Suferinta

[iustin10]

În prealabil postat de costel

Sunt crestini care cauta suferinta, spunand ca numai asa se pot mantui. Aduc in acest sens diferite exemple din Vietile Sfintilor: "Doamne, trimite-mi o boala, caci atunci cand sunt sanatos, nu-ti dau ascultare". Pentru mine Dumnezeu este Dumnezeu bucuriei, nu al durerii. Daca ajungem sa suferim din cauza unei boli, atunci trebuie sa o primim ca fiind cea mai buna cale pentru mantuire, dar in niciun caz sa o cautam cu orice chip.

Dumnezeu este un Dumnezeu al bucuriei si al milei. Indurarea Sa,depaseste cu mult greselile noastre,numai sa ne caim si sa ne intoarcem la El.
Cine a gustat din cupa bucuriei,si a adus slava lui Dumnezeu pentru tot ce i s-a intamplat,poate suporta cupa durerii,caci acella il iubeste pe Dumnezeu si vede scopul suferintei.Daca un soldat isi iubeste comandantul si ia exemplu de la el,si a fost inconjurat cu dragoste de acesta pe timp de pace, atunci si durerile din timpul bataliei nu le simte,si le primeste cu drag,ca stie ca sunt pentru binele echipei.
Dar daca nu isi iubesete comandantul,atunci carteste,si cauta sa fuga de dureri.
Durerea poate fi asumata numai daca urmeaza bucuriei ,caci dragostea este bucurie,pe care nici durerea nu o poate stinge

[cezar_ioan]

În prealabil postat de iustin10

Dumnezeu este un Dumnezeu al bucuriei si al milei. Indurarea Sa,depaseste cu mult greselile noastre,numai sa ne caim si sa ne intoarcem la El.
Cine a gustat din cupa bucuriei,si a adus slava lui Dumnezeu pentru tot ce i s-a intamplat,poate suporta cupa durerii,caci acella il iubeste pe Dumnezeu si vede scopul suferintei.Daca un soldat isi iubeste comandantul si ia exemplu de la el,si a fost inconjurat cu dragoste de acesta pe timp de pace, atunci si durerile din timpul bataliei nu le simte,si le primeste cu drag,ca stie ca sunt pentru binele echipei.
Dar daca nu isi iubesete comandantul,atunci carteste,si cauta sa fuga de dureri.
Durerea poate fi asumata numai daca urmeaza bucuriei ,caci dragostea este bucurie,pe care nici durerea nu o poate stinge

Frumos!
Finalul imi pare cu totul admirabil. Multumesc!
P.S. Parintele Teofil Paraianu si "Bucuriile credintei"...

[eliza-georgiana]

cred eu ca la fel de importanta este si rabdarea cu care suferim necazuri, pierderi, dureri, boli!! ca doar cine vrea sa-i fie rau?! nu e vorba de a rabda diverse vrajmasii pentru a trece in ochii oamenilor ca virtuosi si a ne maguli vanitatea, ci rabdarea prin smerenie, in nadejdea si dragostea pentru Dumnezeu, ca daca azi suferim, maine primim mangaiere!
Sfantul Ioan Scararul: "Rabdarea este o durere puternica a sufletului care sub niciun pretext nu se nelinisteste si nevoile nu pot sa-l faca sa sovaie. Cel rabdator este piedica neclintita care si prin propriile sale infrangeri obtine victoria"!

[florin.oltean75]

Nimeni nu este ferit de suferinta, insa, prin absurd:

Fara suferinta nu am reusi sa-L cunoastem pe Dumnezeu.
Fara suferinta nu putem realiza lipsa noastra de putere.

Lumea este in natura suferintei
Asa cum focul este in natura arderii.

Suferinta este de trei feluri:

• manifesta, fizica si psihologica, pe care o percepem ca 'suferinta'

• de oscilatie, prin obligativitate la miscare atat a corpului cat si a mintii, care insa nu este perceputa ca o forma de suferinta

• atotpatrunzatoare, care sta chiar la baza corpului samsaric, patrunde toate simturile trupului fara exceptie, aceasta nu este perceputa ca suferinta nici macar de 'fiintele paradisiace'

Suferintele trebuie rabdate, insa nu cu scrasnirea dintilor, ci cu pastrarea cu orice pret a bucuriei duhvonicesti in inima.

