Cuvinte din omiliile Sfintilor Parinti despre Nasterea Domnului

[cristiboss56]

Acum este vremea nu pentru invataturi, ci pentru slavoslovire, nu pentru povete, ci pentru multumire, nu pentru a propune lectii, ci pentru a vadi bucurie. Deci, cu recunostinta sa dam slava Domnului si sa ne bucuram intru numele Lui cel sfant. Slava negraitei Tale milostiviri, Doamne, care nu ne-ai parasit in caderea noastra amara! Slava nesfarsitei Tale intelepciuni, care ne-a intocmit un chip de mantuire atat de minunat! Slava proniatoarei Tale purtari de grija pentru noi anume, care ne-a chemat sa fim partasi harului Tau rascumparator!Veniti sa-L marim pe Domnulcare a cautat spre smerenia robilor Sai!
Ingerii dau slava, si nu pentru ei insisi. Intre cer si pamant proptind picioarele lor, ei ba se intorc spre cer, ba se apropie de pamant; vazand in cer slava, iar pe pamant pace si bunavoire, nu pot sa tina in ei cantarile de lauda, care le scapa fara voie. Si atunci cum sa ne infranam de la cantarile de lauda noi, de vreme ce in Nasterea lui Hristos totul e pentru noi? Iata, se gateste jertfa de milostivire – Mielul lui Dumnezeu, care va sa fie injunghiat pentru a noastra mantuire! Iata, se pogoara din cer painea vietii, ce va sa daruiasca viata lumii!Iata, Domnul, ca un pastor, pleaca dintru inaltime si, lasand cele noua oi – soboarele ingeresti, S-a pogorat cautand-o pe una singura – omenirea ratacita, pentru ca, luand-o pe umerii Sai, sa o aduca mantuita la Tatal Sau!

[cristiboss56]

