![]() |
![]() |
|
#11
|
|||
|
|||
![]()
sper sa va placa :) :) :)
Doi ingeri calatori s-au oprit sa-si petreaca noaptea in casa unei familii instarite. Familia a fost rea si a refuzat sa-i lase pe ingeri sa innopteze in camera de oaspeti. In schimb, le-a oferit o camaruta in subsol. In timp ce isi faceau paturile, ingerul cel batran a vazut o gaura in perete si a reparat-o imediat. Cand ingerul cel tanar l-a intrebat de ce, celalalt inger i-a raspuns: "Lucrurile nu sunt intotdeauna ce par a fi". In noaptea urmatoare ingerii au ajuns sa se odihneasca in casa unui om foarte sarac, dar foarte ospitalier, taran ce locuia impreuna cu sotia lui. Dupa ce au impartit cu ei putina mancare ce o aveau, i-au lasat pe ingeri sa doarma in patul lor, unde se puteau odihni in voie. Cand s-au trezit a doua zi, ingerii i-au gasit pe taran si pe sotia lui plangand. Singura lor vaca al carei lapte era singurul lor venit, murise pe camp. Ingerul cel tanar s-a infuriat si l-a intrebat pe cel batran, cum se poate intampla un asemenea lucru? "Primul om avea tot si totusi l-ai ajutat", a spus el. "A doua familie avea atat de putin, dar era in stare sa imparta totul, si tu i-ai lasat vaca sa moara". "Lucrurile nu sunt intotdeauna ce par a fi", i-a raspuns ingerul cel batran. "Cand am stat in subsol am observat ca in gaura din perete era depozitat aur. De vreme ce stapanul era obsedat de lacomie si era incapabil sa-si imparta bogatia cu altcineva, am astupat zidul ca sa nu o mai gaseasca. Noaptea trecuta cand am dormit in patul familiei de tarani, ingerul mortii a venit dupa sotia lui. I-am dat in schimb vaca. "Lucrurile nu sunt intotdeauna ce par a fi". |
#12
|
|||
|
|||
![]()
Asa e , Makavelli, nebanuite sunt caile Domnului.
|
#13
|
|||
|
|||
![]() La începutul primului război mondial, pe vârful unui munte, se afla cea mai temută închisoare. Nimeni nu reușise să evadeze vreodată de acolo. În general, cei trimiși aici erau fie condamnați la moarte pentru crime sau jafuri deosebit de grave, fie ispășeau o pedeapsă foarte mare. Deși era atât de bine păzită, într-o seară un criminal a scăpat. Toată noaptea gardienii l-au hăituit cu câini, însă, spre dimineață, i-au pierdut urma într-o pădure. Fugarul, obosit după atâta goană, a văzut într-o poiană, o luminiță la fereastra unei case. Desigur că acolo putea găsi ceva de mâncare și haine. Cu disperare, a năvălit în odaia mică, unde o imagine cu totul neașteptată îl țintui în loc: o tânără femeie plângea lângă un copilaș micuț, care, de asemenea, scâncea. Pe masa goală, un rest de lumânare lăsa în mica încăpere o lumină slabă, în care se vedea, totuși, chipul palid și slăbit al femeii. Parcă trezit dintr-un coșmar, evadatul o îndemnă pe tânăra mamă să nu se sperie, se așeză alături și o întrebă ce probleme o fac atât de nefericită. Aceasta, printre lacrimi, i-a răspuns că soțul ei a murit pe front, că nu mai are nici un ban și că, de foame și frig, copilașul s-a îmbolnăvit. - Lasă femeie, îi spuse pușcăriașul, o să te ajut eu. - Nu vreau să furi pentru mine și nici să sufere cineva nu doresc. - Nu-ți