Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Biserica ortodoxa > Biserica Ortodoxa si Massmedia
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 29.08.2012, 22:05:22
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit Creștinii sârbi chemați la rugăciune pentru ploaie

Creștinii ortodocși din Serbia s-au adunat prin Biserici și pe câmpuri pentru a se ruga pentru ploaie, în ceea ce a fost declarat ca cea mai gravă secetă din ultimii 50 de ani în țară.
Lipsa de apă a cauzat distrugerea grânelor și incendii uriașe de păduri.
Rugăciuni au fost înălțate în toate colțurile țării. Printre orașele unde episcopii au chemat la rugăciune este și Valjevo. În sud-vestul Serbiei armata a ajutat la stingerea incendiilor de vegetație. Rusia a trimis două avioane specializate în stingerea incendiilor. Grânele au fost distruse datorită celor două luni în care nu a plouat deloc.
Există sute de incendii de pădure în întreaga Serbie. Într-o declarație, Episcopul Milutin de Valjevo a chemat întreaga episcopie la rugăciune pentru ploaie.
El a spus: „În mod clar, păcatul omenesc este de vină pentru această tragedie și lipsa de grijă pentru ordinea naturală a lucrurilor”.


Sursa: http://www.bbc.co.uk
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #2  
Vechi 30.08.2012, 18:24:28
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit Sacralitatea, revolta și opinia publică

În numărul 64 din 26 august 2012 al săptămânalului german „CHRIST IN DER GEGENWART” (Hristos în epoca contemparană) a apărut, sub semnătura lui Jürgen Springer, un foarte interesant articol legat de condamnarea în Rusia a grupului „Pussy Riot”. Săptămânalul „CHRIST IN DER GEGENWART” care apare de 64 de ani la Freiburg în Germania într-un tiraj de 60000 de exemplare, este recunoscut ca fiind cel mai important și influent buletin informativ și de opinie al Bisericii Catolice în Germania. Publicația dovedește un interes constant pentru viața și spiritualitatea ortodoxă, prezentând de o manieră obiectivă și folositoare cititorului german, tot ceea ce este important în lumea creștină ortodoxă. Redăm în continuare traducerea articolului menționat.


