Responsabilitatea profesorului de religie

[catehumen]

În prealabil postat de cruceamea

Doamne ajuta!
eu am fost invatatoare doar un an la clasa a II-a acum ceva ani. a fost o experienta frumoasa, cu destul de multe satisfactii, dar si cu multe, foarte multe obstacole. si pentru ca nu am avut puterea sa trec peste ele, am renuntat a lucra in invatamant. marea problema de care m-am lovit a fost modul in care fusesera educati copii acasa si neimplicarea parintilor in actul de educatie. dar tot secretul este sa stii cum sa le castigi increderea. atunci cand vor vedea ca tu esti implicat trup si suflet in educarea odraslelor lor este imposibil sa nu isi schimbe si ei cat de cat atitudinea. daca lucrezi cu dragoste si daruire, nu ai cum sa nu reusesti. iar in ziua de azi trebuie sa ii atragi pe copii, intrand in jocul lor. sufletul copilului este foarte maleabil. am vazut copii care merg la biserica pentru ca "asa a zis doamna invatatoare" si incet incet atrag si pe parinti.
E foarte greu, dar nimic bun nu se castiga usor!
Rabdare, rabdare, rabdare.... Si cand crezi ca ai terminat, ia-o de la capat!(Parintele Cleopa)

Ar fi fost interesant daca ai fi spus si motivul plecarii din invatamant ,sau e atat de greu incat sa abandonam ? Peste un an voi deveni si eu profesor de religie ortodoxa,sunt interesat de informatii din interiorul sistemului ,mai exact ce nu se vede la Tv. Cum sunt tratati profesorii de religie in cancelarie ? Stiti profesori de religie care sa fie si diriginti ? Personal cred ca succesul reusitei in a lucra cu un copil elev,adolescent este sa cunosti bine psihologia elevului ,din pacate modulul pedagogic pe care il studiem in facultate ,e putin cam rigid dupa parerea mea .Voi ce spuneti ? Am ales un drum bun profesor de religie sau e pierdere de timp ? Multumesc anticipat pentru raspunsuri .

[costel]

În prealabil postat de catehumen

Personal cred ca succesul reusitei in a lucra cu un copil elev,adolescent este sa cunosti bine psihologia elevului ,din pacate modulul pedagogic pe care il studiem in facultate ,e putin cam rigid dupa parerea mea .Voi ce spuneti ? Am ales un drum bun profesor de religie sau e pierdere de timp ? Multumesc anticipat pentru raspunsuri .

Personal cred ca succesul reusitei nu sta in a cunoaste cat mai bine psihologia elevului, ci in a fi om de rugaciune. Ca sa ai cuvantul potrivit si sa rodeasca in ceilalti nu tine de cunoasterea psihologiei elevului, ci de lucrarea lui Dumnezeu. Observ ca se pune atat de mare pret pe cunoasterea acestei pshihologii, incat se uita de cel mai important lucru: Dumnezeu.

Nimic nu e piedere de timp daca e facut cu dragoste pentru ceilalti.

În prealabil postat de costel

Personal cred ca succesul reusitei nu sta in a cunoaste cat mai bine psihologia elevului, ci in a fi om de rugaciune. Ca sa ai cuvantul potrivit si sa rodeasca in ceilalti nu tine de cunoasterea psihologiei elevului, ci de lucrarea lui Dumnezeu. Observ ca se pune atat de mare pret pe cunoasterea acestei pshihologii, incat se uita de cel mai important lucru: Dumnezeu.

Nimic nu e piedere de timp daca e facut cu dragoste pentru ceilalti.

Subscriu in totalitate.
Psihologia, asa cum o cunosc eu, este in cel mai bun caz o slujitoare a Teologiei, am mai spus aceasta si deocamdata imi pastrez ferm pozitia. La fel cred ca e si cu celelalte discipline.
Iar prin Teologie nu inteleg disciplina scolara cu acest nume, ci Biserica. Iar prin teolog inteleg mai intai pe Hristofori, desi avem si acceptiunea de teolog in sensul celui care practica rugaciunea, de pilda.

Imi pare firesc ca miezul lucrarii profesorului de religie poate fi sustinut doar de un crestin vrednic. Eu, cel putin, asa ma astept sa fie, altminteri mi se pare o nebunie si un mare pericol pentru copii. De aceea am deplins deja faptul ca eu nu pot preda la disciplina religie, nu doar pentru ca nu am dosarul potrivit pentru examen, ci mai ales pentru ca nu ma consider vrednic sau, in fine, cu o viata suficient de curata pentru a fi un invatator sau un partener potrivit al elevilor pentru invatare, pentru crestere duhovniceasca.