face griji, nu va suferi nimeni! - i-a răspuns omul și a luat-o pe femeie cu el. Când au ajuns împreună în fața poliției, aceasta l-a întrebat mirată: - Ce faci ? - Lasă, ți-am spus că n-o să sufere nimeni. Vino! Intrând cu ea în clădirea poliției, omul s-a predat, iar când șeful poliției a venit să vadă cu ochii lui dacă periculosul pușcăriaș este, în sfârșit, prins, acesta îi spuse: - Femeia aceasta m-a găsit în casa ei, când încercam să fur câte ceva și m-a adus aici. Dă-i recompensa pusă pe capul meu, o merită! Cu lacrimi de recunoștință în ochi, femeia n-a mai spus nimic. Era o recompensă foarte mare, deoarece puțini credeau că cineva l-ar putea prinde și preda pe criminal. Bucuros că îl avea acum prizonier, șeful poliției a plătit imediat femeii suma enormă, după care l-a trimis pe fugar înapoi la închisoare, sub pază strictă. După câteva zile, femeia, cerând o audiență la directorul pușcăriei, i-a povestit acestuia totul, așa cum se întâmplase cu adevărat. Uimit de bunătatea deținutului său, cu ocazia Sfântului Crăciun ce se apropia, directorul l-a grațiat, căci era obiceiul ca, o dată pe an, să fie eliberat pușcăriașul care s-a purtat cel mai bine. Timpul a dovedit că omul acela se schimbase cu adevărat, căci niciodată nu a mai făcut ceva rău. Oamenii trebuie să se ajute unii pe alții. Nu te ajuți pe tine decât ajutându-i pe ceilalți. Dumnezeu vede cu ce preț cauți binele altora și nu pe al tău. Dacă un asemenea om - cu lanțuri la mâini și la picioare, obosit și dornic de libertate, ce nu ducea cu sine decât o groază de păcate - a putut să o ajute pe femeia aceea, cu atât mai mult noi îi putem ajuta pe cei din jurul nostru. Să ne rugăm la Dumnezeu să ne dea ocazii de a face bine, fiindcă binele îl putem face cu siguranță. Și nu e zi, fără să nu se ivească un asemenea prilej. Nu trebuie decât să-l vedem. |
#14
|
|||
|
|||
![]()
La marginea unui râu, un țăran rău vroia cu orice chip să scape de câinele său, deși acesta era un animal bun și recunoscător. Luându-l în brațe, l-a aruncat în apă, crezând că animalul se va îneca și astfel va scăpa de el. Însă, bietul câine a înotat cu greu până la mal, după care s-a așezat cuminte la picioarele stăpânului său. Acesta, supărat că nu reușise, l-a împins înapoi în apă, dar câinele a ieșit iar. De-a dreptul furios, țăranul a ridicat din nou animalul în brațe, dar vrând să-l arunce cât mai departe, a alunecat pe malul noroios și s-a prăvălit cu tot cu câine în apă. Neștiind să înoate, a început să țipe și să se zbată. Când să se ducă cu totul la fund, a simțit cum cineva îl apucă de gulerul hainei și îl trage încet spre mal. Scos din apă mai mult mort decât viu, ud tot și speriat, omul a înțeles că i-a scăpat viața tocmai câinele pe care încercase să îl omoare. Rușinea i-a cuprins sufletul. I-a mulțumit lui Dumnezeu că au scăpat amândoi cu viață, după care și-a mângâiat cu recunoștință câinele atât de credincios și au plecat împreună spre sat. În sinea sa, omul a jurat să nu mai dorească niciodată răul vreunui suflet.
|
#15
|
|||
|
|||
![]()
Cele două spice.