Shantideva - Bodhisattvacharyavatara - Cap. 6 Rabdarea, pct.9

[cezar_ioan]

În prealabil postat de florin.oltean75

Suferintele trebuie rabdate, insa nu cu scrasnirea dintilor, ci cu pastrarea cu orice pret a bucuriei duhvonicesti in inima.

Si cum anume realizam "pastrarea cu orice pret a bucuriei duhvonicesti in inima"?
Daca sta in puterea noastra aceasta, ei bine: cum facem sa fie asa?
Ca sa pastrez bucurie in inima, in timp ce sufar: ce pot face pentru aceasta? Care e "mestesugul"?

[Demetrius]

În prealabil postat de cezar_ioan

Si cum anume realizam "pastrarea cu orice pret a bucuriei duhvonicesti in inima"?
Daca sta in puterea noastra aceasta, ei bine: cum facem sa fie asa?
Ca sa pastrez bucurie in inima, in timp ce sufar: ce pot face pentru aceasta? Care e "mestesugul"?

Muuulta straduinta!
Mesteru' Iisus Hristos ne-a demonstrat mestesugul Lui, iar noi fiind "crestini" Il urmam, nu-i asa?

[cezar_ioan]

În prealabil postat de Demetrius

Muuulta straduinta!
Mesteru' Iisus Hristos ne-a demonstrat mestesugul Lui, iar noi fiind "crestini" Il urmam, nu-i asa?

Bine, bine, asta e evident, ai reamintit programul de capatai, lectia/mesajul 001.
Intrebam altceva: concret, cum anume pastram. Ce facem pentru a pastra?
Cineva recomanda sa facem rabdare. Zicea si Parintele Cleopa si toti sfintii au zis si au aratat cat de pretioasa e rabdarea. Insa si asta ar merita putin zoom: mai concret, cum facem rabdare? Chiar ne pricepem fara a strange din dinti?
Dincolo insa de etichete globale, de indemnuri cu anvergura strategica, dincolo de recomandarea de principiu (de care multi sunt satui pana peste cap, intrucat toate recomandarile astea au un aer demagogic), ce poate face omul, concret, mai la firul ierbii, mai la detaliu, pentru a pastra bucuria in inima?
Si oare ne pricepem sa pastram bucuria chiar in inima?
Sunteti sigur, Demetrius, ca stapanim mestesugul relatiei (de bucurie) cu insasi inima?

Si oare, indemnul adresat omului, de a pastra bucuria in inima, nu sugereaza ca omul chiar poate face aceasta?
Sta in puterea noastra de a pune mana pe bucurie (comoara mult dorita) si de a o pastra mereu in hambarele inimii (le cunoastem, oare, avem noi priza la inima)?

Him...
Ma tem ca ne innecam in cuvinte pompoase si uitam cat de putine suntem in stare sa facem, dintre cele pe care le ravnim.
Mai degraba as aminti de "nepricepindu-ne noi de nici un raspuns...".

Suferinta nu e lucru de saga. Ma uit in mine si in jurul meu si am impresia uneori ca totul nu mai e decat suferinta, punctata ici-colo de accese de uitare si distractii bizare, poate cu rol de leac babesc in variante postmoderniste.

Nu cred ca facem altceva, adeseori, decat sa negam sau sa deformam prin interpretativitate subiectiva sensul si rostul suferintei.
Mestesugul bucuriei trece prin intalnirea cu suferinta, prin acceptarea ei, prin identificarea sensului ei, prin dialogul personal (unic pentru fiecare in parte si nu tras la xerox prin formule standardizate) cu suferinta, cu sine, cu Dumnezeu.

Hristos vorbeste mereu cu Tatal pe tema suferintei Sale. Hristos sufera in cadrul unui program bine stabilit: cel al mantuirii omului, al salvarii din moartea vesnica.

Oare relatia noastra cu suferinta e asezata pe aceleasi coordonate?
Ce mai insemana azi pentru noi suferinta, daca nu un lucru nesuferit de care cauti sa scapi, mai degraba decat sa intelegi? Mai face cineva din suferinta rampa de lansare intentionata, voluntar si constient, catre Cer?

