Drumul spre calugarie

[zaharia_2009]

Nu am dorit cu postul meu sa necajesc pe careva , ori sa partinesc pe careva dintre romani . Nu am dorit si nu doresc sa nasc o polemica . Daca am reusit asa ceva insemneaza in mod sigur ca sunt un pacatos si un mincat de mindrie (chiar si fara sa imi dau bine-bine seama) si pt. asta imi cer iertare .
Mama mea este ardeleanaca si inca de mic am fost obisnuit cu rinduiala crestina . Dar de mic copil am trait si traiesc in sudul tarii.
Acest lucru a facut ca mama mea , in rimp , sa sufere anumite modificari, indreptari , in ceea ce priveste dreapta vietuire , o imbunatatire fata de ceea ce era ea obisnuita.
Eu, dupa ce mi-am terminat scoala (prima mare etapa) am inceput sa fiu din ce in ce mai preocupat de existenta lui Dumnezeu .
O profesoara din liceu, de fizica, a fost prima care atunci cind am incheiat de studiat la clasa capitolul termodinamicii (iar acesta era un capitol care intra in materia de admitere la medicina) ne-a facut sub forma unei recapitulari de capitol o demonstratie din care a razultat clar existenta lui Dumnezeu .
Dupa aceasta demonstratie , pt. citeva secunde si-a schimbat tonul si intensitatea vocii, si cu o voce joasa ne-a spus : Dumnezeu exista, si se lasa descoperit chiar si prin stiinta !
Asa am intrat in facultate, cu gindul de a-l descoperi si mai mult pe Dumnezeu . Si am ajuns pina in situatia in care eram ferm convins ca exista .
La citiva ani buni de la absolvbire am ajuns sa am un duhovnic calugar iar acesta m-a invatat sa il descopar pe Dumnezeu dar nu pe calea stiintei .
Au fost cei mai folositori ani ai mei , cei mai dragi si poate ca si cei mai fericiti . Au fost incercari mari , chiar schimbare completa a modului de a trai , renuntari si infringeri mari , lacrimi si dureri incit ma intrebam daca asa va fi toata viata, daca astfel se poate trai pina la batrinete, daca mai poate urma ceva si mai rau , dar mereu eram alaturi de duhovnic , cind cu burie si din vointa mea , cind din nevoie si frica pt. a putea striga dupa ajutor.
Dar in tot acest timp au fost si bucurii neimaginate, nesperate , bucurii care inundau intreaga fiinta trezindu-ma iarasi la viata cu mult dor si nadejde multa , plingind de bucurie ca exista Dumnezeu si imboldit in asa hal de fericire incit as fi iesit pe strada si sa opresc trecatorii povestindu-le ca Hristos este viu si adevarat .
Din dorinta de a cunoaste si mai mult am urmat teologia dar la sfirsitul ei mi-am dat seama de cit de mare diferenta este intre stiinta despre/lui Dumnezeu (adica Teologia) si cunostinta sau mai corect cunoasterea Lui(adica viata intru Hristos ).
La scoala inveti lucruri minunate despre cine este si ce vrea sa fie Dumnezeu , cum se slujeste si cum se inchina lui , cum se fabrica preotii si cum se zidesc bisericile .
Dar nici cel mai iscusit profesor de la teologie nu te poate invata cunoasterea lui Dumnezeu .
Aceasta latura a dumnezeirii nu te poate invata decit calugarii si f. rar preotii mireni imbunatatiti.

In acest fel si in multi ani am sesizat diferentele de evlavie, de smerenie si de mindrie , de practica corecta liturgica , de staruinta necontenita in credinta ta materna si de viata intima si personala duhovniceasca a romanilor din diferite regiuni/provincii ale tarii .

