Tradatorii lui Hristos - cei care-si abandoneaza copiii sau parintii!

[sophia]

Laura nu te supara, dar nu sunt de acord cu tine.
Nu stiu, la capitolul copii nu ma pot pronunta. Normal nu este sa abandonezi.
Dar sunt tineri care au nevoie de ajutor, de indrumare, care nu stiu pe ce cale sa apuce.
Nu poti sa condamni numai pe unii. Mai trebuie sa privim si in jur. Ce fac altii care sa ajute sa nu existe astfel de situatii? Parinti/bunici, alte rude? Colegi, angajatori? Ii intereseaza? Fac ceva?

Uite ia de ex. cazul de la Umanitare cu acel cuplu de tineri care nici n-au unde locui. Au ajuns in strada. Si fata este insarcinata. Ce fac ei cu pruncul?
Cine ii ajuta? Serviciu nu au nici unul din ei, casa nu, familie nu, rude nu.
Ce facem cu asemenea oameni?
Daca ei decid sa dea copilul la orfelinat neavand alta solutie tu ii condamni pe ei? Pentru ce? Ce sa faca, sa stea pe strada cu el?
Incearca sa te ocupi sa-i ajuti pe ei!

Laura, sunt situatii in care nu ai alta solutie si nu este vina ta, daca nimeni nu te ajuta.

La fel sunt situatii cu parintii. Ce vrei sa faca oamenii? Ar trebui sa reununte la serviciu si sa stea acasa, sa ingrijeasca parintii sau bunicii batrani si bolnavi. Si cu ce bani?

Nu, nu stii cum este sa ingrijesti un om bolnav fie trupeste, fie cu dementa.

De ce nu vii cu solutii concrete pentru oamenii astia?
E usor sa vorbesti si sa-i judeci.

Sa se faca azile in care sa fie oamenii bine ingrijiti si copiii/rudele, sa se duca dupa serviciu si in week-end sa stea cu ei. Asta ar fi singura solutie.

Sunt oameni care au si copii si mai trebuie sa ingrijeasca si de parinti bolnavi si sa lucreze. Ce trebuie sa faca acestia? Se omoara pe ei insisi.

Trebuie gasite solutii si nu numai aratat cu degetul si judecat si lovit.

Sigur ca nu e normal sa fie nimeni abandonat. Dar orice ai spune, asa este situatia acum.
Si trebuie ajutati omenii, de cei din jur, in astfel de situatii. Familie, prieteni, colegi, stat, politica. Toti trebuie sa puna mana.

Uite de ex. in alte tari s-au scos legi care permit unei persoane sa-si ia concediu de luni de zile, platit, ca sa aibe grija de un membru al familiei (apropiat). Exista ajutoare la domiciliu. Exista centre unde poti sa-i duci peste zi.
Altfel nu se poate. Ce faci cu omul cand tu esti la serviciu pana seara? Iar noaptea ai nevoie sa dormi si tu?

Of Laura, chiar nu stii prin ce chinuri trec unii, in tara!
Trebuie gasite solutii. Oamenii nu au vina, in cea mai mare parte. Nu zic ca nu sunt si exceptii (oameni rai).

[Yasmina]

În prealabil postat de sophia

Doamne, de ce folositi mereu asa termeni oribili? De ce judecati oamenii in halul asta?

Nu sunt de acord cu avortul, sau abandonul de copii sau parinti. Totusi mi se pare exagerat ce se scrie aici in ultima vreme.

S-a militat impotriva avortului. Fara solutii. Acum o solutie ar fi sa fie nascuti copiii si dati la orfelinat. Nu e bine nici asa.
Adoptia se face tot mai grea. Mai nou aproape ca nu mai poti adopta deloc, pentru ca trebuie sa se caute ani de zile toate rudele copilului si lasati parintii naturali sa se razgandeasca de multe ori.

Viata este tot mai grea. Dumnezeu nu ne da pe tava casa, bani, alimente, haine, etc. Trebuie sa muncim pentru ele. Trebuie sa avem o profesie. Sa facem o scoala.

Numai cine nu stie ce inseamna viata acum, sa ingrijesti copii, sau parinti bolnavi luni si ani de zile poate sa scrie astfel de lucruri pe un forum crestin.

Sa ai serviciu, poate si alte obligatii, singur, sau cu familie in spate, sa nu ai bani, sa te ocupi zi si noapte de un bolnav.