Sentința aspră împotriva activistelor din grupul „Pussy Riot” a fost criticată în întreaga lume.
Cele trei femei din grupul punk rusesc „Pussy Riot”, care proclamă revolta „feministă” împotriva guvernului și a altor autorități, au fost condamnate la doi ani de închisoare. Denumirea „Pussy Riot” face aluzie de o manieră vulgară la organele genitale. Condamnatele au intonat în Catedrala Hristos Mântuitorul, cel din important locaș de cult orthodox din Moscova, în timp ce se bâțâiau în fața catapetesmei, un soi de „rugăciune-blestem” ce se dorea ironică, împotriva lui Vladimir Putin și a Patriarhului Chiril. Acest act a fost considerat de justiție ca fiind „huliganism motivat de ură religioasă”. Mulți intelectuali, politicieni, chiar și creștini ortodocși ruși, au criticat asprimea pedepsei ca fiind exagerată și au cerut ca dreptul la libertatea de expresie să poată fi afirmat și în Rusia.
Mai ales în presa occidentală a fost evidentă disproporția dintre indignarea împotriva sentinței pronunțate și critica, extrem de reținută, față de comportarea celor trei femei, blasfemică, de discreditare a credinței creștine și jignitoare la adresa conducerii Bisericii ortodoxe ruse. De fapt, se poate spune că în acestă privință, s-a tăcut aproape deplin. Ce se poate crede despre o asemenea libertate de expresie, care se prezintă având, în linii mari, o singură direcție ?
Așa numitele cântărețe punk s-au manifestat jignitor la adresa Patriarhului Chiril, numindu-l „gunoi divin”, o altă traducere ar vorbi despre „fecalele Domnului”. Refrenul cântecului, unde se spunea: „Maica Domnului, tu Fecioară, alungă-l pe Putin”, maimuțărea cântarea liturgică ortodoxă.
Ele au ales în mod deliberat pentru protestul lor un lăcaș sfânt, și nu un spațiu secularizat obișnuit. Sociologul italian Massimo Introvigne a fost printre puținii care a criticat felul în care acest eveniment a fost, de regulă, dezbătut. Însărcinat pentru probleme de rasism și discriminare în cadrul OSCE (Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa), Introvigne a declarat că observă în reacția publică împotriva sentinței, care este în mod obiectiv greșită, o tonalitate masiv dușmănoasă creștinismului. La Kiev activistele mișcării feministe „Femen”, care manifestă dezbrăcate împotriva puterii politice și se bucură de mare atenție din partea mediilor occidentale, au tăiat cu fierăstrăul un crucifix pe care apoi, cu țipete antireligioase, l-au arucat în praf. Aceasta în semn de solidaritate cu „Pussy Riot”. Crucifixul fusese ridicat în memoria victimelor persecuțiilor anti-creștine din timpul Uniunii Sovietice.
În catedrala de la Köln, sprijinitori ai grupului Pussy Riot au deranjat prin strigăte puternice și îmbrăcăminte țipătoare slujba duminicală. Acestea, ca și alte manifestări jignitoare la adresa ritualului, a rugăciunilor și a credinței creștine, nu sunt, în presa noastră „liberă”, aproape niciodată condamnate.
Ciudată și liniștea care se păstrează asupra unui incredibil incident din Pakistan. Acolo o fetiță de unsprezece ani, handicapată mintal, a fost arestată și acuzată de musulmani de blasfemie împotriva lui Allah, pentru că ar fi ars mai multe pagini din Coran, ceea ce nu este în nici un fel dovedit. Fetița, bolnavă de „sindromul Down” aparține unei familii creștine. Ea a fost hăituită și apoi lovită de mulțimea ațâțată împotriva ei, fiind în cele din urmă dată pe mâna poliției. Se pare că un imam ar fi cerut chiar arderea pe rug a copilei.
Unde rămâne, la o asemenea flagrantă încălcare a drepturilor omului, strigătul presei și al politicienilor din întreaga lume, care în cazul „Pussy Riot” au rostit cuvinte grele? Ar trebui ca libertatea presei și a opiniei să reprezinte un tot unitar, care să nu poate fi în nici un fel despărțit.
Și nu în ultimul rând: În codul penal german se arată, la paragraful 167:
„Perturbarea activității cu caracter religios:
1. Cine deranjează un serviciu religios sau o activitate religioasă în mod intenționat și de o manieră grosolană într-o biserică sau un alt locaș destinat unei comunități religioase care se află pe teritoriul național,
2. Cine crează dezordine prin injurii într-un loc destinat unei comunități religioase pentru celebrarea unui serviciu religios, este pedepsit cu închisoare până la trei ani sau cu schimbarea pedepsei în amendă contravențională. (Jurgen Springer)
*doxologia
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #3  
Vechi 31.08.2012, 09:06:59
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit 1000 de creștini birmanezi deportați din China riscă moartea

În 24 august, reporterul China Aid Association s-a întâlnit cu o refugiată numită Labya Htu. Ea a locuit în Campusu-ul de Refugiați Nongdao.
Ea a povestit cum China a deportat peste 1000 de refugiați din grupul etnic Kachin, care sunt majoritar creștini, în Birmania. Această minoritate este discriminată și persecutată intens de armata birmaneză budistă.
Deportarea înseamnă bineînțeles încarcerare și suferință pentru cei 1000 de creștini. În Birmania există de mulți ani un război sistematic împotriva minorităților religioase, în special a creștinilor. „20 de vehicole ale armatei chineze au intrat în campus-ul de refugiați și au luat pe creștini. Aceste mașini sunt folosite de obicei pentru transportul excrementelor de vite. Era îngrozitor” a spus Htu. Casele birmanezilor fugiți au fost demolate de armata birmaneză.
Există 11 campus-uri de refugiați ai grupului Kachin în Yunnan. Mulți dintre birmanezii creștini care sunt repatriați în Birmania sunt torturați și chiar uciși fără proces, de către armata țării.