Eu am vorbit in postul meu anterior despre lucruri generale ale credintei si despre aspectul general al intregii populatii din zone diferite .
Mindria ardeleanului (cit de ocos este el ...) si meseria mersului duminica de duminica la biserica este arhirecunoscuta in Romania, si el insusi isi trimbita aceasta , dar daca ii iei la scuturat bine prin sita deasa a vietii in duh si adevar ... putin... putin , ramine de ei ! Si acel putin este fruntit de mindrie .
Doua lucruri , spunea badea Anonimus de pe valea Murăsului , ca are orice ardelean : brisca lui si mindria ca-i din Ardeal . Daca nu le are pe ăstea doua , atunci nu-i ardelean .
In orasele mari ale Ardealului , acolo unde sunt facultati de teologie , sigur ca se cunoaste coliva (liturgica este una singura in toata tara) si in general slujirea bisericeasca seamana cu cea din celelalte orase ale tarii , dar la tara preotii sunt luati de valul obiceiurilor locale dar care isi gasesc multa corespondenta in lipsa lor de invatatura temeinica din timpul scolii (dar temeinica , nu jumatati de masura !) si atunci o dau asa in indiferenta , care formal se cheama cultivarea valorilor locale (parca ar fi la tesut de covoare sau la impletit de cergi), dar care defapt il tine pe crestin la o anumita distanta de ceea ce este cultul si slujirea oficiala ortodoxa .

Probabil ca daca ar fi citit postul meu si un sudist si el s-ar fi suparat si ar fi adus o multime de argumente ca nu este asa, desi eu stiu bine , din propriile observatii, din propriile discutii, ca realitatea este inca ceva mai dura decit am scris .

Despre Moldova nu mi-a mai ajuns hirtia de scris si am renuntat sa merg mai departe (peste 10.000 de caractere nu se accepta intr-un singur post) dar obiceiuri ca in Moldova inca nu am vazut nicaieri .
Ei sunt cei care in primul rind cerceteaza minastirile si duhovnicii si si pustnicii in mod regulata .
In minastirile lor nu ai loc de pelerinii simplii, sateni sau din micile orase , care sunt prezenti duminica de duminica si la marile sarbatori, veniti din imprejurimile minastirilor sau chiar de la distanta .
Ei , acesti pelerini, sunt cei care solicita tot felul de molitve dupa Sf. Liturghie, care se intereseaza de pustnicii din imprejurul minastirilor, care stau la slujba smirna si in diverse pozitii si posturi de rugaciune sau de traire launtrica, care nu si-au "impodobit" bisericile cu banci pt. odihna si stau fie in genunchi toata slujba fie in picioare drepti ca luminarile uneori tinind in brate si prunci , de la mosnegelul cu barba si par retezat la umeri pina la flacaii de 14-15 ani.
Imi este f. greu (si pe unii banuiesc ca de atita dragoste de ortodoxie nici nu ii intereseaza altceva mai mult decit ce este in strana stinga din biserica lor ) sa vorbesc in amanunt dar cu putine cuvinte despre lucrurile minunate ale Moldovenilor in ale credintei . Dar din toate pelerinajele si concediile petrecute in Moldova am adus in casa si in obiceiurile mele citeva din lucrurile bune care m-au impresionat . In special aspecte legate de profunzimea trairii dumnezeirii , fara fandoseli si mindrii pierzatoare ci simplu si in chipul cel mai sincer .

Dar in Moldova exista insa si paradoxuri absolut notabile .
Cel care m-a frapat cel mai mult este cumplita antiteza dintre credinta adinca a celor multi si magia neagra a unor oamneni de mult rupti de Dumnezeu .
Cele mai ciudate facaturi , cele mai neinchipuite urzeli ale intunericului in Modova le-am auzit .
Dar eu am aceiasi bucurie, la fiecare pelerinaj, de a ma intoarce in tara lui Stefan, de a descoperi oameni imbunatatiti si de a sta de vorba cu ei , de a participa la slujbe minastiresti dumnezeisti , de a sta citeva zile intro minastire si inclusiv a minca minacre minastireasca binecuvintata .

Sigur, toate zonele tarii sunt frumoase in felul lor iar oamenii, cu bunele si relele lor fac gustul acestor locuri .
De la unii inveti sa faci ceva , de la altii inveti sa nu faci ceva , la altii te reintorci iar cu altii trebuie sa traiesti !
Din fiecare pamint omul isi trage plasma ca sa poata sa se mintuiasca !
Vorba gheronului mult iubit in Roamnia : cine vrea sa se mintuiasca , cu intrebarea sa calatoreasca !

Iertati-ma daca prin vorbele mele am suparat pe cineva , caci nu asta ma voit .
Si ma iertati ca m-am intins mult la vorba . Desi nu sunt moldovean (aceasta a dat cel mai mare povestitor al tarii) imi place sa stau la povesti !

Sa fiti cu totii binecuvintati oriunde ati trai si ati vorbi in grai romanesc si sa aveti spor in faptele mintuirii !