"Este mai usor pentru omul cel muritor sa masoare adancimile marii si inaltimile cerului instelat, decat sa masoare adancul si inaltimea intelepciunii Dumnezeiesti care vine din voia cerului pentru mantuirea omului. De aceea se afla cu mult mai multi fii ai oamenilor care se daruiesc mai degraba celei dintai decat celei de-a doua lucrari. Mai multi sunt aceia care fac iscodire cu ochii lor decat cu duhul lor. Ceea ce iscodesc ochii pare mai mare, dar, de fapt, ceea ce cerceteaza duhul este nespus mai larg si mai adanc si mai lung. Fiindca Duhul toate le cerceteaza, chiar si adancurile lui Dumnezeu (I Corinteni 2:10).
Adancimea intelepciunii Dumnezeiesti, asa cum era ea la inceputul lumii vechi, mare si minunata, nu era mai mare decat aceea de la inceputul lumii celei noi, prin Nasterea Domnului nostru Iisus Hristos. Luati numai, ca un exemplu, intelepciunea de negrait a marturiei Dumnezeiesti a nasterii Domnului nostru, facuta de catre Sfintii Evanghelisti Luca si Matei. Cu privire, la toti cei patru Evanghelisti: desi fiecare dintre ei arata un intreg minunat, ei se intregesc unul pe celalalt, tot asa cum o stea intregeste o alta, tot asa cum vara intregeste primavara, si iarna, toamna. Si asa cum rasaritul nu poate fi priceput fara apus, sau nordul fara sud, tot la fel un Evanghelist nu poate fi priceput fara al doilea, sau doi fara al treilea, sau trei fara al patrulea. Asa cum cele patru colturi ale pamantului, fiecare in felul sau aparte, da la iveala slava si maretia Dumnezeului Celui viu, Unul in Treime, tot asa cei patru Evanghelisti, fiecare in felul sau aparte, da la iveala slava si maretia Mantuitorului Hristos. Unii oameni, potrivit temperamentului lor - si exista in om patru temperamente dominante - afla mai multa pace si sanatate trupeasca in rasarit, altii in apus, altii in nord sau in sud. Pentru cel care nu-si gaseste nici pacea nici sanatatea in nici unul din cele patru colturi ale lumii, se spune in general ca nu lumea este vinovata, ci el insusi. Asadar, unii oameni, potrivit masurii si aplecarii lor sufletesti, gasesc mai multa odihna si vindecare pentru sufletul lor in Matei, pe cand altii in Marcu, Luca sau Ioan. Pentru unul, totusi, care nu-si gaseste nici odihna, nici vindecare pentru sufletul sau in nici unul din cei patru Evanghelisti, nu este din vina Evanghelistilor, ci numai din vina lui. Cineva poate spune deschis ca nu exista nici un leac pentru unul ca acesta. Ziditorul omului este atotintelept si atotmilostiv. El cunoaste felurimea si slabiciunea firii noastre omenesti si de aceea ni-i daruieste pe cei patru Evanghelisti, pentru a ne ingadui fiecaruia dintre noi, potrivit firii sale sufletesti, sa ne lipim de una dintre Evanghelii mai grabnic si mai usor decat de celelalte trei, astfel incat aceasta Evanghelie sa poata fi pentru noi cheia pentru celelalte.
Faptul ca intelepciunea Dumnezeiasca, care se arata in alcatuirea si randuiala invataturii Evangheliei, poate straluci cu mult mai limpede, vom cerceta astazi o intamplare infatisata de doi dintre Evanghelisti - Luca si Matei: nasterea lui Hristos asa cum a fost aratata de ei. Acesti doi Evanghelisti au avut, mai presus de toate, unul si acelasi izvor de inspiratie, Dumnezeu: pentru a arata credinciosilor, in Persoana Domnului Hristos, doua insusiri impreuna-lucratoare care l-au impodobit odinioara pe stramosul nostru Adam in Rai, si fiecare dintre acestea au fost pierdute de el prin partasia sa cu pacatul satanic. Desi cele doua insusiri par sa se afle in razboi, acestea se intregesc in chip minunat una pe alta, tot asa cum lumina soarelui de sus se uneste cu florile campului care cresc din pamant. Una dintre aceste insusiri este libertatea imparateasca si cealalta este ascultarea de fiu. Una o cere pe cealalta; una o slobozeste pe cealalta de stramtorare, desi una o poate imprejmui pe cealalta si o poate duce la pieire. Cele doua s-au nascut ca gemenii, vietuiesc ca gemenii si se sfarsesc ca gemenii. Ascultarea desavirsita merge impreuna cu libertatea nemarginita, ascultarea ingradita, impreuna cu libertatea ingradita, si neascultarea impreuna cu lipsa de libertate. Sfintii Evanghelisti cumpanesc una cu cealalta: aratand oamenilor cu limpezime, pe de o parte, libertatea imparateasca a lui Dumnezeu-Om si, pe de alta, ascultarea Lui de fiu, smerita.. . . ."

[Ioana-Andreea]

Istoria nu cunoaste un Dumnezeu mai mare decat Hristos si nici un om mai mare decat El. Dumnezeul-om Hristos a revelat in Sine, atat simultan, cat si complet, pe Dumnezeu in desavarsirea Lui si pe om in desavarsirea lui. De aceea, nu exista Dumnezeu fara Dumnezeul-om si nu exista om fara Dumnezeul-om.
Cele mai esentiale cerinte si necesitati ontologice ale fiintei omenesti au fost satisfacute odata pentru totdeauna in Persoana Dumnezeului-om Hristos.Pentru ca la toate exigentele si nevoile spiritului omenesc care privesc lumea de dincolo de om,Dumnezeul-om raspunde,ca Dumnezeu, in chip omenesc,in timp ce la toate exigentele si necesitatile spiritului omenesc care privesc lumea din jurul omului si de sub om,Acelasi raspunde,ca om,in chip dumnezeiesc.