Pe de alta parte, a fi profesor implica anumite competente, indiferent de disciplina. Printre ele se numara, ca foarte importante pentru buna desfasurare a activitatilor scolare, competentele pedagogice. iar acestea trec, in buna parte, prin psihologie.

Din pacate despre psihologie se cunosc putine lucruri de catre cei care nu sunt formati in domeniu, iar acest putin este, la randul sau, destul de deformat. Toata lumea "se pricepe" la psihologie, ca si la medicina, la politica, la fotbal... Ceea ce e adevarat, pana la un punct. Mai apoi insa, incep sa se complice lucrurile.
Partea cea mai proasta, dupa mine, este ca printre crestini exista multi oameni care percep in mod foarte critic si anxios psihologia. Aceasta reprezentare sociala a psihologiei are multe determinari si explicatii si cred ca, in timp, se vor petrece unele reasezari. Cu vremea, cu experientele de viata, vor afla si oamenii spariosi care sunt limitele intre care functioneaza psihologia iar opiniile vor fi, treptat, mai putin categorice decat sunt in prezent. Mizez pe o nuantare treptata, proces care depinde in primul rand tocmai de prestatia psihologilor.

In concluzie, cred ca prima conditie pentru un bun profesor de religie este calitatea lui umana, ce fel de crestin este. Mai apoi vine, destul de aproape si pedagogia si psihologia. Apoi mai sunt desigur multe alte variabile.

Dumnezeu sa ne ocroteasca si sa ne lumineze atat elevii cat si pe profesorii lor!

[diana_ghiorghe]

Ce metode concrete folositi pentru a stapani o clasa "agitata" ?

Exista deja o serie de lucrari pe tema managementului clasei de elevi. Sunt multe tehnici prezentate, principii, metode, avem de unde alege. Asta in teorie.
In ce ma priveste, cat am predat la scoala, nu stiu cum s-a intamplat dar nu am avut clase "problematice". E drept ca mai veneau in cancelarie unii profesori plangind, insa eu am ales sa vin rizind... Probleme am avut mai degraba cu colegii rigizi, nu cu elevii...
"Metodele" mele concrete sunt urmatoarele:
1) Nu intru la clasa cu problemele de-acasa... Ma descalt la usa scolii de toate necazurile, supararile, resentimentele. E ca la intrarea in Biserica: intram cu o anumita stare de spirit... Grijile si toate ale noastre le lepadam... Avem de participat la o intalnire de dragoste. Sufleteasca.
2) Stilul meu de relationare este in general unul prietenos. Am invatat sa fiu cald si deschis. O repet: profesorul e un camarad, un coleg mai mare care isi sprijina colegii de cautari prin experienta sa mai bogata. Magistrocentrismul este radacina multor rautati. Clasa devine greu de condus atunci cand intri acolo cu convingerea ca tu esti sus, mare si tare, iar copiii sunt niste retarzi pe care ii vei slefui tu, profesorul. Pe masura ce intelegem mai bine locul si rolul nostru intre elevi, scad si problemele, in toate planurile.
Ma conduc dupa trei principii, de cand eram foarte tanar: 1) Marc Aureliu: "Educa-i sau pedepseste-i!"; 2) Bloom: "Nu se stie cine da si cine primeste"; 3) Elevul nu e o cutie pe care o umpli tu, cutia mai mare. Ci o flacara de care se apropie alta flacara...
3) Exclus tipetele, urletele, vorbele taioase, punerea la punct. Suntem dascali, nu gardieni. E destul ca traim intr-un stat politienesc. Copiii au nevoie de afectiune, suport, ingaduinta, blandete. La orice varsta!
4) Apelez la liderii clasei. Fiecare clasa are o ierarhie, unul sau mai multi lideri informali. Acestia trebuie castigati. majoritatea sunt perceputi ca elevi dificili, par la prima vedere elevi cu probleme. Tocmai lor le dau roluri, cum ar fi: un punct sau doua in plus la evaluare, in schimb tu ai grija de atmosfera. Merge bine metoda in clasele cu un climat mai tensionat, in acelea care au mijloace de autoreglare bazate pe forta si intimidare.
5) Am mare grija sa stiu ce vreau de la ora, de la activitatea aceea. Intru in clasa cu scopuri clare. Pe care, insa, nu le trec mecanic pe tabla, ci le negociez, le construiesc cu elevii. Ei sunt foarte incantati ca li se ia in calcul personalitatea, nevoile, interesele, dilemele, nemultumirile. Devin imediat atenti, relaxati, curiosi. Rapid dispare tensiunea. Sunt captivati. Pe de alta parte, ce-i drept, am si o disciplina generoasa... Poate la mate sau chimie ar fi mai greu...
6) Rezerv cateva minute pentru discutii amicale, deschise, fara vreo presiune. Copiii au atat de multe pe suflet... Aleg mai mereu sa ascult (in loc sa vorbesc) si exprim prin mimica si gestica acceptarea, intelegerea, compasiunea. Sprijin prompt orice element stenic, pozitiv. Ma abtin sa dau atentie aspectelor negative, in sensul ca nu le intaresc - notez, cu o simpla miscare a mimicii dar nu insist.
7) Nu ma trag cu elevii de sireturi. E important sa ne gestionam limitele. A fi bun nu inseamna a fi calcat in picioare. A fi bun nu inseamna a fi prost. Asadar practic o anumita sobrietate, insa afectuoasa, calda. Grav si totodata cald, cred ca e combinatia cea mai buna. Elevii inteleg ca au de-a face cu un om care le vrea binele insa care e foarte serios in ceea ce face. Si o lasa mai moale cu agitatiile, cu galagia etc.
8) Cand imi intind curse, capcane, siretlicuri etc. le arat subtil ca am priceput cum stau lucrurile, insa nu intru in joc, imi vad mai departe de treaba. Asadar nu intram in contre cu elevii si in acelasi timp aratam discret, fin, ca am sesizat momeala si capcana. Greu de spus in cuvinte aici... Sunt atatea nuante... Cand voi scoate primul cd cu un sir de lectii practice, o sa va trimit un exemplar...:) Desi cred ca, daca ma tine Dumnezeu sanatos, vor scoate elevii singuri, cu telefoanele lor performante, diverse videoclipuri pe net in care veti gasi pe viu modul cum lucrez...:))