Si la serviciu nu te ajuta si nu te iarta. Trebuie sa fii acolo pe baricade.
Multa lume aici spune sa se faca o gramada de copii si inca de foarte timpuriu. Ce scoala, ce casa, ce profesie! Pai si cu ce ii crestem?
Cine ne da asa pe tava de toate? Doar daca stam sa cersim.
Sunt unii care asa fac si nu au cu ce sa-i creasca, nu sunt in stare sa faca ceva cu ei si atunci ii dau la orfelinat.
Si putini sunt dati apoi in adoptie.

Oameni buni parca stati undeva sus si priviti lumea din afara ei, fara sa stiti cum este.

E asa usor de judecat si aruncat cu vorbele!
Sa speli si sa hranesti un batran bolnav, care nu se poate misca, sau e dement, 24 ore din 24 si sa te duci fresh la serviciu. Ia incercati!

In Romania nu exista ingrijitori la domiciliu, nu exista azile. De bani nu mai vorbim.

Sophia,eu sunt de acord cu ideea ca tot omul are si o datorie in viata asta, de a munci si asi procura cele necesare.
Numai ca ce se intampla acum in lume,este strigator la cer.Programul este infernal,te vor la serviciu zi si noapte,nu ai voie sa ai o viata personala.Sambete lucrate,duminici,sarbatori legale...
Asta nu este normal,si ar trebui ca toti oamenii sa protesteze iar nu sa lase ca aceste lucruri sa se impamanteneasca.
Faptul ca nu putem avea grija de copii sau de rudele noastre bolnave,nu este scuzabil prin lucru/job.
Iar uitam de existenta Lui Dumnezeu si speranta ca El ne va ajuta sa iesim la liman din orice imprejurare si ne va purta greutatile.
Nu am auzit nici de nici un caz ca cineva sa fie dismis de la serviciu pt ca si-ar fi facut datoria fata de familie.Si daca s-ar intampla,nu ar lasa Dumnezeu aceasta nedreptate sa troneze la nesfarsit,I-ar trimite celui pagubit un alt job mai bun,ca rasplata pt credinta si bunatatea lui.
Domnul te ajuta si te intareste cand ai intentii bune vizavi de altii in nevoie.

Nu mai fiti asa fricosi de ceea ce va pot face niste simpli oameni,la serviciu.
Este lipsit de inima sa-ti lasi familia de izbeliste.Servicii se mai gasesc,de bine de rau,dar daca parintii mor nu te mai intalnesti cu ei,in viata asta.

Si voiam sa te intreb personal,Sophia :tu de unde stii ca este atat de greu?ai fost pusa in situatia sa ingrijesti un om bolnav?Eu banuiesc ca nu,dar iti pare imposibil din start :)

Se poate sa ai grija de parintii tai care sunt batrani sau bolnavi si sa ai si viata. Nu este usor, dar nu este imposibil daca doresti sa faci asta si ii pui pe ceilalti deasupra egoismului tau. Am aceste exemple in familie si sunt sigura ca mai sunt multe alte familii care au procedat asemanator, daca nu si mai bine.

Am sa zic pe scurt doua exemple.
Bunicul meu Gheorghe, Dumnezeu sa il ierte, nu a fost cel mai minunat sot din lume, desi era un om bun si sufletist, avea pb. cu fumatul si femeile. Bunica mea in ciuda acestor treburi a stat cu el, desi de cateva ori a vrut sa plece, dar s-a dus dupa ea si s-a intors. Dupa un timp, bunicul a facut cancer la plamani. Bunica putea f.bine sa il lase singur, sa isi vada de viata sau sa gaseasca o cale sa il abandoneze pe undeva. Ea a ales sa il ingrijeasca, sa ii facea injectiile, sa alerga pe la medici si sa ii fie alaturi pana in ultimul ceas, desi bunicu a gresit fata de ea. A pus sanatatea lui mai presus de problemele din trecut sau/si cele financiare.

Aceaiasi bunica, cativa ani mai tariu, prin 2008-2009 a facut dementa. Asa au zis doctorii. Evident boala a progresat in timp, nu a aparut brusc. Cand inca eram in Romania, unchiul meu venise si el acasa si logic ca a dus-o la medici, apoi a avut grija de ea. A si angajat pe cineva sa stea si sa aiba grija de ea cand el sau tata nu erau acolo.(deci se poate gasi si in Romania ajutor la domiciliu daca vrei). Apoi noi am plecat, unchiul meu nu a dorit sa ramana singur in Ro si a plecat si el in Texas,SUA(avea deja casa acolo) si a luat-o si pe buni cu el, desi putea sa o dea la un azil in Ro si sa se spele pe maini de griji. Si in Texas exista azile de batrani si azile ptr. oameni cu pb., dar nu a dus-o acolo, are gija de ea acasa. A spus ca e mama, ce sa faca cu ea? cum sa o lase singura si intr-o lume straina? Nu le e usor, e dificil, dar au grija de ea.

