Abstinenta sexuala. Cine si cum face?

[Eugen7]

În prealabil postat de Fani71

Se poate discuta la infinit teoretic despre cat de bine este si pios sa ai multi copii.

Nu cantitatea conteaza ci calitatea.

Da este bine sa ne dorim hristificarea, sfintenia noastra si a familiei noastre, a copiilor nostri... insa fiecare isi cunoaste atat puterile sale cat si faptul ca "La Dumnezeu toate sunt cu putinta" (Luca 1,37) si ca "harul lui Dumnezeu in slabiciuni se desavarseste"...

Sunt multi oamni care toarna copii si apoi ii abandnoneaza... lasa pe altii straini sa ii creasca... e trist, e tragic... sunt copii care ajung la sinucidere din cauza lipsei dragostei parintilor. Nu doresc sa intru in amanunte...

Vai de parintii care considera ca "se mantuie prin nasterea de prunci". Doamne fereste o asemnea gandire draceasca. Asemnea parinti nu isi pot iubi copiii ci fie ii vad ca o povara fie in vad ca mijloc de a ajuge la un scop... si astfel isi neglijeaza indatoririle lor de parinti... mai ales cele duhovnicesti, dragoste...

În prealabil postat de Fani71

Binele moral este adesea relativ in aceasta lume.

Asta doar cand binele si raul, adica firescul si nefirescul sunt bine amestecate de duhurile dracesti... asa cum se intampla in contemporaneitate cand sub numele de "vital" fiecare isi justifica actiunile...

Binele duhovnicesc este evident pentru cei care au "vedere duhovniceasca", discernamant duhovnicesc...

În prealabil postat de Fani71

Pentru unl e bine sa se faca calugar, pentru altul sa se casatoreasca. [...]

A face mai mult, uneori, poate insemna a face prea mult si a cadea pe urma. De unde multele, multele exemple de familii cu copii multi dar neiubiti, alungati, chinuiti etc, de care nu numai ca am citit in ziare, dar pe care le-am intalnit personal.

Si sgur, se intalnesc si exemple luminoase de familii numeroase cu copii fericiti si impliniti, pentru ca au fost foecare iubiti de parinti. Imi vine in minte ce zice de fiecare data parintele catolic Guy Gillbert, un om pentru care am admiratie, care provine dintr-o familie de 15 copii. Ca parintii i-au iubit pe fiecare ca si cum ar fi fost singuri. Jos palaria- dar eu nu as fi in stare. Mie mi-e greu si cu doi, in creuzetul concret al vietii mele. Asta e motiv si de smerenie, si de rugaciune: da-mi, Doamne, dragoste adevarata si putere! Si daca reusesc sa ii iubesc si sa le fiu adevarata mama si sotie, atunci poate eu am facut voia lui Dumnezeu, la nivelul meu.
Fiecare sa-si stie masura.. Si sa ia hotarari in consecinta, caci de asta ne-a dat Dumnezeu libertate.

Draga Fani71, sunt intru totul de acord cu expunerea ta.

Doresc sa preciez totusi ca deciziile tale sa fie luate impreuna cu preotul duhovnic. Sunt situatii si situatii...

Spre exemplu un bun antrenor isi da seama de ce performante sunt capabili elevii sai, si pe unii ii "chinuie" ridicand stacheta, insa cand acestia ajung campioni uita de "tot chinul antrenamentelor"... iar pe altii ii sfatuieste sa nu isi aleaga tinte peste puterile lor.

Un alt exemplu... pot fi campion la box, dar una este sa fii campion profesionist la categoria grea... si alta este sa fii campion la categoria musca... dar tot campion esti.
Consider ca asa este si cu familia: trebuie sa fim campioni la "categoria" de sfintenie, hristificare, conlucrare cu harul Duhului Sfant, pe care o alegem... insa este bine sa nu alegem singuri, caci un om care are aptitudini pentru box profesionist nu va fi acceptat niciodata la categoria "musca"... si reciproc; si mai mult un campion la box care simte ca poate mai mult... nu va fi fericit, multumit, implinit... altul care se multumeste cu putin va fi ridiculizat de ceilalti, caci poate mai mult insa se leneveste...

Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos. Amin.