Hristos S-a nascut pentru toti oamenii!

În prealabil postat de Florin-Ionut

Hristos a făcut cunoştinţă cu răutatea lumii încă din primele minute ale vieţii pe Pămînt. Mama Lui nu găseşte un loc normal pentru a rămîne peste noapte, cînd mai era o chestiune de zile ca să nască. Adică imaginaţi-vă o familie săracă venind la uşa noastră, la ţară, cerînd adăpost peste noapte. Văzînd că femeia e pe ultima sută de metri, noi îi dăm voie să se adăpostească în grajd. În GRAJD, cu animalele!!! Nu se ştie data naşterii Lui Iisus, dar e posibil să fi fost în timpul iernii. Deci, da, sîntem răi.

Astăzi ne plîngem de condiţiile grele de prin spitale şi căutăm locuri la privat pe bani grei, pe cînd Mîntuitorul a avut parte de minimul de confort la primul contact cu lumea noastră tristă. Dar, deşi ştia ce-L aşteaptă, a acceptat să Se nască şi să crească, să ne mîntuiască...

Cutremurator de adevarat! Cred ca sentimentul care il defineste pe credinciosul constient de starea sa de pacat este nu atat o frica animalica, primitiva, de "ce ii poate face Domnul daca Se manie", ci un sentiment coplesitor de rusine vinovata, ceva gen "cate a facut El pentru mine, si uite cum pacatuiesc eu".

Nu numai ca pacatuiesti ci mai ales ca iti place sa o faci si asta este cel mai greu de acceptat cateodata.Iti place si o faci de multe ori nu doar constient ci si premeditat.Nu este o stare temporara ci o boala foarte adanca.M-am intrebat daca nu cumva acel ,,salt al disperarii"in credinta a lui Kierkegaard nu este unul dintre cele mai evidente simptome ale unei boli atat de coplesitoare precum pacatul.Eram imbolnaviti de moarte de asa ceva fara Hristos si cu toate acestea,des,alegem moartea.M-am intrebat cateodata cata durere o fi in Dumnezeu in clipa cand alegem moartea si nu Viata.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

M-am intrebat cateodata cata durere o fi in Dumnezeu in clipa cand alegem moartea si nu Viata.

Nespus de multa, cred, cata vreme durerea din noi insine, oameni pacatosi si adinc raniti, este atat de mare cand vedem pe cel drag ca alege calea rea. Doar pe noi nu ne vedem cu claritate in ratacire, din pricina orbirii sufletesti, adica a ochelarilor fumurii ai trufiei.
Asadar, daca pe mine, tata si om necajit in saracia mea sufleteasca, ma doare nespus cand vad pe fiul meu cum greseste, atunci cum oare simte si resimte Domnul Insusi pierzania noastra, a fiecaruia dintre copiii Lui?

Cu cat mai multa durere, cu atat mai mare mila si jertfa.
Sau poate ca e invers drumul, de la dragoste nesfarsita la suferinta/compasiune continua...:)
Si la actiune continua. Domnul iubeste si face. Neostoit, mereu!
Mereu, totdeauna, in veci: aceeasi doctorie fara egal revarsata peste intreaga lume.

Slava lui Dumnezeu!

[laurastifter]

În prealabil postat de cezar_ioan

Nespus de multa, cred, cata vreme durerea din noi insine, oameni pacatosi si adinc raniti, este atat de mare cand vedem pe cel drag ca alege calea rea. Doar pe noi nu ne vedem cu claritate in ratacire, din pricina orbirii sufletesti, adica a ochelarilor fumurii ai trufiei.
Asadar, daca pe mine, tata si om necajit in saracia mea sufleteasca, ma doare nespus cand vad pe fiul meu cum greseste, atunci cum oare simte si resimte Domnul Insusi pierzania noastra, a fiecaruia dintre copiii Lui?

Cu cat mai multa durere, cu atat mai mare mila si jertfa.
Sau poate ca e invers drumul, de la dragoste nesfarsita la suferinta/compasiune continua...:)
Si la actiune continua. Domnul iubeste si face. Neostoit, mereu!
Mereu, totdeauna, in veci: aceeasi doctorie fara egal revarsata peste intreaga lume.

Slava lui Dumnezeu!

Ce mesaj emoţionant... şi profund!!!

Doamne ajută!
An nou cu bucurii!