Cu omul bun și credincios se întâmplă ca și cu spicul plin. Soarele coace spicul plin, pe când pe cel gol îl usucă. Așa și Dumnezeu: ajută pe cel credincios, îl "coace" în vrednicie și în credință, pe când cel necredincios se "usucă" în păcate, ajungând în netrebnicie. Cum e mai bine? Un necredincios era căsătorit cu o credincioasă. Ei aveau o fată. Într-o zi fata se îmbolnăvi greu și, simțind că se apropie moartea, luă într-o mână măna tatălui și în cealaltă pe a mamei. Le zise: - „Tată, tu m-ai crescut în necredință, tu mamă în credință. Dacă e să mor, întru care să mor?” Tatăl, plin de căință și cu lacrimi în ochi, îi răspunse: - „De este să mori, mori în credința mamei tale!” fata s-a însănătoșit, iar tatăl s-a întors la credință. „Mă tem că…” Când pleca dimineața la treabă, omul acela, în loc de altă vorbă, zicea: „Mă tem că nu vom izbuti…” Când începea să mănânce, își arăta îndoiala: „Mă tem că mâncarea aceasta are să-mi facă rău…” Dacă un cerșetor întindea spre el mâna, omul nostru nu-i dădea nimic ci numai șoptea: "Mă tem că mă înșeală...” Iar când cineva îi vorbi despre mântuirea sufletului, el de asemenea îi răspunse: "Mă tem că-i o înșelare... Până într-o zi, când preotul, stând cu el de vorbă, îi zise: - "Dumneata spui aceste vorbe: "Mă tem că...” tocmai unde nu trebuie, și nu le spui unde trebuie. - "Cum adică, părinte?” - "Foarte simplu. Când tragi din țigară, când treci pe la crâșmă, când înjuri, când minți și în alte împrejurări ca acestea, nu zici: "Mă tem că…”, cu toate că tocmai atunci ar trebui să le spui...” Și omul nostru a rămas pe gânduri din clipa aceea. |
#16
|
|||
|
|||
![]()
Via cea înșelătoare
Era o căldură mare. Un om, însetat, văzu în depărtare o vie plină de struguri. Gândi: "Am să mă duc de-a dreptul spre ea, și luând câțiva struguri, îmi voi potoli setea." Porni. Dar peste puțin, băgă de seamă că merge printr-o mlaștină. Își zise iarăși: "Nu va fi nimic dacă îmi voi murdări încălțămintea de noroi." Merse mai departe. Dar, cu cât mergea, cu atât se înfunda în noroi, murdărindu-și veștmintele. În loc de a se întoarce îndărăt, păși mai departe, zicându-și: "Nu face nimic. Numai să ajung la struguri.” Pe la mijlocul mlaștinii, fu cuprins de noroi până la brâu. Luptându-se cu el, își mânji mâinile, fața, părul... Era acum plin de noroi de jos până sus. Adunându-și cele din urmă puteri, aproape de a cădea istovit, ieși la mal. Acum era murdar peste tot de noroi. Își zise: "Măcar dacă aș ajunge la via aceea! Dar când privi, nu văzu nicăieri nici o vie. Fusese o părere înșelătoare. Privindu-se pe sine își zise: "Iată că sunt plin de noroi, cu ce mă voi spăla, oare?” Așa e și cu mocirla păcatelor, dragii mei... |
#17
|
|||
|
|||
![]()
PEDEAPSA PĂCATELOR
Un șal făcut din apă O fată, ahtiată după lucruri de îmbrăcăminte, nu se prea uita cu ce preț de jertfă sufletească le dobândea. Ea ducea la târg laptele de la vitele de acasă, ca să-l vândă. Pe drum îl înjumătățea cu apă. Din ce câștiga în felul acesta necinstit, ea își cumpără un șal frumos. Dar bucuria îi fu scurtă. Mergând spre casă și trecând pe un pod, vântul, care bătea tare, îi smulse șalul de pe umeri și duse în mijlocul șuvoiului. Mâhnită, privea cum se duce șalul pe apă. Cum n-avea însă sufletul de tot vândut Satanei, fata văzu că aceasta-i voia lui Dumnezeu. Înveselindu-se, fata șopti: - "Din apă te-am făcut, pe apă s-a cuvenit să te duci!” Și de atunci, n-a mai făcut asemenea faptă necinstită. Orbul și ologul Stăpânul unei vii, tocmi pentru paza ei pe un orb și pe un olog, zicându-și că în felul acesta va fi ferit de pagube. Dar orbul luă în spinare pe olog, și amândoi laolaltă furară struguri și-i vândură, păgubind astfel pe stăpânul lor. Când stăpânul află fapta lor, îi pedepsi pe amândoi. Așa se întâmplă și cu noi. Trupul și sufletul nostru păcătuiesc împreună, și tot împreună își primesc pedeapsa. |
