Poezii pentru cei mici

[Florin-Ionut]

Intenţia e bună, dar poezia nu este potrivită pentru copilaşi deoarece îi trimite cu gîndul la violenţă.

În prealabil postat de Ekaterina

Sa ii invatam pe copii poezii, sa le descoperim frumosul si sa ii ajutam sa se bucure de copilarie.

Nevazand pe-altcineva,
C-ariciul nu mai era,
Mi-am varsat focul pe el
Si, prinzandu-l frumusel,
I-am trantit o laba buna,
De-a ramas cu dintii-n mana.

Deci de toate-aceste fapte
Il declar dupa dreptate
Vinovat pe-ariciul care
Mi-a iesit atunci in cale.

Daca nu s-ar fi ivit
Si nu m-ar mai fi ranit,
Eu nu m-as fi maniat
Si nici nu l-as fi lasat
Pe iepure fara dinti.

Ar fi fost suficient ca vulpea să se împiedice, să rămînă eventual cu un spin înfipt şi poate chiar să se enerveze, nu era necesar să apară aici imaginea ei spărgîndu-i dinţii iepuraşului nevinovat.

Lăsînd la o parte reclama la Metro... Parcă-l aud pe copil întrebînd: mami, ce-i aia Metro-baltă?

Mi se pare că poezia intră în aceeaşi categorie cu "fluturaş nu mai ai aripioare" din cauza contelui celui sadic - chestii pe care copilul meu nu le va auzi de la noi.

Păi copilul o să iasă din casă iar în jurul lui nu va vedea mici iritări cvasi-nevinovate ci nebunia cea de pe urmă dezlănțuită...după cum văd eu lucrurile, în măsura în care oricum imaginile sunt departe de a fi traumatizante, copilul ar trebui să fie pregătit să raporteze învățăturile filocalice de la sfârșitul poeziei la ceea ce îl înconjoară, fiindcă ceea ce îl înconjoară va fi prilej fie de sminteală fie de sfințire. Desigur nu sunt expert în psihologia vârstelor și nu am transformat copii mici în mari creștini, așa că aceasta e o opinie pur presonală

[Ekaterina]

Consider absolut minunate, poeziile pentru copii scrise de Grigore Vieru.

Ploaia

Vine ploaia peste lunci
Cu picioare-albastre, lungi!
Pic-pic-pic, pic-pic-pic,
Graul creste mare-n spic!
Iata, ca pe taraieci,
Prind in palme stropii reci.
Ploaie, tu de unde stii
Sa cresti paine in campii?!

Curcubeul
S-a dus ploaia, hopa-hop,
Peste dealuri si hartop!
Iepurasu-i bucuros,
Ca nu tuna fioros!
Rade cerul albastrui,
Curcubeul – gura lui!
Peste toate satele
E senin ca laptele!

[Ekaterina]

Purcelul

Sta purcelul jos in paie:
„Sunt murdar. Murdar de tot!
Trebuie sa-mi fac o baie…”
Si s-a dus s-o faca-n glod.

Randunica-randunea

-Randunica-randunea,
Cum cladesti casuta ta?!
-Tipa-tipa,
Cu aripa,
Cioc-boc,
Cu micul cioc!


Tu, iarba, tot ai mama?

Tu, iarba, tot ai mama?
De ai, de buna sama:
Atunci, cand inverzesti,
De ea iti amintesti.
Tu, floare, tot ai mama?
De ai, de buna sama:
Atunci cand infloresti
De ea iti amintesti.
Tu steaua, tot ai mama?
De ai, de buna sama:
Atunci cand te ivesti,
De ea iti amintesti.

Puisorii

-Pui golasi cum stati in cuib voi
Fara plapumioare?!
-Ne-nvelim cu ale mamei
Calde aripioare!
-Dar cand mama nu-i acasa
Si ploita cerne?
-Ne-nvelim atunci cu frunza
Ramurii materne.
-Daca n-o sa vin mama
Si-o sa cada frunza?
-Cum nu o sa vina mama?
Cum sa cada frunza?

Maicuta

Se aduna flori si stele
Pe sub seara
In jurul maicutei mele
Pe sub seara
Si-o intreaba toate cele
Pe sub seara
Si ea sfatuie cu ele
Pe sub seara.
Tot o fuga albinuta
Dimineata,
Uda-i este camasuta
Dimineata,
N-o intreaba nimicuta
Dimineata,
Ca-i grabita ca maicuta
Dimineata.

Cantec de leagan

Nani, puiu, nani-na,
Puisorule,
Bucuroasa-i maica ta,
Puisorule,
Fiindca are cui canta,
Puisorule,
Si pe cine legana,
Puisorule.
Nani-nani, pui frumos,
Puisorule,
Si tatutu-i bucuros,
Puisorule,
Ca e pace si senin,
Puisorule,
Gramajoara ne gasim,
Puisorule.

[Floare alba]

Viorica, fata mamei
Cea cuminte şi curată,
Şi-a făcut, mâncând cireşe,
Pe furiş, pe şorţ, o pată…

Şi-acum stă-ntr-un colţ şi plânge:
“Doctorul e vinovat
Şi c-o să mă certe mama,
Şi că şorţul l-am pătat!”

Mama intră-ncet pe uşă;
Ea tresare şi-ntinzând
Mâinile deasupra petei,
Plânge întruna suspinând.

- De ce plângi, fetiţa mamei?
- Plâng că doctorul ţi-a spus
Să nu-mi dai de loc cireşe,
Şi tu în dulap le-ai pus…

- Şi tu plângi din lăcomie?
Ce ruşine!…
- Să mă ierţi!…
- Bine, dar să fii cuminte…
- Nici de şorţ nu mă mai cerţi?

- Care şorţ? întreabă mama…
- Uite, ăsta: l-a pătat
Lăcomia pentru care
Chiar acuma m-ai iertat.

[Floare alba]

Mie imi plac mult poeziile Elenei Farago. Si copiilor de asemenea.

Noi suntem doi fraţi, în casă
Şi nu ne certăm deloc,
Şi suntem tăcuţi la masă,
Şi cuminţi în orice loc.

Avem hamuri, cerc şi minge,
Când pe-afară ne jucăm,
Iar când plouă, ori când ninge,
Liniştiţi în casă stăm.

Şi cu jucării frumoase
Ne jucăm tot amândoi,
Pe când mama nostră coase,
Ori citeşte, lângă noi.

Mama noastră ne vorbeşte
Şi ne mângâie duios,
Iară seara ne citeşte
Ori ne spune-un basm frumos.

Şi ne-nvaţă lucruri multe,
Şi frumoase, stând cu noi,
Şi îi place să ne-asculte
Când vorbim noi amândoi…

Şi în gândul nostru-ntruna
Auzim povaţa ei:
- Fiţi cuminţi întotdeauna
Şi fiţi buni, copiii mei!…

Iarna

Nicolae Labiş

Totu-i alb în jur cât vezi
Noi podoabe pomii-ncarcă
Şi vibrează sub zăpezi
Satele-adormite parcă.

Doamna Iarna-n goană trece
În caleşti de vijelii -
Se turtesc de gemul rece
Nasuri cârne şi hazlii.

Prin odăi miroase-a pâine,
A fum cald şi amărui
Zgreapţănă la uşă-un câine
Să-şi primească partea lui …

Tata iese să mai pună
Apă şi nutreţ la vacă;
Vine nins c-un fel de brumă
Şi-n mustăţi cu promoroacă.