![]() |
![]() |
|
|
|
|
|
#1
|
|||
|
|||
|
La potopul de imagistică religioasă kitsch-oasă din lumea ortodoxă de astăzi, chiar mi se pare ușor ridicol să cauți erori canonice la detalii unei icoane de inspirație novgorodeană târzie cum este cea postată mai sus.
Cine afirmă că n-ar fi cononică cred că ar trebui să-și justifice cumva această sentință severă, altfel observația n-are absolut nicio valoare obiectivă. Dacă suspiciunea vine din esențialismul vizual al icoanei, de care s-au molipsit benefic rușii după confruntarea cu geniul sfințeniei lui Rubliov, și care ar avea drept consecință eliminarea surplusului narativ de origine legendară din registrul tematic, atunci vorbim despre o simplă autosminteală cu efect contagios a cuiva care are probleme serioase cu acomodarea la palierele profunde de expresie a credinței bisericești.
__________________
Prostul este dușmanul a ceea ce nu cunoaște (Ibn Arabi) Last edited by Mihailc; 31.10.2012 at 00:51:41. |
|
#2
|
||||
|
||||
|
Eu aveam această impresie, dar vobeam din auzite, nu mai știu în ce context și cine anume i-a pus această "ștampilă". Mă bucur că ai clarificat lucrurile !
|
|
#3
|
||||
|
||||
|
Știe cineva de ce apare talpa aceea sub icoana Maicii Domnului ? |
|
#4
|
|||
|
|||
|
Citat:
"Pe dealul unde se află astăzi mănăstirea, în anul 1240 se stabiliseră doi monahi iubitori de liniște. Într-una din zile, unul dintre dânșii după ce își săvârși rugăciunile urcă mai sus pe vârful dealului unde i se arătă în chip minunat Preacurata Maică a Domnului șezând de o piatră și înconjurată de flăcări. Monahul îl strigă și pe fratele său de nevoință să vină să vadă minunea și se întâmplă să se afle acolo și un păstor de oi pe numele său Ioan Bosoi. Toți trei cuprinși de bucurie dădură slavă lui Dumnezei și Preacuratei Sale Maici pentru mila arătată către dânșii. Apoi văzură că pe piatra unde se arătase Maica Domnului rămase urma piciorului său drept, din care susura un fir de apă. Cu timpul, vestea minunii Maicii Domnului se răspândi, iar pe locul acela se întemeie mănăstirea Poceaev care dăinuie până astăzi. Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Poceaev, provenită din Constantinopol, fu dăruită în anul 1559 de către mitropolitul grec Neofit moșieresei Ana Erofeevna Goiskaia. Peste aproape 30 de ani, icoana începu să răspândească o lumină nepământească și îi redă într-un chip minunat vederea fratelui Anei. În semn de mulțumire și evlavie, aceasta o duse, cu steaguri, cântări și mult popor la Mănăstirea Poceaev și o dărui părinților pentru păstrare veșnică. Minunile săvârșite știute și neștiute de Maica Domnului prin această icoană sunt nenumărate: izbăviri de năvălirea altor neamuri și de eresuri, tămăduiri de boli ale sufletului și ale trupului, nașteri de prunci, izbăviri din necazuri și strâmtorări. Last edited by Annyta; 31.10.2012 at 09:49:34. |
|
#5
|
||||
|
||||
|
Mulțumesc pentru răspunsul detaliat, Annyta.
|
|
#6
|
||||
|
||||
|
Iata ce am gasit: o reprezentare a faptelor Prorocului Iona. O fi oare canonica reprezentarea aceasta?
__________________
Pe noi inșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm. |
|
#7
|
|||
|
|||
|
Cina cea de taină (icoană a lui Rubliov)
http://www.uer.varvar.ru/rublev8.htm Icoana este dincolo de comentarii (ca orice icoană adevărată de altfel). Totuși nu înțeleg de ce apostolii nu privesc toți spre Hristos. Spre exemplu, una din multele diferențe sesizabile oricui dintre icoanele Adormirii Maicii Domnului și tablourile religioase catolice cu aceeași tematică, e faptul că în reprezentările apusene apostolii au atenția f. dispersată, compoziția sugerează clar neorânduială și balamuc pe când la noi apostolii se uită toți, cu umilință spre centrul imaginii unde este Maica Domnului și Hristos. Aici, la o primă vedere, apostolii par să privească mai degrabă precum în tablourile religioase decât precum în icoane, deși nu se transmite sentimentul ăla nasol de dispersare. O posibilă explicație pt acest detaliu ar putea fi faptul că momentul este înainte de Înviere, înainte de ridicarea zăgazului la izvorul de apă vie. ar mai putea fi și alte explicații. ce părere aveți? Last edited by VladCat; 07.11.2012 at 18:14:27. |
![]() |
|
Subiecte asemănătoare
|
||||
| Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
| Valoarea celorlalte metale rare de la Rosia Montana | Laura19 | Generalitati | 74 | 24.10.2013 02:16:36 |
| Posibila legatura intre iluministi inselati de draci si reprezentari ale Satanei? | mihailt | Generalitati | 2 | 12.05.2010 19:07:04 |
|
|