#18
|
|||
|
|||
![]()
Din volumul Cuvintele bătrânilor:
![]() 1. Bătrânul Daniel din Katounakia Sfântului Munte zicea: “Diavolul nu se bucură nicicând mai mult decât atunci când stă de vorbă cu omul care-și cultivă propria sa mândrie, fie acesta teolog, erudit sau mare ascet. Dimpotrivă, se teme de omul smerit și ascultător”. 2. Diavolul este peste tot. Bătrânul Iosif atrăgea atenția luptătorilor asupra următorului lucru: “Ascuns și întrarmat până-n dinți, vrăjmașul se află în suflet, în trup și-n împrejurimi. Nu lasă să treacă nici un prilej pentru a încerca să-l subjuge pe om și să-l ispitească în credința lui. În funcție de circumstanțe, diavolul atacă și se opune hotărârilor noastre. Ținta lui principală, în același timp, este să-l lovească pe om în credința sa și să-l facă să treacă la trădare și renegare. Dacă a reușit, el taie zelul și râvna. Cu credință se face totul, dar cu credință pusă în lucrare. Dacă credința este clătinată, totul se clatină și linia frontului slăbește”. 3. Bătrânul Epifanie spunea despre vicleniile diavolului: “Cât de viclean este diavolul! El le șoptește tinerilor creștini care au încheiat o căsătorie reușită: cât de bine v-ar fi într*-o mănăstire, preocupându-vă cu cele duhovnicești, departe de grijile familiei care vă împrăștie și vă apasă! Iar celor ce au intrat în mănăstire, pentru că doreau fecioria întru Hristos, le șoptește: cât de bine v-ar fi dacă ați fi căsătoriți, dacă casa voastră ar fi o mică biserică, dacă ați trăi fericirea vieții de familie, departe de nevoințele ascetice și de singurătatea care vă copleșește. Dar dacă bărbatul căsătorit s-ar călugări și cel călugărit s-ar însura, le-ar spune tocmai invers. Toate acestea pentru a-i aduce la disperare și a-i scoate de pe calea mântuirii. Căci calea mântuirii este căsătoria binecuvântată sau fecioria în Hristos”. 4. Referitor la atacurile diavolului, Bătrânul Eusebiu zicea: “Satan ne poate foarte ușor face să cădem la dreapta sau la stânga. Căderile de-a dreapta, care se prezintă sub aparența zelului pentru Dumnezeu, sub aparența virtuții și a datoriilor perfect împlinite, sunt mult mai periculoase decât căderile de-a stânga, care se văd limpede că sunt păcate. Noi trebuie să ne păstrăm întotdeauna pacea sufletului.” Altă dată, el își sfătuia așa fiii săi duhovnicești: “Dacă tu vezi că felul altora de a gândi diferă de al tău, nu te mira! Noi știm acest lucru din cuvintele Domnului, și anume că cel rău acționează puternic asupra minții oamenilor și le întunecă pentru a nu putea discerne care le este interesul și pentru a nu asculta glasul Domnului”. 5. Bătrânul Porfirie sfătuia să ne opunem ispitelor în felul următor: “Mergeți pe drumul vostru. Diavolul va veni să vă ispitească cu gânduri și vă va trage de mânecă pentru a vă dezorienta. Nu vă întoarceți, nu vă angajați în discuții și-n controverse cu el! Se va lăsa păgubaș și vă va părăsi”. 