Ganduri despre dogmatica in general

În prealabil postat de iustin10

Mai pe scurt sustin ,ca tot ceea ce nu zideste , omoara.
Si ca cel mai periculos ucigas e cel care crede ca de fapt construieste.

Pai da, asta merita sa ramana tema de reflectie...
Construieste unde: in sine sau in altii (mai prosti, de pilda sau mai putin iubitori...)?
Chiar ma intereseaza raspunsul tau, daca tot ai lansat apoftegma.

P.S. Ca un avans, opinia mea e ca de construit nu strica sa construim, intrucat se vede relativ usor unde curge sange si unde nu, iar asta aduce intelegerea erorii si, cu nazuinta de a cara lestul mai departe la pocainta, se poate nadajdui la oarecare reglaje mai fine... Zic si io...
Cat despre cel mai periculos ucigas eu cred ca e altcineva. Cel ce construieste invata. Ucigasul, insa, omoara; stiind bine ce face. Si ii place, e multumit...

[iustin10]

În prealabil postat de ioan cezar

Pai da, asta merita sa ramana tema de reflectie...
Construieste unde: in sine sau in altii (mai prosti, de pilda sau mai putin iubitori...)?
Chiar ma intereseaza raspunsul tau, daca tot ai lansat apoftegma.

P.S. Ca un avans, opinia mea e ca de construit nu strica sa construim, intrucat se vede relativ usor unde curge sange si unde nu, iar asta aduce intelegerea erorii si, cu nazuinta de a cara lestul mai departe la pocainta, se poate nadajdui la oarecare reglaje mai fine... Zic si io...
Cat despre cel mai periculos ucigas eu cred ca e altcineva. Cel ce construieste invata. Ucigasul, insa, omoara; stiind bine ce face. Si ii place, e multumit...

Of mai Cezar .De ce ai nevoie de confirmarea mea,cand tu insuti,prin multe postari si citate din sfinti ,stii f bine,ca intai trebuie sa construiesti in tine?
Doar ca adevarata constructie este cea care dureaza,si se dezvolta,si ajunge sa fie o faclie si pentru ceilalti. Nu exista virtute interioara dobindita care sa produca amaraciune in relatiile cu ceilalti. Nu exista pacat infrint in interior,care sa nu ne faca mai buni fata de ceilalti. Nu exista singe si sudoare varsate in interior care sa nu ne umple cu dragoste pina la lacrimi pentru ceilalti.
Absenta acestei priviri interioare ,duce la privirea ranchiunoasa catre ceilalti.
Nimeni nu poate straluci inauntru si sa fie intunecat in afara.
Pate fi discret in afara,asta da,dar nu poate fi posomorit,daca in sufletul sau este lumina.
Ucigasul la care ma refeream este ucigasul propriului sau suflet. Caci Iuda a vandut pe Domnul si aceasta i se poate ierta,ca si lui Petru. Dar deznadejdea,aceasta nu i se poate ierta ,pentru ca s-a pus pe sine insusi in afara privirii smerite interioare ,si s-a considerat pe sine mai pacatos decat poate Dumnezeu ierta. El s-a ucis pe sine ,la propriu ca si la figurat ,pentru ca si-a ucis vocea interioara ,care indeamna la smerenie si lasare in voia lui Dumnezeu,si care cere iertare.

În prealabil postat de iustin10

Absenta acestei priviri interioare ,duce la privirea ranchiunoasa catre ceilalti.

Just.
Si as mai lungi lista consecintelor: veselia/bucuria/"iubirea" tampa, increderea (nejustificata, ca sa nu zic bovina) in gandirea proprie (asa debila cum e, cata vreme e lipsita de privirea interioara scrutatoare foarte si incercata din greu), boala certitudinilor, incapatinarea asina (a oricarei inimi impietrite si a unei minti amestecate), mania de a da lectii tuturor (in special de "indreptare" in legatura cu Biserica), plutirea in desertaciuni de tot soiul etc. etc. Tot pacatul, domne, ce s-o mai lungim...

Dar cand vine lacrima si inceputul efortului de despatimire "pe bune", cand incep sa rasara barnele in ochii proprii ca ciupercile dupa ploaie (ori ca rimele rosii din balegar - bucuria pescarilor!), cand te-ai prins ca n-ai scapat de fariseul din tine si totul a fost o minunata autoinselare bine teleghidata din intuneric, cand te gasesti in mod evident un candidat cu dosar barosan pentru iad, ei... atunci se schimba trebusoara, neica!

P.S. Privirea interioara insa nu e suficienta in sine, ea insasi. Conteaza cine priveste (o minte in duh umilit sau vreun incantat de sine si un rupt de Dumnezeu) in sine, intrucat si narcisicul priveste in sine si gaseste ca e magnific si ca merita consideratii inalte. Si mai conteaza de cine e insotit omul care priveste inlauntrul sau... Si mai conteaza si unde se autoplaseaza privitorul: in buricul lumii sau in locul unde l-a pus cu adevarat Dumnezeu... Him... complicate lucruri...