Abstinenta sexuala. Cine si cum face?

[Fani71]

În prealabil postat de Miha-anca

Iarasi o relativizare a sfinteniei apostolilor, Fani? Nu cred ca e posibil.

Nu m-ai inteles bine. Am spus ca sfantul Pavel vorbeste despre rugaciunea cointinua ('rugati-va neincetat') pentru ca ea este pentru toti. Nu se adreseaza doar calugarilor (de altfel atunci nu existau calugari in sensul de azi).
Nu am relativizat spusele lui.

[Fani71]

În prealabil postat de N.Priceputu

Nu cred că este opusă, dar este inferioară aşa cum ceea ce e trecător e inferior netrecătorului, cum creatul e inferior necreatului. Nu putem învia dacă rămânem oameni ai firii. Firea nu e rea, dar trebuie transfigurată, înviată. Şi, după cum ai spus în continuare, ea poate fi transfigurată aducând-o ca ofrandă lui Dumnezeu şi oamenilor, din iubire.

Poate vrem sa spunem acelasi lucru.
Deci daca firea poate si trebuie sa fie transfigurata, atunci poate fi transfigurata si viata oamenilor casatoriti in aceeasi masura ca viata calugarilor. Dar altfel. Sunt cai diferite.

În prealabil postat de Fani71

Pai, unde spune parintele Stainloae ca 'cauza caderii este placerea'?
Nu reiese din citatul pe care il dadeai mai sus.

Pr. Staniloae vorbea de pacatul adamic, cauzat de initiativa prin placere, pacat care planeaza asupra intregii specii.
Adam si Eva au cazut din rai mancand un mar, gustarea din pomul oprit, al cunostintei binelui si raului.


"Un element al caderii este neascultarea, altul gustarea din pomul oprit al cunostintei binelui si raului. Desi neascultarea si gustarea se produc deodata, gustarea se adauga totusi ca un element deosebit la neascultare. Fiind o materializare a neascultarii, gustarea e si implinirea, dar si urmarea neascultarii." ne spune Pr. Staniloae.

Iata semnificatia spirituala pe care o da Sf. Grigorie de Nissa pomului cunostintei binelui si raului: "Asadar e interzis pomul care rodeste cunostinta amestecata. Caci s-a amestecat fructul acela din cele contrare... poate din motivul acesta, ca raul nu sta gol, de sine insusi, aratandu-se dupa fiinta sa. Caci raul ar fi fara putere daca n-ar fi colorat in vreun bine, prin care sa atraga pe, cel amagit, spre poftirea lui. Dar acum firea raului e amestecata, in adanc avand ascunsa pierzania, ca pe o viclenie, iar la aratare, manifestand prin amagire vreo nalucire a binelui.

Caci cine s-ar rostogoli in noroiul rau mirositor al desfranarii, daca n-ar socoti voluptatea ca un lucru bum si vrednic de preferat... Fiindca deci, cei multi vad "binele in ceea ce desfata simturile, si binele adevarat si cel parut au acelasi nume, de aceea pofta ce se misca spre rau ca spre bine, a fost numita de Scriptura bine si rau... Nu e nici rau in sens absolut (neamestecat cu nimic, n. pr.), deoarece e amestecat cu binele, nici bine in sens curat, deoarece sub el se ascunde raul".

Sf. Grigorie observa ca raul nu poate sta singur de sine si nu poate exercita nici o atractiune prin sine; el are lipsa de bine pentru a cuceri. In ori ce rau e un echivoc, o duplicitate, prin care se vede dependenta lui si a constiintei umane, de bine. De aci vine si viclenia legata inevitabil de rau, si marea lui putere de disimulare, de minciuna. Un rau absolut demascat nu are nici o putere. Numai binele poate exista prin sine in forma pura. Numai el e lipsit de viclenie, de duplicitate, de echivoc.

Cu ce lucru superior s-ar mai putea masca binele? "Binele adevarat e simplu si cu un singur chip prin fire, strain de orice duplicitate si amestecare cu contrarul". Aceasta inseamna ca numai binele are un fundament propriu in existenta, pe cand raul e un parazit. Ideea aceasta o expune Sf. Grigore, interpretand raportul intre cei doi pomi din Paradis. Observand ca de amandoi pomii spune Geneza, ca erau in mijlocul sau in centrul Paradisului, iar doua centre nu pot fi, el zice:

"Trebuie sa intelegem din intelepciunea celor spuse, aceasta invatatura, ca locul cel mai din mijloc dintre cele sadite de Dumnezeu il are viata; iar moartea este nesadita si fara radacina, neavand nicaeri vreun loc propriu, ci se sadeste prin privarea de viata, cand inceteaza impartasirea celor vii de ceea ce e bun. Fiindca deci viata e in mijlocul pomilor dumnezeiesti, iar prin caderea din aceasta se iveste moartea, de aceea cel ce a explicat invatatura aceasta prin ghicituri, a spus si de pomul acesta ca este in mijlocul Paradisului. Iar de rodul lui a spus ca e amestecat din cele contrare. Caci a spus de unul si acelasi lucru ca e bun si rau, indicand prin aceasta firea pacatului.

