Scrisoare deschisa adresata de Pavel Corut domnului Daniel Ciubotea, seful bisericii

[EMANUEL]

«Zis-a cel nebun întru inima sa: „Nu este Dumnezeu!”»(Ps. 13, 1; 52, 1)
„Sf. Ioan Damaschin demonstrează că tăgăduirea existenţei lui Dumnezeu se opune gândirii logice. Ca atare, numai un nebun îl poate nega pe Dumnezeu.”(nota de la Ps. 13, 1 din Ediţia Jubiliară a Bibliei – B.V.Anania, 2001)

Susțineți că îl cunoașteți pe preafericitul ca pe un om „inteligent, cult, frământat de responsabilitățile unei funcții”, cu o „personalitate complexă și evoluată”. Totuși, îi cereți să vă răspundă contradicțiilor din mintea dumneavoastră. Citiți cu atenție și răbdare Ediția Jubiliară a Bibliei, cu toate notele(de la subsolul paginilor) și veți găsi răspunsurile. Vai de omul care nu citește Biblia și nu meditează asupra ei! Acela trăiește degeaba.

1. Cum vă puteţi numi civilizat, moral, în ciuda faptului că vă adresați patriarhului țării cu „stimate domnule”? În orice instituție se respectă profesiile, funcțiile, gradele: „domnule” doctor, avocat, judecător, profesor (director, director general, inspector, inspector general), colonel, general, general maior ș.a.m.d. Ca oameni civilizați trebuie să respectăm etica și regulile bunului simț, iar atunci când greșim să ne cerem scuzele de rigoare. Așadar conducătorului Bisericii îi spunem „patriarh” fiindcă este întâiul dintre ierarhi și ne reprezintă Biserica pe plan internațional. Așa cum pe Avraam, Isaac și Iacov îi numim „patriarhi”, pentru că din ei s-a ridicat neamul evreilor, tot așa conducătorului Bisericii unui neam îi spunem „patriarh”.
De ce formulați „judeo-creștini”? Doar iudeii care au acceptat creștinismul se numesc astfel, restul ucenicilor lui Hristos, dintre neamuri, numindu-se creștini(F.A. 11, 26). Dumnezeu a dat poporului evreu, prin Moise, Decalogul(Iș. 20, 1-17) și tot Dumnezeu a zis: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți!”(Lv. 19, 18). Dacă ar fi făcut omul așa, nu ar fi încălcat nicio poruncă. Dacă poporul a încălcat poruncile, Dumnezeu este abominabil sau omul? „Dumnezeu pedepsește numai după dreptate și în cunoștință de cauză, și niciodată din ignoranță sau capriciu”(nota de la Fc. 18, 20-21; vezi și Lc. 17, 28; Ap. 18, 5 și notele; citiți cu atenție și capitolele 17-20 din Levitic). Pe Cain, primul criminal, Dumnezeu nu îl pedepsește cu moartea, doar îi pune un semn și îl alunga, îl desparte de ceilalți frați. Dacă l-ar fi pedepsit în felul acesta, ar fi fost un exemplu pentru toți, de aici înainte, iar Lameh, al șaptelea om pe linia lui Cain, nu ar fi ajuns primul poligam și criminal în serie. De asemenea, nici omenirea dinainte de potop nu ar fi facut păcate strigătoare la cer. Dumnezeu i-a îngăduit pentru că răbdarea Lui este îndelungată, El așteaptă întoarcerea omului, dar omul, nevrând să se căiască, își atrage osândă: «Pământul însă se stricase în fața lui Dumnezeu și se umpluse pământul de silnicie. Și iată a căutat Domnul Dumnezeu spre pământ, și iată, era stricat; căci tot trupul își stricase calea sa pe pământ. Și Domnul Dumnezeu a zis către Noe: „Sosit-a înaintea feței Mele sfârșitul a tot omul, căci din pricina lor s'a umplut pământul de silnicie; și iată, Eu îi voi pierde pe ei și pământul”»(Fc. 6, 11-13; vezi și nota). Dumnezeu i-a răbdat 2500 de ani, dar, deoarece nu au vrut să se întoarca, i-a răsplătit după faptele lor. După potop, Dumnezeu are aceeași răbdare: „(...) căci pân'acum păcatele Amoreilor nu și-au ajuns la vârf”(Fc. 15, 16; vezi nota și trimiterea). Dumnezeu, pe cei care Îl ascultă, îi avertizează atunci când are de gând să îi pedepsească pe păcătoși(Ap. 18, 4; Is. 48, 20; 52, 11; Ir. 50, 8; 51, 6,9,45; Za. 2, 10-11; 2 Co. 6, 17 și trimiterile). Citiți cu atenție Decalogul(Iș. 20, 1-17 și notele) și trimiterile. Nu-L numiți pe Dumnezeu abominabil pentru faptele omului.
Primul nume al lui Dumnezeu în Biblie este Elohim, iar, în primele două cărți ale Bibliei, Dumnezeu este menționat de evrei sub cel puțin paisprezece denumiri: YHWH/Iahvé=Domnul; Elohim=Dumnezeu; Adonai=Domnul; Adonai Iahvé=Domnul Dumnezeu; Iahvé Elohim=Domnul Dumnezeu; Iahvé Sabaot=Domnul Sabaot sau Domnul Atotțiitorul; Șaddai=Puternicul; El-Olam= Dumnezeul-Cel-Veșnic(Fc. 4, 26 și nota); El Elyôn=Dumnezeul Cel Preaînalt(Fc. 14, 18 și nota); Iahvé-Ire=Domnul vede/Domnul poartă de grijă(Dumnezeu-proniator, Dumnezeu-teofanic)(Fc. 22, 14 și nota); Ismael=Dumnezeu aude(nume propriu)(Fc. 16, 11 și nota); Yaaqob-El=Dumnezeu să ocrotească(Dumnezeu Ocrotitorul)(Fc. 25, 26 și nota); Israel=Dumnezeu se luptă/cel ce se luptă cu Dumnezeu(nume propriu)(Fc. 32, 28 și nota); El-Elohe-Israel=Dumnezeu, Dumnezeul lui Israel(Fc. 33, 20 și nota); El Șaddai= Dumnezeu-Atotputernicul(Fc. 35, 11 și nota); Iahvé =„Eu sunt Cel ce este” („ființa prin ea însăși”, „care conține în sine propria-i cauzalitate”, „existența în sine, singura realitate adevărată și cauza unica a tuturor realităților”)(Iș. 3, 14-15 și nota); Iahvé-Nissi =Dumnezeu este steagul meu(Iș. 17, 15 și nota); Îngerul Domnului=Domnul Însuși, „în chipul în care li se face El accesibil oamenilor(Fc. 16, 7-14; 32, 24-30 și notele)”(nota de la Iș. 3, 2); Ata-El-Roi=Tu ești Dumnezeu Atotvăzător(Edițiile Sinodale ale Bibliei) (Fc. 16, 13). Sunt și unele expresii în care este inclus numele lui Dumnezeu, cum ar fi: Betel=Casa Lui Dumnezeu(Fc. 28, 19 și nota); Penuel/Peniel=Fața lui Dumnezeu(Fc. 32, 30); Mihael=Cine este ca Dumnezeu?(nume propriu); Emanuel=Dumnezeu e cu noi(nume propriu) ș.a. Prin urmare, „Sabaot, Iahve, Adonai, Eli, Elohim” sunt unele dintre denumirile lui Dumnezeu, nu sunt nicidecum „niște zei abominabili ai sălbaticilor israeliți”. „Elohe”, „Elahi”, „Eloi”, „Eli”, „El”, sunt derivate ale lui „Elohim”= Dumnezeu(nota de la Mc. 15, 34 și Fc. 35, 7).
Dumnezeu l-a ales pe Avram la 75 de ani(Fc. 12, 4). Sarai, soția acestuia, era mai tânără cu 10 ani(Fc. 17, 17). De la plecarea din Haran până la ajungerea în Egipt au trecut cel puțin 5 ani. Așadar, Sarai avea cel puțin 70 de ani, deci nu era tânără, să poată întreține „relații sexuale contra cost cu faraonul”. Dumnezeu nu a lăsat pe Faraon, adică pe regele Abimelec(notele de la Fc. 12, 15; 12, 9 și 20, 1), să se atingă de Sarai: „Eu sunt Cel ce te-am ferit să păcătuiești împotriva Mea; iată de ce nu ți-am îngăduit să te atingi de ea. Și acum dă-i omului femeia înapoi, căci el e prooroc și se va ruga pentru tine și vei trăi; dar dacă nu o dai înapoi, să știi că negreșit vei muri, tu și toți ai tăi”(Fc. 20, 6-7). Atunci Abimelec a înapoiat-o pe Sarai soțului ei.
Dumnezeu l-a ales pe Avraam să ridice din el un popor(între celelalte popoare păgâne), să-l educe, ca nașterea lui Mesia să fie posibilă, pentru răscumpărarea întregului neam omenesc, dar fiind înconjurat, de jur împrejur, de idolatri, uneori a împrumutat obiceiurile acestora. Mâhnindu-se, Dumnezeu și-a retras binecuvântarea, venind peste ei blestemele(dacă Dumnezeu, Care este Viața, Și-ar retrage harul, bunăvoința, când păcătuim, omenirea ar muri, Pământul ar fi plin de cadavre; dar Dumnezeu este iertător, vă așteaptă să vă căiți, pentru că ați făcut blasfemii). Când omul greșește, lui Dumnezeu Îi pare rău, fiindcă omul se autoexclude de la binecuvântare. Păcătosul nu poate primi binecuvântarea decât după pocăință.
Dumnezeu este mai mult decât perfect: este DUMNEZEU, n-are termeni de comparație.

2. Referitor la ceea ce susțineți despre știință, știți că orice teorie are o contra-teorie. Până mai ieri știința susținea că suntem alcătuiți din materie; azi susține că suntem din energie condensată.
Din câte îmi amintesc, acum două decenii și ceva, când eram student, am învățat că Adam a apărut în istorie în anul 5509 î.Hr., acest an fiind rezutatul calculelor tuturor listelor genealogice, de la Adam la Hristos. Unde afirmă Biblia că „geneza universală a avut loc în anul 3760 î.e.n.”? Sunteți sigur că știința nu greșește? Ați aflat că, recent, știința se pune de acord cu Biblia? Biblia susține că Noe s-a oprit cu arca pe muntele Ararat: „Corabia s-a odihnit pe muntele Ararat” (Fc. 8, 4 și nota). Arheologii au găsit rămășițe ale corabiei în acel loc. Biblia susține că Moise a trecut cu poporul evreu prin Marea Roșie(Iș. 14). Știința a descoperit un drum înălțat pe fundul mării, de la un mal la altul, cu rămășițele armatei lui Faraon: o roată de aur(a căruței lui Faraon), arme, scuturi etc. (vezi mai multe exemple pe http://www.creationism.org/romanian/BibleSci_ro.htm).

