Ce se intampla in unele manastiri din Romania?

[laurastifter]

În prealabil postat de heaven

http://stirileprotv.ro/video/caz-rev...-rupt/60581310

Nu as fi dorit sa aduc in discutie un astfel de subiect,insa nu e prima data cand aud ca astfel de lucruri ca in reportajul de mai sus se petrec in anumite manastiri din Romania...
Si de curand am primit vestea despre o cunostinta de-a mea,care a ajuns sa aiba probleme psihice,dar si fizice,ce se agraveaza pe zi ce trece,familia incearca sa o scoata din manastire,insa pur si simplu nu se pot intelege cu stareta si parintele de acolo,care o tin pe a lor una si buna cum ca nu este nevoie de psihologi sau medici,ca sunt de la diavolul si ca au duhovnici.De cate ori mama disperata incearca sa deschida subiectul in fata lor aducand problema fiicei in discutie,i se inchide imediat gura cu ... " Sa ne rugam!"
Ba,mai mult,i s-a spus ca daca mai incearca sa faca presiuni,se poate astepta sa dispara si sa nu o mai gaseasca,ca..."au mai fost cazuri",dar si multe altele.Iar daca este sa ne amintim ca prin canoanele bisericii,din cate cunosc eu,in manastiri nu au voie sa fie primite persoane cu probleme psihice,lucrurile devin si mai stranii...
Ca sa nu mai vorbim de modul in care sunt exploatati si umiliti unii oameni care ajung in manastiri, in numele acestei ascultari.Inteleg ca viata monahala nu este parfum de roze,ca e vorba de multa nevointa,smerenie,rugaciune,insa in aceste cazuri se intrece orice limita...
Imi pare rau,am tot respectul pentru anumite manastiri,preoti,calugari,insa exemple ca cele de mai sus ar trebui scoase ca o plaga din sanul BOR,pentru ca distrug oameni prin aceste anomalii.Si intrebarea se pune...de ce nimeni nu se sesizeaza,de ce aceasta complicitate a tacerii,de ce brusc unii credinciosi sau membri ai bisericii sunt brusc parasiti de compasiunea crestineasca si simtul justitiar,pe care nu ezita sa il manifeste in alte circumstante,ba inca si foarte vehement,iar cand se ating aceste subiecte delicate incep cu "sa nu judecam",replici evazive etc.
Pai sa nu judecam,dar ar cam fi cazul ca cineva sa faca ceva,ca totusi traim in secolul XXI si avem pretentia ca ne deosebim de anumite secte pe care le catalogam drept eretice,fanatice etc.
Ma iertati daca am suparat pe cineva cu postarea mea,insa sincer sunt destul de nedumerita si revoltata privind la aceste lucruri care sunt permise tacit in sanul bisericii...