Deci este posibil. Daca esti egoist si te gandesti numai la starea ta, la fericirea ta materiala, atunci o sa fie greu si nu o sa accepti. Pana la urma, invatatura ortodoxa ne spune sa iubim pe aproapele nostru ca pe noi insine, chiar mai mult decat ne iubim pe noi, si mai ales cand vine vb. de parinti,de copii. Atunci cand vei reusi sa ii vezi pe cei de langa tine ca o familie extinsa, nu o sa mai fie asa greu sa ajuti.

Treburile astea ca imi pierd serviciul, ca nu am bani sunt scuze din punctul meu de vedere. Scuze pentru a nu te sacrifica pe tine ptr. binele altora. Se poate sa faci orice, daca vrei si ai credinta. Dar noi nu mai credem in puterea credintei. Nu este posibil sa nu te ajute Domnul cu bani ptr. mancare, cu serviciu si tot ce iti trebuie. Imposibil. Noi trebuie sa avem incredere mai mult in Dumnezeu, decat in oameni si in fortele proprii. Banii vin si plec. Serviciul azi il ai, maine nu. Fara Dumnezeu nu se poate sa faci nimic. Foarte putini isi pun increderea in Domnul si alearga la El, la Maica Domnului si la Sfintii Lui cu incredere si credinta ca ii vor ajuta si ca ce e mai bine pentru ei(nu ce vor) li se va da. Fuga si ocolirea problemelor, nu este o solutie. Rabdarea este. Sa facem ascultare si sa rabdam si cu siguranta se va milui Domnul de noi. Daca Domnul a randuit sa te mantuiesti prin faptul ca ai grija de mama ta batrana si bolnava? Ce faci? Iti arunci Crucea ptr. ca e prea grea si pierzi Cerul? Nu! Rabzi si dai Slava Lui Dumnezeu ca putea fi mai rau!

O doamna, de la pro-vita, a spus ca stie o fata care a ramas insarcinata si a ales sa tina copilul, in ciuda faptului ca nu avea bani. A stat intr-o camera timp de 3 luni si abia avea cu ce sa manance si sa isi ingrijeasca pruncul. Si, pentru ca a rabdat si nu a fugit de responsabilitati, acum este casatorita cu un barbat minunat si locuieste intr-o vila pe langa Bucuresti. Sunt sigura ca si acei tineri casatoriti care asteapta un copilas, vor primi ajutorul de la Dumnezeu si nu o vor trai toata viata asa. Daca oamenii sunt indiferenti si egoisti, nu inseamna ca Dumnezeu este la fel. Tocmai de aceea ne scoate Domnul in cale astfel de oameni ptr. a iesi din egoismul nostru si a ajuta si pe altul.

Dumnezeu nu abandoneaza pe nimeni, chiar daca noua ne este greu sa vedem asta. Poate noi din afara spunem ca acea persoana sufera, dar nu stim ce simte si ce gandeste. Doar ptr. ca un copil de ex. nu are 1000 de jucarii si cele mai frumoase haine, nu inseamna ca este nefericit. Sau un tanar cu sindromul down care din afara poate parea nefericit ca nu este "normal", cand defapt el este. Cei cu sindromul down, mai ales daca nu este asa grav, pot duce o viata aproape normala. Problema nu este la oamenii necajiti,bolnavi si saraci. Problema este la noi, caci suntem prinsi in sablonul pe care ni l-am creeat despre fericire si ce inseamna ea. Noi suntem de vina ca nu putem sa intelegem pe cei de langa noi care sunt diferiti.

Saracia si boala nu sunt neapart ceva rau. Mai degraba este un fel de a iti testa credinta,rabdarea si dragostea. Pana la urma, scopul notru pe acest pamant nu este sa ne imbogatim si sa fim sanatosi tun, ci sa ne mantuim. Printr-o boala te poti spala de patimi si de pacate asa cum , sanatos fiind, nu vei putea, desi duci o viata cat de cat ortodoxa. Nu sunt de acord cu sloganul asta:"sanatatea inainte de toate". E gresit. Sanatatea fizica este importanta, dar nu mai importanta decat cea sufleteasca. Degeaba esti sanatos si nu ai necazuri, dar esti plin de pacate si necredincios. Daca nu ai necazuri si probleme, inseamna ca ceva este in neregula. Limbajul primelor veacuri "vai frate te-a invrednici Dumnezeu de boala","vai frate te-a invrednicit Dumnezeu de nacazuri", "te-a invrednicit Dumnezeu de.."; "de ce plangi frate?-pentru ca inca mai dorm!"; "dar tu de ce planga avva? pentru ca inca mai mananc!", "dar tu de ce plangi frate? ptr. ca m-a lipsit Dumnezeu de necazuri!". Iata unde este nemultumirea noastra: nevrednicia.