Sursa: www.persecution.org
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #4  
Vechi 31.08.2012, 09:09:42
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit Eprubetă cu sângele Papei Ioan Paul furată și regăsită

Un trio de hoți de buzunare a furat rucsacul unui preot catolic în care era o eprubetă cu sângele Papei Ioan Paul al II-lea. Poliția a descoperit eprubeta câteva ore mai târziu.
Papa Ioan Paul este beatificat și propus pentru canonizare, iar eprubeta cu sângele său este considerată relicvă pontificală de către catolici. Sângele i-a fost recoltat papei la ultima spitalizare înainte de trecerea sa la Domnul în 2005.
Ea a fost găsită în iarbă, în stația de tren din orașul Marina di Cerveteri, unde hoții s-au dat jos din tren, a spus oficialul poliției feroviare, Domenico Ponziani.
Poliția a adăugat că eprubeta era destinată venerării într-o biserică din nordul țării.
Eprubeta este încastrată într-un relicvariu în formă de carte deschisă cu pagini aurite.


Sursa: http://www.huffingtonpost.com
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #5  
Vechi 31.08.2012, 20:41:08
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit Icoana făcătoare de minuni a Născătoarei de Dumnezeu – Pantanassa

în Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea
Începând din această lună, credincioșii vâlceni doritori de trăire spirituală sfântă se pot închina și aduce jertfă de laudă Maicii Domnului în fața Icoanei Sale făcătoare de minuni - Pantanassa.

Prin mila lui Dumnezeu, cu voia Maicii Domnului și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, din luna August a acestui an, în Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea, a fost adusă Icoana făcătoare de minuni a Născătoarei de Dumnezeu – Pantanassa. Sfânta icoană, copie fidelă la scară mai mică a Icoanei Pantanassa de la Sfântul Munte Athos, a fost adusă de la Mănăstirea Vatopedu cu mare evlavie de o familie de dreptmăritori creștini din municipiul Râmnicu Vâlcea, informează Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Râmnicului.

Icoana Maicii Domnului a fost așezată permanent spre închinare în Catedrala Arhiepiscopală, și în fiecare zi de vineri, după slujba Vecerniei se citește Acatistul Maicii Domnului - Pantanassa - Izbăvitoarea de cancer.


Icoana Maicii Domnului - Pantanassa - Izbăvitoarea de cancer

Această icoană făcătoare de minuni a Născătoarei de Dumnezeu este o icoană pe lemn, portabilă, zugrăvită în secolul al XVII-lea și a fost adusă de către obștea lui Gheronda Iosif Vatopedinul de la Nea Skiti, obște care s-a închinoviat la Vatopedi, mănăstire care a devenit astfel din nou de obște în 1990. Icoana se află pe proschinitarul din stânga al bisericii mari. Prima dovadă că această icoană are un har deosebit a fost următoarea întâmplare:

Într-o zi un tânăr din Cipru a intrat în biserică să se închine. Îndreptându-se către icoană, Gheronda Iosif a văzut deodată că fața Maicii Domnului strălucește. În același moment o putere nevăzută l-a aruncat pe tânăr la pământ. Îndată ce și-a revenit a mărturisit cu lacrimi părinților că era necredincios, disprețuind poruncile lui Dumnezeu și se ocupa cu vrăjitoria. Astfel, intervenția miraculoasă a Născătoarei de Dumnezeu l-a convins pe tânăr să-și schimbe viața și să devină un bun credincios.

Această icoană are de la Dumnezeu și harul deosebit de a vindeca înfricoșătoarea boală a cancerului. Cunoaștem foarte multe cazuri de canceroși vindecați recent, după citirea Acatistului sau a Paraclisului Maicii Domului Pantanassa.