Dacă Dumnezeu a făcut lumea din nimic, de ce nu ar fi putut să se întrupeze pe Terra, în pântecele unei fecioare? „Pentru aceasta, Domnul Însuși vă va da un semn: Iată, fecioara va purta în pântece și va naște fiu și-L vor chema cu numele de Emanuel”(Is. 7, 14 și notele). Ce credeți despre Dumnezeu? Că e limitat? Dumnezeu este în toate și toate ființează în Dumnezeu; prin urmare și Fecioara era a lui Dumnezeu și în Dumnezeu, „fiindcă toți trăiesc întru El”(Lc. 20, 38). Viața ei curată a învrednicit-o să se întrupeze într-ânsa Fiul lui Dumnezeu.

[EMANUEL]

3. Jeshua Meshiah(în ebraică), echivalentul lui Iisus Hristos(în greacă), nu este zeificat în secolul al IV-lea. În apa Iordanului, când este botezat de către Ioan, Dumnezeu Tatăl zice: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit întru Care am binevoit!”(Mt. 3, 17) Tatăl vorbește din cer, Fiul se botează în apă și Duhul Sfânt se pogoară peste Fiul în chip ca de porumbel(Sfânta Treime), pentru ca noi să înțelegem că El este Prințul Păcii Eterne: „Pace vă las vouă, pacea mea v’o dau; nu precum v’o dă lumea v’o dau Eu”(In. 14, 27). Pe muntele Tabor, la Schimbarea la față, Dumnezeu Tatăl spune: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit întru Carele am binevoit; de Acesta să ascultați!”(Mt. 17, 5) Dacă Dumnezeu Tatăl ne poruncește să ascultăm de Fiul, dumneavoastră de ce Îl ponegriți?
Dacă Tatăl este Dumnezeu, Fiul ce este? Sf. Ap. Petru, în Mt. 16, 16-17 spune:«„Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu-Cel-Viu!” Iar Iisus, răspunzând, i-a zis: „Fericit ești, Simone, fiul lui Iona, că nu trup și sânge ți-au descoperit aceasta, ci Tatăl Meu Cel din ceruri”». Sf. Ap. Toma, în In. 20, 28, mărturisește: „Domnul meu și Dumnezeul meu!” Mântuitorul Însuși se numește Fiu al lui Dumnezeu, zicând „Eu și Tatăl Meu una suntem”(In 10, 30); „fiindcă Eu am spus: Sunt Fiul lui Dumnezeu”(In. 10, 36; citiți In. 10, 1-39). Prin urmare, Iisus Hristos este declarat Dumnezeu, de către contemporani, încă din timpul vieții sale pe Pământ, dar și după Înviere (vezi și In. 1, 1-4 și Flp. 2, 5-11 și notele).
Despre Duhul Sfânt se vorbește în Fc. 1, 2: „Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor”, în In. 15, 26: „Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu vi-L voi trimite de la Tatăl, Duhul Adevărului, Cel ce din Tatăl purcede”, în F.A. 5, 3-4: „Anania, de ce ți-a umplut Satana inima ta ca să minți Duhului Sfânt(...)? Nu oamenilor ai mințit, ci lui Dumnezeu” (vezi și Jd. 6, 34; 14, 6; 15, 14; 1 Rg. 11, 6; 16, 13; In. 14, 26; 16, 13; F.A. 2, 4; 10, 38; 1 Tim 4, 1; Evr. 3, 7; Ap. 2, 11. și notele).
„Elohim” are terminația de plural(Fc. 1, 1-3 și notele). Fc. 1, 26: „Să facem om după chipul și asemănarea Noastră”. Tatăl a zis, Fiul a creat și Duhul Sfânt a dat viață. Fc. 3, 22: „Iată, Adam a devenit ca unul dintre Noi”, 11, 7 (și nota): „Hai să Ne pogorâm și acolo să le încâlcim graiul” . Sfânta Treime se mai arată la stejarul Mamvri, în Vechiul Testament: „Doamne, dac'am aflat har în ochii Tăi, nu-l ocoli pe robul Tău!” (Fc. 18, 3 și nota). Binecuvântarea arhiereului Aaron (și a fiilor săi, preoții) peste poporul evreu era în numele Sfintei Treimi: „Domnul să te binecuvinteze și să te păzească! Domnul să-Și lumineze fața spre tine și să te miluiască! Domnul să-Și ridice fața spre tine și să-ți dăruiască pace!” (Nm. 6, 24-26); Ps. 32, 6: „Prin cuvântul Domnului s'au întemeiat ceruruile, iar puterea lor, prin Duhul gurii Sale” ; Is. 41, 1 (și nota): „Duhul Meu L-am pus peste El” (vezi și Is. 44, 3; 48, 16; 59, 21; 61, 1 și notele). Daniel(proorocul), în cartea sa, îl numește pe Tatăl „Cel-Vechi-de-Zile”, în 7, 9,13,22 etc. și „Cel Preaînalt”, în 7, 18,22,25,27, pe Fiul, „Cel-Uns–Cel-Vestit/Unsul Principe/Mirul”, în 9, 25-26 și notele, și „Fiul Omului”, în 7, 13; 10, 5,16,18, iar în 4, 8 vorbește despre Duhul Sfânt: „Îl poartă într'ânsul pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu” (vezi și nota), în 4, 18: „căci în tine este Duhul Sfânt al lui Dumnezeu”, precum și în 5, 14: „că'n tine este Duhul lui Dumnezeu” (și nota). Mântuitorul, în ziua Învierii, când Se arată apostolilor, le spune: „Datu-Mi-s’a toată puterea în cer și pe pământ. Drept aceea, mergeți și învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh”; Iisus, fiind Dumnezeu înviat, a primit toată puterea, în cer și pe pământ, și rostește numele Sfintei Treimi; deci, nu oamenii au înființat Sfânta Treime, ci Ea ființează din veci. Sf. Ap. Pavel încheie epistola a doua către Corinteni spunând: „Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu Tatăl și Împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți! Amin.”(2 Co. 13, 13)
Lentulus Publius, în scrisoarea sa către Senatul Romei îl descrie pe Iisus: „Se poate vedea astăzi, în Iudeea, un om de o virtute singulară. De talie mare, este bine format; aerul său este dulce și venerabil, părul său, de o culoare pe care nu o poți compara cu nimic, cade în bucle până sub urechi, de unde se revarsă pe umeri cu multă grație. Este împărțit în două, cu cărare în mijlocul capului, în maniera Nazireilor.
Are fruntea largă și netedă, iar obrajii sunt ușor împurpurați; nasul și gura îi sunt formate cu o admirabilă simetrie, barba-i deasă și de o culoare ce corespunde pletelor sale, coboară un pic sub bărbie, împărțită la mijloc. Ochii îi sunt strălucitori, limpezi și senini. Fie că vorbește, fie că se mișcă, o face cu eleganță și gravitate. El mustră cu prestanță, sfătuiește cu dulceață. Niciodată nu a fost văzut râzând, dar a fost văzut adesea plângând. Este măsurat, foarte modest și foarte înțelept.
În sfârșit este un om care, prin marea-i bunătate și dumnezeieștile lui perfecțiuni întrece pe toți oamenii.”
Apocrifele au fost scrise de oameni certați cu Dumnezeu(„ca privind să privească și să nu vadă, și auzind să audă și să nu înțeleagă, ca nu cumva să-și revină și să li se ierte” - Mc. 4, 12 și nota), care nu au înțeles creștinismul, și le-au pus pe seama unor personalități din Biserică. Aceștia au scris, de multe ori, tendențios, denaturând adevărul. Apocrifele nu sunt autentice, nu sunt din aceeași perioadă cu Noul Testament, care apare în secolul I(44-98 d.Hr.).

4. Conform Evangheliei după Matei, Miriam/Maria are un singur Fiu, pe Iisus(1, 25 și nota: „Adverbul-prepoziție héos=până, până ce, până când, are și semnificația de continuitate, perpetuitate”. Este folosit și în 2 Rg. 6, 23, unde spune despre Micol, fiica lui Saul, soția lui David, că „n’a avut copii până în ziua morții ei”. După ce a murit, Micol a mai născut?)(Lc. 2, 7 și nota). Frații Domnului, Iacob, Iosif, Simon, Iuda, sunt amintiți(surorilor nu le este menționat numele) în Mc. 6, 3(citiți și notele de la Mt. 12, 46, respectiv Fc. 29, 12). Aceștia sunt verii primari ai lui Iisus, fii Mariei lui Cleopa, „sora mamei Lui”(In. 19, 25). Această Marie este „mama lui Iacov cel mic și a lui Iosif”(Mt. 27, 55-56; 27, 61; 28, 1; Mc. 15, 40-41,47; 16, 1; Lc. 24, 10)! În Sfintele Evanghelii sunt pomenite trei sau patru femei cu numele Maria: mama lui Iisus, Maria Magdalena, Maria lui Cleopa sau/și „sora mamei Lui”: unii exegeți susțin că Maria lui Cleopa și „sora mamei” lui Iisus sunt două persoane diferite, iar alții susțin că „sora mamei Lui” este Maria lui Cleopa(pr. prof. dr. Vasile Mihoc -„Meditații la Evangheliile Duminicilor Triodului și Penticostarului”, Editura Teofania, Sibiu-2008, pag. 125-133).
Iisus Hristos S-a născut din veci din Tatăl(„Fiul Meu ești Tu, Eu astăzi Te-am născut”- Ps. 2, 7 și nota; „Din pântece mai înainte de luceafăr Te-am născut”- Ps. 109, 3),iar, „la plinirea vremii”, S-a întrupat din Fecioara Maria. Prin urmare, Fecioara Maria este Născătoare de Dumnezeu și Maica Domnului: „Acesta mare va fi și Fiul Celui-Preaînalt Se va chema(...)”(Lc. 1, 32); „Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine și puterea Celui-Preaînalt te va umbri; pentru aceea și Sfântul Care Se va naște din tine Fiul lui Dumnezeu se va chema”(Lc. 1, 35); „Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile; că mi-a făcut mie mărire Cel-Puternic – și sfânt este numele Lui – și mila Lui din neam în neam spre cei ce se tem de El”(Lc. 1, 48-50; citiți tot capitolul).
Cum de puteți să-i numiți „sălbatici” pe oamenii lui Dumnezeu („sălbaticii episcopi”)? Nu vă întrebați și câtă literatură au dăruit omenirii acești „sălbatici”?