O mama care vede ca copilul ei este bolnav grav face tot posibilul sa ii fie alaturi si sa gaseasca un remediu. Uita de bani, de haine, de concedii. Un sot/sotie care isi iubeste partenera de viata si afla ca repectiva/ul este bolnav umbla pe la medici, il/o ingrijeste, face tot ce se poate, uita de bani, de lucruri frumoase etc. De ce sa nu fie la fel si in cazul parintilor care ne-au iubit, ne-au crescut asa cum au putut si stiut ei, s-au sacrificat ptr. noi? Poate au gresit sau nu au fost perfecti, caci sunt oameni si ei, dar asta nu inseamna ca nu mai sunt parintii nostrii.

Si in Romania sunt azile, centre de ajutor, persoane credincioase care intind o mana(pro-vita ptr. ce e?) trebuie numai sa cauti si sa te implici. Este imposibil sa nu fi cautat si sa fi cerut ajutor si sa nu fi primit -dar sa cauti unde trebuie. Dar daca suntem mandri si nu vrem sa fim ajutati si sa consideram o rusine cand cuiva ii este mila de noi...normal ca nu iese nimic bun.

Lipsa de sacrificiu, lipsa de dragoste, lipsa de credinta adevarata in Dumnezeu sunt problemele, nu saracia si boala. Oricum, in Romania nu saracia este marea problema, ci pornografia, de acolo se trag multe probleme+alta pacate grave care vor afecta si afecteaza tot neamul nu doar pe cei direct implicati,dar asta e alta problema ptr. alt topic.

[Yasmina]

Laura19,sunt in asentimentul tau.

[lore86]

cand ratiunea biruieste dragostea, atunci apar probleme de genul asta.
Nu se poate sa iti pui nadejdea in Dumnezeu si sa ramai de izbeliste.Asacum spuneam si pe alte topicuri, soacra mea a fost un model ptr mine. Ramasa vaduva la 43 de ani, cu 9 copii, din care ultimii de 3 si 4 ani.La un an ii arde si micuta casa in care locuia.Si a ales: Va merge mai departe cu cei 9 copii, asa cum o va ajuta Dumnezeu. A venit un frate de-al ei, fara copii zicand sa ii dea lui unul in grija. Dar nu a vrut. A zis ca aia nu e closca care nu e in stare sa aiba grija de toti puii ei. Au crescut in saracie.S-au ridicat treptat, cand copiii au crescut si au plecat la munca. Acum toti copiii au crescut, sunt fiecare la casa lor si isi cresc si ei copiii.
Sotul meu a fost copilul pe care unchiul voia sa-l infieze. Mi-a zis:" nici in ruptul capului nu voiam sa plec de langa mama. Eram saraci, dar fericiti ca o aveam pe mama langa noi.Chiar daca nu aveam nici pe departe cate au copiii nostri, am crescut fericiti ca eram cu totii impreuna.Asta e mare lucru."
Dar viata a luat o intorsura neasteptata. Mama a facut o comotie cerebrala, in timp ce era in aeroport,mergand spre fata din Spania. A paralizat. 70% din creier devenise nefunctional. Mama nu mai manca, nu mai putea respira singura. A fost nevoie sa i se introduca o traheostoma si o gastrostoma(un fel de aparate care se introduc unul in trahee, iar altul in stomac- bolnavul se hraneste doar prin mancare perfuzabila). Asa a mai trait 1 ani si opt luni, perioada in care copiii roiau in jurul ei. Au pus mana de la mana si au ingrijit-o. Au platit femeie care sa o supravegheze 24/24, acolo in casa ei, pe timpul verii, iar iarna acasa la un fiu.

Citisem zilele astea,in epistola catre Timotei cum sf Ap pavel ii spunea ca neglijarea copiilor, parintilor este echivalenta cu o lepadare de Hristos .
Greu cuvant!