6. Bătrânul Iosif zicea că întâistătătorii puterilor întunericului “nu pot fi înfrânți cu prăjituri și ciocolată, ci cu râuri de lacrimi, prin durerea sufletului, durere de moarte, printr-o smerenie desăvârșită și o răbdare nesfârșită, prin Rugăciunea lui Iisus spusă cu durere”. 7. Pe lângă alte încercări, diavolul încearcă cu duhul întristării sufletul creștinului care duce o viață duhovnicească. Bătrânul Daniel zicea referitor la acest subiect: “Tristețea cucerește sufletul nu prin forță și înlănțuire – cum face de obicei diavolul – ci printr-o pânză imaginară fină care acoperă sufletul în așa fel că toate puterile lui devin reci și insensibile. Tristețea îi ia sufletului zelul și credința, îi ia minții capacitatea de a avea gânduri salvatoare”. 8. E nevoie de atenție pentru a înfrunta ispitele. Bătrânul Amfilohie spunea referitor la acest subiect: “Dacă cineva aruncă cu piatra într-un câine acesta, în loc de a se arunca asupra celui ce a dat cu piatra, se aruncă asupra pietrei pentru a o mișca. Noi facem al fel. Ispititorul trimite o persoană pentru a ne ispiti fie printr-un cuvânt, fie printr-o atitudine și, în loc de a ne arunca asupra celui ce a aruncat piatra, adică asupra ispititorului, noi mușcăm piatra, adică pe fratele nostru pe care l-a folosit vrăjmașul!” 9. Același Bătrân insista: “În ceasul ispitei, noi trebuie să dăm dovadă de răbdare și să ne rugăm. Ispititorul este mare expert: are munți întregi de mijloace! Ispititorul neliniștește, creează stări de apăsare și de lupte exterioare. El cunoaște nenumărate viclenii. El face pe om să se îndoiască. De aceea noi naufragiem adesea. Când trecem prin încercări, harul lui Dumnezeu coboară asupra noastră. Încercați de ispite, constatăm cât de slabi suntem și, smerindu-ne atragem harul lui Dumnezeu. Vânturile ispitelor, în această situație, nu vor afecta, și nu ne vor putea face nimic. |
#19
|
|||
|
|||
![]()
Ucigasul în pragul mortii
Un mare ucigaș, fu condamnat la moarte. Cu o zi înainte de a fi spânzurat, el fu apucat de-o mare căință si ceru să vină preotul. Când veni, îl găsi spăimântat. Preotul îi zise: - "Ce este fiule? Ce vezi de ești atâta de înfricoșat?" Căzând în genunchi, ucigașul zise: - "Părinte, ce vede duhul meu acum, nu se poate spune cu vorbe omenești... E dincolo de fire și-i atâta de groaznic, cum nimic nu este pe lumea asta!” Plângând, ceru preotului să-l împace cu Dumnezeu. Preotul îi aduse mângâiere și, după ce-l spovedi, îi dete Sfânta Împărtășanie. Și numai așa, ucigașul a putut primi cu liniște, moartea. |
#20
|
|||
|
|||
![]()
PIZMA
Ochii pizmașului Cari ochi văd mai bine? Un înțelept a răspuns: "Ochii cari văd cel mai bine din toți, sunt ochii celor cari pizmuiesc și învrăjbesc, căci văd prin toate casele, la orice depărtări, și fie un lucru cât de mic. Ba, acești ochi văd așa de bine, încât adesea văd și ce nu este...” |
![]() |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Pilde si istorioare cu folos duhovnicesc | ionel | Stiri, actualitati, anunturi | 7 | 14.05.2014 07:26:38 |
Pilde din PATERIC | andrei_im | Generalitati | 357 | 30.01.2014 00:15:04 |
Cum impacam viata duhovniceasca si viata lumeasca? | sophia | Biserica Ortodoxa Romana | 40 | 28.12.2012 19:53:52 |
Munca si viata crestina | cred_cu_adevarat | Generalitati | 3 | 01.02.2012 11:18:39 |
Pilde | LapetiteMoc | Din Vechiul Testament | 6 | 03.03.2010 14:42:17 |
|