Cum ajung la Tine, Doamne?

[Tomita]

Eram copil si mi-am dorit intr-o zi mult inghetata dar nu aveam bani si nu am spus la nimeni.
Peste jumatate de ora un vecin mi-a oferit inghetata desi nu mi se mai intamplase asa ceva niciodata. Coincidenta era cam mare. M-am gandit: mi-a stiut Cineva gandul.
Ma ducea mami la biserica si incet-incet am mai invat cate ceva numai ca a ma apropia prea mult de Dumnezeu nu a fost nicodata o prioritate. Am zis ca o sa am o familie si servici si 2 copii si am sa ma duc duminica la biserica dar mai mult de atat nu vedeam.
Planurile au cam inceput sa se spulbere si am inceput si eu sa imi doresc altceva si acum parca am intrat in ceata...ar trebui sa fiu mai optimista...parca nu ma pot apropia mai mult (de fapt m-am si indepartat pentru ca nu am tinut post) si nici n-am vreo idee cum se pot aranja lucrurile mai bine.
Stiu doar ca faptul de a renunta la multe obiective/dorinte si incercarea mea de a indrepta lucrurile pentru ca am analizat din punct de vedere crestin situatia m-au transformat vizibil intr-o persoana ceva mai buna si asta sper sa nu se schimbe..mai am mari progrese dar rezultatul "apropierii de Dumnezeu" e modul meu de a fi (ceva mai atenta la ce spun, mai atenta la cei din jur si mai afectata de neputintele noastre)...numai ca nu prea reusesc sa raman pe "linia de plutire" (daca exista asa ceva).

În prealabil postat de Tomita

Eram copil si mi-am dorit intr-o zi mult inghetata dar nu aveam bani si nu am spus la nimeni.
Peste jumatate de ora un vecin mi-a oferit inghetata desi nu mi se mai intamplase asa ceva niciodata. Coincidenta era cam mare. M-am gandit: mi-a stiut Cineva gandul.Ma ducea mami la biserica si incet-incet am mai invat cate ceva numai ca a ma apropia prea mult de Dumnezeu nu a fost nicodata o prioritate. Am zis ca o sa am o familie si servici si 2 copii si am sa ma duc duminica la biserica dar mai mult de atat nu vedeam.
Planurile au cam inceput sa se spulbere si am inceput si eu sa imi doresc altceva si acum parca am intrat in ceata...ar trebui sa fiu mai optimista...parca nu ma pot apropia mai mult (de fapt m-am si indepartat pentru ca nu am tinut post) si nici n-am vreo idee cum se pot aranja lucrurile mai bine.
Stiu doar ca faptul de a renunta la multe obiective/dorinte si incercarea mea de a indrepta lucrurile pentru ca am analizat din punct de vedere crestin situatia m-au transformat vizibil intr-o persoana ceva mai buna si asta sper sa nu se schimbe..mai am mari progrese dar rezultatul "apropierii de Dumnezeu" e modul meu de a fi (ceva mai atenta la ce spun, mai atenta la cei din jur si mai afectata de neputintele noastre)...numai ca nu prea reusesc sa raman pe "linia de plutire" (daca exista asa ceva).

Mi-a plăcut întâmplarea cu îngheţata şi gândurile tale cele bune :-) Dumnezeu să îţi vină mereu în întâmpinare!

[Hartford]

Pe mine necazurile m-au apropiat de Dumnezeu si inca ma apropie si mai tare.

În prealabil postat de Hartford

Pe mine necazurile m-au apropiat de Dumnezeu si inca ma apropie si mai tare.

Vă doresc să aveţi bucuria rezolvării problemelor şi alte multe bucurii, care de asemenea să vă apropie de Dumnezeu!

Sănătate pentru toată familia să vă dea Dumnezeu şi Maica Domnului!

