Abstinenta sexuala. Cine si cum face?

[Demetrius]

În prealabil postat de Miha-anca

...A curatat 14 generatii, pentru ca Maria sa se nasca curata, avand un singur pacat: cel adamic, pe care il au toti oamenii.

Eu ma gandesc ca Sf Maria s-a nascut fara acel pacat adamic;ce altceva ar putea insemna imaculata conceptie?

[andreicosmovici]

Din cate inteleg, in afara posturilor / sarbatorilor, un sot si o sotie ortodocsi au doar zilele de luni, marti si joi pentru relatii sexuale. Este adevarat?

Sunt doua chestiuni fundamentale, inca nelamurite mie. Va rog sa ma ajutati cu raspunsuri. Voi fi direct, ca sa nu pierdem vremea.

1. Postul (respectiv abstinenta sexuala) sunt o conditie pentru mantuire? Cu alte cuvinte, daca respect poruncile lui Dumnezeu (este vreuna care stabileste relatie directa intre post si intrarea in imparatia lui Dumnezeu?), si totusi nu reusesc / nu gasesc de cuviinta sa fac efortul de a posti / de a ma abtine de la relatii sexuale in perioadele recomandate de Biserica, voi pierde in mod cert mantuirea?

2. O chestiune mai fină, inca nu am primit raspuns care sa ma lamureasca. Se vorbeste de pacatul contraceptiei, aici incluzandu-se metoda abstinentei periodice (prezentă in interiorul BC). Dar se exclude metoda abstinentei totale (prezenta in interiorul BOR), ca fiind singura acceptata cand nu doresti / nu poti avea copii, motivul fiind ca prin abstinenta totala, esti constient ca renunti (din motive obiective) atat la posibilitatea de a concepe, cat si la plăcerea asociată actului sexual.

Doua chestiuni, pentru această întrebare nr. 2:
- eu am argumentat, in primul rand, ca metoda abstinentei periodice nu este contraceptivă. Indiferent dacă este acceptată sau nu, totuşi metoda abstinentei periodice integrează un dat de la Dumnezeu: alternanţa perioadelor de infertilitate şi infertilitate din cadrul unui ciclu. Mai precis, cuplul observă (deci nu face activ nimic) aceste perioade, conform unor reguli clare, şi ştie când este soţia fertilă, şi când nu. Deci, chiar dacă dau mare atenţie argumentelor ortodoxe cu privire la problema generală a abstinenţei, şi încerc să le înteleg rostul, şi chiar să le aplic în viaţa personală, nu înţeleg de ce se face confuzie între metodele contraceptive efective (contra - ceptive, adică intervin într-un fel sau altul în funcţionarea corpului feminin), şi metoda abstinenţei periodice, pe care o mai putem numi şi metoda observaţiei perioadelor de fertilitate şi infertilitate. Observi ceva (se intervine cu ceva, dacă observi?), şi apoi acţionezi, dar nu la nivelul funcţionării corpului. Asta face diferenţa.

- am mai spus un lucru. Dacă mergem cu adevărat pe mâna lui Dumnezeu, atunci nu se mai justifică nici abstinenţa periodică (BC), nici cea totală (BOR). Ori e, ori nu e. Adică, ori ne încredem cu adevărat în Dumnezeu, şi ţinem doar perioadele oprite, iar în rest nu ne mai întrebăm dacă putem / este momentul potrivit să (mai) avem copii, ori trăim cu teamă, cu necredinţă, cu credinţă adaptată sentimentelor noastre, rezultând de aici abstinenţa totală (BOR) şi cea periodică (BC). Dar nu, există un "ceva" care ne spune că Dumnezeu nu ne-a creat roboţi, ci liberi, deci parteneri în opera mântuirii. Aşadar, la nivel de intenţie, există similitudine în BOR şi BC în privinţa ideii că pot exista motive serioase, pentru care un cuplu creştin să-i spună lui Dumnezeu: Doamne, noi ne dorim să fim instrumentele tale, dar trecem printr-o perioadă prin care considerăm că nu vom fi în stare să ne ocupăm de o nouă viaţă. Ajută-ne să trecem de această perioadă, ca să putem da, din nou, viaţă unui nou suflet, spre mântuirea acestuia şi spre Slava Ta.
Bun, deci aşa s-a ajuns atât la abstinenţa totală (BOR), cât şi la cea periodică (BC). Atenţie, după părerea mea, acestea două nu sunt contraceptive. Există însă diferendul dintre BOR şi BC la nivelul plăcerii. BC a considerat firesc să integreze datul natural (deci de la Dumnezeu), conform căruia femeia are perioadă fertilă şi infertilă în cadrul unui ciclu. BC a stat şi a reflectat, şi s-a gândit dacă nu cumva această perioadă este lăsată de Dumnezeu tocmai pentru momentele când cuplul, neputând să aibă un copil în acel moment (vedem că şi BOR admite acest principiu), să poată totuşi să-şi exprime iubirea prin intermediul relaţiilor conjugale.
Nu doar că BOR înfierează plăcerea în sine, dar nici relaţiile conjugale în sine nu sunt departe, fiindcă (se spune) sunt rezultatul căderii din rai, deci manifestarea relaţiilor conjugale este ea însăşi o consecinţă a păcatului, deci ar trebui aruncată cât mai departe şi cât mai des cu putinţă. Dar iată că, "din păcate", naşterea de prunci a fost rânduită de Dumnezeu să aibă loc totuşi prin intermediul relaţiilor conjugale, atât de puse sub semnul întrebării.

