![]() |
![]() |
|
#13
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Apoi, exista o multime de carti dedicate psihologiei rugaciunii. Sunt si autori romani, inclusiv preoti, care au scris astfel de carti publicate mai ales in ultimii ani. Deoarece psihologia omului care se roaga este diferita, in multe privinte, de psihologia celui care nu se roaga. Sfantul Teofan Zavoratul a scris cateva cuvinte, in mai multe locuri, legat de psihologie. Intr-una din scrisori, Sfantul recomanda unui psiholog rus care era credincios, sa scrie o lucrare in care sa descrie cum se desfasura viata sa sufleteasca inainte de practicarea sistematica a rugaciunii caom al Bisericii si cum se desfasoara viata de cand e om al Bisericii. Sfantul tinea ca psihologul sa precizeze clar diferentele, asa cum le vedea ca psiholog (privind viata senzoriala, gandirea, imaginatia, memoria, afectivitatea, motivatia, vointa, obisnuintele, caracterul, relatiile, unele dimensiuni cu ecouri spre patologie etc.). De cand am citit aceasta recomandare, am incercat eu insumi sa notez cate ceva si, intr-adevar, se pot spune multe... Iar demersul e ff complex. Din pacate, psihologia e un instrument care poate fi usor manipulat de oameni cu intentii diverse, uneori cu totul pagubitoare pentru semeni. Multe studii sunt reductioniste, ca si cum credinta ar fi o simpla afacere omeneasca. Lucru cu totul fals. E drept ca pana la un punct, in viata crestinului totul se reduce la psihologie. Probabil ca 99% din fenomenele sufletesti ale unui credincios sunt pura psihologie. Dar e o altfel de psihologie decat a omului necredincios! E suficient sa te rogi si sa mergi cu deschidere de cuget si simtire la slujbele Bisericii, dupa puteri, si iata, dintr-odata, incep prefaceri mari launtrice, chiar daca admitem fie si ipotetic ca harul nu ar lucra, deocamdata, in om (ceea ce eu de fapt nu cred, intrucat harul e mereu prezent, intr-un fel sau altul, in cel care se roaga - opinia mea)... Apoi, psihologia nu poate sa spuna, practic, nimic, despre taina lucrarii harului in om. Despre efectele lucrarii, da! Asta e posibil sa fie constatat si descris, insa despre "mecanismele" induhovnicirii nu cred ca putem sopti vreun cuvintel drept si curat. Nu stie psihologia, nu poate, nici nu-i treaba ei. Are alt orizont, alte instrumente, alte ancore, alte finalitati etc. De la un punct incolo, psihologia tace (daca e realista, lucida). De aici incolo se cuvine a vorbi doar sfantul. Vederea duhovniceasca, harismele si alte lucruri duhovnicesti nu sunt de competenta psihologiei. Aici e deja treaba duhovniceasca. Cand psihologii si psihologia isi baga nasul aici, nu se numeste altceva decat ca iscodeste. In sensul rau, netrebnic, pacatos. Parerea mea! In rest, totul e psihologie... Ce altceva, oare? Psihologie aparte (in mai toate privintele), a omului credincios in Dumnezeu. Last edited by cezar_ioan; 11.12.2012 at 01:21:09. |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Discutie din cealalta lume | NEYRA 383 | Intrebari utilizatori | 8 | 19.08.2010 19:08:55 |
Diferenta intre spovedanie si discutie cu preotul | sophia | Impartasania (Taina Euharistiei) | 37 | 06.03.2010 15:46:44 |
Maturitatea cu care alegem un subiect de discutie. | LERIM | Biserica Ortodoxa Romana | 9 | 07.07.2007 14:00:44 |
|