Tradatorii lui Hristos - cei care-si abandoneaza copiii sau parintii!

[sophia]

Ma tem ca in mine doreste lumea aici sa loveasca. M-au durut anumite mesaje de aici.

Si in postarea initiala nu era vorba de unde sa se duca oamenii la batranete, ci de ingrijirea oamenilor bolnavi, neputinciosi, sau de copii.

Erau judecati cu asprime oamenii care nu-si ingrijesc rudele bolnave acasa.

Era, daca am inteles eu bine, o invinovatire a acelora care duc batranii la azil.

Nici eu nu mi-am spus viata aici pe forum, poate doar franturi mici.
Tocmai pentru asta militez intotdeauna: sa nu judecam si sa batjocorim oamenii fara a cunoaste situatia din spatele lor.

Am dat un link la articolul de azi de pe site. Nu pare sa-l fi citit nimeni.

Unele persoane de pe acest forum, mai ales cele tinere, au tendinta sa vina aici cu lozinci si sa loveasca puternic, etichetand pe toti la fel: ala care face nu stiu ce nu este crestin.
Dar de unde stiu acestia ce face si ce nu face un om, de unde stiu ce probleme au unii si altii si ce situatii?

Asta ma deranjeaza cumplit. La fiecare pas, gata ala nu e crestin! Da cine are dreptul sa judece asa ceva?

Si nimeni nu vine cu solutii, nimeni nu respecta niste lucruri.

Am mai spus. In general nu sunt de acord nici eu cu abandonul, eu sunt pentru a gasi solutii potrivite cazului.

Am povestit numai o frantura din ceea ce am suferit eu ingrijind mama. La vremea aceea am ales acel drum. Asa era in tara. Nici nu existau alte posibiltati.
Cunosc multa lume care la fel a procedat.
Chiar nu cunosc persoane din cele mentionate si atacate in prima postare.
Pentru ca nici nu stiu unde ar fi putut fi abandonati acei parinti, sau acele rude.

Repet: nu exista azile in tara. Eu stiu oameni care au cautat ajutor: fie azil, fie pe cineva sa vina acasa sa ajute. Nu au gasit.
Poate ca acum in ultimii ani. Si ce folos daca aceste ajutoare sunt undeva la tara sau in orasele mici? Ceilalti ce sa faca?

Repet: cauta lumea in disperare locuri in spitale si institutii pentru oameni cu dementa si alte boli grele. Nu ai unde.

La manastiri nu exista posibilitati. Poate ca om in putere sau sanatos te poti retrage la o anumita varsta. Dar am vazut doua bolnite. Cumplit. Sigur ca maicile se sacrifica si ingrijesc, dar conditiile sunt triste si locurile sunt putine.

Sunt oameni care prefera sa renunte la viata lor ca in exemplul dat de mine sau de Simply me. Ma rog, treaba lor, alegerea lor. La momentul respectiv nu te gandesti la nimic, nici macar la Dumnezeu. Te gandesti doar ca sunt parintii tai si la noi in tara asa e obiceiul si nu ai alta posbilitate.

Mai tarziu...mai apar si alte ganduri.
Nu stiu de ce de ex. batranica pe care am mentionat-o eu este catalogata care fiind ne-crestina. Din nou aceeasi eticheta, pentru ca in suferinta ei, la 90 ani a regretat o decizie.

In momentul cand esti obligat sa iei om decizie o iei daca nu ai alte posibilitati.
Nu-ti mai pasa de altceva.
Dar mai tarziu, cand tu ajungi intr-o situatie cumplita si iti dai seama cu ce te-ai ales, nu este usor
Traume raman pentru toata viata.

Eu militez pentru solutii care sa usureze efortul oamenilor.
In fond asta este important si nu sa atacam si sa catalogam.

E vorba sa gasim solutii.
Sa poata oamenii sa capete ingrijire fara ca altii sa se sacrifice si sa ajunga la randul lor in situatii dificile.