Deci, ce facem (intreabă poetul )?... Eu sunt de părere că abstinenţa reprezintă ajutor în vederea mântuirii, şi nu o condiţie a mântuirii. Sunt conştient de consecinţele păcatului originar, dar încerc să nu confund această realitate cu inteligenţa lui Dumnezeu, care ştie de ce a creat lumea aşa cum este. Aici se încadreaza şi alternanţa de perioade de fertilitate şi infertilitate din cadrul unui ciclu feminin. Totul este să nu exagerăm, să nu uităm că scopul nostru este mântuirea, şi că trebuie să facem orice ca să nu o pierdem. De aici până la a blama plăcerea în sine, sau chiar actul sexual, cred că este cale lungă. Dimpotrivă, îmi pare atât de minunat că Dumnezeu a dat oamenilor posibilitatea să-şi exprime (doar intre soţ şi soţie, evident) iubirea într-un mod atât de intim, care pe de-asupra reprezintă şi contextul în care Dumnezeu permite crearea unui nou suflet, încât găsesc logic faptul că tot Dumnezeu a lăsat să existe perioade de fertilitate / infertilitate la femeie, in cadrul unui ciclu. Cred că Dumnezeu a ştiut că vor fi momente când nu ne vom putea asuma rolul de părinţi ai unei noi vieţi, dar a ştiut şi că exprimarea iubirii prin relaţii conjugale este extrem de importantă pentru unirea dintre soţ şi soţie, şi pentru bunul mers al familiei. BC nu încetează însă să atragă atenţia că datul acesta natural, de la Dumnezeu, al alternanţei de perioade fertile şi infertile nu trebuie să se transforme într-o metodă de control al naşterilor. Aici intervine libertatea fiecăruia, consistenţa vieţii spirituale, modul în care înţelege să folosească ceea ce Dumnezeu a lăsat.

[Decebal]

În prealabil postat de andreicosmovici

... metoda abstinentei totale (prezenta in interiorul BOR), ...

Încă o dată, domnule Cosmovici, puteţi să ne spuneţi de unde aţi scos asta cu abstinenţa totală prezentă în BOR?

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de andreicosmovici

1. Postul (respectiv abstinenta sexuala) sunt o conditie pentru mantuire? Cu alte cuvinte, daca respect poruncile lui Dumnezeu (este vreuna care stabileste relatie directa intre post si intrarea in imparatia lui Dumnezeu?), si totusi nu reusesc / nu gasesc de cuviinta sa fac efortul de a posti / de a ma abtine de la relatii sexuale in perioadele recomandate de Biserica, voi pierde in mod cert mantuirea?

Postul este materie gravă. Porunca postului este poruncă a Bisericii. Aceasta nu înseamnă că ar avea o importanţă mai mică pentru mântuire decât poruncile lui Dumnezeu, ci înseamnă că, în vreme ce Biserica nu are mandat de a modifica în vreun fel poruncile lui Dumnezeu, ea are suveranitate (care tot de la Dumnezeu vine) în privinţa poruncilor ei. Unele sunt neschimbabile, nemutabile. Celelalte sunt schimbabile, mutabile. Este ca şi când aţi întreba: "pot să-l moştenesc pe tata, dacă nu l-am supărat pe tata, ci pe mama ?". Vă răspund că tata se supără ori de câte ori o supăraţi pe mama şi că, dacă o supăraţi pe mama, singura posibilitate de a-l moşteni pe tata este să vă împăcaţi cu el. De aceea, cunoscând predispoziţia oamenilor de a neglija poruncile Bisericii, preotul întreabă adesea la spovadă: "aţi ţinut post?", "aţi fost prezent la Sf Liturghie duminicile?".