[Yasmina]

În prealabil postat de lore86

cand ratiunea biruieste dragostea, atunci apar probleme de genul asta.
Nu se poate sa iti pui nadejdea in Dumnezeu si sa ramai de izbeliste.Asacum spuneam si pe alte topicuri, soacra mea a fost un model ptr mine. Ramasa vaduva la 43 de ani, cu 9 copii, din care ultimii de 3 si 4 ani.La un an ii arde si micuta casa in care locuia.Si a ales: Va merge mai departe cu cei 9 copii, asa cum o va ajuta Dumnezeu. A venit un frate de-al ei, fara copii zicand sa ii dea lui unul in grija. Dar nu a vrut. A zis ca aia nu e closca care nu e in stare sa aiba grija de toti puii ei. Au crescut in saracie.S-au ridicat treptat, cand copiii au crescut si au plecat la munca. Acum toti copiii au crescut, sunt fiecare la casa lor si isi cresc si ei copiii.
Sotul meu a fost copilul pe care unchiul voia sa-l infieze. Mi-a zis:" nici in ruptul capului nu voiam sa plec de langa mama. Eram saraci, dar fericiti ca o aveam pe mama langa noi.Chiar daca nu aveam nici pe departe cate au copiii nostri, am crescut fericiti ca eram cu totii impreuna.Asta e mare lucru."
Dar viata a luat o intorsura neasteptata. Mama a facut o comotie cerebrala, in timp ce era in aeroport,mergand spre fata din Spania. A paralizat. 70% din creier devenise nefunctional. Mama nu mai manca, nu mai putea respira singura. A fost nevoie sa i se introduca o traheostoma si o gastrostoma(un fel de aparate care se introduc unul in trahee, iar altul in stomac- bolnavul se hraneste doar prin mancare perfuzabila). Asa a mai trait 1 ani si opt luni, perioada in care copiii roiau in jurul ei. Au pus mana de la mana si au ingrijit-o. Au platit femeie care sa o supravegheze 24/24, acolo in casa ei, pe timpul verii, iar iarna acasa la un fiu.

Citisem zilele astea,in epistola catre Timotei cum sf Ap pavel ii spunea ca neglijarea copiilor, parintilor este echivalenta cu o lepadare de Hristos .
Greu cuvant!

Da,exact asa cum este si titlul topicului.

Dar fratii sotului si sotul tau aveau serviciu,obligatii,familie?

[lore86]

În prealabil postat de Simply_me

Ce e mai grav, sa abandonezi un copil sau sa-l avortezi????

Copilul obandonat mai are o sansa sa fie infiat si sunt multe cazuri dar cel avortat??? saracul. Eu cred ca e mai mare pacatul sa avortezi decat sa abandonezi.

intrebarea e pusa gresit.
Un crestin nu trebuie sa-si puna intrebarea pe care rau sa-l aleaga, ci pe care bine sa-l savarseasca.

[sophia]

Ati venit aici cu exemple de la altii. E usor sa vorbesti din afara si sa spui vorbe mari. Si mai ales in familii cu multi frati si surori si alti membri.
Eu astept sa-mi povestiti pe aceeasi tema dupa ce veti fi trecut voi insiva, direct si personal prin asta.
Sa va ingrijiti parintele sau copilul bolnav si sa renuntati la serviciu, sa nu aveti din ce trai.

Eu vorbesc in urma experientei personale. Am ingrijit singura pe mama mea, acasa si numai eu stiu prin ce am trecut.
Si nu, nu existau ingrijitori sa vina acasa sa stea cu omul bolnav.
Mama era la pat si eu lasam usa deschisa ca sa poata s-o auda vreun vecin daca striga, sau sa poata intra asistenta care ii facea injectii.
Si ingrijit in spital si de toate. Abia la sfarsit am chemat o ruda sa ma ajute, pentru ca nu mai puteam s-o las singura, era prea rau. Iar eu eram in prag sa ma prabusesc eu. Nu mai aveam putere...
Si aveam multa munca la serviciu si a trebuit sa renunt la unele lucruri si am avut discutii.
Si am mai cunoscut oameni in asa situatii. Au reusit pana la urma, dar cu ce pret si cu ce traume pe viata.

Si n-as dori ca altii sa aibe asa experienta, ci sa aibe ajutor. Sa nu se chinuiasca nici unii si nici altii. Nici bolnavii si nici cei care ingrijesc.

Mai multe nu mai spun. Cine nu a trecut personal printr-o situatie nu stie...
Si nu doresc nimanui nici sa cunoasca ce inseamna somajul si umilinta ca sa gasesti un loc de munca sa ai din ce trai.

Mai degraba luptati si gasiti solutii. Viata este tot mai grea...
Da, Dumnezeu ne ajuta, dar noi trebuie sa ne zbatem.

Laura19 - nu exista in Romania azile si nici alte ajutoare. Nu mai vorbi asa. Or fi 1-2 unde trebuie sa dai bani grei.
Toti se duc sa ingrijeasca in strainatate.
Este mare nevoie de ajutor in multe privinte.

Si oamenii care nu pot avea copii sau care le mor, pe ei cine ii ingrijeste si unde? Sa moara singuri acasa, nestiuti de nimeni?


