Venirea Fiului Omului

În prealabil postat de Tartaruga

Raspunsul imi place, este foarte logic. Urmand insa aceasta logica si privind cele scrise in continuare in capitolul citat din Daniel si care se suprapune peste Apocalipsa, se ajunge la interpretarea catolica a apocalipsei si anume cele descrise in profetiile lui Daniel si cele apocaliptice s-au intamplat deja in Imperiul roman, in timpul vietii martirilor. Iar imparatul cu numarul 666 nu a fost altul decat Imparatul Nero. Iar conform numerologiei grecesti atribuite alfabetului, literele din numele sau dau numarul 666 daca aditionam valorile fiecarei litere in parte. Ce parere aveti de acestea? Parerea dvs. personala ma intereseaza.

Tocmai asta ma ingrijoreaza,logica mult prea simpla din raspunsul meu,stiut fiind faptul ca Sfanta Scriptura presupune o intelegere duhovniceasca in primul rand si mai putin una deductiv-rationala.Eu nu as sari atat de entuziast si rapid de la Daniel la Apocalipsa,intrucat desi exista unele legaturi sunt si foarte mari diferente iar povestea Apocalipsei este una destul de complicata,cu foarte multe particularitati, intrucat a fost greu acceptata in canonul Noului Testament din mai multe motive.Exista o bogata exegeza cu privire la specificul si particularitatile literaturii apocaliptice,curentul profetic si Apocalipsa in sine.Ar fi mai util sa o luati metodic de la coada spre cap,adica incepeti cu eshatologia literaturii apocrife si apocaliptice din sec I si II i.Hr(modelul veterotestamentar al Apocalipsei este intradevar Cartea lui Daniel)si apoi mergeti spre caracteristicile acestei scrieri,Apocalipsa, in cadrul comunitatii ioaneice unde a aparut.Puteti merge,daca va ajuta la acel moment,pe o structura de studiu de tipul:specia literara,data scrierii,situatia istorica,continut si structura,autor,scopul cartii,importanta de-a lungul timpului si finalmente locul Apocalipsei in cadrul scrierilor ce au aparut in timpul sau imediat dupa perioada nou-testamentara timpurie.

Multor comentatori le-a luat o viata acest drum asa ca daca va pasioneaza ar fi cazul sa nu mai pierdeti timpul intreband un anonim ca subsemnatul:) Toate cele bune,bon chance.

[Tartaruga]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Tocmai asta ma ingrijoreaza,logica mult prea simpla din raspunsul meu,stiut fiind faptul ca Sfanta Scriptura presupune o intelegere duhovniceasca in primul rand si mai putin una deductiv-rationala.Eu nu as sari atat de entuziast si rapid de la Daniel la Apocalipsa,intrucat desi exista unele legaturi sunt si foarte mari diferente iar povestea Apocalipsei este una destul de complicata,cu foarte multe particularitati, intrucat a fost greu acceptata in canonul Noului Testament din mai multe motive.Exista o bogata exegeza cu privire la specificul si particularitatile literaturii apocaliptice,curentul profetic si Apocalipsa in sine.Ar fi mai util sa o luati metodic de la coada spre cap,adica incepeti cu eshatologia literaturii apocrife si apocaliptice din sec I si II i.Hr(modelul veterotestamentar al Apocalipsei este intradevar Cartea lui Daniel)si apoi mergeti spre caracteristicile acestei scrieri,Apocalipsa, in cadrul comunitatii ioaneice unde a aparut.Puteti merge,daca va ajuta la acel moment,pe o structura de studiu de tipul:specia literara,data scrierii,situatia istorica,continut si structura,autor,scopul cartii,importanta de-a lungul timpului si finalmente locul Apocalipsei in cadrul scrierilor ce au aparut in timpul sau imediat dupa perioada nou-testamentara timpurie.