5. Mântuitorul a făcut minuni palpabile, recunoscute de contemporani (Mt. 4, 23-24; 9, 18-25; Lc. 7, 11-17; In. 11, 1-45 ș.a.). La fel au făcut și ucenicii lui(F.A. 9, 36-42; 20, 7-12 ș.a.)(în Vechiul Testament, proorocul Ilie Tezviteanul săvârșește o înviere în 3 Rg. 17, 17-24, iar ucenicul acestuia, Elisei, a săvârșit două învieri, în 4 Rg. 4, 14-37 și în 13, 20-21 ș.a.). Ucenicii ucenicilor au făcut și ei asemenea, până în zilele noastre. Citiți „Patericul”, „Viețile Sfinților”, „Proloagele”etc. și mergeți la biserică. Nu puteți vedea minunile dacă nu credeți. Iisus Hristos îi întreba pe oameni „crezi tu/credeți voi?” sau le spunea „fie după credința ta/voastră”. Nu ați auzit că și în zilele noastre se fac minuni, că unii bolnavi se vindecă de boli incurabile în urma rugăciunilor preoților? Eu am văzut minuni!
Mântuitorul Iisus Hristos a fost trimis de Tatăl pe pământ, iar în ziua Învierii spune Apostolilor: «Pace vouă! Așa cum Tatăl M’a trimis pe Mine, tot astfel și Eu vă trimit pe voi. Și zicând acestea, a suflat asupra lor și le-a zis: „Luați Duh Sfânt!, cărora le veți ierta păcatele, li se vor ierta; cărora le veți ține, ținute vor fi”»(In. 20, 21-23). Mântuitorul a întemeiat Biserica, a hirotonit pe apostoli, i-a trimis să învețe și să boteze mulțimile, asigurându-i că El este cu ei până la sfârșitul veacului(și în veșnicie). Apostolii au hirotonit episcopi(„te-am îndemnat să rămâi în Efes ca să le poruncești unora să nu învețe învățături străine”(1 Tim. 1, 3); „te îndemn să reînsuflețești harul lui Dumnezeu care este în tine prin punerea mâinilor mele”(2 Tim. 1, 6 și nota); „te-am lăsat în Creta, ca să pui rânduiala în cele ce-au mai rămas și ca'n fiecare cetate să așezi preoți așa cum ți-am poruncit eu”(Tit 1, 5 și nota)), preoți(F.A. 6, 7; 11, 30; 14, 23 și notele) și diaconi(F.A. 6, 6 și nota). Prin urmare, preoția de azi este „legitimată”(„mandatată”) direct de către Dumnezeu Tatăl, prin Iisus Hristos.

[EMANUEL]

6. O împărăție are supuși - Iisus Hristos are miliarde de adepți. Nu este oare Împărăția lui Dumnezeu pe Pământ, în inimile tuturor celor care cred? «Și fiind întrebat de farisei: când va veni împărăția lui Dumnezeu?, El le-a răspuns: „Împărăția lui Dumnezeu nu vine în chip văzut. Și nici nu vor zice: Iat-o, e aici!, sau: Acolo! Că iată, împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru”»(Lc. 17, 20; citiți tot capitolul).
Creștinismul nu este o sectă și nici nu a derivat din vreo sectă. A fost întemeiat de Mântuitorul și continuat de ucenicii Lui.
Iisus Hristos nu este dictator: „Dacă voiește cineva să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie”(Mc. 8, 34). Așadar, nu obligă pe nimeni să-L urmeze, nici pe cei ce voiesc să se lepede de El nu îi oprește. El nu a cerut nimănui să omoare pe cineva, dimpotrivă, El spune: „Întoarce sabia ta la locul ei, că toți cei ce scot sabia, de sabie vor pieri”(Mt. 26, 52).

7. Citiți cap.25-31 din Ieșire, despre cortul mărturiei și toate ale sale și cap.8 din cartea 3 Regi, „Sfințirea Templului lui Solomon”. Mântuitorul Iisus Hristos ne sfătuiește să ne rugăm în ascuns, în inimile noastre(Mt. 6, 6), dar a propovăduit Evanghelia(și S-a rugat: „Casa Mea, casă de rugăciune se va chema”–Mt. 21, 13) în sinagogi și în templu(Mc. 6, 1-2; Lc. 2, 46-49 și nota), în public, nu în ascuns. Dumneavoastră ne recomandați să ne rugăm în ploaie, în ninsoare, în arșița soarelui etc. sau în biserică?

8. Patriarhia Română nu are taxe de cult impuse(v-a obligat cineva să donați ceva ce nu ați dorit?). Fiecare parohie(comunitate) își hotărăște taxele; nu impune nici altor culte anumite taxe. Dumnezeu spune ca preotul să trăiască de la altar(Nm. 18; Dt. 18, 1-8; 1 Co. 9).
Tot ce s-a retrocedat a fost cândva averea Bisericii. De-a lungul istoriei, domnitorii, boierii sau chiar simplii oameni au ridicat lăcașe de cult și au făcut donații.
Tot ce deține o parohie(mănăstire ș.cl.) aparține tuturor membrilor ei, nu preotului, starețului ș.a.m.d. sau patriarhiei.

9. Dumnezeu a creat lumea nevăzută(pentru noi), a îngerilor. Primul între ei, Lucifer, a râvnit tronul lui Dumnezeu, având voință liberă(liberul arbitru). Din această cauză a fost alungat(surpat, nu desființat sau omorât) din cer, el și toți cei care l-au urmat: „Cum a căzut din cer Luceafărul, cel ce răsărea dimineața! Cel ce tuturor neamurilor le trimitea porunci, acum e zdrobit la pământ. Dar tu ai zis în cugetul tău:
– În cer mă voi sui, deasupra stelelor cerului îmi voi așeza tronul, pe muntele cel înalt voi ședea, deasupra munților înalți cei dinspre miazănoapte; deasupra norilor mă voi ridica, fi-voi asemenea Celui-Preaînalt...
Dar acum tu în iad te vei pogorî, în chiar temeliile pământului”(Is. 14, 12-15);
«Și le-a zis: „Văzutu-l-am pe Satana din cer ca un fulger căzând”»(Lc. 10, 18)(vezi și In. 12, 31; Ap. 9, 1; 12, 8-9 și trimiterile acestora). Acești îngeri, cei căzuți, au devenit „personajele malefice antidivine: satan, diavol, drac, demon etc.” Dumnezeu nu îi distruge pentru că este Iubire. Dumnezeu îi îngăduie, în virtutea liberului arbitru. Diavolul știe, însă, că într-o zi v-a fi legat, alungat în iad: „Ce este nouă și Ție, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Venit-ai aici mai înainte de vreme ca să ne chinuiești?”(Mt. 8, 29 și nota). „Și diavolul care-i amăgise a fost aruncat în iezerul de foc și de pucioasă, unde este Fiara și Profetul Mincinos, și vor fi chinuiți acolo, zi și noapte, în vecii vecilor”(Ap. 20, 10 și nota).
Fanaticii religioși sunt bolnavi mintal. Ei au fost îndrumați de Cel Rău, nu de Dumnezeu. Dumnezeu nu dorește moartea nimănui.

10. Iudaismul se bazează pe legea Vechiului Testament, iar creștinismul pe cea a Noului Testament. Dumnezeu nu a ales un popor, a ales un om drept, pe Avraam, din care a ridicat un popor, ducându-l în Țara Făgăduinței(Sfântă). În momentul răstignirii lui Hristos ei au căzut din binecuvântare și și-au cerut blestem: «Iar tot poporul, răspunzând, a zis: „Sângele lui asupra noastră și asupra copiilor noștri!”»(Mt. 27, 25)(romanii, în anul 70, le-au desființat regatul, dărâmând Ierusalimul și arându-l). Din acel moment toți creștinii, toți ucenicii lui Iisus, sunt „poporul ales”, „noul Israel”. Prin urmare și arienii(creștini) sunt aleșii lui Dumnezeu, la fel ca și toți oamenii de știință care au crezut și cred în El.

[EMANUEL]

11. Apariția raselor se datorează condițiilor de mediu: de-a lungul mai multor mii de ani, corpul uman a suferit anumite transformări, s-a adaptat.
De la Adam până azi nu sunt 5760 de ani, sunt 7528/7529: 5509(de la Adam la Hristos)+2012(de la Hristos până azi)+7-8(o eroare a lui Dionisie Exigul, care fixează anul 1 al erei creștine în anul 754 al erei romane, nu în anul 747; s-a descoperit o tăbliță la Șepur, pe care era consemnat anul 747 și următoarele: „Jupiter și Saturn în Constelația Peștilor”, un al doilea Soare pe cer, Steaua lui Iisus).
Nu cred că dumneavoastră ați citit Biblia, ci că vorbiți despre ea doar din ceea ce ați auzit de la alții, care, la rândul lor, au auzit de la alții. În Fc. 5, 4 este consemnat: „Zilele pe care le-a trăit Adam după nașterea lui Set au fost șapte sute de ani; și i s’au născut fii și fiice; iar de toate, zilele vieții lui Adam au fost nouă sute treizeci de ani; și a murit”. Credeți că în 930 de ani Adam a avut doar 3 copii? De ceilalți, „fii și fiice”, nu ați auzit? Copiii lui Adam s-au căsătorit între ei până când au avut nepoți. Apoi nu s-au mai căsătorit frații, ci verii.

