![]() |
![]() |
|
#30
|
||||
|
||||
![]()
Sărbătoarea coptică de Nayrouz, marcând începutul anul nou coptic, a fost sărbătorită peste tot în lume, dar și la biserica anglicană Sf. Margaret din Westminster, Marea Britanie.
La slujbă au participat membri ai Casei Lorzilor, Purtătorul de Cuvânt al Casei Comunelor și reprezentanți ai Bisericilor creștine din Anglia, precum și ai organizațiilor guvernamentale și culturale. Clericul Andrew Tremlett, rector al Bisericii Sf. Margaret, a salutat audiența în numele Decanului Catedralei Westminster Abbey, iar apoi a fost citit un mesaj al Arhiepiscopului de Canterbury, de către secretarul acestuia. Slujba s-a desfășurat în engleză și coptă, iar după aceasta Episcopul Angaelos, al Bisericii Copte din Anglia, a vorbit despre climatul general din Egipt, despre provocările din Orientul Mijlociu și despre comunitatea coptă de pretutindeni. Ierarhul a vorbit și despre viitoarele alegeri ale Primatului Bisericii Copte. Candidații din finală sunt: Episcopul Roufail, Episcopul Tawadrous și Pr. Rafael Ava-Mina.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
O hotararea noua publicata pe www.basilica.ro | mihailt | Generalitati | 6 | 14.01.2011 22:11:54 |
Activitatile saptamanii la Centrul de Formare si Consiliere | fragmente | Stiri, actualitati, anunturi | 0 | 13.09.2010 09:25:35 |
Centrul Academic International Eminescu ( 121 de ani in eternitate ) | cristiboss56 | Resurse ortodoxe on-line | 0 | 14.06.2010 17:59:31 |
Am noutati: cred ca stiu cine e NOI | mq | Generalitati | 19 | 02.09.2009 13:54:01 |
Noutati uimitoare la Altermedia!Tesla a fost roman!Parol! | mihailt | Generalitati | 3 | 21.05.2009 21:43:39 |
|