Multor comentatori le-a luat o viata acest drum asa ca daca va pasioneaza ar fi cazul sa nu mai pierdeti timpul intreband un anonim ca subsemnatul:) Toate cele bune,bon chance.

Mie imi plac "anonimii", am o teorie la care tin foarte mult: Dumnezeu va arata cele ale Sale celor mici si le va ascunde de cei invatati.
Pe cei mici nimeni nu-i asculta vreodata, daca n-au invatatura, nu-s atractivi pentru nimeni. Eu insa exact pe acestia prefer sa ii ascult, tocmai logica inimii lor necorupta de prea multa invatatura ma atrage, ca sa nu o iau nici eu prea tare pe aratura :)) Acum pe dvs. nu va pot situa in randul celor neinvatati, nici pe departe, dar cum aveti o logica buna, imi place sa va ascult parerile :)
Pacat ca nu indrazniti sa spuneti mai multe, dar poate ca asta este insasi conditia pentru a putea primi dvs. in continuare

Va sigur cu toata sinceritatea ca singura intelegere pe care mi-a permis Dumnezeu sa o am,si cred ca a facut asta din dragostea Lui si pentru rugaciunile altora pentru mine,a fost cea din Iona 3,8-9.Insa pana si pe asta am cam ratat-o in traire asa ca ma astept,daca nu-mi bag mintile-n cap,ca toporul pus la radacina mea superficiala sa-si inceapa cat de curand curatenia.Doamne ajuta si nu uitati sa cercetati ce au spus altii,cu mult mai buni,inaintea noastra.Nu s-a nascut lumea credintei odata cu noi :)

[Tartaruga]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Va sigur cu toata sinceritatea ca singura intelegere pe care mi-a permis Dumnezeu sa o am,si cred ca a facut asta din dragostea Lui si pentru rugaciunile altora pentru mine,a fost cea din Iona 3,8-9.Insa pana si pe asta am cam ratat-o in traire asa ca ma astept,daca nu-mi bag mintile-n cap,ca toporul pus la radacina mea superficiala sa-si inceapa cat de curand curatenia.Doamne ajuta si nu uitati sa cercetati ce au spus altii,cu mult mai buni,inaintea noastra.Nu s-a nascut lumea credintei odata cu noi :)

Sunteti parinte? Este trist ca parinte sa aveti doar fii risipitori si rai. Iar daca aveti fii buni dar care traiesc mereu cu gandul ca ei ar fi vai de capul lor indiferent de cat bine ar face si cat de mult i-ati iubi, ati fi multumit ca parinte? Este normal sa isi ceara omul iertare pentru greseala, dar este la fel de normal sa fie si recunoscator pentru cele primite. Echilibrul este de aur dupa parerea mea.

În prealabil postat de Tartaruga

Sunteti parinte? Este trist ca parinte sa aveti doar fii risipitori si rai. Iar daca aveti fii buni dar care traiesc mereu cu gandul ca ei ar fi vai de capul lor indiferent de cat bine ar face si cat de mult i-ati iubi, ati fi multumit ca parinte? Este normal sa isi ceara omul iertare pentru greseala, dar este la fel de normal sa fie si recunoscator pentru cele primite. Echilibrul este de aur dupa parerea mea.