12. Sunteți cumva antisemit? Ce aveți cu strămoșii poporului evreu de îi insultați în ultimul hal(„incestuoși, proxeneți și perverși, doritori de sacrificii umane”, „desfrânați”, „semisălbatici”)? „Pentru aceea, o, omule oricine-ai fi tu, cel care judeci, ești fără cuvânt de apărare: fiindcă în ceea ce pe altul îl judeci, pe tine însuți te osândești, căci aceleași lucruri le faci și tu, cel care judeci”(Rm. 2, 1; citiți tot capitolul).
Dumneavoastră ați avut părinți? Ați avut frică de ei(adică respect, sfială, să nu faceți ceva greșit pentru a nu le aduce rușine)? Același înțeles îl are și frica de Dumnezeu: creștinii trebuie să aibă grijă cum se comportă, ca nu cumva, din cauza faptelor lor să fie Dumnezeu vorbit de rău. În acest fel trebuie să ne temem de Dumnezeu, să avem frică sfântă, ca de un părinte, fiindcă El este Tatăl tuturor.
În legătură cu subiectul Iahve-Dumnezeu, citiți(sau recitiți) răspunsul nr.1.

13. Recensământul respectiv a avut loc, în toate provinciile israelite: „Iar în zilele acelea a ieșit poruncă de la cezarul August să se înscrie toată lumea. Această înscriere, cea dintâi, s’a făcut pe când Quirinius guverna în Siria. Și se duceau toți să se înscrie, fiecare în cetatea sa. Și Iosif s’a suit și el din Galileea, din cetatea Nazaret, în Iudeea, în cetatea lui David, care se numește Betleem, pentru că el era din casa și din seminția lui David, ca să se înscrie împreună cu Maria, cea logodită cu el, care era însărcinată. Iar pe când erau ei acolo, s’au împlinit zilele ca ea să nască. Și L-a născut pe Fiul ei, Cel-Întâi-Născut și L-a înfășat și L-a culcat în iesle, fiindcă pentru ei nu era loc la han”(Lc. 2, 1-7 și notele).
Iisus Hristos a murit, pe cruce, vineri, în jurul orelor 15, în timpul când evreul sacrifica mielul pascal: „Să-l țineți până în ziua a paisprezecea a acestei luni, și atunci toată adunarea obștii fiilor lui Israel să-l junghie spre seară” (Iș. 12, 6 și notele)(citiți Iș. 12 și 13); „Apoi iudeii, fiindcă era vineri, ca să nu rămână trupurile sâmbăta pe cruce –că era mare ziua acelei sâmbete– , l-au rugat pe Pilat să le zdrobească fluierele picioarelor și să-i ridice(...). Dar venind la Iisus, dacă au văzut că de-acum murise, nu I-au zdrobit fluierele, ci unul din ostași, cu sulița coasta I-a împuns-o și îndată a ieșit sânge și apă(...). Iar în locul unde a fost răstignit era o grădină, iar în grădină un mormânt nou, în care nimeni niciodată nu mai fusese pus. Așadar, din pricina Vinerii Iudeilor, de aceea L-au pus pe Iisus acolo, că era mormântul aproape”(In 19, 31,33,41-42). Evreul sărbătorea Paștile pe data de 14 Nisan/ Abib: „Luna aceasta să fie pentru voi începutul lunilor, să fie întâia între lunile anului(...). În ziua a zecea a acestei luni, fiecare cap de familie să ia câte un miel(...) de un an, parte bărbătească și fără meteahnă(...). Să-l țineți până în ziua a paisprezecea a acestei luni, și atunci toată adunarea obștii fiilor lui Israel să-l junghie spre seară”(Iș. 12, 2-3,5-6 și notele); „În luna întâi, în ziua a paisprezecea a lunii, în amurg, sunt Paștile Domnului, iar în ziua a cincisprezecea a aceleiași luni este sărbătoarea Azimelor Domnului: timp de șapte zile veți mânca azime. Ziua cea dintâi va fi pentru voi adunare sfântă: nicio muncă nu veți face. Timp de șapte zile să-I aduceți Domnului arderi-de-tot; ziua a șaptea va fi adunare sfântă; nicio muncă lucrătoare nu veți face!(...) Când veți intra în țara pe care Eu v’o dau și-i veți face secerișul, veți aduce la preot un snop, pârga secerișului vostru, iar el va aduce snopul înaintea Domnului pentru a fi primit în numele vostru; preotul îl va aduce în dimineața de după ziua odihnei”(Lv. 23, 5-8 și 10-11 ). Când nu se cocea orzul, se amânau Paștile cu o lună, până la următoarea lună plină. De aceea și Paștile creștinilor cad între 3 aprilie și 8 mai. Niciodată nu trebuie să se suprapună cu data Paștilor Iudeilor, pentru că Mielul Pascal se sărbătorea în 14 Nisan, iar Hristos a înviat în 16 Nisan, în ziua aducerii snopului de orz înaintea Domnului. Din această zi se numără 50 de zile, în a cincizecea zi fiind Pogorârea Duhului Sfânt. Duminica(prima după luna plină) a înviat Mântuitorul și tot duminica s-a pogorât Duhul Sfânt peste Sf. Apostoli.
Mântuitorul spune că, înainte să nască, femeia se întristează, știind că i-a venit ceasul(trece prin moarte), iar după ce naște, se bucură că a venit un om nou în lume. Pentru Nașterea Domnului ne pregătim(spiritual) printr-un post(mai blând, de bucurie) de șase săptămâni, iar pentru Înviere printr-un post(mai aspru, de întristare) de șapte săptămâni. Așadar, ne bucurăm că S-a născut Mântuitorul și ne întristăm când suferă; deci nu Îi putem sărbători moartea și Învierea în același timp cu Nașterea(unii susțin că Iisus Hristos s-a născut în luna martie, alții că în luna iunie, dar în Biblie nu se menționează data Nașterii).

[EMANUEL]

14. În legătură cu Avraam și Sarra v-am răspuns mai sus. Faraon(Fc.12) și regele Abimelec(Fc. 20) sunt una și aceeași persoană.
Dumneavoastră vă manifestați întocmai ca evreii contemporani cu Iisus, care au fost învățați și vindecați de „toată boala și toată neputința” de către Acesta, timp de trei ani și jumătate, pe Care apoi, în câteva zile, L-au răstignit: judecați oamenii doar pe baza unor fapte făcute de aceștia, anulând tot binele pe care l-au făcut. Rahela a luat terafimii tatălui său, Laban(care erau din lemn, nu din lut și aveau doar valoare sentimentală), și i-a ascuns sub șa(dacă erau din lut, s-ar fi spart). I-a luat, probabil, din cauza faptului că Laban nu le-a dat zestre(ei și surorii ei, Lia), deși Iacob a muncit 14 ani pentru cele două surori. Apoi, în următorii ani, Laban i-a schimbat acestuia simbria de zece ori(Fc. 31, 7). Cine a fost înșelătorul, Rahela sau Laban?
Cine a fost vinovat că Esau și-a vândut fratelui său mai mic, Iacov, dreptul de întâi născut? Iacov, care i l-a cerut, sau Esau, care l-a dat doar „pentru un blid de linte”? „Iată eu stau să mor; la ce-mi e bun dreptul de’ntâi născut?”Astfel, jurându-se lui Iacov și nesocotindu-și dreptul de întâi născut, i l-a vândut. „Omul se uită la față, dar Dumnezeu se uită la inimă.”(1 Rg. 16, 7) Chiar dacă Iacov a cumpărat dreptul de-ntâi născut și a primit binecuvântarea tatălui, a fugit și i le-a lăsat toate fratelui său. Pe Laban nu l-a înșelat cu nimic. Când a plecat a luat doar cele ce i se cuveneau și care i-au fost promise(de către Laban). Apoi, în timp ce se întorcea la fratele său, Dumnezeu chiar s-a luptat cu el(în chip de om), punându-l astfel la încă o încercare; văzând că a trecut peste toate greutățile, l-a binecuvântat, schimbându-i numele în „Israel”.
Pe ce vă bazați când spuneți că Avraam este „lipsit de orice credință în Dumnezeu”? Avraam este primul om numit de către Dumnezeu „prieten”(al doilea fiind Fines, fiul lui Eleazar și nepotul lui Aaron, fratele lui Moise). Avraam a avut atâta credință în Dumnezeu încât, când Dumnezeu i-a cerut să-l jertfească pe Isaac(Fc. 22, 2), s-a supus întocmai, știind că Dumnezeu Își va ține promisiunea pe care i-a făcut-o: «„Nu acela te va moșteni, ci acela care va odrăsli din coapsele tale, acela te va moșteni!” Și l-a scos afară și i-a zis: „Privește la cer și numără stelele, de le poți număra”; și i-a zis: „Așa va fi semiția ta!” Și Avram I-a crezut lui Dumnezeu și aceasta i s’a socotit ca dreptate»(Fc. 15, 4-6 și nota); „Să nu-ți pice greu cuvântul asupra băiatului și asupra roabei[tale]; toate câte îți va spune Sarra, ascultă de vorba ei, căci numai cei din Isaac se vor numi urmașii tăi. Dar și pe fiul acestei roabe îl voi face neam mare, pentru că și el e din sămânța ta”(Fc. 21, 12-13). Pentru că s-a supus, Dumnezeu îi înmulțește binecuvântarea: „Juratu-M’am pe Mine Însumi –zice Domnul: de vreme ce tu ai făcut aceasta, și de dragul Meu nu l-ai cruțat nici pe fiul tău cel iubit, cu binecuvântare te voi binecuvânta, iar pe urmașii tăi îi voi face numeroși ca stelele cerului și ca nisipul de pe țărmul mării (...) și prin urmașul tău se vor binecuvânta toate neamurile pământului, pentru că tu ai ascultat de glasul Meu” (Fc. 22, 16-18). Prin „urmașul tău” Dumnezeu se referă la Mântuitorul Iisus Hristos, prin Care s-au binecuvântat „toate neamurile pământului”(nu doar evreii). Avraam și Isaac preînchipuie pe Tatăl și Fiul: Tatăl Îl jertfește pe Fiul pentru răscumpărarea noastră.
Dacă Avraam ar fi fost „predispus la orice compromis pentru a supraviețui și a câștiga” nu l-ar fi lăsat pe nepotul său Lot să plece cu toată averea pe care acesta a dobândit-o sub protecția sa(a lui Avraam) (Fc. 13) nici nu l-ar fi scăpat din robie(Fc. 14). Pentru faptul că l-a lăsat pe Lot să plece cu toate ale sale, Dumnezeu îi vorbește lui Avraam, arătându-i că îi va da înmiit mai mult decât avea Lot: „Ridică-ți ochii și, din locul în care ești acum, caută spre miazănoapte și spre miazăzi și spre răsărit și spre apus, că tot pământul pe care-l vezi ți-l voi da, ție și seminției tale, pentru vecie. Pe urmașii tăi îi voi face mulți ca pulberea pământului; de va putea cineva să numere pulberea pământului, îi va număra și pe urmașii tăi. Scoală-te; cutreieră pământul acesta’n lung și’n lat, că ție ți-l voi da!”(Fc. 13, 14-17). Avraam apoi s-a mutat la stejarul Mamvri, lângă Hebron, unde Dumnezeu va veni să-l viziteze sub chipul a trei Oameni(Fc. 18).
Iisus a spus smochinului să nu se mai facă rod în el(Mt. 21, 18-22) pentru a-l da pildă de credință. El prevestește cetăților în care a făcut minuni și nu s-au pocăit că vor ajunge ruine, nu le blestemă(Mt. 11, 20-24).
Iisus a stat la masă cu vameșii și păcătoșii(„scursurile societății”) pentru că „nu cei sănătoși au nevoie de doctori, ci cei bolnavi”.
Iisus știa că cei care se vor încreștina vor fi vânduți romanilor de cei din familile lor, de aceea a și spus „nu am venit să aduc pace, ci sabie”.
Iisus a mâncat cu mâinile nespălate pentru a arăta că: „Nu ceea ce intră în gură îl spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură, aceea îl spurcă pe om”(Mt. 15, 10). Explicația acestor cuvinte se află în același capitol la v. 16-20.
Unde dă Iisus dovadă de misoginie?
În Biblie sunt într-adevăr amintite multe fapte imorale. Dumnezeu, însă, nu laudă pe nimeni pentru ele. De ce nu vedeți iubirea lui Dumnezeu prin iertarea omului care păcătuiește? Legea spunea să fie omorât cu pietre; totuși, Dumnezeu așteaptă întoarcerea lui, prin pocăință.

