Rugaciune si practica

În prealabil postat de AGabriela

si toate acestea pentru niste sentimente neimpartasite si nu numai (mentionez ca nu tin neaparat sa fiu cu omul respectiv caci ce stiu eu daca el imi este de folos sau eu i-as fi lui de folos spre mantuire), dar vreau sa se cuibareasca in sufletul meu dragostea. Cum sa iubesc daca Duhului cel Sfant nu reusesc sa-I fac loc in sufletul meu?

Pesemne tocmai aici e explicatia, in cuvintele dvs.: iubiti atat de mult pe altcineva, incat nu mai e loc si pentru Domnul, decat intr-un colt al constiintei si pe buze... Asa patim cu totii cand lasam sa se inverseze in noi ordinea prioritatilor.
Apoi ne plangem ca nu mai simtim harul etc.
Pai da, ca l-am jertfit de mult pe-o dragoste pamanteasca. Stiu cum e. Imi pare rau ca traiti aceasta...
Ce sa zic... Eu am continuat sa ma rog, asa cum am reusit. Cand m-am simtit foarte rau, adica pur si simplu coplesit, am aflat intr-o biserica sau alta alinare.
Odata m-am dus mort sufleteste la Sfanta Liturghie, la o bisericuta mititica, undeva... Nu speram nimic, eram mort sufleteste.
Si nu stiu cum s-a intamplat, insa pe masura ce slujba curgea, incet incetisor inima mea s-a despietrit, lacrimile mele au inceput sa curga, simteam ca nu sunt nici singur nici parasit... Si, ca un facut, parintele a tinut o predica parca pentru mine, special: a vorbit dumnezeieste despre ce inseamna a avea pe Hristos in mijlocul universului nostru sufletesc, despre Soarele duhovnicesc si despre Primavara duhovniceasca... Cand am iesit din biserica am simtit ca sunt o alta persoana decat cea care intrase. Si lumea toata era buna si frumoasa. Si am tras adinc aer in tot pieptul, inainte atat amar de vreme chinuit, si am plans. De data asta de fericire!
Asadar, continuati sa faceti ca tot crestinul: cereti, bateti, staruiti!
Altadata eram intr-un mare necaz si nu mai aveam putere sa il duc, eram coplesit de neputinta. In moemtul cel mai greu am cazut ca seceratla pamant (nu stiu de unde am avut tasnirea aceea) si am strigat in hohote: "Tata, ajuta-ma!" si in secunda imediat urmatoare, INSTANTANEU, a pierit tot greul. Instantaneu, intelegeti va rog...

Asadar, ce sa zic... Continuati. Cu toata sinceritatea, fara ocolisuri sau idei prefabricate.
Domnul sa va ocroteasca mereu si sa va lumineze calea!