Prin urmare, fiind materie gravă, încălcările disciplinei postului au nevoie, spre remisiunea păcatului, de spovadă. Iar spovada, ca să fie bună, include hotărârea de a posti pe viitor.

Doua chestiuni, pentru această întrebare nr. 2:
- eu am argumentat, in primul rand, ca metoda abstinentei periodice nu este contraceptivă. Indiferent dacă este acceptată sau nu, totuşi metoda abstinentei periodice integrează un dat de la Dumnezeu: alternanţa perioadelor de infertilitate şi infertilitate din cadrul unui ciclu. Mai precis, cuplul observă (deci nu face activ nimic) aceste perioade, conform unor reguli clare, şi ştie când este soţia fertilă, şi când nu. Deci, chiar dacă dau mare atenţie argumentelor ortodoxe cu privire la problema generală a abstinenţei, şi încerc să le înteleg rostul, şi chiar să le aplic în viaţa personală, nu înţeleg de ce se face confuzie între metodele contraceptive efective (contra - ceptive, adică intervin într-un fel sau altul în funcţionarea corpului feminin), şi metoda abstinenţei periodice, pe care o mai putem numi şi metoda observaţiei perioadelor de fertilitate şi infertilitate. Observi ceva (se intervine cu ceva, dacă observi?), şi apoi acţionezi, dar nu la nivelul funcţionării corpului. Asta face diferenţa.

Aţi observat în mod just că metoda abstinenţei nu este contraceptivă. Deci, ea nu este păcat intrinsec. Pe de altă parte, îmi pare din aceste cuvinte (coroborate şi cu alte postări) că dv faceţi următoarele două confuzii:
-ceva, pentru a fi păcat, nu este neapărat o acţiune. Sunt păcate comisive, dar sunt şi păcate omisive. Poţi ajunge în iad făcând ceva rău, sau poţi ajunge în iad nefăcând ceea ce ar trebui să faci. Prin urmare, metoda abstinenţei nu este contraceptivă nu fiindcă ar avea caracter omisiv, pe când alte metode sunt astfel deoarece ar avea caracter comisiv, ci din alte motive.

-aplicarea abstinenţei poate fi păcat al contracepţiei nu din cauză că metoda ar fi păcătoasă, ci din cauză că intenţia poate fi, în absenţa unor motive grave, păcătoasă. Cei care citesc superficial documentul "Humanae vitae" care clarifică aceste aspecte morale sunt înclinaţi să neglijeze condiţia "motive grave", astfel ajungând la păcat nu prin metodă, ci prin intenţie.

Prin urmare,
-folosirea contraceptivelor este păcat din cauză că metoda este ilicită (cu observaţia că păcatul este consumat la contactul matrimonial sub contraceptive şi nu la priza contraceptivelor) şi intenţia nu mai contează când vorbim de păcate intrinseci: poate să fie o intenţie minunată, dintre acelea cu care este pavat iadul.
-folosirea abstinenţei poate fi păcat dacă nu există motive grave pentru ca un cuplu să se ferească de o sarcină, situaţie pe care o numim "intenţie contraceptivă".

Practic, un cuplu de buni creştini ar trebui să se întrebe o dată pe lună: "oare avem noi vreun motiv special, serios, pentru care să ne ferim de un copil luna aceasta ?". În caz de dubiu asupra caracterului serios (grav) sau nu al motivului, ar trebui întrebat duhovnicul, fiindcă nici doctorii nu îşi sunt buni doctori lor înşile.

[andreicosmovici]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Postul este materie gravă. Porunca postului este poruncă a Bisericii. Aceasta nu înseamnă că ar avea o importanţă mai mică pentru mântuire decât poruncile lui Dumnezeu, (...)
Prin urmare, fiind materie gravă, încălcările disciplinei postului au nevoie, spre remisiunea păcatului, de spovadă. Iar spovada, ca să fie bună, include hotărârea de a posti pe viitor.

Da. Voi cerceta din nou aceste aspecte. Cu exceptii notabile (greseli umane), tin postul alimentar "catolic". Nu stiu insa sa existe stabilite oprelişti de la viaţa conjugală, în BC. Aveţi informaţii în acest sens?

