o nelamurire legata de duhovnic

[Mihnea Dragomir]

Goana asta după cine ştie ce duhovnic, vreun mare vieţuitor, vreun "văzător cu duhul" este ceva specific ortodox. La noi, la catolici, duhovnicul este preotul de la parohia pe care o frecventezi. Habar nu am dacă o fi vreun mare vieţuitor ori, cine ştie, vreun mare păcătos: e ultima mea preocupare. Tot ce mă interesează este: să simt că e de folos sufletului meu şi să nu mă tot amâne, să fie abordabil. Ideea de a mă duce la cine ştie ce mănăstire, unde o fi vreun benedictin cu cine ştie ce capacităţi paranormale, mi se pare şi absurdă, şi periculoasă în acelaşi timp. De parcă eu oi fi vreun mare nevoitor, care am nevoie musai de o somitate a duhovniciei, depăşind cu mult nivelul duhovnicilor de cartier.

Nu zic, au fost şi sunt preoţi-călugări foarte căutaţi. La Sf Bernard veneau împăraţi şi papi să-i ceară sfatul. Padre Pio nu mai prididea cu spovezile, de dimineaţa până seara. Şi mergea repede, că ştia dinainte ce păcate ai. Totuşi, acestea erau spovezi excepţionale, cred că nimănui nu-i trecea prin cap să şi-l facă pe padre Pio duhovnic: el era primul care te trimetea la preotul ăla de cartier.

Eu mă spovedesc cam o dată la 2-3 săptămâni. Maxim o lună. Ce să fac, să merg la 2-3 săptămâni la mănăstire şi să-l caut pe asul spovedaniei ? Hai să ne mai vedem şi lungul nasului: la penitenţi care vieţuiesc obişnuit, confesori obişnuiţi. Când am să ajung eu vreun laic sfânt, promit să caut un preot corespunzător.