Doamne ajută!
Bine aţi spus: "în unele mănăstiri", nu în toate. Cred că în mediul monahal, ca şi între creştinii mireni, există diverse tipuri de atitudine, mentalităţi diferite, moduri diferite de a înţelege şi trăi credinţa. Cred că, în mănăstiri, ca şi în lume, există creştini autentici, dar şi habotnici, credincioşi înduhovniciţi, cu dreaptă socoteală, dar şi persoane care suferă de maladia spirituală a fanatismului etc. Generalizările sunt nepotrivite pentru că... Zosima şi Ferapont din "Fraţii Karamazov" (credinţa autentică şi habotnicia - două atitudini puse în antiteză de căte Dostoievski, prin crearea celor două personaje menţionate) pot fi regăsiţi pretutindeni, în orice mediu social.
Aşa cum aţi observat, inclusiv aici, în mediul virtual, pe forum, unii dintre cei care postează exprimă idei inteligente, cu adevărat creştine, iar alţii, având aceeaşi credinţă, scriu (nu se ştie de ce) mesaje în care, contrar duhului iubirii evanghelice, îndeamnă la intoleranţă şi/sau la habotnicie. La fel se întâmplă şi în mănăstire: unii monahi sunt modele de viaţă creştină autentică, iar alţii...
Cunosc personal două măicuţe de la mănăstirea Christiana şi vă pot spune cu toată sinceritatea că aceste mirese ale lui Hristos şi-au dedicat întreaga lor viaţă slujirii lui Dumnezeu în mod direct (prin viaţa lor liturgică profundă) şi indirect (prin îngrijirea persoanelor aflate în aşezământul social al mănăstirii). Aceste măicuţe tinere, unele dintre ele studente la Teologie, singure, aproape complet lipsite de vreun sprijin material, se dedică zi şi noapte, cu dragoste, bătrânilor bolnavi, săraci şi abandonaţi pe care-i au în grijă. Amândouă sunt foarte deschise, inteligente şi optimiste (adică exact aşa cum ar fi normal să se comporte toţi cei care cred în Hristos); pe scurt, mărturisesc, prin viaţa lor, bucuria autentică a comuniunii cu Dumnezeu.
Gândiţi-vă, de asemenea, la monahi înduhovniciţi precum au fost vrednicii de pomenire părinţi Teofil Părăian, Arsenie Papacioc etc etc. Să nu uităm nici de maica Siluana Vlad care, din proprie iniţiativă, şi-a asumat misiunea de a acorda consiliere psihologică (are studii de specialitate) şi duhovnicească deţinuţilor din penitenciare, celor bolnavi de depresie, celor care au fost abuzaţi sexual în copilărie etc. Există, din mila lui Hristos, călugări cu viaţă sfântă, urmaşi vrednici ai celor din relatările Patericului. Nu exagerez, cunosc personal astfel de călugări şi-I mulţumesc lui Dumnezeu pentru că mi-a dăruit bucuria de a întâlni asemenea creştini, care şi-au transformat întreaga viaţă într-o neîncetată doxologie închinată lui Hristos Domnul!
"...familia incearca sa o scoata din manastire,insa pur si simplu nu se pot intelege cu stareta si parintele de acolo..."
Ea vrea să plece din mănăstire? Pentru că, dacă ea doreşte să părăsească viaţa monahală, cred că stareţa are datoria de a-i respecta libertatea; în schimb, dacă decizia persoanei în cauză este să rămână în mănăstire, consider că nimeni nu are dreptul, din punct de vedere moral, s-o constrângă să părăsească modul de viaţă pe care şi l-a ales în mod liber şi conştient. Aceasta este opinia mea, dar s-ar putea să mă înşel, necunoscând situaţia decât din relatarea dvs.
"sa nu mai vorbim de modul in care sunt exploatati si umiliti unii oameni care ajung in manastiri, in numele acestei ascultari."
Da, îmi este foaarte dificil să înţeleg acest principiu al ascultării "necondiţionate". Cred că în mod necondiţionat avem datoria (şi dreptul) să-L ascultăm doar pe Dumnezeu, fiindcă El este unica Fiinţă cunoscătoare a adevărului şi binelui absolut. Credinţa noastră creştină este religia libertăţii, potrivit cuvintelor Sfântului Apostol Pavel: "Duh este Dumnezeu şi unde este Duhul Domnului, acolo este libertate" (II Cor3, 17). Dragostea presupune respectarea libertăţii celui iubit şi Revelaţia dumnezeiască (atât prin Sf. Scriptură, cât şi prin Sfânta Tradiţie) ne oferă numeroase temeiuri de a crede că Dumnezeu, Cel Ce ne-a înzestrat cu liberul arbitru, ne respectă libertatea atât de mult, încât îi include în dragostea şi Providenţa Sa chiar şi pe cei care-I neagă existenţa. La începutul istoriei sale, monahismul era un mod liber de viaţă, o permanentă celebrare a dragostei şi libertăţii duhovniceşti.
Să nădăjduim că, în viitor, vor exista cât mai mulţi duhovnici trăitori, cu o viaţă spirituală profundă şi autentic creştină, care vor înţelege importanţa acestui minunat şi sfânt dar divin, care este libertatea. Din fericire, există şi astăzi mulţi asemenea duhovnici, Hristos Dumnezeu să-i întărească în credinţă şi să-i ajute să sporească tot mai mult, din zi în zi, în dragostea faţă de El!