Mai departe, cunosc nuanţa dintre păcate comisive şi omisive. Şi, dacă practic metoda naturală (Rotzer), nu este pentru a-l pacali in vreun fel pe Dumnezeu (consider că toată formarea religioasă primită mă situează la un nivel mai consistent). Ci, evident, ţin de cuvântul bisericii din care fac parte, dar sunt şi convins de justeţea poziţiei aceleiaşi biserici.

"Seriis causis" de care se tot pomeneşte in legatura cu HV (Humanae Vitae) se referă mai degrabă, în opinia mea, la un drum de parcurs. Această enciclică a introdus, în acelaşi timp, conceptul de paternitate responsabilă, dar a atras atenţia asupra necesităţii utilizării libertăţii în scopul mântuirii, care înseamnă răspuns pozitiv la chemarea lui Dumnezeu. Nu există o poruncă expresă referitoare la numărul de copii, iar diferenţa dintre generozităţi este percepută de Dumnezeu ca atare (vezi lucrătorii de la ora 5, 7, 11, care primesc în final aceeaşi simbrie). Trebuie doar să fim conştienţi că fericirea pe care ne-a hărăzit-o Dumnezeu, promisă încă de pe acest pământ celor blânzi, curaţi cu inima etc (predica de pe munte), se atinge doar într-un anumit fel. Eu aşa văd lucrurile, mai degrabă decât un act matematic lunar, în care să vezi dacă mai poţi adăuga un copil pe listă.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de andreicosmovici

Da. Voi cerceta din nou aceste aspecte. Cu exceptii notabile (greseli umane), tin postul alimentar "catolic". Nu stiu insa sa existe stabilite oprelişti de la viaţa conjugală, în BC. Aveţi informaţii în acest sens?

Nu există, în canoanele actuale referitoare la laici, oprelişti de la viaţa conjugală în BC.

"Seriis causis" de care se tot pomeneşte in legatura cu HV (Humanae Vitae) se referă mai degrabă, în opinia mea, la un drum de parcurs.

Ce anume credeţi că îndreptăţeşte asemenea opinie conform căreia "cauză" înseamnă "drum" ?

Această enciclică a introdus, în acelaşi timp, conceptul de paternitate responsabilă, dar a atras atenţia asupra necesităţii utilizării libertăţii în scopul mântuirii, care înseamnă răspuns pozitiv la chemarea lui Dumnezeu. Nu există o poruncă expresă referitoare la numărul de copii, iar diferenţa dintre generozităţi este percepută de Dumnezeu ca atare (vezi lucrătorii de la ora 5, 7, 11, care primesc în final aceeaşi simbrie).

Eu, dacă îmi propun să ajung undeva pe la ora 5, am şanse mari să ajung pe la 7. Dacă, însă, îmi propun să ajung la ora 11, s-ar putea să nu mai ajung de loc. Dar, pesemne că sunteţi mai punctual...

Trebuie doar să fim conştienţi că fericirea pe care ne-a hărăzit-o Dumnezeu, promisă încă de pe acest pământ celor blânzi, curaţi cu inima etc (predica de pe munte), se atinge doar într-un anumit fel.

Nu este clar la ce anume vă referiţi.
Clar este altceva: că, în Biserica Catolică, situaţia normală este atunci când un cuplu dă curs iubirii matrimoniale fără a se îngriji de depărtarea de zilele cu roşu în calendar şi fără a cerceta mucusul cervical al nevestei. Pentru motive grave (aşa spune enciclica) se poate proceda astfel. Aceasta este o situaţie de excepţie.

Eu aşa văd lucrurile, mai degrabă decât un act matematic lunar, în care să vezi dacă mai poţi adăuga un copil pe listă.

Eu nu am vorbit de niciun act matematic, dar încăpăţânarea dv vă face să îmi atribuiţi asemenea lucru. Eu am spus că un cuplu este chemat să se întrebe: "avem noi vreun motiv grav ca luna aceasta să aplicăm metoda Rotzer ?". Vă invit să subliniaţi ce anume este "act matematic" aici. Dacă, recitind, nu găsiţi, vă accept scuzele, nici nu mai e nevoie să le formulaţi.

