![]() |
![]() |
|
|
|
|
|
#1
|
|||
|
|||
|
Citat:
Și am văzut cetatea sfântă, noul Ierusalim, pogorându-se din cer de la Dumnezeu, gătită ca o mireasă, împodobită pentru mirele ei. Și m-a dus pe mine, în duh, într-un munte mare și înalt și mi-a arătat cetatea cea sfântă, Ierusalimul, pogorându-se din cer, de la Dumnezeu, Iar zidul cetății avea douăsprezece pietre de temelie și în ele douăsprezece nume, ale celor douăsprezece apostoli ai Mielului. (Apocalipsa 21, 2.10.14) Deci, dar, nu mai sunteți străini și locuitori vremelnici, ci sunteți împreună cetățeni cu sfinții și casnici ai lui Dumnezeu, zidiți fiind pe temelia apostolilor și a proorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind însuși Iisus Hristos. (Efeseni 2, 19-20) Deasemenea faptul că Christos spune la un moment dat că se roagă pentru Petru nu înseamnă că El nu S-ar ruga și pentru ceilalți apostoli și pentru episcopii Bisericii. Ar fi și absurd să credem așa ceva; nu scrie niciunde că Christos Se roagă doar pentru apostolul Petru sau doar pentru "succesorul" acestuia, nu scrie niciunde că Duhul Sfânt este doar pentru Petru și că doar Petru va fi călăuzit la adevăr, ba mai mult în rugăciunea arhierească, cuprinsă în cap. 17 de la evanghelia după Ioan se vede foarte clar că Christos Se roagă pentru toți, pentru ca să fie sfințiți în Adevăr, pentru ca să fie una precum Tatăl și Fiul sunt una. |
|
#2
|
|||
|
|||
|
O altă basnă din repertoriul papismului este aceea cum că papa nu poate fi judecat de nimeni, ca și cum Petru nu ar fi fost judecat de nimeni. Această poziție, această idee papistă este însă contrazisă de Sfânta Scriptură, care la Epistola către Galateni a Sf. Pavel ne arată clar înfruntarea pe care Pavel i-o aduce lui Petru și anume pentru că, potrivit cuvintelor apostolului Pavel, "Petru nu călca drept, potrivit adevărului evangheliei":
Iar când Chefa a venit în Antiohia, pe față i-am stat împotrivă, căci era vrednic de înfruntare. Căci înainte de a veni unii de la Iacov, el mânca cu cei dintre neamuri; dar când au venit ei, se ferea și se osebea, temându-se de cei din tăierea împrejur. Și, împreună cu el, s-au fățărnicit și ceilalți iudei, încât și Barnaba a fost atras în fățărnicia lor. Dar când am văzut că ei nu calcă drept, după adevărul Evangheliei, am zis lui Chefa, înaintea tuturor: Dacă tu, care ești iudeu, trăiești ca păgânii și nu ca iudeii, de ce silești pe păgâni să trăiască ca iudeii? (Galateni 2, 11-14) Se vede deasemenea din comportamentul apostolului Pavel față de Petru, sau Chifa, că Pavel nu are nici un fel de raportare ca de la slugă la stăpân, sau ca de la inferior la superior, și cu siguranță această atitudine de îndrăzneală nu poate fi pusă pe obrăznicia lui Pavel, mai ales în contextul ipotezei papiste că Petru ar fi fost superiorul lui. Cu siguranță un simplu soldat nu și-ar permite să își înfrunte generalul, dar vedem o total altă poziție la Pavel care își permite să îl înfrunte pe Petru atunci când acesta calcă strâmb, pe lângă adevărul evangheliei. De unde deci pretenția papilor de a nu fi ei judecați de nimeni, nici măcar atunci când greșesc? Cu siguranță un astfel de papă nu este și nu poate fi succesor al apostolului Petru! După opinia papiștilor, Biserica lui Hristos este de fapt petrină, fiind fundamentată doar pe Petru, și mai apoi durând pe "succesorul" lui, papa, însă și această poziție este contrazisă de numeroase mărturii ale Bibliei care arată că apostolicitatea Bisericii nu înseamnă "petrinitatea" ei, Biserica fiind întemeiată pe apostoli, iar nu pe unul singur, după cum s-a mai văzut în citatele pe care le-am adus, piatra din capul unghiului fiind Însuși Hristos Iisus. Basna papistă este contrazisă și de apostolul Pavel care spune clar că Biserica este a lui Hristos, că Hristos nu S-a împărțit, că biserica nu este a lui Petru, sau a lui Pavel, sau a lui Apollo. La papiști însă Biserica este petrină, iar Hristos S-a împărțit. Chiar și Crezul ne confirmă că Biserica lui Hristos este apostolică, nu exclusiv petrină, fiind fundamentată pe apostoli iar nu pe unul singur, așa cum fabulează eretic papiștii. |
|
#3
|
|||||
|
|||||
|
Voi reda câteva citate din opera Fericitului Augustin în care se referă la Petru, după care voi aduce și câteva comentarii în special pentru cei care nu înțeleg engleza și implicit viziunea lui Augustin asupra apostolului Petru.
