Milostenii facute de saraci

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Cezare, cred ca stiu bine latura aceasta a fiecaruia dintre noi si as minti daca as spune ca pe mine nu ma caracterizeaza, macar uneori. Asa cum spui si tu, sunt momente si momente: uneori ne surprindem pe noi insine cu generozitatea noastra, iar alte ori ii trantim usa in nas cersetoarei care ne-a deranjat din nu stiu ce treburi (poate chiar din... rugaciune...), sau facem mult caz pentru mai nimic, dar pentru care spitirul nostru posesiv se revolta pana la... paranoia... (in general la chestiuni de familie, pentru ca "in afara" pozam in general persoane blande si cu mult bun-simt...) Dar repet, de cele mai multe ori zgarcenia are o motivatie anume; e adevarat ca exista si acea teama absurda pentru un crestin: "Daca dau, EU cu ce raman?" De fapt tocmai aici e marele paradox: cel ce da fara sa se intrebe cu ce mai ramane, intotdeauna va avea cu prisosinta. Dumnezeu nu se dezminte, iar acest lucru este verificat si confirmat TOATA VIATA, doar ca indaradnicia noastra in a ne increde in Cuvantul lui Dumnezeu mai mult decat in aparenta lucrurilor, ne determina sa fim intotdeauna sub impulsul indoielii. Cred totusi ca zgarcenia celor mai multi dintre noi, are la baza o imagine subiectiva, o parere anume, o judecata mai mult sau mai putin justa, sau chiar o "razbunare" fata de cineva care desi nu ne-a facut noua nimic, l-am vazut odata intr-o anumita postura, iar acum "taxam" momentul... E greu sa fim adevarati crestini. Probabil ca ar trebui sa fim orbi si surzi, pentru ca judecata noastra sa nu caute "scuze" si "motive" in a ne eschiva...
Cand exista har, gestul milosteniei sincere nu poate sa treaca neobservat. In scurt timp, Dumnezeu iti arata cat de mult te iubeste, iar tu nu poti sa nu spui: "Mare Esti, Doamne! Multumesc milei Tale!" Tu, Cezare, atat timp cat constientizesi greseala si pacatul, inseamna ca esti pe drumul cel bun, din moment ce iti pare rau ca nu poti fi altfel. Cu timpul, nici n-o sa-ti dai seama cand te vei pomeni deja "schimbat". Atata doar: cand te hotarasti sa dai, nu lacrima in suflet. Dumnezeu vede ca iti pare rau si iti tot trimite incercari pana inveti sa fii bun, neconditionat. Abia atunci vei decoperi "Lumina Intelepciunii", sau macar un licar firav...

Multumesc, Moshule, pentru cuvant!