Domnul sa ne ocroteasca!

P.S. O informatie pretioasa foarte, din partea unor experti din Vest care cunosc bine invatamantul romanesc, fiind traineri pe aici de cativa ani. Convingerea lor comuna, indiferent ca sunt francezi, olandezi, britanici, ar putea fi formulata cam asa: "Voi romanii sunteti mereu interesati sa invatati tot felul de tehnici pentru a-i conduce pe altii, vreti mereu sa dobanditi un "ceva" din afara, o putere daca se poate miraculoasa, dar nu prea va aratati interesati sa aflati ce fel de oameni sunteti si cum sa deveniti..." Dureros de adevarat, cred eu.
Psihologia nu e o arma de cunoastere si manipulare a altora, cum cred psihopatii de felurite genuri, ci un instrument fin de lucru cu tine insuti, mai intai, spre identificarea neajunsurilor proprii si optimizarea resurselor si abilitatilor. Nu fariseul, ci vamesul, asadar...

[catehumen]

În prealabil postat de ioan cezar

Exista deja o serie de lucrari pe tema managementului clasei de elevi. Sunt multe tehnici prezentate, principii, metode, avem de unde alege. Asta in teorie.
In ce ma priveste, cat am predat la scoala, nu stiu cum s-a intamplat dar nu am avut clase "problematice". E drept ca mai veneau in cancelarie unii profesori plangind, insa eu am ales sa vin rizind... Probleme am avut mai degraba cu colegii rigizi, nu cu elevii...
"Metodele" mele concrete sunt urmatoarele:
1) Nu intru la clasa cu problemele de-acasa... Ma descalt la usa scolii de toate necazurile, supararile, resentimentele. E ca la intrarea in Biserica: intram cu o anumita stare de spirit... Grijile si toate ale noastre le lepadam... Avem de participat la o intalnire de dragoste. Sufleteasca.
2) Stilul meu de relationare este in general unul prietenos. Am invatat sa fiu cald si deschis. O repet: profesorul e un camarad, un coleg mai mare care isi sprijina colegii de cautari prin experienta sa mai bogata. Magistrocentrismul este radacina multor rautati. Clasa devine greu de condus atunci cand intri acolo cu convingerea ca tu esti sus, mare si tare, iar copiii sunt niste retarzi pe care ii vei slefui tu, profesorul. Pe masura ce intelegem mai bine locul si rolul nostru intre elevi, scad si problemele, in toate planurile.
Ma conduc dupa trei principii, de cand eram foarte tanar: 1) Marc Aureliu: "Educa-i sau pedepseste-i!"; 2) Bloom: "Nu se stie cine da si cine primeste"; 3) Elevul nu e o cutie pe care o umpli tu, cutia mai mare. Ci o flacara de care se apropie alta flacara...
3) Exclus tipetele, urletele, vorbele taioase, punerea la punct. Suntem dascali, nu gardieni. E destul ca traim intr-un stat politienesc. Copiii au nevoie de afectiune, suport, ingaduinta, blandete. La orice varsta!
4) Apelez la liderii clasei. Fiecare clasa are o ierarhie, unul sau mai multi lideri informali. Acestia trebuie castigati. majoritatea sunt perceputi ca elevi dificili, par la prima vedere elevi cu probleme. Tocmai lor le dau roluri, cum ar fi: un punct sau doua in plus la evaluare, in schimb tu ai grija de atmosfera. Merge bine metoda in clasele cu un climat mai tensionat, in acelea care au mijloace de autoreglare bazate pe forta si intimidare.
5) Am mare grija sa stiu ce vreau de la ora, de la activitatea aceea. Intru in clasa cu scopuri clare. Pe care, insa, nu le trec mecanic pe tabla, ci le negociez, le construiesc cu elevii. Ei sunt foarte incantati ca li se ia in calcul personalitatea, nevoile, interesele, dilemele, nemultumirile. Devin imediat atenti, relaxati, curiosi. Rapid dispare tensiunea. Sunt captivati. Pe de alta parte, ce-i drept, am si o disciplina generoasa... Poate la mate sau chimie ar fi mai greu...