[Teodosie]

O , dar sunt sfinti casatoriti multi , de la cei mai mari Dumnezeiestii Parinti Ioachim si Ana pana la multi altii de care citim in vietile sfintilor iar pe unii si in viata i-am vazut , casatoria e o taina fara prihana , se poate trai desavarsit nimeni nu te opreste . Am citit in vietile sfintilor de unii care tineau jar in patrafir iar ea in haina si ingerii le ungeau patul cu miresme.
Cat despre Sf Ioan Gura de Aur din contra spune ca relatia sot sotie e mai stransa decat Ava ucenic si e normal din cauza tainei care ii face un trup si le permite sa simta unul pentru altul ca mai bine sa traiasca iubirea de aproapele.

Revenind la placeri , ele sunt vibratii unde diverse mai mult sau mai putin armonice , placute dar toate sunt bipolare fie ca sunt spirituale sau materiale .Cele spirituale sunt mult mai fine decat cele materiale dar si ele sunt in spatiu si timp fiind produse de lucruri si corpuri care vorba vine sunt nemateriale , nu exista asa ceva Sf. PArinti spun clar ca doar Duhul Sfant , este fara forma si imaterial desavarsit , celelalte duhuri , spirite , umane si ingeresti sunt doar superfine eterice dar o masa neglijabila si volum ocupa un loc in spatiu.
Domnul este insa cu totul si cu totul altceva si neasemanat , nevibrational nemiscat neclintit absolut sublim perfect fara umbra de schimbare mutare de aceea Sf Arhanghel Mihail cu strigarea "Cine este ca El ?" ( M I- KA - EL ) a oprit nebunia intoarcerii fapturii catre sine care este radacina raului si anormalitatii adica sa iubesti mai mult orice altceva decat pe Dumnezeu , creatia inaintea Creatorului. Deci simtirea Harului , care este radiatia necreata ( nu creata cum gresit afirma catolicii iar Sf. Simeon Noul Teolog le dovedeste eroarea ) a fiintei dealtfel intangibile a Domnului , este singura careaia I se cuvine adorare si desavarsita dorire ca doar El poate da pace prin stabilitatea Sa si linisti, satura, bucura deplin, fara plictiseala fiind infinit . Cand inima se indreapta cu toata dorirea sa cum e normal catre El atunci restul placerilor si defatarilor sunt in normalitate si ele , toate vibratiile se armonizeaza intr-o simfonie iar maneaua piere ca fumul si ca ceara de la fata focului.

[Fani71]

În prealabil postat de Teodosie

....Cand inima se indreapta cu toata dorirea sa cum e normal catre El atunci restul placerilor si defatarilor sunt in normalitate si ele , toate vibratiile se armonizeaza intr-o simfonie iar maneaua piere ca fumul si ca ceara de la fata focului.

Mi-a placut mult asta! ;-)

[Eugen7]

În prealabil postat de Teodosie

O , dar sunt sfinti casatoriti multi , de la cei mai mari Dumnezeiestii Parinti Ioachim si Ana pana la multi altii de care citim in vietile sfintilor iar pe unii si in viata i-am vazut , casatoria e o taina fara prihana , se poate trai desavarsit nimeni nu te opreste . Am citit in vietile sfintilor de unii care tineau jar in patrafir iar ea in haina si ingerii le ungeau patul cu miresme.

Asa este frate Teodosie.
Oare Simon cizmarul, om casatorit cu familie, copii, care muncea in meseria sa... toate savarsindu-le cu dragoste nadajduind in mila si harul lui Dumnezeu, toate avand un singur scop: mantuirea; bucurandu-se de toate: casatorie, munca... gustand din placerile firesti ale casatoriei si ale muncii... oare nu era mai bineplacut lui Dumnezeu decat Sfantul Antonie cel Mare (cel care nu gusta nici o placere senzoriala)? Oare nu l-a trimis Dumnezeu pe Sfantul Antonie sa invete naturaleta vietii umane, vietuirea fireasca de la acesta?
Iata deci ca sfintenia, indumnezeirea in har este rodul firescului... fie in casatorie fie in monahism, iar "habotnicii" atat in casatorie cat si in monahism nu doar ca nu "gusta" hristificarea ci au toate sansele sa fie rapusi de slava desarta si de mandrie... piersandu-si mintile.

Doamne ajuta.

[andreicosmovici]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Nu există, în canoanele actuale referitoare la laici, oprelişti de la viaţa conjugală în BC.