[Mosh-Neagu]

"Necazurile"... Intre teorie si practica e o prapastie adanca, sau un simplu suspin. Necazurile ne calesc, sau ne trimit in ghearele disperarii, iar de aici si pana la "Imbratisarea mortii", mai e o chestiune de clipe mai putin binecuvantate... Nu-i usor sa accepti un necaz care ti se pare nedrept. De obicei te revolti, te eschivezi, faci apel la toate cunostintele de rang inalt, iar ultimul lucru care iti mai vine in minte, dupa ce toate celelalte s-au si te-au epuizat, este acela de a-ti pleca genunchii in rugaciune. Atunci plangi singur, te caiesti pentru ce-ai facut si promiti sa te schimbi daca vei fi iertat si viata isi va recapata cursul de altadata... Si pe nesimtite, viata isi reia cursul, iar tu deja nu-ti mai amintesti cum era cand erai disperat, constrans sa faci compromisuri dureroase... Si ajungi nu numai sa nu mai pleci genunchii in rugaciune, dar nici macar sa mai multumesti pentru sansa care ti s-a mai dat...
"Cum ajung la Tine, Doamne?" Singur, nimeni nu ajunge. Iar noi VREM sa fim lasati de capul nostru. Visam sa ne mantuim, dar "duhul lumii" ne copleseste. Intotdeauna vrajmasul va pune in rationamentul nostru un "daca", pe care in percepem ca un obstacol de netrecut. Iar asta fiindca ne dedicam atat de putin din timpul nostru, in rugaciune curata. Practic, vrajmasul dispune de timpul unei intregi zile, cand ne poate aduce in fata ochilor imagini dintre cele mai inselatoare. Ca sa ai un dialog cu Dumnezeu, trebuie sa "te rupi" de cele lumesti, sa cobori in adancul sufletului tau si sa intelegi ca totul este efemer, doar Dumnezeu e vesnic; nimic nu ne apartine... Nici macar propria noastra viata!...

Moshule, ma ispiteste finalul postarii tale...:)
Si uite: eu cred ca relatia mea cu Dumnezeu este vesnica. Precum imi e si viata, intrucat eu cred ca este imposibil sa mor. Oamenii nu mor niciodata, sunt convins de asta, sunt sigur Moshule. Sufletul este nemuritor. Dumnezeu nu isi omoara fapturile, nici nu ii lasa sa piara. Calea lor va pieri (poate), lucrurile lor vor pieri (mai degraba), dar fiinta lor nu va pieri, ci se va indumnezei sau se va intuneci. Pentru vecie.
Mai cred ca viata mea imi apartine. Mi-a daruit-o Dumnezeu si stiu ca niciodata nu mi-o va lua inapoi. Pentru ca un gentleman nu isi retrage darul niciodata. Iar Domnul nostru este Gentleman, iti reamintesc.

Esti oare dispus sa acorzi vreun credit acestor convingeri ale mele?
Eu nu prea pot sa accept finalul postarii tale, oricat m-as sili, deoarece suna deznadajduitor, sa ma ierti...

Oamenii sunt fiinte create pentru vesnicie. Ce fel de vesnicie dobandeste fiecare, asta deja e alta poveste...:)

Si eu am coborat in adincul sufletului meu, mai exact am fost coborit acolo (si de fapt, daca ai fost cumva coborat, dus prin vazduhurile dinlauntrul omului, stii ca e vorba despre o clipa anume cand coborarea devine spontan inaltare, spre uimirea ta totala, desi procesul incepe intr-adevar cu o coborare...), de multe ori si am gasit exact cum spuneam: ca sunt nemuritor. Acum ma preocupa doar ce fel de om nemuritor devin eu. Asta e singura problema. Ce fel de om nemuritor. Om-intuneric sau om-lumina? Tertum non datur.
Stiu ca Dumnezeu vrea sa devin lumina vesnica. Toata Biserica mi-a spus-o, mereu. (Pentru ca Ea, Biserica, tocmai cu asta se ocupa: faureste luminatori. De cand se naste pruncul, din clipa Botezului, germinatia unui nou luminator a si inceput, mai tainic sau mai explicit.) Si mai stiu ca acelasi lucru voieste sa devii si tu. Si orice om. Dar cine dintre noi oamenii se va invrednici de asta, cine va deveni un luminator, iaca asta nu mai stiu... Post binecuvantat, Moshule! AMIN+

[iosif]

E uimitor prin cate cai se poate apropia Domnul de noi. Cu adevarat El ne stie gandul si daca gandul nostru e bun si vrem cu adevarat sa_L cunoastem Se daruieste pe Sine celui ce-L primeste cu smerenie.

