fi observată; apoi știința studiază, nu funcționarea Universului, că deocamdată nu-i stă în putere(pentru care totuși emite ipoteze mai mult sau mai puțin rezonabile), ci lumea materială de pe Pământ. Am pus unui om de știință o întrebare în legătură cu perturbările care pot apărea în alte condiții astronomice la transmiterea curentului electric, iar el mi-a răspuns că se pot enunța legi ale fizicii doar pe baza observațiilor concrete și a verificării(confirmării) ipotezelor de lucru; poate că în alte condiții e imposibilă transmiterea curentului electric. Astfel, pe Pământ știința nu a enunțat încă(din informațiile mele) o lege a Binecuvântării lui Dumnezeu, care funcționează continuu(trebuie să fiți de acord că altfel nu înțeleg ce căutați aici), dar diferit chiar și aici pe Pământ în funcție de vrednicie. 18. Luați seama deci cum auziți: Celui ce are i se va da; iar de la cel ce nu are, și ce i se pare că are se va lua de la el.(Lc8,18) Estimarea nu se admite ca fiind o lege, iar exemplul dvs este logic în condițiile inteligenței omenești de pe Pământ; poate că pe soare e posibil ceea ce pe Pământ e imposibil. P.S. Off-topic. Last edited by Demetrius; 19.07.2012 at 17:54:00. |
#2
|
||||
|
||||
![]() Citat:
Citat:
Referinte. http://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%98tiin%C8%9B%C4%83 "Investigarea sau studiul naturii prin observație și raționament" Teologie ortodoxa: ICĂ Ioan, Pr., Alexandros Kalomiros, Andrei Kuraev, Doru Costache, Sfinții Părinți despre originile și destinul cosmosului și omului. Sibiu: Deisis, 2003. KALOMIROS Alexandros, Dr., De la Facere la Apocalipsa, București: Lumea credinței, 2005. LEMENI Adrian, Adevăr și comuniune. București:Editura Basilica, 2010. LEMENI Adrian, Aspecte apologetice contemporane. București: Asab, 2010. LEMENI Adrian, Repere patristice în dialogul dintre teologie și știință. București: IBMBOR, 2007. LEMENI Adrian, Sensul eshatologic al creației. București: Asab, 2010. LEMENI Adrian, Teologie ortodoxa și știință. București: IBMBOR, 2007. LUCA al Crimeei, Sfântul, Puterea inimii, trad. Savga Evdochia, Bucuresti: Sophia, 2010. NESTERUK Alexei, Light from the East: Theology Science and the Eastern Orthodox Tradition, Minneapolis: Fortress Press, 2003. NESTERUK Alexei, Universul in comuniune, trad. Mihai-Silviu Chirilă. București: Curtea Veche, 2009. PUHALO Lazăr, IPS, Dovada lucrurilor nevăzute. Ortodoxia și fizica modernă, trad. Corina Stavinschi, Doina Ionescu. București: XXI Eonul Dogmatic, 2005. Daca doriti sa discutam subiecte stiintifice va invit sa deschideti topicuri adecvate. De asemnea precizez ca referintele stiintifice trebuie sa corespunda paradigmei stiintifice actuale intrucat nu sunt interesant de presudo-stiinta. Mutumesc pentru intelegere. |
|