Invit crestinii la discutie cu un ateu

[cezar_ioan]

În prealabil postat de UNNOOM

Mie personal mi-a aratat cate ceva din mecanismele psihologice pe care religia le foloseste!

Exista, din cate am constatat deja, o multime de abordari psihologice ale credintei, ale religiei, inclusiv ale rugaciunii. Mereu au fost si imi pare firesc ca lucrurile sa stea asa, cata vreme intreaga Scriptura este SI un imens tratat de psihologie, iar interventiile Mantuitorului sunt desavarsite, cred eu, d.p.d.v. psihologic. Nu numai ca au un efect fara asemanare asupra orientarii si ordonarii psihismului, constient si nu numai, dar declanseaza in cititor mecanisme care, chiar daca unii nu le considera duhovnicesti, sunt in orice caz sanogene pentru viata psihica. Asta o cunoaste oricine s-a dedicat cat de cat studiului Scripturii.

Apoi, exista o multime de carti dedicate psihologiei rugaciunii. Sunt si autori romani, inclusiv preoti, care au scris astfel de carti publicate mai ales in ultimii ani. Deoarece psihologia omului care se roaga este diferita, in multe privinte, de psihologia celui care nu se roaga.

Sfantul Teofan Zavoratul a scris cateva cuvinte, in mai multe locuri, legat de psihologie. Intr-una din scrisori, Sfantul recomanda unui psiholog rus care era credincios, sa scrie o lucrare in care sa descrie cum se desfasura viata sa sufleteasca inainte de practicarea sistematica a rugaciunii caom al Bisericii si cum se desfasoara viata de cand e om al Bisericii. Sfantul tinea ca psihologul sa precizeze clar diferentele, asa cum le vedea ca psiholog (privind viata senzoriala, gandirea, imaginatia, memoria, afectivitatea, motivatia, vointa, obisnuintele, caracterul, relatiile, unele dimensiuni cu ecouri spre patologie etc.).
De cand am citit aceasta recomandare, am incercat eu insumi sa notez cate ceva si, intr-adevar, se pot spune multe... Iar demersul e ff complex.

Din pacate, psihologia e un instrument care poate fi usor manipulat de oameni cu intentii diverse, uneori cu totul pagubitoare pentru semeni. Multe studii sunt reductioniste, ca si cum credinta ar fi o simpla afacere omeneasca. Lucru cu totul fals.
E drept ca pana la un punct, in viata crestinului totul se reduce la psihologie. Probabil ca 99% din fenomenele sufletesti ale unui credincios sunt pura psihologie. Dar e o altfel de psihologie decat a omului necredincios! E suficient sa te rogi si sa mergi cu deschidere de cuget si simtire la slujbele Bisericii, dupa puteri, si iata, dintr-odata, incep prefaceri mari launtrice, chiar daca admitem fie si ipotetic ca harul nu ar lucra, deocamdata, in om (ceea ce eu de fapt nu cred, intrucat harul e mereu prezent, intr-un fel sau altul, in cel care se roaga - opinia mea)...

Apoi, psihologia nu poate sa spuna, practic, nimic, despre taina lucrarii harului in om. Despre efectele lucrarii, da! Asta e posibil sa fie constatat si descris, insa despre "mecanismele" induhovnicirii nu cred ca putem sopti vreun cuvintel drept si curat. Nu stie psihologia, nu poate, nici nu-i treaba ei. Are alt orizont, alte instrumente, alte ancore, alte finalitati etc.
De la un punct incolo, psihologia tace (daca e realista, lucida). De aici incolo se cuvine a vorbi doar sfantul. Vederea duhovniceasca, harismele si alte lucruri duhovnicesti nu sunt de competenta psihologiei. Aici e deja treaba duhovniceasca.
Cand psihologii si psihologia isi baga nasul aici, nu se numeste altceva decat ca iscodeste. In sensul rau, netrebnic, pacatos. Parerea mea!
In rest, totul e psihologie... Ce altceva, oare?
Psihologie aparte (in mai toate privintele), a omului credincios in Dumnezeu.