15. Nu îi includeți pe toți preoții în aceeași categorie: doar unii săvârșesc fapte imorale.
Atunci când era vorba să se aprobe homosexualitatea s-au trimis tabele din întreaga țară împotriva aprobării acesteia; la fel s-a întâmplat și în cazul prostituției(Lv. 18, 22; 20, 13; Rm. 1, 27; 1 Co. 6, 9; citiți și Lv. 18 și 20; Rm. 1; 1 Co. 6, 9-20 și trimiterile de la fiecare verset); dar Parlamentul nu ascultă de B.O.R.(sau de patriarh), ci de Consiliul Europei.

16. Nu B.O.R. a contribuit la creșterea faptelor „imorale și infracționale”, ci legile permisive și desființarea întreprinderilor de stat, rezultatul fiind plecarea oamenilor în străinătate și lăsarea copiilor în grija altora.
Biserica nu este o „organizație de tip mafiot”, este „Mireasa lui Hristos”, este o instituție divino-umană, întemeiată de Iisus Hristos: „Eu îți spun ție că tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui”(Mt. 16, 18 și nota); „Oricâte veți lega pe pământ vor fi legate și în cer, și oricâte veți dezlega pe pământ vor fi dezlegate și în cer”(Mt. 18, 18); „Datu-Mi-s’a toată puterea în cer și pe pământ. Drept aceea, mergeți și învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte v’am poruncit Eu vouă. Și Iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului. Amin”(Mt. 28, 18-20); «Pace vouă! Așa cum Tatăl M’a trimis pe Mine, tot astfel și Eu vă trimit pe voi. Și zicând acestea, a suflat asupra lor și le-a zis: „Luați Duh Sfânt!, cărora le veți ierta păcatele, li se vor ierta; cărora le veți ține, ținute vor fi”»(In. 20, 21-23). Mântuitorul a întemeiat Biserica, a hirotonit pe apostoli, i-a trimis să învețe și să boteze mulțimile, asigurându-i că El este cu ei până la sfârșitul veacului(și în veșnicie). Oricât s-ar lupta diavolul cu Biserica(cu creștinii), nu o va birui, pentru că El are grijă de ea.

17. B.O.R. a construit o mulțime de așezăminte filantropice, nu numai biserici. În orice caz, bisericile sunt ale celor care le-au ridicat și care se roagă în ele.
Poate sunt vreo cinci milioane de oameni imigranți, dar nu Biserica este vinovată de plecarea lor din țară. Nu este vinovată nici de scăderea dramatică a nivelului de trai al cetățenilor.

18. B.O.R. nu practică magia prin niciun mijloc.
Existența Sf. Moaște este atestată în Vechiul Testament, în 4 Rg. 13, 20-21(și notele), când oasele proorocului Elisei înviază un mort. Sf. Moaște ș.cl. fac minuni doar pentru cei care cred cu adevărat.
Ați văzut undeva taxă pusă pentru atingerea moaștelor, a icoanelor făcătoare de minuni etc.?

[EMANUEL]

19. Creștinismul se adresează lui Dumnezeu la persoana a doua, singular, pentru că în limba ebraică nu există pronume personal de politețe, deci nici în traducere nu vom avea acest pronume. În plus, prin folosirea pronumelui personal, „Tu”, Îl simțim pe Dumnezeu mai aproape de noi, pe când prin folosirea pronumelui personal de politețe, „Dumeavoastră”(„Domnia voastră”), nu Îl simțim atât de aproape.

20. Biserica Ortodoxă nu a propovăduit niciodată sfârșitul lumii în anul 2000 sau în 2012. Acest lucru l-au făcut adventiștii de ziua a șaptea, martorii lui Iehova ș.a.(Dt. 18, 22 și nota; 2 Co. 11, 5,12-14); dar trăim vremuri apocaliptice, pentru că antihriști ca dumneavoastră sunt și alții. Biserica Ortodoxă susține că, dacă omenirea s-ar opri din păcatele ei, Dumnezeu ar amâna sfârșitul, precum a amânat pedeapsa cetății Ninive, din vremea lui Iona.
Sf. Ap. Ioan(Teologul) nu este „un nebun mistic”, iar „Apcalipsa” nu este un delir, ci o revelație despre sfârșitul lumi. Însă, când va fi, doar Dumnezeu știe.
Pe data de 21. 12. 2012 va fi solstițiul de iarnă, în mod sigur.

21. Biblia și Biserica Ortodoxă dezaprobă astrologia, vrăjitoria, șamanismul și superstițiile(Iș. 8, 19; Lv. 19, 26-31; 20, 6,27; Dt. 18, 9-14; 1 Rg. 28, 3-19; 4 Rg. 17, 17; 21, 6; Is. 8, 19; Ir. 32, 35; Za. 10, 2; 2 Tim. 3, 8 ș.a. și notele). De asemenea, nu B.O.R. este responsabilă de faptul că, în unele ziare și reviste, știrile religioase apar „alături de astfel de informații”, ci personalul revistei/ziarului.

22. Neamul românesc se va mântui prin credință, rugându-se în locașurile de cult. Alte țări nu au catedrale renumite(„Sf. Petru”-Roma ș.a.m.d)?
Sunteți ufolog? Ufologii susțin existența extratereștrilor, bazându-se pe Fc. 6, 1-4; dar Scriptura nu afirmă acest lucru. Ne spune doar de două lumi: cea materială, pământeană, și cea spirituală, a îngerilor. Ei s-au arătat atât în Vechiul Testament(Iș. 28, 11-19; 4 Rg. 6, 16-17; 2 Par. 32, 7-8 etc.), cât și în Noul Testament(Mt. 1, 20,24; 2, 13,19; 26, 53-54; Lc. 1, 11,13,26; 2, 10,15 etc.)

23. Sunt preot de 20 de ani și cu aceeași linguriță cu care împărtășesc credincioșii mă împărtășesc și eu. Din câte știu, nu s-a îmbolnăvit nimeni. În potir Se găsește Însuși Hristos, Care vindecă, nu îmbolnăvește.

24. Creștinismul este monoteist și nu a creat niciun panteon de sfinți. Dumnezeu îi numește „sfinți”, în Vechiul Testament, pe toți cei circumciși(Fc. 17, 11-14; Iș. 4, 35; Lv. 11, 44-45; 19, 2; 20, 7-8 ș.a.), iar în Noul Testament pe toți cei botezați(Rm. 6, 3-4; 8, 30; 1 Co. 7, 14; 15, 33; 2 Co. 8, 4; Ef. 3, 18; Evr. 6, 2,10; 10, 10,14; 13, 24; 1 Ptr. 1, 16 ș.a.). Sfințenia are, însă, mai multe trepte.

25. Majoritatea preoților slujesc în parohii mici, de unde nu își pot lua salariul. E adevărat că unii slujesc în comune mari sau în parohii de oraș. V-am mai spus că taxele și le fixează fiecare parohie. Subvențiile salariale sunt de 80%(pentru parohiile mici) sau 65%(pentru restul) din salariul de încadrare. Deși știm că statul aprobă astfel, unii primim în jur de 55%. Exemplu personal: din 1716(salariul de încadrare), minimul de 65% ar fi 1115 lei, dar am primit și sub 900, maximul primit fiind 954 lei(adică 55,6%). Când ni s-a redus 25%, am rămas cu 716, sumă la care, după un timp ne-au mai adăugat 15%(din 716), în final primind 824. În 1 iunie ni s-a adăugat 8% din 824, deci am 890. Pentru a ajunge la suma inițială, care, în cazul meu, este de 954 lei(55,6%), mai trebuie să ni se aprobe o treaptă de 7%(în acest caz se află și colegii mei, cu același salariu de încadrare). Având o parohie mică, cu 240 de case(dintre care 120 sunt văduve), care achită 50 lei/an taxa de cult, se adună, într-un an, 12000 lei. Până în luna iunie am ridicat, de la stat, 824 lei, iar cântărețul 518 lei, în total 1342; pe lângă această sumă am mai dus, din fonduri proprii, 126 lei, pentru a putea achita taxele C.A.S.(1468 lei). În concluzie, statul ne plătește cât să achităm taxele. Din 1 iunie, având 890(eu) și 560(cântărețul), după ce voi achita taxele C.A.S., voi rămâne cu 12 lei. Așadar, și eu și cântărețul trebuie să ne luăm salariul din fonduri proprii. Din cei 12000 lei(taxa de cult) avem salariu pe 5 luni. Diferența, pe celelalte 7, o luăm din contribuția benevolă a credincioșilor(dacă avem de unde), nu a naivilor(după cum menționați dumneavoastră), și din puținul profit obținut prin vânzarea lumânărilor. Există parohii cu 50 sau sub 50 de familii, unde Botezuri și Cununii nu au loc, decât foarte rar, iar înmormântări fiind cel mult 15/an(cu o taxă, simbolică, de 100 lei). Acolo se primește 80%, rămânând, din banii primiți de la stat, doar cei ai cântărețului(dacă este angajat un cântăreț). Deci, majoritatea preoților trăiesc din contribuția benevolă a credincioșilor, răsplata lor fiind osteneala noastră la altar.