Citat:
http://www.ccel.org/ccel/schaff/npnf106.vii.xxvii.html Citat:
Citat:
Citat:
http://www.ccel.org/ccel/schaff/npnf106.vii.xxviii.html Citat:
Din aceste texte se observă că Augustin îl vedea pe apostolul Petru ca ca având o oarecare întâietate între apostoli, însă niciodată nu este văzut așa cum îl văd în ziua de azi catolicii. Petru este văzut ca tip sau simbol al Bisericii, sau ca simbol al poporului creștin, sau ca simbol al unității păstorilor Bisericii, al acelor păstori care „hrănesc” sau „pasc” „mieii” lui Hristos pentru Hristos, nu pentru ei înșiși, însă niciodată nu este văzut așa cum este văzut de catolici. Și avem referințe în citatele din Augustin atât la momentul din Evanghelia după Matei (cel cu mărturisirea lui Petru și cu făgăduința lui Hristos de a zidi Biserica), precum și la momentul de la sfârșitul Evangheliei după Ioan, două momente care au fost și sunt aduse sistematic de unii dintre catolicii de ieri sau de azi pentru a justifica opțiunea lor doctrinară, sau chiar dogmatică, referitor la primatul petrin și la cel papal. Augustin însă spune că Piatra pe care Hristos a făgăduit să zidească Biserica, și pe care a și zidit-o, este chiar El Însuși, Hristos, iar nu apostolul Petru (și implicit nici vreun succesor al acestuia) și că numele de Petru tocmai derivând de la Piatra care este Hristos l-a primit. Petru este cel zidit pe Piatră (adică pe Hristos), iar nu Piatra este zidită pe Petru. Comentând pe marginea textului de la Ioan, Augustin afirmă deasemenea că Petru este un simbol al unității păstorilor creștinilor, spre deosebire de romano-catolici care văd în Petru și în papa nu doar un simbol al unității, ci chiar un principiu real al unității, „o piatră” fără de care de fapt nu se poate stabili unitatea Bisericii lui Hristos. Vedem deci că Augustin nu receptase în secolele IV – V nici o dogmă a primatului petrin, în sensul în care este văzută această dogmă în secolele XIX – XX de către romano-catolici, și că în raport cu Tradiția primită de Augustin putem constata invenția și inovația dogmatică inventată în sec. XIX – XX de către romano-catolici, la peste 1800 de ani după pogorârea Duhului Sfânt, asta în vreme ce în secolele IV – V părinți (și doctori, după romano-catolici) ai Bisericii lui Hristos (chiar dacă din Apus) nu primiseră prin Tradiție nici un primat petrin așa cum îl văd azi romano-catolicii, și cu atât mai puțin vreun primat papal așa cum îl văd azi, după invenția de secol XIX – XX, cei care se autointitulează catolici. |
![]() |
|
Subiecte asemănătoare
|
||||
| Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
| o alta perspectiva | The_Fallen | Generalitati | 24 | 07.01.2013 15:54:10 |
| Spovedania - perspectiva repetitiva | Nicador | Generalitati | 14 | 25.01.2011 15:21:12 |
| Perspectiva crestin asupra sportului.. | florinbrasov0 | Generalitati | 16 | 26.03.2009 13:45:09 |
| manastirea Petru Voda | michaela | Stiri, actualitati, anunturi | 6 | 20.01.2008 00:29:29 |
| Perspectiva Crestina | danyel | Generalitati | 0 | 26.05.2007 02:01:06 |
|
|