6) Rezerv cateva minute pentru discutii amicale, deschise, fara vreo presiune. Copiii au atat de multe pe suflet... Aleg mai mereu sa ascult (in loc sa vorbesc) si exprim prin mimica si gestica acceptarea, intelegerea, compasiunea. Sprijin prompt orice element stenic, pozitiv. Ma abtin sa dau atentie aspectelor negative, in sensul ca nu le intaresc - notez, cu o simpla miscare a mimicii dar nu insist.
7) Nu ma trag cu elevii de sireturi. E important sa ne gestionam limitele. A fi bun nu inseamna a fi calcat in picioare. A fi bun nu inseamna a fi prost. Asadar practic o anumita sobrietate, insa afectuoasa, calda. Grav si totodata cald, cred ca e combinatia cea mai buna. Elevii inteleg ca au de-a face cu un om care le vrea binele insa care e foarte serios in ceea ce face. Si o lasa mai moale cu agitatiile, cu galagia etc.
8) Cand imi intind curse, capcane, siretlicuri etc. le arat subtil ca am priceput cum stau lucrurile, insa nu intru in joc, imi vad mai departe de treaba. Asadar nu intram in contre cu elevii si in acelasi timp aratam discret, fin, ca am sesizat momeala si capcana. Greu de spus in cuvinte aici... Sunt atatea nuante... Cand voi scoate primul cd cu un sir de lectii practice, o sa va trimit un exemplar...:) Desi cred ca, daca ma tine Dumnezeu sanatos, vor scoate elevii singuri, cu telefoanele lor performante, diverse videoclipuri pe net in care veti gasi pe viu modul cum lucrez...:))

Domnul sa ne ocroteasca!

P.S. O informatie pretioasa foarte, din partea unor experti din Vest care cunosc bine invatamantul romanesc, fiind traineri pe aici de cativa ani. Convingerea lor comuna, indiferent ca sunt francezi, olandezi, britanici, ar putea fi formulata cam asa: "Voi romanii sunteti mereu interesati sa invatati tot felul de tehnici pentru a-i conduce pe altii, vreti mereu sa dobanditi un "ceva" din afara, o putere daca se poate miraculoasa, dar nu prea va aratati interesati sa aflati ce fel de oameni sunteti si cum sa deveniti..." Dureros de adevarat, cred eu.
Psihologia nu e o arma de cunoastere si manipulare a altora, cum cred psihopatii de felurite genuri, ci un instrument fin de lucru cu tine insuti, mai intai, spre identificarea neajunsurilor proprii si optimizarea resurselor si abilitatilor. Nu fariseul, ci vamesul, asadar...

Iti multumesc pentru toate sfaturile si ideile ! Am sa tin seama de ele . Tot aici la capitolul "Profesor de religie" cineva a postat ceva despre posibilitatea desfiintarii religiei din scoli ,licee. Voi ce parere aveti ? E posibil ca dupa incercarea de a scoate icoanele din salile de clasa sa urmeze ceva mai monstruos ? Scoaterea lui Dumnezeu din scoli ? Am citit cu atentie acele postari si cred ca e posibil sa se intample .Voi ce spuneti ?Cezar ce parere ai ca profesor activ ?

Sper ca nu se va intampla nimic din cele anuntate... Nu detin date concrete. Asteptam si vom vedea, deh, ce sa zic... Doamne ajuta!

În prealabil postat de catehumen

Ar fi fost interesant daca ai fi spus si motivul plecarii din invatamant ,sau e atat de greu incat sa abandonam ? Peste un an voi deveni si eu profesor de religie ortodoxa,sunt interesat de informatii din interiorul sistemului ,mai exact ce nu se vede la Tv. Cum sunt tratati profesorii de religie in cancelarie ? Stiti profesori de religie care sa fie si diriginti ? Personal cred ca succesul reusitei in a lucra cu un copil elev,adolescent este sa cunosti bine psihologia elevului ,din pacate modulul pedagogic pe care il studiem in facultate ,e putin cam rigid dupa parerea mea .Voi ce spuneti ? Am ales un drum bun profesor de religie sau e pierdere de timp ? Multumesc anticipat pentru raspunsuri .