Cine ne dă gratuit totul?




V-ați revoltat împotriva a tot ce este sfânt fără a fi documentat, fără a avea dovezi. Noi, creștinii, credem în Dumnezeul revelat în Biblie. Dumneavoastră credeți în vreun dumnezeu? Dacă da, cine vi l-a revelat?








Pr. prof. Grigore-Dumitru Roșca

[EMANUEL]

Am început să citesc, cu plăcere, pe când eram student, câteva dintre cărţile dumneavoastră, continuând şi mai târziu, dar una dintre ele m-a determinat să mă opresc, deoarece aţi făcut unele confuzii. Aveţi o cultură impresionantă şi aţi putea să o folosiţi în slujba binelui. Am observat că aţi blamat pe unii, deşi nu eraţi destul de documentat(nu mă refer la tot ceea ce ați scris, ci doar la ceea ce voi comenta mai jos). De asemenea, încurcând anumite idei, aţi făcut nişte afirmaţii greşite în legătură cu unele pasaje din Sfânta Scriptură.

Când eraţi „profesor de clasice şi de biblice”, aţi predat elevilor folosind doar Mica Biblie? Vă pun această întrebare pentru că, în „Rugaţi-vă pentru fratele Teoctist”, aţi preluat unele greşeli de la pagina 22, primul paragraf, pe care le-aţi amplificat, susţinând că:
– pag.206:
 Enoh, „primul cetăţean al cerului care recuperează raiul pierdut de bunicii lui(Adam şi Eva) este fiul primului criminal, cel generic, Cain” ;
 „Noe este fiul lui Lameh, un criminal maniac(în serie)” ;
– pag.227:
 «„fiul pierzării”(In. 17, 12), „fiul lui Cain”(1 In. 3, 12), fiul Diavolului” „nu este amintit în genealogia adamic-mesianică, de la Fac. 5, 1 şi urm.; şi Lc. 3, 23-38”» ;
– pag.296:
 „Lameh a ucis pe cei şapte tineri din câmpie”;

În Mica Biblie, pag.22, primul paragraf, sunt scrise următoarele:
„Urmaşii lui Cain. Cain la rândul său a avut fiu pe Enoh, iar Enoh pe Irad, iar Irad pe Maleleil, iar Maleleil pe Matusalem, iar Matusalem pe Lameh şi Lameh pe Noe”.
În acest citat există două greşeli: Maleleil a avut fiu pe Matusal, cf. Fc. 4, 18(nu pe Matusalem), iar Matusal pe Lameh şi Lameh pe Iabal şi Iubal, din Ada, şi pe Tubal-Cain şi pe sora acestuia, Noema(nu pe Noe), din Sela, cf. Fc. 4, 19-22. În Fc. 4, Dumnezeu ne revelează genealogia căderii, ne arată că, după şapte generaţii, omul ajunge la apogeul căderii(Lameh, primul poligam şi criminal în serie). Nu li se prezintă vârsta – nu este important cât au trăit păcătoşii pe pământ.
La sfârşitul capitolului 4, Moise ne anunţă ce ne va prezenta în capitolul 5: în Fc. 4, 25-26, lui Adam i se naşte Set, iar lui Set Enos. În cap.5, v.1 şi urm., Dumnezeu ne prezintă genealogia îndumnezeirii, arătându-ne unsprezece generaţii, de la Adam la Sem, Ham şi Iafet, fiii lui Noe; acestora le este menţionată şi vârsta. Adam a avut fiu pe Set, Set pe Enos, Enos pe Cainan, Cainan pe Maleleil, Maleleil pe Iared, Iared pe Enoh, Enoh pe Matusalem, Matusalem pe Lameh şi Lameh pe Noe, care a avut pe Sem, Ham şi Iafet.
Al şaptelea om de la Adam, prin Cain, este Lameh, care pentru faptele sale cere pedeapsa infinită. Opusul său, al şaptelea om de la Adam, prin Set(fratele lui Cain), este Enoh, fiul lui Iared(nu al lui Cain). Acest Enoh este primul cetăţean al cerului: „Şi a umblat Enoh cu Dumnezeu şi nu s-a mai aflat, pentru că Dumnezeu îl strămutase”(Fc. 5, 24). Al şaptelea om, prin Cain, devine „suflet demonizat”, iar al şaptelea om, prin Set, devine „trup pnevmatizat”.

Tatăl lui Noe, Lameh, este al nouălea om prin Set, nu al şaptelea prin Cain, iar Noe este al zecelea, prin Set, nu al optulea, prin Cain, după cum este scris în Mica Biblie(pag.22, primul paragraf); de ce nu ați citit și al doilea paragraf de la pag.22, unde genealogia este corectă, în care se arată că Enoh, al șaptelea om(de la Adam, prin Set), tatăl lui Matusalem, a plăcut atât de mult lui Dumnezeu, încât, la 365 de ani, l-a strămutat la El?



Astfel de greşeli, ca în Mica Biblie, au apărut şi în alte cărţi, cum ar fi manualul de Religie pentru clasa a V-a, Editura Aramis, 1998. După schema de la pag.40, Noe este descendentul lui Abel, cel care a murit fără a avea urmaşi. Nu înseamnă că cei menţionaţi în Comisia Patriarhiei Române, la pagina 2, au vreo vină, ci doar că cel care a făcut schema respectivă nu a fost destul de atent. Când, în mod neintenţionat, se strecoară greşeli este de înţeles, dar când se strecoară voit sau din lipsă de cunoaștere, atunci este grav(„Vai de cel prin care vine sminteala”). Astfel au apărut, în primele secole, apocrifele care acum smintesc pe mulţi(care erau oricum smintiţi). Pe câţi vor sminti cărţile dumneavoastră peste 50, 100 de ani? Pe câţi au smintit deja?

În Mica Biblie apărută în Chișinău, în 1990, paragraful greșit nu este inclus. De asemenea, în manualele de religie apărute după 1998 greșeala a fost îndreptată.

În 1 In. 3, 12 se vorbeşte despre Cain, nu despre fiul acestuia.
Cain lipseşte din genealogia adamic-mesianică deoarece nu este strămoşul Mântuitorului, acesta fiind Set, fratele lui Cain(Fc. 5, 1 şi urm.).



În citatul de la pag.296 este vorba de Lameh poligamul şi criminalul, fiul lui Matusal, care mărturiseşte: „Am ucis un om pentru rana mea şi un tânăr pentru vânătaia mea”? Acesta a ucis doi oameni. Apare scris în Scriptură că a ucis şapte oameni?


Susțineți că ați memorat Noul Testament; Vechiul Testament nu l-ați citit integral? Ați citit doar anumite pasaje? Vechiul Testament este trunchiul și Noul Testament coroana. Cum puteți culege fructele din coroană dacă nu ați urcat trunchiul? Chiar dacă așezați scara pe crengile coroanei, acestea ies din trunchi, coroana nu este suspendată. Dacă nu cunoașteți Vechiul Testament, nu puteți cunoaște Noul Testament. Mântuitorul Iisus Hristos ne trimite la Scripturi: „Și, începând de la Moise și de la toți profeții, le-a tâlcuit din toate Scripturile cele despre El”(Lc. 24, 27).


La pag.223-227 ați citat din Vechiul Testament câteva pasaje despre preoție, lăsând pe dinafară unele importante, iar la pag.242-244, precum și în alte locuri, ați scris că Dumnezeu nu dă hirotonia de trei ori succesiv, că nu se repetă.

Preoția Vechiului Testament avea trei trepte: leviți(neaaroniți) – intrau în curtea cortului/templului, aduceau cele necesare pentru jertfă și aveau grijă de lemnele pentru jertfelnic etc. - aceștia au fost doar curățiți; preoți leviți(aaroniți) – intrau în Sfânta, aduceau jertfele, învățau poporul, diagnosticau bolile etc.; arhiereu(hacohen hagadol)(Lv. 21, 10; Nm. 35, 25,28; Ios. 20, 6 ș.a.) – aducea jertfele zilnice, cu preoții, iar jertfa pentru păcat(pentru sine și pentru popor) o aducea o singură dată pe an, în 10 Tișri (octombrie), la Sărbătoarea Împăcării(sau Ispășirii), intrând cu tămâie și cu sângele jertfei (vițel și țap) în Sfânta Sfintelor; tot el consulta voia Domnului în momente deosebite, de cumpănă, ale lui Israel. Arhiereul avea ca veșminte sfințite, pe lângă cele ale preotului, alte veșminte, specifice lui. Dintre acestea, nu ați amintit mitra(tiara), nici diadema sfințeniei(Sfântul lui Iahve - Sfințenia Domnului), de pe mitră(Iș. 28, 36; 29, 6). Și preoții erau mitrofori, dar nu aveau pe tiară plăcuța de aur cu inscripția „Sfântul lui Iahve”(azi, în Biserica Rusă și în Moldova, preoții primesc crucea de la hirotonie, iar, ca distincții, epigonat/bederniță, mitră ș.a.m.d.).