Si nu consider rau ca cei care au multi copii sa dea din ei altora care au conditii sa-i creasca. Inainte vreme chiar se facea asa. Nu insemna abandon. Copilul avea doua familii. Am cunoscut si astfel de cazuri. Si era mai bine decat sa sfarseasca in saracie sau cine stie cum. Si nici cei fara copii n-ar sfarsi singuri si abandonati.
Cati n-ar vrea sa preia un copil sa-l creasca si sa-i asigure o viata buna! Dar azi nu mai stim ce piedici sa mai punem si cum sa ne mai insiguram si izolam.
Trebuie sa stim totusi sa delimitam si aceasta jertfire.

Am cunoscut cu ani in urma o femeie batrana si bolnava. Nu va spun in ce conditii traia. Nu vreau sa spun aici ce am facut eu pentru ea, ci altceva. Mi-a povestit ca ea s-a jertift pentru parintii ei. Nu s-a maritat, a lucrat undeva modest. A stat acasa cu parintii ei ca sa-i ingrijeasca pana la moarte. Si mi-a spus cu lacrimi in ochi sa nu faca nimeni ce a facut ea si in ce conditii mizere ajunsese.

Ehei, voi sunteti tinere...


Articolul de azi de pe prima pagina a site-ului este foarte graitor in acest sens.
Va rog sa-l cititi. Acolo scrie un preot sa nu ne apucam sa judecam si sa lovim unde nu stim. Citit-l neaparat. Este superb.

http://www.crestinortodox.ro/editori...os-138458.html

[lore86]

În prealabil postat de Yasmina

[/b]


Da,exact asa cum este si titlul topicului.

Dar fratii sotului si sotul tau aveau serviciu,obligatii,familie?

da, aveau si serviciu, si obligatii si copii.
Imi amintesc ca ziua eram la scoala(eram la scoala pe vremea aceea), apoi mergeam la spital sa o ingrijim si chiar dormeam noaptea alaturi de ea.Uneori in patul vecin,daca era liber, alteori chiar pe scaun.apoi, dimineata, plecam iar la scoala.
Traiam amnadoi dintr-un singur salar(iar salariul de preot debutant este mic), traiam in chirie, si totusi dadeam si o anumita suma ptr mama-soacra sa i se poata lua pampersuri, mancare perfuzabila. Datorii? Din belsug (dar nu puteam renunta sa o ajutam, in definitiv ea mi l-a daruit pe cel pe care il am alaturi).
Ceilalti aveau si ei probelmele lor(ei aveau si copii- eu pe vremea aceea eram insarcinata cu primul)

Nu zice nimeni ca e usor, dar totusi avem o datorie fata de ei.
Ma gandesc cat de greu mi-ar fi mie, dupa o viata de jertfa, griji, nopti nedormite, munca pana la epuizare, ca sa le fie bine, sa aiba ce manca, cu ce se imbraca,sa aiba acces las coli de calitate iar la batranete cand neputinta trupului isi va spune cuvantul, probabil cand ma va incerca cine stie ce boala , sa fiu lasata singura, eventual dusa la vre-un azil cu mosorogi ca mine, ptr ca copiii mei sa isi poata trai linistiti viata.M-ar durea cumplit o astfel de atitudine, de aceea incerc sa imi fac datoria atat fata de copii cat si fata de parinti.

Si chiar daca nu as primi nici o plata vreodata as face-o ptr ca sunt datoare sa o fac.
Asa s-au jertfit bunicii nostrii, asa s-au jertfit si parintii nostri, asa trebuie sa ne jertfim si noi, asa se vor jertfi si copiii nostrii...

[Mena59]

În prealabil postat de Laura19

Se poate sa ai grija de parintii tai care sunt batrani sau bolnavi si sa ai si viata. Nu este usor, dar nu este imposibil daca doresti sa faci asta si ii pui pe ceilalti deasupra egoismului tau. Am aceste exemple in familie si sunt sigura ca mai sunt multe alte familii care au procedat asemanator, daca nu si mai bine.

Am sa zic pe scurt doua exemple.
Bunicul meu Gheorghe, Dumnezeu sa il ierte, nu a fost cel mai minunat sot din lume, desi era un om bun si sufletist, avea pb. cu fumatul si femeile. Bunica mea in ciuda acestor treburi a stat cu el, desi de cateva ori a vrut sa plece, dar s-a dus dupa ea si s-a intors. Dupa un timp, bunicul a facut cancer la plamani. Bunica putea f.bine sa il lase singur, sa isi vada de viata sau sa gaseasca o cale sa il abandoneze pe undeva. Ea a ales sa il ingrijeasca, sa ii facea injectiile, sa alerga pe la medici si sa ii fie alaturi pana in ultimul ceas, desi bunicu a gresit fata de ea. A pus sanatatea lui mai presus de problemele din trecut sau/si cele financiare.