De asemenea, multe minuni au avut loc în ultimii ani în Rusia după ce au fost aduse—la cererea Patriarhului Moscovei—trei copii ale icoanei Pantanassa: una la biserica Tuturor Sfinților din Crasnoe Selo, Moscova, a doua la Mănăstirea Schimbării la Față a Mântuitorului din Novospaski, iar a treia la Mănăstirea Valaam. Iată însă că Maica Domnului are de acum două icoane Pantanassa vindecătoare de cancer și în România: la biserica Rusă din București și la Sf. Mănăstire Oașa din județul Alba. Îi îndemnăm așadar pe credincioși să alerge cu credință la ajutorul acestor icoane, cerând ulei de la candela Maicii Domnului și aghiazmă și citind în fața icoanei Acatistul sau Paraclisul Maicii Domnului (în curând vor fi traduse în limba română Acatistul și Paraclisul icoanei Pantanassa).
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #6  
Vechi 31.08.2012, 20:47:53
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit Cateva din minunile savarsite de aceasta icoana ( I )

• N. Papaevripidis, refugiat din Morfu, Cipru, scrie: „Mama mea se afla la spitalul „Macarios” din Nicosia, suferind de cancer în regiunea rinofaringiană, cu multiple hemoragii din nas și din gât. Cancerul a fost certificat și prin biopsii și analize. Peste două zile trebuia operată. Seara eram acasă și mă uitam la televizor. Era o emisiune a canalului „Logos” și vorbea Egumenul Sf. Mănăstiri Vatopedi, Arhimandritul Efrem. La un moment dat a menționat minunile icoanei Maicii Domnului Pantanassa. Imediat mi-am făcut cruce, m-am rugat Maicii Domnului și i-am făcut o făgăduință. Toate acestea se petreceau în februarie 1995. A doua zi o echipă de medici a spitalului „Macarios” au venit la patul mamei pentru control. Șeful comisiei de examinare, stupefiat, a strigat către ceilalți: „Credeți în minuni? Nu mai are nimic!” Într-adevăr, se vindecase complet, nemaifiind nevoie de operație. Mama se numește Evdochia Papaevripidis, are 80 de ani și locuiește la Limassol, Cipru”.

• Panaghiotis Iconomu din Larisa, Grecia, ne scrie în ziua de 22.12.1995: „Vă scriu despre o minune care mi s-a întâmplat mie, nevrednicului, prin intermediul icoanei Maicii Domnului Pantanassa. Sufeream de o boală la ambele urechi, din care ieșea un lichid cu miros dezgustător. De asemenea, aveam o mâncărime insuportabilă. Când, cu harul Maicii Domnului, am venit la Mănăstirea Vatopedi în februarie 1995, am auzit de la starețul mănăstirii o minune a icoanei Pantanassa. În aceeași clipă nădejdea mântuirii mele s-a îndreptat către uleiul făcător de minuni de la candela icoanei Pantanassa și i-am făgăduit Maicii Domnului că dacă mă fac bine voi lăsa la icoană crucea mea de aur de la botez. După un interval de trei luni de zile, mirosul urât din urechi a dispărut, diminuându-se și mâncărimea. Astăzi când vă scriu sunt complet vindecat și îi dau slavă lui Dumnezeu și Preacuratei Maicii Sale”.

• În ziua de 18.3.1996 o femeie i-a povestit protopopului Artemie Vladimirof, proestamenul bisericii Tuturor Sfinților din Crasanoe Selo, Moscova—unde a fost adusă una din copiile icoanei Pantanassa—un caz petrecut în familia ei după rugăciuni stăruitoare în fața icoanei. Fiul său se droga de mulți ani cu narcotice foarte puternice. Toate încercările de a-l face să renunțe la ele au rămas zadarnice. Într-o zi, când femeia s-a întors acasă după ce se rugase la biserică în fața icoanei Pantanassa, fiul său i-a cerut să-i dea din aghiazma care tocmai se sfințise la icoana Maicii Domnului, spunându-i totodată că s-a hotărât să întrerupă definitiv narcoticele și că vrea să urmeze o profesie prin care să ajute pe cei dependenți de droguri. De atunci au trecut trei luni. La examenul medical doctorii au constatat absența desăvârșită a urmelor a droguri și regenerarea completă a organismului tânărului. Acum acesta urmează cursuri de calificare la Centrul Oncologic din Moscova. Astfel Maica Domnului l-a salvat pe acest tânăr de la moarte.