[EMANUEL]

Consacrarea marelui preot(arhiereului) se făcea prin turnare pe cap a untdelemnului de ungere(echivalentul Sfântului și Marelui Mir de azi, care este folosit la Taina Botezului, în timpul căreia se face și Taina Mirungerii, și la sfințirea bisericilor) și prin stropire cu sânge și cu untdelemn, iar cea a preotului doar prin stropire(Lv. 8, 2-30).
În Vechiul Testament, în Lv. 8, 1-12, Dumnezeu îl hirotonește pe Aaron arhiereu, prin Moise, în 8, 30, și pe fiii acestuia preoți, iar în Nm. 20, 25-29, poruncește lui Moise să-l dezbrace pe Aaron de veșmintele arhierești și să-l îmbrace pe Eleazar, preotul, fiul acestuia. Când l-a îmbrăcat nu l-a și miruit? Nu l-a făcut din preot arhiereu? În Iș. 29, 29, Dumnezeu spune lui Moise: „Veșmintele sfântului – adică ale lui Aaron – vor fi după el ale fiilor săi, în ele să fie unși și sfințiți. Timp de șapte zile le va purta preotul care-i va urma dintre fiii săi și care va intra în cortul mărturiei să slujească’ntru cele sfinte”(aici nu sunt termenii ambigui, mare preot, arhiereu, preot?). Preotul, întâiul născut al arhiereului, devenea arhiereu. Ce este atât de greu de înțeles? Preotul, care a fost sfințit prin stropire, este sfințit arhiereu, prin turnare. Această rânduială s-a respectat de la Aaron, prin Eleazar, până la Eli, iar de aici înainte, pe linia lui Itamar(al doilea fiu al lui Aaron), până în timpul lui Solomon, când, prin Țadoc, trece din nou pe linia lui Eleazar, până în timpul lui Antioh al IV-lea Epifanes (care vindea pe bani dreptul arhieriei celor din dinastia macabeilor). În anul 143 î.Hr., Simon Macabeul a acumulat și funcția de arhiereu, pe lângă cea de principe. În vremea stăpânirii romane arhieria se vindea din nou pe bani, dar ritualul de sfințire era același.

În Noul Testament, Mântuitorul Iisus Hristos este numit Arhiereu în Evr. 4, 14-15; 5, 1,10; 7; 8 etc., deoarece a intrat cu sângele Său în Sfânta Sfintelor, în ceruri, o dată pentru totdeauna, nu o dată pe an. El nu se substituie jertfei, El este Însuși jertfa(Evr. 7; 8).
În Noul Testament preoția are tot trei trepte: diaconi, preoți și episcopi.
Diaconi(F.A. 6, 6): deși nu sunt numiți cu termenul „diaconi”, sunt hirotoniți; până la versetul 6 din F.A. 6 se vorbește despre „diaconia”- slujire. Ei slujeau la mesele văduvelor, săracilor ș.a.m.d. și duceau Euharistia bolnavilor; nu făceau „frângerea pâinii”. Sunt numiți diaconi în Flp. 1, 1 și în 1 Tim 3, 8,12.
Preoți(F.A. 11, 30; 14, 23 și notele; Tit 1, 5-6): săvârșeau Sfânta Liturghie și învățau mulțimile(1 Tim. 5, 17-18).
Episcopi(F.A. 20, 28; 1 Tim. 1, 2 și urm.; 3, 2-7; 4, 14; Tit 1, 5 și urm.): hirotoneau diaconi și preoți(Tit 1, 5), învățau mulțimile, conduceau Biserica: „(...)te-am îndemnat să rămâi în Efes ca să le poruncești unora să nu învețe învățături străine”(1 Tim. 1, 3 și nota); „Pentru aceea te-am lăsat în Creta, ca să pui rânduială în cele ce-au mai rămas și ca’n fiecare cetate să așezi preoți așa cum ți-am poruncit eu”(Tit 1, 5). Prin urmare, Sf. Ap. Pavel poruncește celor doi episcopi să conducă Biserica. Nu a spus nici preotului, nici diaconului să pună în rânduială cele ce lipsesc, ci episcopului.
Ce vă spune logica? Dacă cei șase diaconi(căci Ștefan a murit), după ce au slujit Bisericii, când au îmbătrânit nu s-au învrednicit să fie aleși, de comunitate, preoți în locul bătrânilor preoți, care au murit? Dumnezeu a uitat de vrednicia lor, i-a lăsat să moară diaconi? Și preoții Vechiului Testament, supuși credinței(F.A. 6, 7), sau cei aleși prin proorocie și punerea mâinilor apostolilor și episcopilor, când a murit episcopul, nu au fost vrednici să fie aleși episcopi? „Preoții care cârmuiesc bine să se învrednicească de îndoită cinste, mai ales cei care se ostenesc cu cuvântul și cu învățătura; că zice Scriptura: Să nu legi gura boului care treieră; și: Vrednic este lucrătorul de plata sa”(1 Tim. 5, 17-18). Dacă Sf. Ap. Pavel poruncește episcopului să cârmuiască, să conducă, preotul care cârmuia bine și care era cunoscut pentru vrednicia îndoită, prin cuvânt și învățătură, nu era vrednic să fie ales episcop, când episcopul a murit, știind faptul că în vremea aceea episcopii erau căsătoriți? Dumnezeu nu i-a mai recunoscut vrednicia? Sau Dumnezeu a ales numai tineri, ca Timotei(„Nimeni să nu-ți disprețuiască tinerețea; dimpotrivă, fă-te credincioșilor pildă în cuvânt, în purtare, în iubire, în duh, în credință, în curăție. Până ce voi veni eu, îndeletnicește-te cu citirea, cu îndemnul, cu învățarea”(1 Tim. 4, 12-13) )? Timotei cunoștea Scripturile din copilărie, de la bunica și mama lui, Loida și Eunichi, de aceea a fost ales, deși era tânăr (2 Tim. 1, 5).
Dacă textul Scripturii nu ne spune că au fost hirotoniți diaconii preoți și preoții episcopi, dar nici că nu au fost, de ce forțați textul? Știți bine că orice text se interpretează în context. Preoția este una, treptele sunt trei(citiți notele din ediția jubiliară de la F.A. 11, 30; 14, 23; 20, 28; Flp. 1, 1; 1 Tim. 1, 18; 4, 14; 2 Tim. 1, 6; Tit 1, 5)!
În locul lui Iuda Iscarioteanul au pus pe doi înaintea apostolilor: «Iosif, zis Barsaba, numit și Iustus, și pe Matia. Și, rugându-se, au zis: „Tu, Doamne, Care cunoști inimile tuturor, arată pe care din aceștia doi l-ai ales să ia locul acestei slujiri și al apostoliei din care a căzut Iuda”. Și au tras la sorți; și sorțul a căzut pe Matia; și el s’a rânduit împreună cu cei unsprezece apostoli». Textul nu ne spune că a fost hirotonit de cei unsprezece, nici că n-a fost, doar că a fost rânduit(socotit) împreună cu ei. Hirotonia rămâne pe seama lui Dumnezeu (Urim și Tumim, sorț), după rugăciune. Dacă Ștefan a murit, apostolii nu au pus în locul lui alt diacon? Dacă a fost nevoie de șapte la început, după ce a fost martirizat Ștefan, după cuvântarea din capitolul 7, nu i s-a simțit lipsa? Au murit deodată cu el și văduvele pe care le ajuta?
Dacă Sf. Ap. Pavel, vorbind despre preoția Vechiului Testament, spune că „unei schimbări a preoției îi urmează neapărat și o schimbare a legii”(Evr. 7, 12), referindu-se la schimbarea preoției aaronite, care era din Levi, în preoția Mântuitorului(făcut Arhiereu de Dumnezeu Însuși și de Sine Însuși: „Tu ești Preot în veac”(Ps. 109, 4); „și de dragul lor Mă sfințesc Eu pe Mine Însumi, pentru ca și ei să fie sfințiți întru adevăr”(In. 17, 19) ), Care era din Iuda. Nu ne spune că a desființat treptele preoției, ba dimpotrivă, rânduiește episcopi, preoți și diaconi(diaconi în locul leviților ș.a.m.d.).

De ce vă place să înnegriți totul? Mai sunt și astăzi preoți care sunt aleși
de comunitate și hirotoniți de ierarh, ca în vremea apostolilor, și transferați tot la cererea credincioșilor.

Vă întrebaţi de unde depune episcopul legământul, susţinând că nu aţi
luat parte la un astfel de eveniment. Acest legământ se află în Tit 1,7 şi urm.


Ați mai făcut și alte afirmații greșite:
– pag.240:
 „În ediţia Bibliei din 2001, a Sinodului Teoctist” s-a modificat un verset: 1 Tim. 4, 14;
Ceea ce susţineţi despre schimbările apărute în ediţia Bibliei din 2001, a „Sinodului Teoctist”, este o altă eroare. Patriarhul Teoctist, începând cu anul 1988, până în 2001, a avut 11 ediţii ale Bibliei, dar în ele este reeditat textul Bibliei patriarhului Iustin, din 1982. Dacă patriarhul Teoctist ar fi făcut aceste schimbări voit, atunci n-ar fi reeditat în 2001, dar nici în 2005, după apariţia cărţii dumneavoastră, din acelaşi an, textul ediţiei jubiliare a Bibliei din 2001, diortosită de Bartolomeu Valeriu Anania, despre care dumneavoastră recunoaşteţi că „Este nu numai o traducere corectă, a minţii, ci şi foarte bogată a inimii”(nota 132, pag.248).
În timp ce aţi scris de toate despre toţi, aţi fi putut să vă aplecaţi asupra textului fiecărei ediţii a Bibliei, din 1688 încoace şi să faceţi un tratat despre evoluţia limbajului biblic şi a unor interpretări(schimbări) apărute de la o ediţie la alta. Ex.:
 în Biblia de la Bucureşti, în Nm. 1, 3, se arată vârsta celor apţi pentru serviciul militar: „de la 20 de ani în sus”; în Nm. 4, 3 se arată vârsta leviţilor apţi pentru slujba în cortul mărturiei: „de la 20 de ani în sus”;
 în Septuaginta(LXX), Nm. 4, 3,30,35,39,43,47, „de la 25 de ani în sus”, în v.23 „între douăzeci și cinci și cincizeci de ani”, iar în 8, 24-25, „De la douăzeci și cinci de ani în sus vor intra să slujească în cortul mărturiei; iar la cincizeci de ani vor înceta din slujbă și nu vor mai lucra” ;
 în Versiunea Ebraică/Textul Masoretic(T.M.), Nm. 4, 3,30,35,39,43,47, „de la 30 de ani în sus”, în v.23 „toți cei buni de slujbă”, iar în 8, 24-25, „De la douăzeci și cinci de ani în sus să intre să lucreze în cortul adunării; iar la cincizeci de ani să înceteze și să nu mai lucreze”;
Ediţiile de după 1688 îndreaptă greşeala din Biblia de la Bucureşti, din Nm. 4, 3, folosind varianta LXX sau a T.M. .