Cand sensul metanoiei,care pleaca de la o pocainta profunda,reala,ce nu poate fi nici mistificata si nici confundata cu regretele obisnuite si nevolnice,isi arata intreaga sa semnificatie veti observa,intradevar, ca ea cheama nu numai la o pocainta pentru pacatele infaptuite ci iti indreapta privirea spre o noua intelegere,in directia asteptarii venirii Imparatiei.Esenta acestei Imparatii este domnia Duhului Sfant prin ea si in ea iar acest lucru nu se intimpla independent de noi,ci prin domnia lui Hristos in inima fiecaruia si prin fiecare asupra intregii lumii,o trecere transformatoare a Luminii prin noi,intr-o simbioza ce numai Duhul o poate realiza,cand tot ce este vechi va fi trecut iar Imparatia din fiecare va grabi venirea plinatatii sale: ,,vi se cuvine vouă să umblaţi întru viaţă sfântă şi în cucernicie,Aşteptând şi grăbind venirea zilei Domnului"(II Petru 3,11-12).In cadrul Cinei descrise in Marcu Mantuitorul spune ,,Adevărat grăiesc vouă că de acum nu voi mai bea din rodul viţei până în ziua aceea când îl voi bea nou în împărăţia lui Dumnezeu."anuntand caracterul profund eshatologic al curgerii timpului insa nu spre distrugere si nimicire ci spre restaurare.La asta suntem toti chemati,Mantuitorul prin venirea Sa ar fi putut anihilia lumea printr-o judecata fara mila dar EL a ridicat lumea,apucand-o din mana intunericului,anihiland conditiile ce ar fi condamnat-o si i-a intors privirea pierduta spre propria ei vindecare,spre propria ei mantuire.

O uriasa forta spirituala a lui Dumnezeu, prin Fiul Sau, a invadat din acel moment lumea, ca un suvoi navalnic de neoprit, aducand, dar nu inca in totalitate, Imparatia printre noi si in noi.A venit nestiut printre noi,nestiut de cei pe care i-a chemat sa-i fie alaturi.Si noua ne spune la fel,,Vino dupa mine!"iar cei care aleg sa-l urmeze,saraci sau bogati,slabi sau puternici,inteligenti sau simpli,EL li-se reveleaza chiar prin intermediul durerilor,incercarilor si suferintelor prin care vor trece pentru EL si al triumfului inaltarii peste ele prin EL,iar acesta profunda taina,a drumului Crucii,va fi modul cum ei vor invata prin propriul lor drum cine este EL cu adevarat.

Traim cu frica ca daca ne-am implica cu toata fiinta am avea parte de suferinta dar uitam ca impartasind suferinta iti maresti si capacitatea de a trai si de a darui bucuria.Finalmente acesta bucurie sfanta,de a renunta la tine pentru cei din jur,din dragoste pentru Dumnezeu te duce in fata concluziei de neevitat ca nivelul fericirii dupa standardele normale nu conteaza pentru ca trece si ca de fapt chemarea este de a raspunde chemarii Evangheliei si acest raspuns va fi singurul lucru care va face fiinta umana sa traiasca cu adevarat profunda fericire la care a fost chemata in Eden,restaurati fiind in Imparatie si lasand in urma lumea sarpeului ce i-a fost zdrobit capul.

Cei care ii multumesc din inima si pentru tot lui Dumnezeu sunt cei cu adevarat bogati in spirit.Fericirea noastra interioara nu depinde de gradul de fericire lumeasca pe care-l experimentam,ci de gradul de recunostiinta pe care-l avem fata de Dumnezeu.Viata ti-se poate parea opaca cat timp te uiti la ea in modul omenesc obisnuit.Dar prin aceea dragoste fata de Dumnezeu,cand viata ta este ridicata in fata slavei Sale transformatoare,ea incepe sa straluceasca,sa radieze lumina si va veni ziua cand stand in fata Lui si privind la ea in urma sa te gandesti uimit cum aceea mica samanta pusa-n tine prin moartea si invierea lui Hristos a putut sa transforme ceva ce parea imposibil.In acest mod,invingand spectrul mortii,primind totul ca un dar de la Dumnezeu iti eliberezi mintea de lumesc si primesti aceea libertatea de a-l iubi din toata inima,cu tot sufletul si cu toata fiinta ta nu numai pentru ceea ce a facut ci mai ales pentru ceea ce este EL.