Ha, binevenita postare, tocmai am dat titularizarea (din nou, fireste, ca nu sunt posturi, le-au luat desigur pilele la vremea cuvenita...) :).
Eu sunt la alta disciplina (psiho).

Pai, catehumen, daca am o nostalgie activa in ultimii ani, aceasta e ca nu pot fi prof de religie... Desi, dincolo de atasamentul meu emotional, pentru a fi la inaltimea acestei discipline cred ca e mult de lucru (si ca nu sunt vrednic de asa lucrare). Ca om crestin, mai intai, si ca profesionist al artei si stiintei pedagogice.
Deocamdata sa iti spun cum am constatat ca sunt tratati profesorii de religie in cancelarie: ca pe oricare altul, ca oameni mai intai, secundar dupa disciplina predata.
Cum i-am tratat eu, de pilda... La inceput cu indiferenta, intrucat s-a nimerit ca primul prof de religie pe care l-am cunoscut sa fie un ins ursuz si tare mandru, care facuse la fumoar o bisericuta cu doua doamne divortate, frustrate foarte, carora le vindea gogosi impachetate cu citate biblice, jucind un rol de bufon, dupa gustul meu, cu aere de duhovnic. Ma calca pe nervi pentru maimutareala lui, mai ales ca nu se sfia sa arunce cate o trimitere, vai, in soapta insa suficient de clar pentru a fi auzit, catre mine. Zicea cam asa "ia uitati-l, cica e psiholog, tace si ne studiaza..." - credea el. Bietul om, nu stia ca in vremea aceea eu imi studiam la nesfarsit, pe tacute, in ganduri, sansa de a supravietui bolii grave pe care o aveam tocmai atunci. Deci am ales sa fiu indiferent, sa ma abtin in tot chipul de a-i da vreo replica. Il compatimeam pe infantil (desi omu avea peste 30 ani).
Apoi, a urmat faza simpatiei reciproce. S-a intamplat ca bietul prof a avut un necaz cu conducerea scolii, in urma unui abuz involuntar comis la o clasa de fitze (cum sunt mai toate la Jean Monet) si era tare necajit, tragea minute in sir din tigara cu ochii in gol, la fumoar, si era singur, isi pierduse admiratoarele. Atunci, intr-adevar, l-am studiat: i-am cercetat mimica si postura si am ajuns la concluzia ca, cel mai probabil, nu se ruga ci ratacea in ganduri, speriat si confuz. Am intrat in vorba cu el, milos de meserie cum sunt eu, gata sa ridic vreun nenorocit care si-a facut-o cu mana lui, desigur, din vreo balta... Caci am vocatie (boala) de salvator, desigur...
Am devenit repede buni camarazi, s-a dovedit un om de treaba si destept foarte. Doar ca era baietel, imatur emotional, in ciuda varstei. Ca mai toti "barbatii", dealtfel, in lumea asta unde feminismul lupta cu macho-ismul.... :)
Insa nu se pricepea la pedagogie (iar acum trec la partea a doua a intrebarii tale). Spui ca taina succesului in invatamant este sa te pricepi la psihologia elevilor... Of, vorbe mari, vorbe mari... Pai, cand vei da examenul de titularizare vei vedea ca, mai ales in ultimii ani, s-a schimbat radical modul de a concepe si practica educatia. Ne aliniem, taras-grapis la standardele mondiale. Asta insemana mai intai ca daca nu demonstrezi ca detii competente didactice, nu prea poti sa devii profesori. SI ca, oricum, daca se intampla sa treci examenul, vei fi un profesor slab. Iar asta e grav, macar ca, dupa cum poate vei fi aflat, profesorul (dascalul in general) este un fericit (macar potential), fiind chemat sa practice cea mai frumoasa profesie din lume. Caci nu e alta mai frumoasa, mai grea, mai complexa, mai delicata decat aceasta, indiferent ca lucrezi cu copiii de la gradi sau cu adolescentii rebeli si adeseori chiar delincventi.