Mai degraba vad programe cu mii de fetze care urmaresc un singur scop: cel hedonist, al lepadarii de suferinta.

De aceea, cand vad vorbindu-se de bucurie, cand ma surprind pe mine insumi vorbind despre bucurie, ma trezesc intrebindu-ma: bucurie izvorata din mestesugul suferintei? Sau bucurie smintita care a sarit gardul suferintei, precum capra si acum il face pe om sa creada, in vreme ce isi pune tichia de crestin, ca a primit bucuria direct de la Hristos...

Ma indoiesc serios ca avem vreun program coerent si bine condus de intalnire voluntara, in cunostinta de cauza, lucid, cu suferinta.
Astazi oamenii (exceptind pe lucratorii veritabili ai pocaintei) intampina suferinta de pe pozitii eminamente medicaliste. Duhul occidental al confortului si bunastarii a intors cu totul pe om, chiar si in biserica, de la buna intelegere a suferintei mantuitoare. Principiul hedonist domina lumea. Asa cred, sa fiu iertat de par poate prea sumbru si pesimist.

[florin.oltean75]

În prealabil postat de cezar_ioan

Si cum anume realizam "pastrarea cu orice pret a bucuriei duhvonicesti in inima"?
Daca sta in puterea noastra aceasta, ei bine: cum facem sa fie asa?
Ca sa pastrez bucurie in inima, in timp ce sufar: ce pot face pentru aceasta? Care e "mestesugul"?

Chiar prin acest indemn

Descurajarea sau scrasnirea dintilor nu aduc nimic bun.

Firea lumeasca aflata in suferinta ii este imposibil sa tina bucuria in inima.
Pentru Har, suferinta este ca o binecuvantare, pentru ca descopera adancimi de intelegere.

Suferinta este cel mai sever, dar cel mai bun Invatator.

Mintea omului trebuie sa se straduiasca sa nu piarda ratiunea bucuriei (pasiunii) hristice in suferinta.


Acest efort omenesc, voluntar, tine usile inimii deschise Harului, chiar daca uraganul suferintei da sa le inchida cu putere.

Daca usa se inchide, se pierde legatura subtire cu Harul iar omul devine impietrit in suferinta, prigonit de multime de ganduri negre.

Insa cei credinciosi care au facut tot ce le-a stat in putere sa tina gandul la Hristos, si totusi au cazut zdrobiti in deznadejde, pot fi ridicati deodata pe aripile Harului din haul cel mai intunecat in lumina orbitoare a dragostei – prin ratiunile ascunse ale Lui Dumnezeu.

[eliza-georgiana]

desi are doar 138 de pagini, carticica Rabdarea - Talcuire la Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul, nu reusesc s-o termin de citit!!! fiecare pagina ma rascoleste, fiecare cuvant parca ma strapunge, imi citeste adanc in suflet!! nu pot sa termin un capitol fara sa plang pana nu mai vad literele....
am zarit-o din pura intamplare pe tarabele cu "nimicuri" la praznicul Sfantului Dumitru, pe dealul Mitropoliei! stiindu-ma cu putina rabdare, mai ales "in lume", la serviciu cel putin e foarte greu pentru mine cu rabdarea, am cumparat-o imediat! si stiu ca am avut rabdare in viata mea, cate rugaciuni la sfinti sa ne inlesneasca drumul sa putem lua o locuinta!!! ideea ca trebuia sa moara cineva ca sa putem trai noi ma bloca!!! si timp de aproape 10 ani, pana cand, in 2010 Sfantul Mina m-a auzit, iar in 2 luni banca mi-a dat acceptul!! dar am primit ajutor si in doar o luna de zile cand am citit Acatistul Sfantului Acoperamant in fiecare seara pentru cineva care avea o plangere penala, proces in derulare pentru ca nu reuseau sa se-nteleaga si mi-a cerut sa-i pun "o pila"!! vazand ca nu reusesc cu toate insistentele si influentele, cu rusine mi-am amintit de Maica Domnului.... persoana respectiva n-a reusit sa ajunga la primul termen si pana la urmatorul, petentul isi retrasese plangerea!! as mai avea exemple de rabdare, dar citind aici ce zice despre dobandirea rabdarii, ma simt mica rau!!