Asta este interesant, atata timp cat credem in acelasi Dumnezeu. Poate spune cineva că se mântuie ortodoxul, şi nu catolicul, sau vice versa? Şi atunci, pentru fiecare dintre noi, care este rostul unor reguli care sunt diverse, de la unii la altii? Totuşi, ceea ce este imuabil nu contează mai mult? Mă refer la simplele, dar grelele porunci lăsate chiar de Isus (să vă iubiţi precum v-am iubit), sau decalogul.

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Ce anume credeţi că îndreptăţeşte asemenea opinie conform căreia "cauză" înseamnă "drum" ?

Am spus aceasta fiindcă am văzut enciclica HV, ca de altfel tot catehismul sau toate pildele şi sfaturile primite de la Dumnezeu, ca pe o recomandare (revelaţie) adresată libertăţii noastre. Seriis causis ne atrage atenţia asupra unor aspecte care, daca sunt luate in seama, fac parte dintr-un ansamblu care defineşte un creştin. Ori, acest ansamblu poate fi privit ca pe un drum către Dumnezeu.

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Eu, dacă îmi propun să ajung undeva pe la ora 5, am şanse mari să ajung pe la 7. Dacă, însă, îmi propun să ajung la ora 11, s-ar putea să nu mai ajung de loc. Dar, pesemne că sunteţi mai punctual...

Nu am spus că forţez răbdarea lui Dumnezeu.

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Clar este altceva: că, în Biserica Catolică, situaţia normală este atunci când un cuplu dă curs iubirii matrimoniale fără a se îngriji de depărtarea de zilele cu roşu în calendar şi fără a cerceta mucusul cervical al nevestei.

Este un fel plastic de a exprima o idee, asa cum am facut si eu cand am vorbit de calculul matematic lunar. De altfle - ca sa lamuresc un aspect -, eu discut pe marginea ideilor, nu despre persoana care a emis acea idee. Daca cumva am depasit vreo limita, fara sa-mi dau seama, vă adresez scuzele mele în mod public, aici.

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Eu am spus că un cuplu este chemat să se întrebe: "avem noi vreun motiv grav ca luna aceasta să aplicăm metoda Rotzer ?"

Permiteţi-mi sa vad putin altfel lucrurile, desi litera enciclicii este clara. Respectiv, abaterea de la normalitate (utilizarea perioadelor infertile) este admisa in cazuri grave. Dar, cum spuneam mai sus, nu se găseşte nici măcar vreo recomandare din partea lui Dumnezeu în privinţa numărului de copii pe care ar trebui să-l aibă o anumită familie. Tocmai de aceea, aceeaşi enciclică HV a conturat pentru prima dată conceptul de paternitate responsabilă, fiindcă (Biserica) ştia că sunt destule cazuri când, în mod obiectiv, o familie nu poate să aibă (încă) un copil (în plus). Ni s-a spus: iubiţi-vă, aşa cum v-am iubit. Dar nu se pomeneşte un număr de acte de caritate pe care trebuie să le facem. Singurul loc în care se pomeneşte de număr (sper să nu greşesc) este atunci când Isus vorbeşte de iertare (70x7), sau de rugăciune (2+ = Dumnezeu este prezent). Cred că fiecare, în cămăruţa inimii, trebuie să se cerceteze permanent, să ceară de la Dumnezeu lumină şi putere, ca să corespundă chemării adresate lui încă din eternitate. Şi să nu utilizeze metodele naturale în mod egoist, ci deschis vieţii. Dar, încă o dată: sunt încredinţat că utilizarea libertăţii în direcţia lui Dumnezeu reprezintă un drum de învăţat, şi că o idee destul de strictă (în prezentare, dar adevărată în esenţă), conform căreia la fiecare început de lună trebuie să cercetezi dacă poţi avea (încă) un copil, nu reprezintă un approach stimulant. Soţii ar trebui mai întâi să înveţe să-şi deschidă inima lui Dumnezeu, să înţeleagă chemarea înaltă (la sfinţenie) care li se adresează, iar numărul final de copii pe care-l vor avea (de la Dumnezeu, evident) va rezulta din această schimbare interioară. Cu alte cuvinte, într-un anumit fel, aş inversa ordinea lucrurilor. Dacă ar trebui să gândesc o cateheză pentru proaspăt căsătoriţi, aş proceda prin "deschiderea ochilor" în privinţa darului iubirii şi al vieţii veşnice, mai apoi ca să rezulte că un număr mare de copii înseamnă binecuvântare, şi înseamnă şi recunoştinţa pe care noi i-o putem întoarce lui Dumnezeu, pentru tot ceea ce primim.