Deoarece am trait printre elevi 25 ani, da-mi voie sa iti sugerez cateva lucruri, sa iti propun mai degraba cateva directii de reflectie, in baza experientei mele (adica mai ales a gafelor si balbelor):
1) A fi profesor este in ultimul rand un merit: magistrocentrismul este cea mai rusinoasa plaga a invatamantului. Ca profesor esti chemat sa slujesti devenirea intru fiinta a copiilor, nu sa predai continuturi, cunostinte. Sunt si astea, dar abia mai la coada...
2) Cauta sa studiezi mult si aprofundat pedagogie (te vei lovi astfel si de psihologia de care pomeneai). Elevii retin mult mai putin decat suntem noi pregatiti sa oferim, iar oferta noastra de cunostinte de fapt nici nu are legatura cu invatamantul de masa. Elevii au nevoie sa aiba in profesor un model de om sanatos, un prieten mai mare, un camarad pe drumul greu al cunoasterii si al devenirii ca oameni intre oameni. Taie-ti narcisismele toate! Nu are nimeni nevoie de cunostintele tale savante! Retine, catehumen, cuvantul meu si nu te grabi sa il crezi sau sa il respingi: lasa practica sa vorbeasca. Totusi, retine-l ca reper!
3) Psihologia nu se invata asa usor... Eu invat de aproape 30 ani psihologie, la modul sistematic, si crede-ma ca nu am trecut de genunchiul broastei. Deci... rabdare... studiu... lucrul cu sine... jos cu mastile proprii.... o inteleapta indoiala de sine, o anumita neincredere fertila pentru continuarea devenirii personale (altminteri vin autosuficienta, ingamfarea, toate boalele..)
4) Profesorii din cancelarie sunt oameni. Ca urmare, conteaza mai putin ce disciplina predai, cat mai intai ce fel de abilitati de relationare ai, ce fel de caracter, ce inima si ce inteligenta (cognitiva si emotionala, sociala). Pe scurt: ce fel de om esti!
APoi, fiind debutant, vei primi sprijin de la majoritatea colegilor. Cancelaria este o mica sau mai mare familie! Problema e daca vei sti sa ceri, sa folosesti, si mai ales sa te arati recunoscator. Daca da, atunci vei fi fericit la scoala.
5) Termin cu un avertisment: daca ai cumva impresia infantila ca disciplina ta e mai breaza ca altele (asa cred toti profii, ca a lor e cea mai tare...), pregateste-te sa ajungi rau... Smereste-te, catehumen, iar asta o faci mai intai prin studiu serios, cata vreme mai esti student, deocamdata. Iar "studiu" inseamna o groaza de lucruri...

In rest, Dumnezeu sa te ajute, sa te lumineze ca sa prinzi "spilu" meseriei la care aspiri.
Fii binecuvantat!

Azi am plecat la examen si copiii mi-au urat: succes tati!...
Si pana la metrou am dat sa reflectez asa: hopa, cand plecam la examene imi urau succes mama si tata, sora, apoi colegii de facultate, iubita, sotia... Cam asa, in ordinea asta s-au succedat succesele si (rar) insuccesele la examene...
Apoi, dupa ce parintii au murit si o vreme am trait singur, mai multi ani, imi uram singur succes...
Acum iata, ce surpriza! Am ajuns sa traiesc situatia ca imi ureaza succes la examen chiar proprii copii, copiii de gradi si cresa...

Ce am inteles eu din situatia asta? Ca invatam si dam exemene TOATA VIATA, catehumen...
Pregateste-te nu atat sa inveti tu pe altii, cat sa treci tu insuti prin noi si noi forme si continuturi de invatare. Scoala incepe abia dupa terminarea scolii, precum muzica incepe sa susure abia dupa ce inceteaza zgomotul instrumentelor si racnetele cantaretilor...

Si apoi, la scoala, intre elevi si profesori, vorba lui Leon Bloom (cel cu taxonomia obiectivelor didactice): "nu se stie cine da si cine primeste"!...

[catehumen]

În prealabil postat de ioan cezar

Ha, binevenita postare, tocmai am dat titularizarea (din nou, fireste, ca nu sunt posturi, le-au luat desigur pilele la vremea cuvenita...) :).
Eu sunt la alta disciplina (psiho).