redau un fragment: Pentru crestini nu exista realizari lesnicioase, ci o lupta cumplita - lupta cu intunecatele puteri diavolesti (Efes.6,12) si o razboire pana la sange (Evr.12,4) cu propriile patimi pacatoase. Ei nu isi dau seama de realizarile lor, nu isi contempla virtutile, si incearca o permanenta nemultumire de sine la care contribuie Insusi Dumnezeu, care ingaduie imprejurari schimbatoare si umilitoare in viata lor, ca sa aiba motive permanente de smerire de sine. Sub aripa smereniei cresc si se dezvolta neluand seama la ei insisi. Astfel, lor, prin lupte si ispite, le infloreste marea virtute - smerita rabdare, inspirata de inalta pilata a lui Hristos. Lor le este legata aceasta de credinta, de aceea este trainica, intarita in nadejde, este biruitoare, insufletita de dragoste, de aceea este mantuitoare.
Sfintii Parinti, acei foarte deosebiti si plini de har psihologi ai vietii duhovnicesti, cunosc cele mai fine miscari ale satanei si au inteles cel mai bine profunzimea nevointei crestinesti a rabdarii. Ei au dat cele mai precise definitii ca prin acestea sa se urmeze cel mai drept drum pentru dobandirea ei. Dupa Sfantul Ioan Scararul, adevaratul rabdator nu e acela care, cu blandete, primeste sa fie mustrat de omul apropiat si iubit, ci acela care intotdeauna primeste cu rabdare dispretul si reaua comportare a tuturor. El sfatuieste: Bea cu osardie paharul umilintei, ca pe o apa vie adusa tie de oricine ar fi, caci aceasta este leac pentru tine, care te curateste de pofta!! Ca nimic nu face sufletul mai neroditor decat nerabdarea!! El lamureste ca oamenii actioneaza diferit cu cei care le pricinuiesc scarba - unii se manie, altii se razboiesc cu sine ca sa-si pazeasca echilibrul sufletesc, iar o a treia categorie aduce pentru toate multumire!! Culmea rabdarii crestinesti este de a ne bucura chiar si in patimiri!!
chiar si bolile sunt ingaduite de Dumnezeu pentru mantuirea noastra din 3 pricini: pentru ca să încerce credinţa noastră; pentru a încerca nădejdea noastră; pentru ca să încerce dragostea noastră faţă de EL.
Avva Antonie: Ridică Domnul ispitele şi nimeni nu este carele să se mântuiască!!

nu promit, dar daca reusesc maine sa scanez cartea, o postez aici!

[cezar_ioan]

În prealabil postat de florin.oltean75

Chiar prin acest indemn

Descurajarea sau scrasnirea dintilor nu aduc nimic bun.

Firea lumeasca aflata in suferinta ii este imposibil sa tina bucuria in inima.
Pentru Har, suferinta este ca o binecuvantare, pentru ca descopera adancimi de intelegere.

Suferinta este cel mai sever, dar cel mai bun Invatator.

Mintea omului trebuie sa se straduiasca sa nu piarda ratiunea bucuriei (pasiunii) hristice in suferinta.


Acest efort omenesc, voluntar, tine usile inimii deschise Harului, chiar daca uraganul suferintei da sa le inchida cu putere.

Daca usa se inchide, se pierde legatura subtire cu Harul iar omul devine impietrit in suferinta, prigonit de multime de ganduri negre.

Insa cei credinciosi care au facut tot ce le-a stat in putere sa tina gandul la Hristos, si totusi au cazut zdrobiti in deznadejde, pot fi ridicati deodata pe aripile Harului din haul cel mai intunecat in lumina orbitoare a dragostei – prin ratiunile ascunse ale Lui Dumnezeu.

Multumesc pentru raspuns, mai ales pentru ultima afirmatie.
A tine gandul la Hristos, da, acesta cred ca e lucrul de capatai. As adauga: cu onestitate, cu constiinta pacatoseniei proprii, cu nadejde in Mila Lui.