Creatie versus evolutie

[Eugen7]

Repere ale cosmologiei simeoniene

Incercare asupra Primului Discurs Etic

"[...] In viziunea sfantului Simeon este de asemenea evidenta perspectiva unei istorii a creatiei, a unei creatii in miscare progresiva intru desavarsire. Viziunea sa este exprimata intr-un inteles asemanator ideii implicate in termenii aristotelici folositi de sfantul Maxim, potentialitate si actualitate; mai precis, este vorba de ceea ce el pare sa numeasca desavarsirea initiala si desavarsirea finala.

Creatia este cu adevarat un paradis, dar unul potential, interpretat (in stilul Scripturii, care contempla, in Facerea, 1, 31, toata istoria creatiei, de la un capat la celalalt), cred eu, dinspre forma ultima a lumii. Este un rai "supus simturilor si material", desi in egala masura - de vreme ce omul nu pacatuise, pentru a tulbura ritmul si ordinea lumii, asa cum au fost acestea hotarate de Dumnezeu - "nestricacios" (necorupt). Raiul despre care vorbeste sfantul Simeon nu este un loc din sanul creatiei, ci o stare, de vreme ce omul a primit de la Creator, spre a stapani - dinainte de paradis -, "intreg pamantul acesta pe care il locuim, si toate cele de pe pamant, ca si cerul si cele din el".
[...]
Dupa cum omul insusi, descris in slava paradisiaca, trebuia sa urce - paulin zicand - din slava in slava, fapt cerut de ratiunea sau de a fi, tot astfel universul trebuia sa ajunga, din nestricaciunea potentiala initiala, care anticipa starea ultima a lumii, la starea nestricacioasa a cerului nou si a pamantului nou. Aceasta perspectiva este sugerata de modul in care, in linia sfintilor Vasile si Maxim, Noul Teolog contempla zilele creatiei.

Cele sapte zile sunt "tipuri" (icoane anticipative) ale unor "veacuri" (perioade, epoci, ere). Cifra sapte, descifrata in ciclul saptamanal, semnifica inconsistenta, repetitia, lipsa de permanenta, care caracterizeaza starea de acum a lumii. Creatia se va ridica peste aceasta inconsistenta, peste repetitii, in ziua "neinserata si fara sfarsit" - a opta. Asemenea sfantului Vasile, Noul Teolog observa ca ziua a opta nu este straina, nu e ceva adaugat creatiei, fiind deja data - potential, iara - in unica (prima, cum i se spune, incorect, de obicei) zi a creatiei, ba chiar este "ziua" in care au loc toate celelalte. [Identitatea lui 1 cu 8 a devenit evidenta numai cand Hristos a marturisit ca el este Alfa si Omega, ca in el se identifica inceputul si sfarsitul (Apocalipsa, 1, 8).] Desi sfantul nu speculeaza explicit inspre o istorie a creatiei, in care cele de la inceput sunt descrise in lumina celor din urma, totusi, aluzia sa la faptul ca desavarsirea creatiei este finala, nu initiala, este mai mult decat clara.

Drumul pe care trebuia sa-l parcurga creatia este indicat concentrat de trupul lui Adam care, de la materialitatea sa initiala, trebuia sa ajunga la transfigurarea duhovniceasca (asadar, e vorba de o descifrare antropologica a tainei lumii)." hristocentrica...
[...]
"Ce a murit mai intai nu a fost trupul, natura omului (daca functioneaza si aici precizarea lui Lossky), ci sufletul sau persoana. Tocmai acest esec existential/personal a produs cataclismul naturii, dezarticularea, decrepitudinea, moartea trupului. "Moartea sufletului", separarea si ofilirea, ingustarea persoanei umane prin deconectarea de la sursa vietii, face ca prioritatea pentru Dumnezeu sa fie "invierea si readucerea la viata a sufletului indumnezeit". [Pe aceeasi linie, sfantul Nicolae Cabasila avea sa spuna, in Despre viata in Hristos, ca invierea trupurilor nu trebuie sa fie o preocupare a noastra, tinand numai de mila si puterea lui Hristos; competenta, "ceea ce sta in puterea noastra", este invierea sufletelor noastre in comuniune cu Hristos.] Invierea sufleteasca, trezirea persoanei umane prin vietuirea in Hristos, in experienta mistica, la un plan superior de existenta, este conditie nu doar pentru invierea trupului si a creatiei, ci, potrivit Epistolei catre Evrei, conditie pentru "o mai buna inviere". Invierea sufleteasca este re-infierea divina, devenirea intru Dumnezeu, "prin lucrare si har". Pentru sfantul Simeon, evenimentul antropologic al invierii trupului devine garantia si semnul transfigurarii creatiei
[...]
Nu este vorba, in expresia "pamantul devenit in intregime spiritual si nematerial", de o dematerializare, ci, parafrazandu-l pe sfantul Maxim, de o radicala transformare tropica. Pentru aceasta stare, simturile noastre de acum sunt neputincioase, insa, cum spune in alte locuri sfantul, aceasta situatie poate fi deja cunoscuta in experienta mistica, prin chiar aceste simturi trupesti, la randul lor radical reconfigurate. [Si in privinta acestui punct avea sa aduca mai tarziu explicitarile necesare sfantul Nicolae Cabasila.] Persistenta simturilor in omul inviat, asadar chiar transfigurate, elimina sugestia unei dematerializari viitoare a lumii.

Este o viziune echilibrata, reusind sa tina impreuna, in beneficiul cosmologiei eclesiale, tema intruparii si tema transfigurarii (oarecum tensionate la unii autori anteriori, tributari metodelor celor doua scoli traditionale: antiohiana si alexandrina), aceasta reusita venind ca un nou si puternic argument pentru autenticitatea experientei sfantului. Numai o experienta reala, gustarea aici si acum a acelei stari viitoare, poate da seama pentru existenta acestei interpretari - dinspre viitor - a intregii istorii a creatiei (aceeasi experienta era evidenta la sfantul Maxim, in recomandarea de a privi lucrurile in si dinspre finalitatea lor). "
http://www.crestinortodox.ro/sanatat...ala-72678.html

Doamne ajuta.