Doamna,domnisoara,asta am avut sa va spun,mai mult nu am si v-am alcatuit un mic crochiu fara valoare,petice rupte de citate din alte haine ce au trecut,in speranta ca dvs veti cauta Imparatia din toata inima si veti putea spune precum Apostolul Pavel: ,,eu pe toate le socotesc că sunt pagubă, faţă de înălţimea cunoaşterii lui Hristos Iisus, Domnul meu, pentru Care m-am lipsit de toate şi le privesc drept gunoaie, ca pe Hristos să dobândesc(Filipeni 3,8)

Doamne ajuta!+

[Tartaruga]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Cand sensul metanoiei,care pleaca de la o pocainta profunda,reala,ce nu poate fi nici mistificata si nici confundata cu regretele obisnuite si nevolnice,isi arata intreaga sa semnificatie veti observa,intradevar, ca ea cheama nu numai la o pocainta pentru pacatele infaptuite ci iti indreapta privirea spre o noua intelegere,in directia asteptarii venirii Imparatiei.Esenta acestei Imparatii este domnia Duhului Sfant prin ea si in ea iar acest lucru nu se intimpla independent de noi,ci prin domnia lui Hristos in inima fiecaruia si prin fiecare asupra intregii lumii,o trecere transformatoare a Luminii prin noi,intr-o simbioza ce numai Duhul o poate realiza,cand tot ce este vechi va fi trecut iar Imparatia din fiecare va grabi venirea plinatatii sale: ,,vi se cuvine vouă să umblaţi întru viaţă sfântă şi în cucernicie,Aşteptând şi grăbind venirea zilei Domnului"(II Petru 3,11-12).In cadrul Cinei descrise in Marcu Mantuitorul spune ,,Adevărat grăiesc vouă că de acum nu voi mai bea din rodul viţei până în ziua aceea când îl voi bea nou în împărăţia lui Dumnezeu."anuntand caracterul profund eshatologic al curgerii timpului insa nu spre distrugere si nimicire ci spre restaurare.La asta suntem toti chemati,Mantuitorul prin venirea Sa ar fi putut anihilia lumea printr-o judecata fara mila dar EL a ridicat lumea,apucand-o din mana intunericului,anihiland conditiile ce ar fi condamnat-o si i-a intors privirea pierduta spre propria ei vindecare,spre propria ei mantuire.

O uriasa forta spirituala a lui Dumnezeu, prin Fiul Sau, a invadat din acel moment lumea, ca un suvoi navalnic de neoprit, aducand, dar nu inca in totalitate, Imparatia printre noi si in noi.A venit nestiut printre noi,nestiut de cei pe care i-a chemat sa-i fie alaturi.Si noua ne spune la fel,,Vino dupa mine!"iar cei care aleg sa-l urmeze,saraci sau bogati,slabi sau puternici,inteligenti sau simpli,EL li-se reveleaza chiar prin intermediul durerilor,incercarilor si suferintelor prin care vor trece pentru EL si al triumfului inaltarii peste ele prin EL,iar acesta profunda taina,a drumului Crucii,va fi modul cum ei vor invata prin propriul lor drum cine este EL cu adevarat.

Traim cu frica ca daca ne-am implica cu toata fiinta am avea parte de suferinta dar uitam ca impartasind suferinta iti maresti si capacitatea de a trai si de a darui bucuria.Finalmente acesta bucurie sfanta,de a renunta la tine pentru cei din jur,din dragoste pentru Dumnezeu te duce in fata concluziei de neevitat ca nivelul fericirii dupa standardele normale nu conteaza pentru ca trece si ca de fapt chemarea este de a raspunde chemarii Evangheliei si acest raspuns va fi singurul lucru care va face fiinta umana sa traiasca cu adevarat profunda fericire la care a fost chemata in Eden,restaurati fiind in Imparatie si lasand in urma lumea sarpeului ce i-a fost zdrobit capul.