Pai, catehumen, daca am o nostalgie activa in ultimii ani, aceasta e ca nu pot fi prof de religie... Desi, dincolo de atasamentul meu emotional, pentru a fi la inaltimea acestei discipline cred ca e mult de lucru (si ca nu sunt vrednic de asa lucrare). Ca om crestin, mai intai, si ca profesionist al artei si stiintei pedagogice.
Deocamdata sa iti spun cum am constatat ca sunt tratati profesorii de religie in cancelarie: ca pe oricare altul, ca oameni mai intai, secundar dupa disciplina predata.
Cum i-am tratat eu, de pilda... La inceput cu indiferenta, intrucat s-a nimerit ca primul prof de religie pe care l-am cunoscut sa fie un ins ursuz si tare mandru, care facuse la fumoar o bisericuta cu doua doamne divortate, frustrate foarte, carora le vindea gogosi impachetate cu citate biblice, jucind un rol de bufon, dupa gustul meu, cu aere de duhovnic. Ma calca pe nervi pentru maimutareala lui, mai ales ca nu se sfia sa arunce cate o trimitere, vai, in soapta insa suficient de clar pentru a fi auzit, catre mine. Zicea cam asa "ia uitati-l, cica e psiholog, tace si ne studiaza..." - credea el. Bietul om, nu stia ca in vremea aceea eu imi studiam la nesfarsit, pe tacute, in ganduri, sansa de a supravietui bolii grave pe care o aveam tocmai atunci. Deci am ales sa fiu indiferent, sa ma abtin in tot chipul de a-i da vreo replica. Il compatimeam pe infantil (desi omu avea peste 30 ani).
Apoi, a urmat faza simpatiei reciproce. S-a intamplat ca bietul prof a avut un necaz cu conducerea scolii, in urma unui abuz involuntar comis la o clasa de fitze (cum sunt mai toate la Jean Monet) si era tare necajit, tragea minute in sir din tigara cu ochii in gol, la fumoar, si era singur, isi pierduse admiratoarele. Atunci, intr-adevar, l-am studiat: i-am cercetat mimica si postura si am ajuns la concluzia ca, cel mai probabil, nu se ruga ci ratacea in ganduri, speriat si confuz. Am intrat in vorba cu el, milos de meserie cum sunt eu, gata sa ridic vreun nenorocit care si-a facut-o cu mana lui, desigur, din vreo balta... Caci am vocatie (boala) de salvator, desigur...
Am devenit repede buni camarazi, s-a dovedit un om de treaba si destept foarte. Doar ca era baietel, imatur emotional, in ciuda varstei. Ca mai toti "barbatii", dealtfel, in lumea asta unde feminismul lupta cu macho-ismul.... :)
Insa nu se pricepea la pedagogie (iar acum trec la partea a doua a intrebarii tale). Spui ca taina succesului in invatamant este sa te pricepi la psihologia elevilor... Of, vorbe mari, vorbe mari... Pai, cand vei da examenul de titularizare vei vedea ca, mai ales in ultimii ani, s-a schimbat radical modul de a concepe si practica educatia. Ne aliniem, taras-grapis la standardele mondiale. Asta insemana mai intai ca daca nu demonstrezi ca detii competente didactice, nu prea poti sa devii profesori. SI ca, oricum, daca se intampla sa treci examenul, vei fi un profesor slab. Iar asta e grav, macar ca, dupa cum poate vei fi aflat, profesorul (dascalul in general) este un fericit (macar potential), fiind chemat sa practice cea mai frumoasa profesie din lume. Caci nu e alta mai frumoasa, mai grea, mai complexa, mai delicata decat aceasta, indiferent ca lucrezi cu copiii de la gradi sau cu adolescentii rebeli si adeseori chiar delincventi.

Deoarece am trait printre elevi 25 ani, da-mi voie sa iti sugerez cateva lucruri, sa iti propun mai degraba cateva directii de reflectie, in baza experientei mele (adica mai ales a gafelor si balbelor):
1) A fi profesor este in ultimul rand un merit: magistrocentrismul este cea mai rusinoasa plaga a invatamantului. Ca profesor esti chemat sa slujesti devenirea intru fiinta a copiilor, nu sa predai continuturi, cunostinte. Sunt si astea, dar abia mai la coada...
2) Cauta sa studiezi mult si aprofundat pedagogie (te vei lovi astfel si de psihologia de care pomeneai). Elevii retin mult mai putin decat suntem noi pregatiti sa oferim, iar oferta noastra de cunostinte de fapt nici nu are legatura cu invatamantul de masa. Elevii au nevoie sa aiba in profesor un model de om sanatos, un prieten mai mare, un camarad pe drumul greu al cunoasterii si al devenirii ca oameni intre oameni. Taie-ti narcisismele toate! Nu are nimeni nevoie de cunostintele tale savante! Retine, catehumen, cuvantul meu si nu te grabi sa il crezi sau sa il respingi: lasa practica sa vorbeasca. Totusi, retine-l ca reper!
3) Psihologia nu se invata asa usor... Eu invat de aproape 30 ani psihologie, la modul sistematic, si crede-ma ca nu am trecut de genunchiul broastei. Deci... rabdare... studiu... lucrul cu sine... jos cu mastile proprii.... o inteleapta indoiala de sine, o anumita neincredere fertila pentru continuarea devenirii personale (altminteri vin autosuficienta, ingamfarea, toate boalele..)
4) Profesorii din cancelarie sunt oameni. Ca urmare, conteaza mai putin ce disciplina predai, cat mai intai ce fel de abilitati de relationare ai, ce fel de caracter, ce inima si ce inteligenta (cognitiva si emotionala, sociala). Pe scurt: ce fel de om esti!
APoi, fiind debutant, vei primi sprijin de la majoritatea colegilor. Cancelaria este o mica sau mai mare familie! Problema e daca vei sti sa ceri, sa folosesti, si mai ales sa te arati recunoscator. Daca da, atunci vei fi fericit la scoala.
5) Termin cu un avertisment: daca ai cumva impresia infantila ca disciplina ta e mai breaza ca altele (asa cred toti profii, ca a lor e cea mai tare...), pregateste-te sa ajungi rau... Smereste-te, catehumen, iar asta o faci mai intai prin studiu serios, cata vreme mai esti student, deocamdata. Iar "studiu" inseamna o groaza de lucruri...