Fiindca toate cele savarsite in chip pacatos, sunt precedate de o placere si nu se poate afla un pacat lipsit de placere... De aceea se numeste fructul bine dupa judecata cea pacatoasa, intrucat asa li se pare celor ce pun binele in placere. Dar dupa aceea, prin mistuirea amara a mancarii, se afla ca e rau". Ca si Sf. Maxim, asa si Sf. Grigorie de Nissa interpreteaza pomul cunostintei binelui si raului, in sensul ca el ar exprima pe de o parte caracterul simtual al raului, pe de alta parte echivocitatea pacatului, necesitatea lui de a-si da o aparenta a binelui. Dar pe cand Sf. Maxim staruie mai mult asupra primului lucru, Sf. Grigorie staruie mai mult asupra celui de al doilea.
http://www.crestinortodox.ro/dogmati...lor-68910.html

Cu siguranţă poate fi şi trebuie transfigurată şi viaţa oamenilor căsătoriţi. Şi, evident, sunt căi diferite către acelaşi Dumnezeu. Soţul creşte dacă-şi iubeşte soţia dumnezeieşte, cu dragostea lui Hristos (tinzând către asta), monahul e mai îndrăzneţ, alegându-şi ca partener al iubirii pe însuşi Hristos, renunţând la orice mijlocire omenească. Poate de aceea spunea părintele Stăniloae că monahii pot înainta, totuşi, mai sus decât mirenii.

[AlinB]

În prealabil postat de Eugen7

"Cine este fara de pacat sa..."
"Fericit este omul care isi va umple casa de copii, nu se va rusina cand va grai cu vrasamasii sai in poarta" (Psalmi). Precizez ca vrasmasii sunt exclusiv: patimile, pacatele, demonii... si nicidecum oameni.
"Precum sunt sagetile in mainile razboinicului arcas, asa sunt copiii parintilor tineri" (Psalmi)
Consider ca fiecare copil se naste cu potentialul hristificarii, al sfinteniei, a indumnezeirii prin har.

Raspunsul asta ocoleste de fapt, intrebarea.

Fiecare familie care are un purtatori de har, de duh Sfant este binecuvantata... si precum intr-o camera cu cat sunt mai multe becuri lumina este mai multa, asa este si in familie cu cat sunt mai multi membri purtatori de duh Sfant cu atat harul Duhului Sfant este mai mare in familie si mantuirea intregii familii este mai usoara, caci vrasmasii: patimile, pacatele, duhurile necurate sunt "orbiti" de luminta harului lui Dumnezeu...

Comparatia nu este apropiata, aceasta nu e matematica duhovniceasca.

De asemnea consider ca si in aspectele materiale pe care le suputeni atentiei, un nou membru al familiei este o binecuvantare: "Unde sunt doi puterea creste".

Fara suparare, te-ai gandit cand ai facut aceasta afirmatie?
In ce context ai plasat-o mai exact?

Pentru o familie care traieste la tara asa cum se traia acum mai bine de jumatate de secol, traind exclusiv din munca pamantului, fara doar si poate este adevarat, mai putin poate in primii 5 ani de viata ca pe urma devine un membru cu drepturi depline..la munca si munca nu ca hobby, asa cum o vedem acum parte a unei educatii sanatoase.

Iar in contextul actual..mai analizeaza.
Vezi daca pentru o familie care locuieste la bloc in 2 camere e mai de ajutor un copil in casa sau 5.

Daca va referiti la paninea in sens material evident ca raspunsul este negativ, caci omul nu este doar animal (care sa fie multumit doar cu mancare) ci "omul este animal indumnezeit"... si astfel daca prin "paine" intelegeti Sfanta Euharistie, consider ca da aceasta este "inima" nevoilor unui copil, insa Euharistia nu poate fi separata nici de dragostea parinteasca Sfintei Treimi, Maicii Domnului, a Sfintilor si bineinteles a parintilor... si nici de harul Duhului Sfant.

