Abstinenta sexuala. Cine si cum face?

Cu privire la unirea dintre bărbat şi femeie mi se pare că ea poate fi ratată în două moduri: primul este desfrânarea, respectiv căutarea doar a plăcerii şi refuzând rodul firesc al ei, care sunt copiii, şi transformarea celuilalt într-un obiect, cu care comunic doar epidermic, la nivelul senzaţiilor; al doilea e prin respingerea plăcerii sau acceptarea ei ca pe ceva înjositor, însă necesar pentru procreere, unindu-ne cu celălalt doar pentru rod, şi reducându-l din nou pe celălalt la trupul său, necesar de astă dată pentru un scop bun.

În primul caz e vorba de o pervertire, în cel de-al doilea de o ratare a condiţiei umane prin reducerea ei la animalitate.

Cred că păcat este şi unul şi celălalt, dacă sunt abordate aşa, respectiv uitând că celălalt e un suflet unit cu trupul său şi că taina în care intru cu el cuprinde atât sufletul cât şi trupul în unirea cu Hristos. Poate fi o legătură care ne închipuim noi că e legiuită, însă dacă nu e dragoste este păcat, căci Dumnezeu lipseşte acolo unde nu e iubire. Iar omul care nu iubeşte e un om bolnav.

E o stare schizoidă, nevindecată, în care sunt separat în mine însumi, sfâşiat fiind între două chemări - una animalică şi cealaltă duhovnicească; vindecarea înseamnă tocmai îndumnezeirea integrală, inclusiv a animalităţii (şi probabil de aceea sintagma „omul - animal îndumnezeit”), stăpânirea şi transfigurarea ei în Biserică.

Cred că soţii îşi pot trăi frumos relaţia dacă ascultă de Biserică, nedispreţuind trupul, dar nici supunându-i-se, ci asumându-l şi supunându-l sufletului şi duhului, căci aceasta îi este poziţia firească, neferindu-se de naşterea de prunci dar nici iubindu-se doar cu acest scop, transfigurându-şi treptat iubirea către una tot mai duhovnicească şi mai netrupească, ţinând posturile toate şi rugându-se, trăind în relaţii bune, armonioase cu toţi şi toate, într-o relaţie bună cu trupul, sufletul şi duhul său, cu trupul, sufletul şi duhul soţului.

De altfel, consider că Ortodoxia asta a făcut mereu, asumând şi transfigurând materia, nerespingând nimic în afară de păcat, trăind în pace dumnezeiască cu toate. Ea nu dispreţuieşte unirea bărbat-femeie, mai mult, o sfinţeşte, scoţând-o din starea ei căzută şi punând-o la înălţimea care i se cuvine.