Ma bucur de aceste postari.

Dorinta mea de a-L cunoaste pe Domnul s-a nascut de la o cruciulita. Tinand in mana o cruciulita, am observat ca seamana cu crucea de pe turla bisericii pe care tocmai o aveam in fata. De acolo a pornit totul, toata curiozitatea. A urmat in adolescenta o perioada de cercetare : citiri, intrebari, catehisme, literatura religioasa, vietile sfintilor, Sfanta Scriptura, Sfanta Liturghie.

M-a insotit mult o rugaciune scurta si sincera: "Doamne, ajuta-ma sa Te cunosc".

Mi-am dat seama si imi dau seama ca fara a_I cere Domnului darul cunoasterii, nu putem ajunge la o cunoastere profunda. "Cereti si vi se va da", dar toate cererile sa aiba legatura cu prioritatea vietii noastre: "Cautati MAI INTAI Imparatia Cerurilor".

"Doamne, sporeste-ne credinta" au spus Apostolii care vedeau minuni, cu atat mai mult suntem noi indreptatiti sa spunem rugaciunea aceasta zilnic, noi care nu ne-am invrednicit de darul Apostolilor de a vedea minunile Domnului.

Oare ce va iesi din rugaciunea aceasta sincera si zilnica : "Doamne, sporeste-mi credinta!"???

La intrebarea aceasta vom putea raspunde dupa ce vom spune rugaciunea cu inima curata si aprinsa de dorinta de a_L cunoaste pe Domnul si de a crede in El cu toata fiinta.

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de ioan cezar

Moshule, ma ispiteste finalul postarii tale...:)
(...)Acum ma preocupa doar ce fel de om nemuritor devin eu. Asta e singura problema. Ce fel de om nemuritor. Om-intuneric sau om-lumina?

Iaoane, aveam sufletul mahnit inainte sa-ti citesc mesajul, dar tu mi-ai adus zambetul pe buze. N-o sa te contrazic, nu fiindca nu vreau, dar iata ca de cand am intrat, tot incerc sa termin si sa merg la "ale mele" care ma asteapta, fiindca mai e si munca de facut, nu numai vorbarie... Eu totusi consider ca singurul lucru care imi apartine intr-un fel, este "talantul". Care-o fi ala, ma tot chinui sa-l descopar... O vaga idee am eu, dar ma tem ca o fi si acolo un fel de inselare...
Nu, Ioane, viata mea nu imi apartine si nu am nici un drept asupra ei. Toate apartin lui Dumnezeu, inclusiv copiii nostri. Iar viata, viata aceasta de pe pamant e un simplu tranzit, o calatorie, un test. "Dincolo", nu mai e "grija"... Nu se poate compara. Cand eu vorbesc de "viata", nu indraznesc sa ma gandesc la "cea vesnica"... NU STIU NIMIC. Aici am fost trimis; cu ce ma infatisez la final... La finalul cui, Ioane? Al vietii, nu-i asa? Care... nu ne apartine...

În prealabil postat de iosif

Oare ce va iesi din rugaciunea aceasta sincera si zilnica : "Doamne, sporeste-mi credinta!"???

La intrebarea aceasta vom putea raspunde dupa ce vom spune rugaciunea cu inima curata si aprinsa de dorinta de a_L cunoaste pe Domnul si de a crede in El cu toata fiinta.

Ce va iesi? Eu cred ca un foarte puternic scut de aparare impotriva oricaror ispite...

[Hartford]

În prealabil postat de Annyta

Vă doresc să aveţi bucuria rezolvării problemelor şi alte multe bucurii, care de asemenea să vă apropie de Dumnezeu!

Sănătate pentru toată familia să vă dea Dumnezeu şi Maica Domnului!

Multumiri cu intarziere la fel iti doresc si eu sanatate pace si liniste in familia ta.