Harul nu se impartaseste doar prin Sacramente

În prealabil postat de Eugen7

Consider ca eu trebuie sa vorbesc mai putin iar Sfintii Parinti mai mult.

Ati repetat deja aceasta afirmatie frumoasa, care, asa cum o formulati, va face cinste.
Gasesc eu aici nu numai cinstirea Sfintilor Parinti ci si modestia care se cuvine, luciditate, o pozitie de umilinta constienta, nebolnavicioasa. Precum si o forma de prudenta, de vigilenta.
Intr-un cuvant, ne aratati prin aceste cuvinte ca va tineti la nevointa smerita in planul gandirii si al vorbirii. Si nu sustin deloc ca o faceti cu vreun scop demonstrativ ci, pur si simplu, cred ca asa reiese, de la sine, din postarile dvs.
In plus, ati recomandat mereu o serie de lucrari care dezvolta pozitiile pe care le-ati sustinut pe scurt, in postarile dvs. Aceasta pentru a ne impartasi si noi din aceleasi izvoare.
Bun lucru socotesc ca faceti! Fiti binecuvantat!

Am insa un neajuns personal, o dorinta evident subiectiva, pe care o formulez fara sa cer neaparat sa ii dati curs, desigur: sunt mereu nemultumit de intalnirile dintre oameni care se rezuma la idei, trimiteri spre livresc, lupte conceptuale, ciocniri de paradigme, turnuri de carti si articole etc.
Am asteptarea, poate nerealista, de a trai intr-o lume, fie si virtuala, in care sunt dezvoltate si alte componente ale fiintei: trairi si sentimente, atitudini afective, experiente personale, franturi din incercarile de a concretiza o idee sau alta, intamplari personale sau din lumea apropiata care sa ilustreze ori sa ridice semne de intrebare privind conceptele frumos asezate in fraze. Pe scurt, spre a nu trai sentimentul ca ma aflu intr-o sala de conferinte academice, nazuiesc dupa un ciob de marturisiri personale care sa coloreze, sa insufleteasca, sa anime, sa incite la un zvacnet al inimii.

De aceea, Eugen, va intreb cu gravitate si cu emotie cat se poate de gingasa, cat pot eu de acurat: dumneavoastra, Eugen, iubiti intr-adevar Ortodoxia si pe Sfintii Parinti? Cat priveste cartile si ordinea cognitiva (ca sa va citez) a reflectiei, pe acestea sunt convins deja ca le iubiti. Se vede limpede, cu ochiul liber, cata energie patristica va insoteste, va protejeaza, va inmanuseaza, ca un halou, ca un nor diafan, extremitatea cefalica.

Nu va suparati pe mine, pacatosul, sunt doar un om insetat de oameni patrunsi de dragoste, strabatuti si cutreierati de duhul iubirii si al frumosului, din cap... pana-n picioare.
Dar cum sa mi se vada picioarele indragostite de carari frumoase, de cranguri inverzite si alte locuri de petrecere, cata vreme aici suntem pe forum, iar nu fata catre fata - imi veti reprosa, poate...
Prin exprimarea verbala a concretului, prin dezvaluiri, fie si foarte pudice, ale unor experiente concrete de viata traite de oameni in carne si oase, pe pamant, pe cararile experiate ale Ortodoxiei.
A sustine o pozitie doar prin citate si extrase este un lucru incomplet, o comunicare ciuntita, o ASCUNDERE, un simptom al fricii si neincrederii in actul de impartasire dintre oameni. O pretiozitate, un avatar al refugierii prea indelungate in cutiuta cu jucarii a universului livresc. In definitiv, un refuz de con-vietuire intre un semen (om intreg, cu intreaga lui fiinta) si alt semen.
Forumul isi trage rostul si din satisfacerea nevoii oamenilor de afiliere, de impartasire, de sustinere. Dar oamenii nu sunt idei in trup! Ci sunt trupuri, mai intai, cu tot ce le anima (iar aici e un intreg si nesfarsit domeniu sufletesc) pe care infloresc idei si sentimente - fie ele cat mai inalte, mai induhovnicite de se poate!...
Va invit asadar, ca o rugaminte careia desigur nu sunteti obligat sa ii dati curs, la o completare/largire/imbogatire a discursului.
O coborare oarescare, o exemplificare, o ilustrare cat de mica, vreun neajuns, vreo mica si delicata izbinda, o dilema concreta pe marginea inaltelor trimiteri livresti, daca nu cer prea mult...
Ma iertati!