Cei care ii multumesc din inima si pentru tot lui Dumnezeu sunt cei cu adevarat bogati in spirit.Fericirea noastra interioara nu depinde de gradul de fericire lumeasca pe care-l experimentam,ci de gradul de recunostiinta pe care-l avem fata de Dumnezeu.Viata ti-se poate parea opaca cat timp te uiti la ea in modul omenesc obisnuit.Dar prin aceea dragoste fata de Dumnezeu,cand viata ta este ridicata in fata slavei Sale transformatoare,ea incepe sa straluceasca,sa radieze lumina si va veni ziua cand stand in fata Lui si privind la ea in urma sa te gandesti uimit cum aceea mica samanta pusa-n tine prin moartea si invierea lui Hristos a putut sa transforme ceva ce parea imposibil.In acest mod,invingand spectrul mortii,primind totul ca un dar de la Dumnezeu iti eliberezi mintea de lumesc si primesti aceea libertatea de a-l iubi din toata inima,cu tot sufletul si cu toata fiinta ta nu numai pentru ceea ce a facut ci mai ales pentru ceea ce este EL.

Doamna,domnisoara,asta am avut sa va spun,mai mult nu am si v-am alcatuit un mic crochiu fara valoare,petice rupte de citate din alte haine ce au trecut,in speranta ca dvs veti cauta Imparatia din toata inima si veti putea spune precum Apostolul Pavel: ,,eu pe toate le socotesc că sunt pagubă, faţă de înălţimea cunoaşterii lui Hristos Iisus, Domnul meu, pentru Care m-am lipsit de toate şi le privesc drept gunoaie, ca pe Hristos să dobândesc(Filipeni 3,8)

Doamne ajuta!+

:)

Sunt deaccord cu cele scrise, asa este cum ati scris :)
Credeti ca poate cineva sa inteleaga cele scrise fara sa le fi trait macar o clipa in viata sa? Eu sunt convinsa ca nu

Doar o mica remarca am de facut - dupa ceea ce ati scris la sfarsit, mai urmeaza o treapta: dupa dobandirea lui Hristos, toate "gunoaiele" capata din nou sens, dar unul complet diferit de ceea ce era inainte, si de-abia din acel moment incolo incepe adevarata bucurie de a trai: acum si aici, la fel de mult ca si atunci si acolo... pentru ca Imparatia nu vine de nicaieri, ci ea traieste/se afla in inima noastra inca de pe acum, daca ii permitem

Numai bine!

În prealabil postat de Tartaruga

:)

Sunt deaccord cu cele scrise, asa este cum ati scris :)
Credeti ca poate cineva sa inteleaga cele scrise fara sa le fi trait macar o clipa in viata sa? Eu sunt convinsa ca nu

Doar o mica remarca am de facut - dupa ceea ce ati scris la sfarsit, mai urmeaza o treapta: dupa dobandirea lui Hristos, toate "gunoaiele" capata din nou sens, dar unul complet diferit de ceea ce era inainte, si de-abia din acel moment incolo incepe adevarata bucurie de a trai: acum si aici, la fel de mult ca si atunci si acolo... pentru ca Imparatia nu vine de nicaieri, ci ea traieste/se afla in inima noastra inca de pe acum, daca ii permitem

Numai bine!

Din pacate, iarasi va inselati foarte tare. Din necunoastere.
Imparatia lui Dumnezeu nu se afla in inima ta. Ca nu esti tu Dumnezeu care sa o contina. Confunzi ca intotdeauna creatura cu Creatorul.

Imparatia lui Dumnezeu, daca va fi vreodata dat tie sa o cunosti, este cognoscibila calatorind pe drumul drept ascuns in inima omului.
Cel care cauta Imparatia incepe un drum coborind mintea in inima. Astfel, cu mintea coborita in inima, la rugaciune, pe masura ce rugaciunea devine tot mai curata sufletul trece, vama dupa vama, purtat de Duhul Sfant, tot mai aproape de Imparatie...

Cand Usa Milostivirii se deschide pentru cautatorul de Imparatie, atunci el ajunge sa vada ceea ce mintea si vorba omului nu poate gandi si rosti.