Aceaiasi bunica, cativa ani mai tariu, prin 2008-2009 a facut dementa. Asa au zis doctorii. Evident boala a progresat in timp, nu a aparut brusc. Cand inca eram in Romania, unchiul meu venise si el acasa si logic ca a dus-o la medici, apoi a avut grija de ea. A si angajat pe cineva sa stea si sa aiba grija de ea cand el sau tata nu erau acolo.(deci se poate gasi si in Romania ajutor la domiciliu daca vrei). Apoi noi am plecat, unchiul meu nu a dorit sa ramana singur in Ro si a plecat si el in Texas,SUA(avea deja casa acolo) si a luat-o si pe buni cu el, desi putea sa o dea la un azil in Ro si sa se spele pe maini de griji. Si in Texas exista azile de batrani si azile ptr. oameni cu pb., dar nu a dus-o acolo, are gija de ea acasa. A spus ca e mama, ce sa faca cu ea? cum sa o lase singura si intr-o lume straina? Nu le e usor, e dificil, dar au grija de ea.

Deci este posibil. Daca esti egoist si te gandesti numai la starea ta, la fericirea ta materiala, atunci o sa fie greu si nu o sa accepti. Pana la urma, invatatura ortodoxa ne spune sa iubim pe aproapele nostru ca pe noi insine, chiar mai mult decat ne iubim pe noi, si mai ales cand vine vb. de parinti,de copii. Atunci cand vei reusi sa ii vezi pe cei de langa tine ca o familie extinsa, nu o sa mai fie asa greu sa ajuti.

Treburile astea ca imi pierd serviciul, ca nu am bani sunt scuze din punctul meu de vedere. Scuze pentru a nu te sacrifica pe tine ptr. binele altora. Se poate sa faci orice, daca vrei si ai credinta. Dar noi nu mai credem in puterea credintei. Nu este posibil sa nu te ajute Domnul cu bani ptr. mancare, cu serviciu si tot ce iti trebuie. Imposibil. Noi trebuie sa avem incredere mai mult in Dumnezeu, decat in oameni si in fortele proprii. Banii vin si plec. Serviciul azi il ai, maine nu. Fara Dumnezeu nu se poate sa faci nimic. Foarte putini isi pun increderea in Domnul si alearga la El, la Maica Domnului si la Sfintii Lui cu incredere si credinta ca ii vor ajuta si ca ce e mai bine pentru ei(nu ce vor) li se va da. Fuga si ocolirea problemelor, nu este o solutie. Rabdarea este. Sa facem ascultare si sa rabdam si cu siguranta se va milui Domnul de noi. Daca Domnul a randuit sa te mantuiesti prin faptul ca ai grija de mama ta batrana si bolnava? Ce faci? Iti arunci Crucea ptr. ca e prea grea si pierzi Cerul? Nu! Rabzi si dai Slava Lui Dumnezeu ca putea fi mai rau!

O doamna, de la pro-vita, a spus ca stie o fata care a ramas insarcinata si a ales sa tina copilul, in ciuda faptului ca nu avea bani. A stat intr-o camera timp de 3 luni si abia avea cu ce sa manance si sa isi ingrijeasca pruncul. Si, pentru ca a rabdat si nu a fugit de responsabilitati, acum este casatorita cu un barbat minunat si locuieste intr-o vila pe langa Bucuresti. Sunt sigura ca si acei tineri casatoriti care asteapta un copilas, vor primi ajutorul de la Dumnezeu si nu o vor trai toata viata asa. Daca oamenii sunt indiferenti si egoisti, nu inseamna ca Dumnezeu este la fel. Tocmai de aceea ne scoate Domnul in cale astfel de oameni ptr. a iesi din egoismul nostru si a ajuta si pe altul.

Dumnezeu nu abandoneaza pe nimeni, chiar daca noua ne este greu sa vedem asta. Poate noi din afara spunem ca acea persoana sufera, dar nu stim ce simte si ce gandeste. Doar ptr. ca un copil de ex. nu are 1000 de jucarii si cele mai frumoase haine, nu inseamna ca este nefericit. Sau un tanar cu sindromul down care din afara poate parea nefericit ca nu este "normal", cand defapt el este. Cei cu sindromul down, mai ales daca nu este asa grav, pot duce o viata aproape normala. Problema nu este la oamenii necajiti,bolnavi si saraci. Problema este la noi, caci suntem prinsi in sablonul pe care ni l-am creeat despre fericire si ce inseamna ea. Noi suntem de vina ca nu putem sa intelegem pe cei de langa noi care sunt diferiti.

