Închisoarea copiilor

[Dumitru73]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Nu am ştiut că a existat aşa ceva:

http://www.fericiticeiprigoniti.net/targsor

Si ce faci cu ei?
In acest moment penitenciarul pentru minori si tineri este la Tichilesti. La Targsor este penit. de femei.

[Florin-Ionut]

Eu am înţeles că la Tîrgşor a fost un centru de reeducare pentru minori, unul special destinat oricărui minor care se opunea în vreun fel regimului comunist.
Sau care provenea din familii închise din acelaşi motiv?!

Dacă o parte din ei au cunoscut torţionari de genul lui Ţurcanu, vai şi amar de viaţa lor! Mă îngrozeşte ideea că a fost aşa... Mi se pare strigător la Cer!

[Dumitru73]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Eu am înţeles că la Tîrgşor a fost un centru de reeducare pentru minori, unul special destinat oricărui minor care se opunea în vreun fel regimului comunist.
Sau care provenea din familii închise din acelaşi motiv?!

Dacă o parte din ei au cunoscut torţionari de genul lui Ţurcanu, vai şi amar de viaţa lor! Mă îngrozeşte ideea că a fost aşa... Mi se pare strigător la Cer!

a fost la Targsor.
eu doar am completat cu situaţia actuală.

[lore86]

Da, si eu m-am cutremurat cand am aflat de ei.(acum cateva luni in urma)
Se pare ca erau spuma scolilor, premiantii clasei.
Faceau parte din fratii de cruce, asteptau si propagadu venirea americanilor.
Copii acesta buni erau considerati"dusmani ai poporului". Unii din ei au trecut de la targsor la aiud, jilava. 90% din ei erau de nereeducat. O parte cedau din frica.
Si stii care e drama? Vorbeau zilele astea cu tatal meu, intrebandu-l cum erau acele timpuri. Apoi l-am intrebat de inchisoarea copiilor. A zis ca nu exista asa ceva, o confunda cu scolile de corectie. Respingea total ideea ca unii copii faceau inchisoare ptr ca faceau parte din fratiile de cruce.In conceptia lui, cat si a contemporanilor sai in acele locuri erau inchisi infractorii, pleava societatii, delincventii dintre cei mai periculosi.
Nici macar cand i-am pus un documentar realizat de tvr cu supravietuitorii inchisorii nu-i venea sa creada. Zicea ca astea e varianta lor, ca nu voiau sa recunoasca faradelegile facute.
Daca ar fi sa rascolim, se pare ca regimnul si-a lasat o puternica amprenta aupra contemporanilor lui. S-a reusit chiar o reeducare a multora.
o prietena tocmai mi-a confirmat lucrul acesta.In drumul ei spre iasi, mereu intalneste cate un comunist convins care apara cu indrajire regimul de trista amintire.

[catalin2]

Din cate am inteles aceasta exista dinaintea comunistilor, cei din fratiile de cruce fusesera inchisi in regimul Antonescu. Era un fel de casa de corectie, dar bineinteles ca fiind regimul comunist cei inchisi erau acolo pentru opozitia fata de regim.

[adam000]

În prealabil postat de lore86

Si stii care e drama? Vorbeau zilele astea cu tatal meu, intrebandu-l cum erau acele timpuri. Apoi l-am intrebat de inchisoarea copiilor. A zis ca nu exista asa ceva, o confunda cu scolile de corectie. Respingea total ideea ca unii copii faceau inchisoare ptr ca faceau parte din fratiile de cruce.In conceptia lui, cat si a contemporanilor sai in acele locuri erau inchisi infractorii, pleava societatii, delincventii dintre cei mai periculosi.
Nici macar cand i-am pus un documentar realizat de tvr cu supravietuitorii inchisorii nu-i venea sa creada. Zicea ca astea e varianta lor, ca nu voiau sa recunoasca faradelegile facute.
Daca ar fi sa rascolim, se pare ca regimnul si-a lasat o puternica amprenta aupra contemporanilor lui. S-a reusit chiar o reeducare a multora.
o prietena tocmai mi-a confirmat lucrul acesta.In drumul ei spre iasi, mereu intalneste cate un comunist convins care apara cu indrajire regimul de trista amintire.

Exista in om, cred, diferite mecanisme psihologice (Ioan Cezar ne-ar putea lumina mai bine intelegerea aici), dar:
Pe de o parte omul are tendinta cumva sa se identifice cu mentalitatea mediului si societatii in care traieste, sau sa se identifice cu experientele traite in viata sa, incat aproape si le insuseste ca fiind a lui, ca facand parte din imaginea de sine (un fel de daca a trait ceva, inseamna ca e al lui, face parte din el).
Cred ca asta e o tendiinta pe care omul o foloseste din plin si in priviinta pacatelor.
Pe de alta parte omul are tendinta de a-si apara imaginea de sine ca fiind "buna", iar daca imagina de sine cuprinde alipita/ impropriata in ea si imaginea unei mentalitati a mediului si a societatii sau a vreunei experiente traite, omul are tendinta sa o apere si pe aceea ca fiind "buna" (posibil mergand pina intr-acolo incat ajunge sa nege evidentele sau realitatea, numai ca sa isi apere valenta aceasta "buna" a imaginii de sine/ a vietii traite si impropriate cumva la nivelul imaginii de sine) pt ca nu ar putea suporta ideea (oare chiar i-ar dauna in vreun fel? - aceasta ar fi o mica provocare pt Ioan sa ne explice), ca imaginea lui despre sine sa fie altfel decat "buna". Asa ajung unii sa apere comunismul ca fiind "bun" si minunat pt ca traindu-l l-au impropriat ca facand parte din imaginea lor despre sine pe care o apara.

Ma intreb de cate ori si in ce masura nu facem si noi exact asa si cu pacatele pina ajungem sa nu mai stiim ce e pacat si ce nu, pt ca le aparam pe toate ca facand parte din imaginea noastra de sine pe care ne-o aparam ca "buna" (in loc sa admitem despre noi o imagine de sine "pacatoasa"), pina ajungem sa nu mai stim a distinge binele de rau. Oare asta (al iubirii imaginii de sine / al iubirii de sine - desi oare acestea doua sint acelasi lucru? Ca nu par a fi chiar identice) este un nivel ce trebuie biruit in stradania de a urma porunca Mantuitorului: "Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde; iar cine-şi va pierde sufletul pentru Mine, acela îl va mântui."
"Cel ce îşi iubeşte sufletul îl va pierde; iar cel ce îşi urăşte sufletul în lumea aceasta îl va păstra pentru viaţa veşnică."