Imparatia lui Dumnezeu este dincolo de inima omului. Dar drumul care duce catre Ea este inima, poarta secreta prin care incepe si, pana la o vreme continua periplul initiatic.

De voiesti sa incepi aceasta calatorie, de voiesti sa cunosti Imparatia lui Dumnezeu, va trebui sa iti gasesti calauza (ca in filmele cu indieni sau filmele lui Tarkovski). Aceasta nu este alta decat Traditia Bisericii si un rugator incercat, care sa iti fie duhovnic.

Intr-o zi vei afla, poate, ca toate cuvintele mele catre tine au fost adevarate. Eu nu am facut scorneli din cap, ca tine. Eu doar ti-am schitat, in mare, cam despre ce e vorba.
Dumnezeu sa te miluiasca si sa te conduca in Imparatia Lui! AMIN+

În prealabil postat de Tartaruga

:)Doar o mica remarca am de facut - dupa ceea ce ati scris la sfarsit, mai urmeaza o treapta: dupa dobandirea lui Hristos, toate "gunoaiele" capata din nou sens, dar unul complet diferit de ceea ce era inainte, si de-abia din acel moment incolo incepe adevarata bucurie de a trai: acum si aici, la fel de mult ca si atunci si acolo... pentru ca Imparatia nu vine de nicaieri, ci ea traieste/se afla in inima noastra inca de pe acum, daca ii permitem.Numai bine!

Din pacate :) pentru dvs vechi dureri ma tin treaz asa ca o sa va las si eu un foarte scurt gand de numai bine.Am ajuns la concluzia ca nu voi lua nimanui locul in Imparatie,de multe ori dam sentimentul ca ar trebui sa avem un loc exclusiv acolo,si privim cu incrancenare la amaratul care ca si noi,la un pas de un inec spiritual,se prinde si el de marginea tarmului izbavirii cum l-o fi ajutat Dumnezeu.Acel loc poate fi pentru mine poate fi doar un tarm cu un pod prea indepartat.Insa ramas pe tarm va fac cu mana,cateodata atat mai ramine din zbaterea ce trece precum iarba campului,stiind ca ale noastre cuvinte sunt precum nisipul in calea apei.In fata lui Dumnezeu nu va ramanie nimic nedescoperit,nimic ascuns si cateodata gandul din spatele cuvintelor,ce pot esua in putinul meu sufletesc,este ceea ce mi-am dorit sa conteze mai mult.Ce vedem in altii este,nu de putine ori,propria noastra imagine dureroasa,propria noastra oglinda si de aceea,de mult ori,simt un nod in gat cand sunt gata sa-i sfasii altuia ranile,intrebandu-ma daca nu cumva eu sunt cel ce piere la marginea drumului.

Parintele Teofil Paraianu,omul lui Dumnezeu ce vedea cu ochii credintei,spunea ca ,,in Filocalie, in volumul II, este comentariul Sfantului Maxim Marturisitorul la rugaciunea Tatal nostru, unde se spune sa rugaciunea Tatal nostru nu-i numai o rugaciune, ci este si un indreptar de viata, si mai ales daca o gandesti dinspre sfarsit spre inceput.In acest fel ajungi sa ai imparatia lui Dumnezeu, sa mergi spre imparatia lui Dumnezeu.".Incercati sugestia sa si veti vedea o imagine care s-ar putea sa va dea de gandit,in sensul bun zic eu.