Asta era raspunsul, cel putin prima parte a lui, restul nu are legatura cu intrebarea.
Astepta-te sa fii invinuit de desacralizarea unei zicale sacre. :)

[Demetrius]

În prealabil postat de Teodosie

Demetrius,
Daca nu Dumnezeu atunci cine a creat placerea ? Sf Ap PAvel spune ca nimic nu e necurat in sine.
cu ce ai zis aici sunt de acord :
"placerea trupeasca este o tentatie necurata de a respinge Duhul Sfant, de a refuza transcendenta, de a ramane captiv al unui stadiu primitiv trupesc(material)."
dar daca banii tenteaza pe unii la furt iar trupul la desfranari nu inseamna ca banii si trupul sunt rele in sine.Placerea fizica vine ca urmare a unor reactii chimice n-are ce sa fie rau in sine ci proasta utlizare haotica anarhica la sugestia anarhistului mental aia e rea si strica tot.
Si Avram a avut copii si a fost considrat fara prihana dar intra-adevar procrea nu facea sex diferenta totala.

Placerea este o caracteristica trupeasca(nu a fost creata separat, ci intrinsec materiei) care creeaza satisfactii trupesti, care la randul lor tind sa inrobeasca spiritul neatent. Aceste satisfactii trupesti evident ca influenteaza starea spirituala, dar nu ii aduc nimic folositor; cum am spus, placerea este intrinseca materiei cu scopul de a impiedica transcenderea, disponibila doar prin efortul constant al ignorarii placerii.
Ai dreptate, nimic nu e rau in sine.

In privinta lui Avram e invers, asa cum remarcai, a fost fara de prihana si a avut copii, ceea ce e cu totul altceva, asa cum trebuie sa fie; deci starea initiala a lui Avram este fara de prihana; discutia noastra de aici nu e la fel de neprihanita.

În prealabil postat de Cornel Urs;

este bineprimit inaintea lui Dumnezeu orice lucru care ne face placere, insa numai in limitele stabilite de Dumnezeu.

Ai dreptate daca ai observat limitele astea la Iisus Hristos.

[Fani71]

În prealabil postat de Miha-anca

Pr. Staniloae vorbea de pacatul adamic, cauzat de initiativa prin placere, pacat care planeaza asupra intregii specii.
Adam si Eva au cazut din rai mancand un mar, gustarea din pomul oprit, al cunostintei binelui si raului.


"Un element al caderii este neascultarea, altul gustarea din pomul oprit al cunostintei binelui si raului. Desi neascultarea si gustarea se produc deodata, gustarea se adauga totusi ca un element deosebit la neascultare. Fiind o materializare a neascultarii, gustarea e si implinirea, dar si urmarea neascultarii." ne spune Pr. Staniloae.

Iata semnificatia spirituala pe care o da Sf. Grigorie de Nissa pomului cunostintei binelui si raului: "Asadar e interzis pomul care rodeste cunostinta amestecata. Caci s-a amestecat fructul acela din cele contrare... poate din motivul acesta, ca raul nu sta gol, de sine insusi, aratandu-se dupa fiinta sa. Caci raul ar fi fara putere daca n-ar fi colorat in vreun bine, prin care sa atraga pe, cel amagit, spre poftirea lui. Dar acum firea raului e amestecata, in adanc avand ascunsa pierzania, ca pe o viclenie, iar la aratare, manifestand prin amagire vreo nalucire a binelui.

Caci cine s-ar rostogoli in noroiul rau mirositor al desfranarii, daca n-ar socoti voluptatea ca un lucru bum si vrednic de preferat... Fiindca deci, cei multi vad "binele in ceea ce desfata simturile, si binele adevarat si cel parut au acelasi nume, de aceea pofta ce se misca spre rau ca spre bine, a fost numita de Scriptura bine si rau... Nu e nici rau in sens absolut (neamestecat cu nimic, n. pr.), deoarece e amestecat cu binele, nici bine in sens curat, deoarece sub el se ascunde raul".

Sf. Grigorie observa ca raul nu poate sta singur de sine si nu poate exercita nici o atractiune prin sine; el are lipsa de bine pentru a cuceri. In ori ce rau e un echivoc, o duplicitate, prin care se vede dependenta lui si a constiintei umane, de bine. De aci vine si viclenia legata inevitabil de rau, si marea lui putere de disimulare, de minciuna. Un rau absolut demascat nu are nici o putere. Numai binele poate exista prin sine in forma pura. Numai el e lipsit de viclenie, de duplicitate, de echivoc.