Daca Dumnezeu S-a coborât pe pamânt, omul este chemat sa urce la cer. Daca Dumnezeu a luat trup si S-a facut om, omul este chemat sa primeasca Duhul Sfânt si sa se îndumnezeiasca. Daca Dumnezeu S-a întrupat în pântecele Fecioarei, omul este chemat sa prelungeasca în sine taina Întruparii, taina Nasterii lui Hristos.Taina Nasterii lui Hristos este traita, înteleasa si marturisita în adevarata sa cuprindere mântuitoare prin salasluirea Aceluiasi Hristos în inima, în mintea, în fiinta omului.
În acest sens, viata omului este un Betleem continuu, o stradanie permanenta de primire a lui Hristos în fiinta lui.

[cristiboss56]

Mărturisind dualitatea firilor în unitatea inextricabilă a persoanei hristice, Omiliile Sfântului Proclu deschid drumul problematicii hristologice chalcedoniene. Intuiţiile terminologice şi dogmatice exprimate aici vor constitui argumentele cele mai importante în Sinodul de la Efes (431) şi în cel de la Chalcedon (451).
Omiliile la Naşterea Domnului fixează totodată cultul marial în temeiuri teologice şi hristologice, consacrând termenul de Theotokos ca atribut esenţial al Maicii Domnului, împotriva contestărilor iudaizante ale lui Nestorie. În acelaşi timp, ele mijlocesc sinteza celor două hristologii ale secolului al V‑lea, antiohiană şi chalcedoniană, într‑o lucrare de reconciliere unică în Istoria Bisericii.

„Soarele dreptăţii astăzi a răsărit şi a acoperit vechiul soare. Am fost slobozit din întuneric şi strălucirea acestor raze mă orbeşte; ziua a fost pentru mine din nou născută şi sunt cuprins de spaimă. Naşterea mă încântă şi cele ale sale mă tulbură. Văd răsărind un nou izvor şi trecând vechea grijă, am văzut că S‑a născut Prunc nou şi cerul că se pogoară să‑L slăvească.”

[cristiboss56]

http://www.ioanguradeaur.ro/492/cuva...erea-domnului/

Am găsit acestă frumoasă predică a sfântului Ioan Gură de Aur la Naşterea Mântuitorului.
Aici găsim şi trei dovezi că Iisus s-a întrupat în ziua de 25 Decembrie:
1) Ziua Naşterii Domnului s-a vestit pretutindeni atât de repede, încât s-a ridicat la acestă înălţime şi a înflorit. Precum spune Gamaliil despre propovăuirea apostolilor că "dacă este de la oameni, se va nimici, dar dacă este de la Dumnezeu, nu veţi putea s-o nimiciţi" putem extrapoala că ziua aceasta, fiind cu adevărat ziua Naşterii Domnului, se sărbătoreşte până în zilele noastre, neputând să fie nimicită.
2) Naşterea lui Iisus s-a petrecut în timpul recensământului poruncit de Cezarul August, conform Luca 2, 1-7. Iar data recensământului poate fi cunoscută din documentele istorice.
Mai spune Sf. Ioan Gură de Aur că locuitorii Romei prăznuiau ziua de 25 Decembrie ca zi de Naştere a Mântuitorului "de la început", iar în Antiohia a fost introdusă sărbătoarea Naşterii Domnului (la 25 Dec) pe la anul 377 (mai înainte Biserica Răsăriteană sărbătorea Naşterea Domnului o dată cu Botezul Domnului, la 6 ianuarie).
3) Un al treilea argument în favoarea zilei de 25 Decembrie ca zi de Naştere a lui Iisus este mărturia evanghelică referitoare la faptul că Maria a zămislit atunci când verişoara ei Elisabeta era însărcintă în luna a şasea cu Sf. Ioan Botezătorul. Iar zămislirea Sf. Ioan Botezătorul a fost în luna în care tatăl său, preotul Zaharia, a intrat în Sfânta Sfintelor. Iar aceasta se întâmpla o singură dată pe an, în luna septembrie.

Am găsit interesante aceste explicaţii, sper ca şi pentru alţii să fie de folos.