Preafericitul Parinte Daniel

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Parerea mea este ca rudele (sotia, in primul rand) au facut foarte bine respectand ultima dorinta a celui mort. Asemanarea cu copilul care cere otrava nu rezista. Mai intai, noi nu vorbim aici de un copil, ci de un adult care a facut o alegere libera. Pe urma, in timp ce otrava omoara un om viu, noi nu stim starea sufletului celui plecat.

Mereu i-am admirat pe oamenii care urmeaza o alegere, fie ea si proasta, pana la ultimele ei consecinte. Unii ar putea numi asta incapatanare, eu o numesc consecventa. Sergiu Nicolaescu a murit asa cum a trait: ca un comunist. Un om care a sprijinit regimul comunist prin activitatea de o viata, care si-a asumat cu curaj ateismul, care nu s-a dezis niciodata. In comparatie cu asta, comunistii care aleg sa fie inmormantati crestineste sunt, pentru mine, ceva de neinteles.

Eu i-aş zice orgoliu. Orgoliul care nu te lasă să recunoşti când greşeşti, neavând nici şansa să te corectezi.
Ferească Dumnezeu de asemenea atitudine (încăpăţânare/ consecvenţă/ orgoliu...), mai ales dacă ultimele ei consecinţe sunt ireversibile.