Cu ce lucru superior s-ar mai putea masca binele? "Binele adevarat e simplu si cu un singur chip prin fire, strain de orice duplicitate si amestecare cu contrarul". Aceasta inseamna ca numai binele are un fundament propriu in existenta, pe cand raul e un parazit. Ideea aceasta o expune Sf. Grigore, interpretand raportul intre cei doi pomi din Paradis. Observand ca de amandoi pomii spune Geneza, ca erau in mijlocul sau in centrul Paradisului, iar doua centre nu pot fi, el zice:

"Trebuie sa intelegem din intelepciunea celor spuse, aceasta invatatura, ca locul cel mai din mijloc dintre cele sadite de Dumnezeu il are viata; iar moartea este nesadita si fara radacina, neavand nicaeri vreun loc propriu, ci se sadeste prin privarea de viata, cand inceteaza impartasirea celor vii de ceea ce e bun. Fiindca deci viata e in mijlocul pomilor dumnezeiesti, iar prin caderea din aceasta se iveste moartea, de aceea cel ce a explicat invatatura aceasta prin ghicituri, a spus si de pomul acesta ca este in mijlocul Paradisului. Iar de rodul lui a spus ca e amestecat din cele contrare. Caci a spus de unul si acelasi lucru ca e bun si rau, indicand prin aceasta firea pacatului.

Fiindca toate cele savarsite in chip pacatos, sunt precedate de o placere si nu se poate afla un pacat lipsit de placere... De aceea se numeste fructul bine dupa judecata cea pacatoasa, intrucat asa li se pare celor ce pun binele in placere. Dar dupa aceea, prin mistuirea amara a mancarii, se afla ca e rau". Ca si Sf. Maxim, asa si Sf. Grigorie de Nissa interpreteaza pomul cunostintei binelui si raului, in sensul ca el ar exprima pe de o parte caracterul simtual al raului, pe de alta parte echivocitatea pacatului, necesitatea lui de a-si da o aparenta a binelui. Dar pe cand Sf. Maxim staruie mai mult asupra primului lucru, Sf. Grigorie staruie mai mult asupra celui de al doilea.
http://www.crestinortodox.ro/dogmati...lor-68910.html

Foarte interesant citat. cat de subtil gandesc parintii!
Dar nu se spune aici ca placerea ar fi rea sau ca ea ar fi provocat pacatul.
Se vorbeste despre echivocitatea ispitei, despre felul cum diavolul a amestecat raul cu bine, ca sa-l ispiteasca pe om. Tocmai ca placerea este descrisa ca partea buna din fructul oprit!
Placerea este de atunci periculoasa pentru ca poate ascunde un rau, fiind partea exterioara, atragatoare. Asta nu am negat nici eu. Sigur ca placerea este periculoasa de la cadere.. Trebuie gustata cu atentie, cu masura, si cu multumire.. altfel devine rea. Insa nu e rea in sine.
Altfel nu ar fi existat in rai...

În prealabil postat de Fani71

Foarte interesant citat. cat de subtil gandesc parintii!
Dar nu se spune aici ca placerea ar fi rea sau ca ea ar fi provocat pacatul.
Se vorbeste despre echivocitatea ispitei, despre felul cum diavolul a amestecat raul cu bine, ca sa-l ispiteasca pe om. Tocmai ca placerea este descrisa ca partea buna din fructul oprit!
Placerea este de atunci periculoasa pentru ca poate ascunde un rau, fiind partea exterioara, atragatoare. Asta nu am negat nici eu. Sigur ca placerea este periculoasa de la cadere.. Trebuie gustata cu atentie, cu masura, si cu multumire.. altfel devine rea. Insa nu e rea in sine.
Altfel nu ar fi existat in rai...

Da, mai trebuie sa facem diferenta intre ceea ce ESTE si ceea ce PARE a fi bun. Nu se vorbeste despre o parte buna, ci de o parte vopsita in bine, adica menita sa ne atraga - acesta e rolul placerii, caci placerea nu are rol de sine statator, ca sa fie binele- si in concluzie nu este BINE, ci doar pare a fi binele, dupa cum spune Sf. Grigorie de Nissa:

"Dar acum firea raului e amestecata, in adanc avand ascunsa pierzania, ca pe o viclenie, iar la aratare, manifestand prin amagire vreo nalucire a binelui."