[EMANUEL]

 în Biblia din 1688, în Lv. 21, 14-15, se spune că preotul „fecioară den ruda lui va lua(...), fecioară den norodul lui va lua”; în Iz. 44, 22, „fecioară den semințiia casii lui Israil și văduvă, de să va face, den preot vor lua”;
 în ediţiile de după 1688, în Lv. 21, 13-14, preotul trebuie să se căsătorească cu o „fecioară din neamul său”, iar în Iz. 44, 22, cu o fecioară sau o văduvă de preot „din neamul lui Israel”. În toate ediţiile, până la ediţia patriarhului Miron, apare la fel, dar, în Biblia patriarhului Miron, în Iz. 44, 22, apare cuvântul „fată” în loc de „fecioară”. Astfel este reeditat acest verset în toate ediţiile, până la ediţia jubiliară, unde apare, din nou, cuvântul „fecioară”;

 în prima ediţie a patriarhului Justinian, la 1 Tim. 5, 9, apare un cuvânt nou(care nu era în ediţiile anterioare), pentru a evidenţia o anumită idee, acesta rămânând aşa în toate ediţiile următoare: „Văduva care are mai puţin de 60 de ani să nu fie înscrisă între văduve, şi numai dacă a fost femeia unui singur bărbat”; în LXX este scris „femeia unui bărbat”;

 în Noul Testament din 1648 apare scris, în 1 Tim. 3, 2, că „episcopul” trebuie să fie „unii mueri bărbat”, în 1 Tim. 3, 12, „diaconii” trebuie să fie „unii mueri bărbaţi”, iar „preotul”, în Tit 1, 6, trebuie să fie „bărbat unii mueri”;
 în Biblia din 1688, în 1 Tim. 3, 2, este scris „unii muieri bărbat”, în 1 Tim. 3, 12, „unii muieri bărbați”, iar în Tit 1, 6, „unii muieri bărbat”;
 în Biblia de la Iași, 1874, este scris „bărbatu alu unei femei”, „bărbați ai unei femei”, respectiv „bărbatu alu unei femei”;
 în ediția sinodală din 1914 este scris „unei muieri bărbat”, „ai unei femei bărbați”, respectiv „bărbat al unei femei”;
 în restul ediţiilor sinodale apare scris „bărbat al unei femei”, „bărbaţi ai unei femei”, respectiv „bărbat al unei femei”;
 în ediţiile din diaspora este scris „bărbat al unei neveste”, „bărbaţi ai unei neveste”, respectiv „unei neveste bărbat”;
 în edițiile din diaspora de după 1982, textul se adaptează după edițiile sinodale, reluând, cu unele excepții: „bărbatul”, „bărbați ai”, respectiv „bărbat al” „unei singure neveste”;
 în ediţia patriarhului Iustin, este scris, în 1 Tim. 3, 2, „bărbat al unei singure femei”, în 1 Tim. 3, 12, „bărbaţi ai unei singure femei” şi în Tit 1, 6, „bărbat al unei femei”;
 în toate ediţiile patriarhului Teoctist apare reeditat textul ediţiei patriarhului Iustin, excepție făcând edițiile jubiliare;
 în ediţia jubiliară, a Sfântului Sinod, este scris, în 1 Tim. 3, 2,12 şi Tit 1, 6, „bărbat al unei singure femei”, pentru a evidenţia monogamia preoţilor şi căsătoria unică, după cum spune B.V.Anania în nota de la 1 Tim. 3, 2.
Traducătorii Sfintei Scripturi, din 1982 încoace, au fost nevoiţi să facă această specificare din cauza faptului că unii preoţi divorţau şi se recăsătoreau.

 în privinţa textului din 1 Tim. 4, 14, în Noul Testament al lui Simeon Ștefan(1648) este scris „punerea mânulor a preoţilor”, iar în Biblia de la București(1688), „nu te lenevi de cel dentru tine dar, carele s-au dat ție prin prorocie cu punerea deasupra a mânilor preoților”. În Biblia de la Iași(1874), este scris „cu punerea mâneloru presbiterului”. În ediţiile din 1648 până la ediția sinodală din 1914 se merge pe ideea punerii „mâinilor preoţilor”. Începând cu ediţia sinodală(1914), până la prima ediţie a patriarhului Justinian, apare scris „punerea mâinilor preoţiei”, iar în cele două ediții ale patriarhului Justinian apare scris „punerea mâinilor preoțimii”. În 1982, în ediţia patriarhului Iustin, este scris, pentru prima dată, „punerea mâinilor mai-marilor preoţilor” (ierarhul se roagă lui Dumnezeu să îl hirotonească prin Sfântul Duh, nu îl hirotonește în numele lui: „(...)Însuți Stăpâne al tuturor, și pe acesta, pe care ai binevoit a se rândui prin mine, binevoiește să primească acest mare har al Sfântului Tău Duh(...)”). Echipa de traducători a ediţiei patriarhului Iustin nu cred că a vrut să scoată în evidenţă ceea ce susţineţi dumneavoastră, ci a scris aşa datorită faptului că episcopii hirotonesc preoţii; nu patriarhul, în mod personal, a tradus, ci echipe de traducători: filologi, biblişti etc. Vedeţi ce spune B.V.Anania în memoriile sale, în capitolele „Sub patriarhul Iustin” și „O nouă versiune românească a Bibliei”, când a cerut patriarhului să îi aprobe pensionarea, echipele rămânând, totuşi, şi ocupându-se de reeditarea Bibliei de la Bucureşti, de data aceasta cu textul şi în literă latină, pe lângă cel în slavonă, aceasta apărând în 1988, deodată cu reeditarea ediţiei patriarhului Iustin, cu binecuvântarea patriarhului Teoctist; înainte de pensionarea lui B.V.Anania, echipa era condusă de doamna Zoe Dumitrescu Bușulenga, iar după pensionarea acestuia a fost condusă de prof. I. Chițimia;

 începând cu Noul Testament din 1648 până la ediția patriarhului Iustin, din 1982, în Ap. 20, 2-7 se merge pe ideea de „o mie de ani”;
 în ediţia patriarhului Iustin, apare în Ap. 20, 2,4 și 6, „mii de ani”, în 20, 3 și 5, „miile de ani”, iar în 20, 7, „miilor de ani”;
 în toate ediţiile patriarhului Teoctist, versetele din Ap. 20, de la 2 până la 7, apar ca în ediţia patriarhului Iustin;
 B.V.Anania scrie, în Ap. 20, 2 și 4, „o mie de ani”, în 3,5 și 7, „miile de ani”, iar în 6, „miilor de ani”;

 în ediţia jubiliară, din 2001, B.V.Anania îndreaptă tot ce s-a schimbat până la acea dată, urmând textul LXX.


– pag.244:
 „Febe(sau Fivi), din Chenhreea, este diacon al lui Dumnezeu spre binele tău(Rm. 13, 4)”.

În Rm. 13, 4 se vorbeşte despre „diaconul”(„slujitoarea”) stăpânire, nu despre „diaconul” Febe: „Tot sufletul să se supună înaltelor stăpâniri; căci nu este stăpânire decât de la Dumnezeu; iar cele ce sunt, de Dumnezeu sunt rânduite. Ca atare, cel ce se împotriveşte stăpânirii, rânduielii lui Dumnezeu se împotriveşte. Iar cei ce se împotrivesc îşi vor atrage osândă. Căci dregătorii nu pentru fapta bună sunt frică, ci pentru cea rea. Vrei dar să nu-ţi fie frică de stăpânire?: Fă binele şi vei avea laudă de la ea; căci ea îţi este slujitoare a lui Dumnezeu spre bine. Dar dacă tu faci rău, teme-te, că nu’n zadar poartă sabia; pentru că ea este slujitoare a lui Dumnezeu, răzbunare a mâniei Lui asupra celui ce săvârşeşte răul. Pentru aceea este nevoie să vă supuneţi, nu numai din pricina mâniei, ci şi în virtutea conştiinţei”(Rm. 13, 1-5).
Febe este amintită în Rm. 16, 1, după cum spuneți chiar dumneavoastră, ca „diacon” al „Bisericii din Chenhreea”(LXX).


Apar, pe alocuri, unele greşeli de tipar, probabil:
– pag.243: Tim. 1,7 şi urm.(în loc de Tit);
– pag.245: In. 1, 29(în loc de 1, 19) etc.


Monahismul are bază scripturistică:
-în Vechiul Testament: nazireii(Samuel, Samson, Ilie Tesviteanul, Elisei etc.) .
-în Noul Testament: în Matei 19,11-12 Mântuitorul răspunde apostolilor cu privire la căsătorie: „Nu toți pricep acest cuvânt ,ci aceia cărora le este dat. Că sunt fameni care s’au născut așa din pântecele maicii lor; sunt fameni pe care oamenii i-au făcut fameni; și sunt fameni care s’au făcut ei înșiși fameni de dragul împărăției cerurilor. Cine poate înțelege să înțeleagă”. Notă: „După ce a menționat cele două stări de castitate involuntară, Iisus statuează fecioria voluntară, abstinența perpetuă a celor ce vor să se dedice în întregime vieții duhovnicești”.


Unde scrie în Noul Testament că Sf. Ap. Ioan a facut învieri? Textul ne arată că, atunci cand Sf. Ap. Petru(F.A. 9, 36-43) și Sf. Ap. Pavel(F.A. 20, 7-12) au făcut învieri, Sf. Ap. Ioan nu era de față.


Aţi mai făcut şi alte confuzii, nu susţin că le-am comentat pe toate.


V-am scris acestea nu pentru că am ceva cu persoana dumneavoastră, ci v-am scris „în virtutea conştiinţei”, pentru că adevărul lui Dumnezeu trebuie să rămână neschimbat.


„Harul fie cu tine!”(1 Tim. 6, 20) „Domnul fie cu duhul tău!”(2 Tim. 4, 22)




Pr. prof. Grigore-Dumitru Roşca

[angegabi]

Cum se explica faptul ca mama lui Pavel C. nu doreste sub nici o forma sa fie incinerata dupa sugestiile acestui incornorat ?
Doreste desigur sa fie ingropata crestineste si cred ca are o durere mare insuflet pentru necredinta fiului sau.
O sa piara in foc Pavel, impreuna cu cei pe care ii trage de pe drumul cel bun.