Saracia si boala nu sunt neapart ceva rau. Mai degraba este un fel de a iti testa credinta,rabdarea si dragostea. Pana la urma, scopul notru pe acest pamant nu este sa ne imbogatim si sa fim sanatosi tun, ci sa ne mantuim. Printr-o boala te poti spala de patimi si de pacate asa cum , sanatos fiind, nu vei putea, desi duci o viata cat de cat ortodoxa. Nu sunt de acord cu sloganul asta:"sanatatea inainte de toate". E gresit. Sanatatea fizica este importanta, dar nu mai importanta decat cea sufleteasca. Degeaba esti sanatos si nu ai necazuri, dar esti plin de pacate si necredincios. Daca nu ai necazuri si probleme, inseamna ca ceva este in neregula. Limbajul primelor veacuri "vai frate te-a invrednici Dumnezeu de boala","vai frate te-a invrednicit Dumnezeu de nacazuri", "te-a invrednicit Dumnezeu de.."; "de ce plangi frate?-pentru ca inca mai dorm!"; "dar tu de ce planga avva? pentru ca inca mai mananc!", "dar tu de ce plangi frate? ptr. ca m-a lipsit Dumnezeu de necazuri!". Iata unde este nemultumirea noastra: nevrednicia.

O mama care vede ca copilul ei este bolnav grav face tot posibilul sa ii fie alaturi si sa gaseasca un remediu. Uita de bani, de haine, de concedii. Un sot/sotie care isi iubeste partenera de viata si afla ca repectiva/ul este bolnav umbla pe la medici, il/o ingrijeste, face tot ce se poate, uita de bani, de lucruri frumoase etc. De ce sa nu fie la fel si in cazul parintilor care ne-au iubit, ne-au crescut asa cum au putut si stiut ei, s-au sacrificat ptr. noi? Poate au gresit sau nu au fost perfecti, caci sunt oameni si ei, dar asta nu inseamna ca nu mai sunt parintii nostrii.

Si in Romania sunt azile, centre de ajutor, persoane credincioase care intind o mana(pro-vita ptr. ce e?) trebuie numai sa cauti si sa te implici. Este imposibil sa nu fi cautat si sa fi cerut ajutor si sa nu fi primit -dar sa cauti unde trebuie. Dar daca suntem mandri si nu vrem sa fim ajutati si sa consideram o rusine cand cuiva ii este mila de noi...normal ca nu iese nimic bun.

Lipsa de sacrificiu, lipsa de dragoste, lipsa de credinta adevarata in Dumnezeu sunt problemele, nu saracia si boala. Oricum, in Romania nu saracia este marea problema, ci pornografia, de acolo se trag multe probleme+alta pacate grave care vor afecta si afecteaza tot neamul nu doar pe cei direct implicati,dar asta e alta problema ptr. alt topic.

Draga Laura,
Ai vorbit (scris) minunat. Ca un om batran, cu experienta personala. Nu ai gresit nici macar un cuvintel. Dar draga mea, nu ai vorbit din experienta ta ci din a altora.
Ai uitat sa specifici ca tu ai o viata buna si ca nu cunosti saracia, munca extenuanta, disperarea, neputinta de a-ti ajuta copilul sau mama sau fratele. Tu sti doar teoria. Si sa dea Dumnezeu sa nu afli niciodata, din practica personala, ce inseamna astea.
Nici eu nu stiu. Nu am trecut inca prin astfel de situatii disperate. Doar Dumnezeu stie de ce... pt ca nu mi-am meritat viata buna pe care o am. Domnul sa se indure de mine!
Dar Sofia stie. Si stie si ea ca doar la Dumnezeu este nadejdea. Are dreptate ca viata este pentru unii cumplit de grea si pare frustrant de nedreapta. Ea are o fire mai deosebita, si pare roasa de suferinte prin care, iata, a trecut si daca inca activeaza printre crestini inseamna ca nu s-a ratacit.
Sa-i lasam sa vorbeasca pe cei care au trecut prin valea plangerii inotand. Noi, ceilalti, din iahturi sa ascultam.
Sofiei si tuturor celor aflati in suparare, in necaz si nevoi, sa le purtam daca nu poverile, macar rugaciunile catre Domnul.
Nu te supara ca am comentat, nu am vrut sa fiu contra ta. Si este bine ca vezi lucrurile bune din jurul tau. E bine ca observi sacrificiul si rabdarea celor din jur. Astfel vei sti cum sa procedezi cand va fi cazul. Dar sa nu fie!