In rest, Dumnezeu sa te ajute, sa te lumineze ca sa prinzi "spilu" meseriei la care aspiri.
Fii binecuvantat!

Iti multumesc,va multumesc pentru sfaturi ,nu sunt infatuat ,am 39 de ani ,mesajul e lung si cu mult talc ,da ma asteptam sa fie greu ,de fapt ma astept sa fie greu ,in fond cand a fost usor in lumea asta apostata sa vorbesti despre Dumnezeu ? Din pacate din mesaj nici un loc pentru speranta ,poate e mai bine asa ,m-am dezvatat de mult sa mai am vise utopice ,stiu ca ma voi lupta cu multi :colegi profesori,copii,sistemul si de ce nu cu mine . Ca disciplina mea ,religia, e mai "breza" de cat altele nu cred ca e si nici nu ar fi corect fata de colegi sa gandesc asa ,stiu doar ca e ceva ce imi place ,cred cu tarie ca acest drum pe care am pornit e cel bun ,practic realizez ca e cel mai bun lucru pe care il fac ,sper ca nu ultimul)) Sincer ma bucur ca am putut discuta ,nu provin dintr-o familie de profesori si nu am nici rude sau prieteni ,asa ca orice informatie reala imi e de folos ,mai ales ca vine din partea unor oameni care se roaga si cred in Dumnezeu !
Ai spus la un moment dat parca la inceputul mesajului ,dar doar telegrafic, chiar daca absolvi examenul de titular ,tot nu gasesti post !?! Nu voi gasi post de profesor de religie in oras sau nu voi gasi de loc ? Intreb de oarece am inteles ca la mine in judet sunt posturi destule neocupate . A si inca ceva ,daca nu voi gasi post in oras nu e nici o problema voi merge si in cel mai indepartat sat ,oare Sfintii Apostoli nu au propovaduit si ei evanghelia la toti oamenii ? Poate nu e cea mai buna comparatie ,e evident ca nu ma pot compara cu Sfintii Apostoli ,dar totusi duhovnicul meu mi-a spus ca asta e tot apostolie ,sa aduci cuvantul lui Dumnezeu in sufletele si inimile copiilor si tuturor celor care doaresc sa-l cunoasca pe Dumnezeu . Sper ca frazele mele nu sunt prea "heirupiste" ,da eu asa gandesc.
Mi-ar prinde bine cateva idei despre ce va urma ,mai exact ,dupa ce termin vreu sa continui cu un masterat in teologie ,pot fi profesor dupa terminarea facultatii ? Ce este sau in ce consta un examen de titular ? E greu acest examen ? Sunt si alti "factori" care pot influnta repartitia ? Nota mare obtinuta nu e o garantie pentru un loc in oras ? Nu stiu ,poate sunt intrebari tampite dar cum am spus habar nu am ce urmeaza )) Oricum eu voi merge pana la capat ori unde va fi acest capat . Masteratul la ce ma ajuta ,daca ajuta ? Consider ca studiul teologiei e destul de greu ,e greu sunt constient sa pun si in practica ce invat ,oricum masterul nu il voi face din mandrie sau din dorinta de a fi peste altii ,ci pur si simplu pentru o mai buna aprofundare .Din ce am inteles masterul inseamna cercetare .
Sper sa nu va fi plictisit cu intrebarile mele ,unele poate hilare ,dar invat de la voi cei ce a primit "botezul focului"
As dori raspunsuri cat mai clare daca se poate va multumesc anticipat.
Si ca sa nu mai scriu inca un mesaj as raspunde celui ce a spus aici ca nu conteaza psihologia ci doar rugaciunea sau cam asa ceva . Eu as face totusi o separare ,psihologia dupa parerea mea e o arma valoroasa ,mie mi-a placut din tinerete ,e un univers fascinant sa poti controla furia altuia sa poti stabiliza starea emotiva a cuiva etc. Da rugaciune e foarte importanta ,e indispensabila ,numai ca rugaciunea mea nu a ajuns in stadiul de inaltare cu mintea la cer . Nu sunt calugar nici preot ,nu merg pe apa ,nu tamaduiesc oameni cu puterea rugaciunii ,ceea ce stiu este ca sunt un pacatos care incearca zilnic sa fie mai bun .
Inca odata multumiri tuturor !