Placerea NU ARE CUM sa fie binele catre care trebuie sa aspire omul. Dar asta nu trebuie sa-i nelinisteasca pe familisti. Dumnezeu a fost f prevazator si in aceasta privinta, limitand puterile si dorintele oamenilor, cu cat inainteaza in varsta si boala isi spune cuvantul.

[Teodosie]

În prealabil postat de Fani71

Scopul unirii dintre barbat si femeie este comuniunea dragostei si mantuirea. Asta in general. Scopul unirii trupesti este subordonat scopului general. Deci nu este un scop in sine, 'placerea', ci unirea si exprimarea dragostei.
Atat placerea, cat si conceperea unui copil, sunt efecte, nu scopuri in sine ale unirii trupesti, pentru Biserica Ortodoxa.

Parca s-a mai zis asta si mai sus.. A postat cineva si aticole despre asta.

Dragostea si mantuirea se traiesc, lucreaza nu individual sau in doi, familie, neam ci universal, armonic. Adica daca tu faci ( din ) dragoste ( ceva ) cu adevarat se bucura toata creatia. Sigur de venirea pe lume a unui copil ne bucuram toti cu adevarat , cei doi fac dragoste atunci cand vor sa zamisleasca. Vointa inimii e cea care decide.
Incepand cu scopul care bine ai spus dragostea si mantuirea.Omul a fost creat ca liber sa sporeasca in dragostea de Dumnezeu pana la masura lui proprie atat cat poate el . Inger sau om are fiecare o masura a lui proprie. Mai bine este pentru om sa nu fie singur (Gen) in aceasta lucrare de desavrsire in iubirea lui Dumnezeu ci sa mai aiba ca o oglinda a Domnului pe aproapele sau de aceea si porunca ultima iubirii aproapelui e legata de iubirea de Dumnezeu.
1 Ioan 4- 21
"21. Şi această poruncă avem de la El: cine iubeşte pe Dumnezeu să iubească şi pe fratele său."
Deci cand omul iubeste cu adevarat pe Domnul vine si aproapele pe lume.

Cat despre placerea fizica mi se pare mai degraba un indicator al bunei functionari a trupului .Cine n-a multumit Domnului ca are sistem nervos sanatos care a reactionat violent , dureros atunci cand s-a atins fara sa vada de un obiect incins , pai daca nu ne durea era mana demult fripta si distrusa , deci astea is semnale ale functionarii corecte sau incorecte.
Se si zice ca atunci cand nu te mai doare e grav .Functionare corecta o percep ca senzatie de placere e un lucru util. Dar acum sa caut placerea asta intentionat e ridicol in loc sa am inima condusa de Logos o caut inadins zicand ca e iubire asta e o copilarie.

În prealabil postat de Miha-anca

Da, mai trebuie sa facem diferenta intre ceea ce ESTE si ceea ce PARE a fi bun. Nu se vorbeste despre o parte buna, ci de o parte vopsita in bine, adica menita sa ne atraga - acesta e rolul placerii, caci placerea nu are rol de sine statator, ca sa fie binele- si in concluzie nu este BINE, ci doar pare a fi binele, dupa cum spune Sf. Grigorie de Nissa:

"Dar acum firea raului e amestecata, in adanc avand ascunsa pierzania, ca pe o viclenie, iar la aratare, manifestand prin amagire vreo nalucire a binelui."

Placerea NU ARE CUM sa fie binele catre care trebuie sa aspire omul. Dar asta nu trebuie sa-i nelinisteasca pe familisti. Dumnezeu a fost f prevazator si in aceasta privinta, limitand puterile si dorintele oamenilor, cu cat inainteaza in varsta si boala isi spune cuvantul.

????
In cazul asta, sa le zica cineva unor excelenti doctori de suflete si trupuri precum Ioan Cezar, reespectiv Mihnea Dragomir, care mai sunt si crestini adevarati, aflati clar pe drumul mantuirii, ca au devenit inutili. La ce bun psihologi si medici? Ia sa mai stea acasa, si sa o lase balta cu scamatoriile numite "sedinte terapeutice" si "consultatii", frectii la picioare de lemn. Noi vrem sa fim bolnavi, pentru ca placerea si sanatatea sunt capcanele urzite de Samael. Vrem sa ne mantuim, asa ca mai bine bolnavi. (!!!!!)
Stimata doamna, pe bune, chiar vi se pare boala si/sau batranetea lucru bun? Vizitati un spital, un azil sau o leprozerie. Acolo cuvintele devin grosiere ca substrat de comunicare. Veti avea doar stari si sentimente care, poate/sper, va vor pune pe ganduri inainte de a mai redacta un text precum cel citat...