Tot parintele mai spunea,cu privire la omul Imparatiei lui Dumnezeu faptul ca ,,in Noul Testament, intr-un singur loc avem o definitie a imparatiei lui Dumnezeu, si aceasta de fapt este o definitie ocazionala, pe care Sfantul Apostol Pavel a cuprins-o in Epistola catre Romani: "imparatia lui Dumnezeu nu este mancare si bautura, ci dreptate, pace si bucurie in Duhul Sfant". Deci ce este imparatia lui Dumnezeu? Dreptate, pace si bucurie in Duhul Sfant, pentru cei care cauta imparatia lui Dumnezeu si isi incheia cu o frumoasa si tainica,as intrazni sa spun,descriere a nevazutului ce aduce viata,amintind,cu privire la cuvintele Mantuitorului, faptul ca "sunt duh si sunt viata"si ca "cerul si pamantul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece" iar din aceste aspecte ,,putem sa ne dam seama si singuri ce anume trebuie sa faca un om ca sa intre in Imparatia lui Dumnezeu si ca sa se mentina in Imparatia lui Dumnezeu."

Eu va doresc sa gasiti si sa intrati in Imparatia Cerurilor,va doresc asta din toata inima si cred ca o cautare sincera,o renuntare la sine si asumarea fie si a unui drum plin de zbatere aici va va duce,intr-o zi,fata in fata cu unele dintre cele mai rascolitoare cuvinte ale lui Hristos,aratandu-va adevarul Imparatiei,esenta ei care nu va trece,pe care nu o vom putea schimba niciodata,din fericire,dupa goana fugii de Dumnezeu din noi: ,,Adevărat zic vouă: De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor.Deci cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare în împărăţia cerurilor."

Numai bine.Dumnezeu sa va ajute in cautarea dvs+

În prealabil postat de Tartaruga

Sunteti parinte? Este trist ca parinte sa aveti doar fii risipitori si rai. Iar daca aveti fii buni dar care traiesc mereu cu gandul ca ei ar fi vai de capul lor indiferent de cat bine ar face si cat de mult i-ati iubi, ati fi multumit ca parinte? Este normal sa isi ceara omul iertare pentru greseala, dar este la fel de normal sa fie si recunoscator pentru cele primite. Echilibrul este de aur dupa parerea mea.

Fiul bun primeste imediat darul in Biserica. Uneori instantaneu. La rugaciune, in primul rand precum si in alte situatii.
Nu stiu cine v-a invatat ca un crestin e la fel cu un copil chinuit de un tata nemilos. Ingrozitoare inchipuire traiti...

Nu numai ca Biserica, asa cum o cunosc eu, rasplateste si bucura de nespus chiar si pe un pacatos ca mine, dar bucuriile credintei sunt insotite de rasplatiri atat de mari incat credinciosul nu pleaca de Acasa nici cu pretul vietii.
Oh, nu cunoasteti Biserica, of. Va depling lipsa de dragoste... Ea vine de peste tot si strigati ca nu e... Vai, vai, vai noua...

[Tartaruga]

În prealabil postat de ioan cezar

Fiul bun primeste imediat darul in Biserica. Uneori instantaneu. La rugaciune, in primul rand precum si in alte situatii.
Nu stiu cine v-a invatat ca un crestin e la fel cu un copil chinuit de un tata nemilos. Ingrozitoare inchipuire traiti...

Nu numai ca Biserica, asa cum o cunosc eu, rasplateste si bucura de nespus chiar si pe un pacatos ca mine, dar bucuriile credintei sunt insotite de rasplatiri atat de mari incat credinciosul nu pleaca de Acasa nici cu pretul vietii.
Oh, nu cunoasteti Biserica, of. Va depling lipsa de dragoste... Ea vine de peste tot si strigati ca nu e... Vai, vai, vai noua...

Draga Ioan,
Vad ca va dau mare bataie de cap. Eu cred exact contrariul celor scrise de tine aici, cred intr-un Dumnezeu Tata infinit de bun, milos si rabdator care de abia asteapta sa il ia in brate pe copilul care vine la El, si sa-l faca apoi sa uite toata durerea, suspinul si nelinistea. Acestea sunt cele traite de mine. La altii vad ca nu au curajul sa se apropie de Tatal din cauza ca nu se simt vrednici, de parca vrednic ar fi cineva, si mai ales prin propriile puteri.
O saptamana minunata!