• Liudmila avea o tumoră malignă cât o măslină în regiunea feței care a dispărut complet după ce s-a uns pe față cu ulei în timpul săvârșirii Paraclisului icoanei Pantanassa la biserica Tuturor Sfinților din Moscova (martie 1996).
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #7  
Vechi 31.08.2012, 20:49:02
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit ( ii )

• Nadejda din Moscova a suferit un traumatism al coloanei vertebrale (compresiune articulară cu deplasare). Era chinuită continuu de dureri și nu putea face nici douăzeci de pași. De asemenea, suferise un traumatism al mandibulei și avea o eczemă pe față. După ce s-a rugat în fața icoanei Pantanassa s-a vindecat complet (iunie 1996).

• O credincioasă citea zilnic Paraclisul icoanei Pantanassa în biserica Tuturor Sfinților din Moscova pentru rudele sale atee. La puțină vreme aceștia au început să frecventeze biserica (august 1996).

• Niki Anniva din Pafo, Cipru, ne scrie în 5.9.1996: „Acum două zile am sunat la Mănăstirea Vatopedi ca să-mi faceți un Paraclis la icoana Maicii Domnului Pantanassa (slăvit să-i fie numele!) pentru că aveam un chist ovarian mare iar medicul mi-a spus că e nevoie de operație. M-am speriat tare, deoarece mama mea a murit anul trecut de cancer uterin. Astăzi însă, mergând la medic, mi-a spus că nu am nimic și că nu mai este nevoie de intervenție chirurgicală, deoarece chistul a dispărut. Bucuria mea nu se poate descrie! Slăvit să fie Domnul!”

• Moscova, decembrie 1996. Liuboi avea cancer uterin și medicii i-au propus intervenție chirurgicală. A venit îndată la biserică pentru a participa la Acatistul icoanei Pantanassa. Înainte de operație, la examenul medical, s-a descoperit că dispăruse complet tumora uterină.

• Moscova, ianuarie 1997. Iuri, în vârstă de 48 de ani, avea o slăbire totală a sistemului nervos. Rudele au început să citească pentru el Paraclisul Maicii Domnului la icoana Pantanassa. S-a vindecat complet.

• Moscova, aprilie 1997. Alexandru, de 20 de ani, avea tumoră pe creier. A început să se roage în fața icoanei Pantanassa. Tumora a dispărut.

• Moscova, mai 1997. Victor avea o tumoră în țesutul medular din coloana vertebrală. Mama lui a citit acatistul Pantanassei. La reexaminare nu s-a mai găsit nici o urmă a tumorii.

• Iunie 1997. Sofia, de 50 de ani, suferea de o formă rară de cancer și medicii au propus-o pentru operație. La Centrul Oncologic din Moscova s-a certificat diagnosticul și s-a propus urgent intervenția chirurgicală. Femeia s-a dus la biserică rugându-se în fața icoanei Pantanassa, iar acasă a continuat să citească Acatistul icoanei. După o lună de zile, la reexaminare, tumora nu a mai fost găsită.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
Răspunde



Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
O hotararea noua publicata pe www.basilica.ro mihailt Generalitati 6 14.01.2011 22:11:54
Activitatile saptamanii la Centrul de Formare si Consiliere fragmente Stiri, actualitati, anunturi 0 13.09.2010 09:25:35
Centrul Academic International Eminescu ( 121 de ani in eternitate ) cristiboss56 Resurse ortodoxe on-line 0 14.06.2010 17:59:31
Am noutati: cred ca stiu cine e NOI mq Generalitati 19 02.09.2009 13:54:01
Noutati uimitoare la Altermedia!Tesla a fost roman!Parol! mihailt Generalitati 3 21.05.2009 21:43:39