Deci concret: un om bolnav de anumite diagnostice grele are nevoie de urmatoarele:

1. Ajutor permanent la : hranit, spalat, intors (pentru evitat escare), plimbat, deplasat.
2. Tratament medical
3. Terapie peste zi: fizica, psihica, mentala (pentru cei cu dementa)
4. Bani, medicamente, articole de igiena, aparate speciale

Iar oamenii care ii ingrijesc trebuie sa:
Mearga la serviciu, sau scoala/facultate.
Mai au poate copii mici in ingrijire.
Au ei insisi boli, sau handicapuri.

Sunt unele lucruri care nici nu le poate face un laic:ingrijire medicala, ridicat, transportat.

In toate tarile civilizate se face ceva, se asigura anumite ajutoare.

Chiar zilele astea se discuta mereu aceeasi tema: ce facem cu rudele bolnave.
Sigur ca toti am vrea sa-i ingrijim acasa. Dar cum? In ce conditii? Cu ce bani si cu ce putere.

Astea sunt intrebarile.
Care angajator, in ziua de azi, te tine doar ca sa stai acasa sa-ti ingrijesti bolnavii.

In unele tari se dau cateva luni de concediu platit pentru asta. Si restul...nu se mai stie. Ori renunti la serviciu si la tine, ori duci omul la un azil.

Si nu e vorba de abandon - nu. Te poti duce oricand sa stai cu el, dupa serviciu si sa-l ingrijesti.

In toate trebuie masura, tot timpul se spune asta: si parinti si in scripturi si monahii si toata lumea spune asa.

Zilele trecute am vazut un reportaj la televizor. O femeie mai in varsta care isi ingrijea acasa sotul cu dementa care avansa mereu.
A renuntat la serviciu. Rezultatul: datorii, casa amanetata. Amenintata sa ajunga in strada si cu executare silita.
Pentru bolnav a trebuit sa-si procure o instalatie cu care sa-l ridice din pat si sa-l transporte.
Si ea nu mai avea putere nici fizica si nici sufleteasca.

In azile nu este bine. Ingrijitori acasa - mai bine, dar si acolo sunt probleme.
Sa poti lasa omul cu cineva cat esti la munca.

Si nu, de mii de ori nu. Nimeni nu poate sa-mi spuna ca poti sa le cuprinzi pe toate si singur. Eu stiu prin ce am trecut eu.
Ah da, cu x frati surori si alte rude. Da, e altceva. Cine ii are foarte bine.

Daca toti ne-am organiza si am ajuta, in loc sa catalogam aici pe forum, ar fi mai bine.

In tara nu ai cu cine te ajuta. Multi se duc sa ingrijeasca oameni in strainatate. La noi forma aceea nu exista inca. De ce?

Si m-a mai suprins o atitudine aici: eu am crescut copii, sunt obligati si ei sa ma ingrijeasca la boala si batranete. Deci de aia facem copiii?

Multi parinti, poate majoritatea nu-si doresc sa le fie povara copiilor.
O vreme gandeam si eu asa. Si lumea m-a pus la punct. Cum imi permit sa ma gandesc la a-mi exploata copiii!? Nu pentru asta sunt facuti.

Tot timpul se spune: copiii nu sunt ai tai. Ti-i da Dumnezeu provizoriu. Ei sunt ai lor, cu viata lor.
Iar cei carora nu le da copii? Cine ii ingrijeste?
M-a durut, dar am spus: O.K. daca asa o fi atunci ii inteleg pe cei care isi duc parintii la azil si isi vad de viata lor. Macar de o parte din ea.

Inca o data. Sa nu ne punem noi in locul lui Dumnezeu si sa judecam pe altii.
Nu stim noi ce duce fiecare in spate.

Oamenii din jur au si ei o datorie: colegi, angajatori, rude, prieteni, preoti. Toti trebuie sa contribuie. Ce e aia sa condamnam numai pe unii?