Care este credinta adevarata?

[laurastifter]

În prealabil postat de gpalama

Intrebari pentru protestanti:

1. Care este credinta adevarata?
2. Care sunt criteriile Scripturistice pentru "identificarea credintei adevarate"?

As prefera raspunsuri critice, cu argumente, si nu de tipul "eu stiu mai bine".
Un citat izolat din Scriptura NU este un argument. Este doar un citat izolat. Scriptura are 1400 e pagini iar aceeasi tema e tratata cumulativ in zeci de locuri. Va rog daca raspundeti sa dati raspunsuri pertinente.

Credinţa cea adevărată... Ce este adevărul?... Ce este credinţa?... Cine este Dumnezeu?... Ce este viaţa şi care este sensul ei?... Ce este moartea şi... şi... de ce oare sufletul nostru tânjeşte după viaţa eternă, deşi conştientizăm atât de clar că suntem muritori?... Cine a aruncat în inimile noastre acest dor de viaţă, de iubire, de adevăr şi cum de este cu putinţă să formulăm astfel de noţiuni, asemenea întrebări existenţiale? Cu ce scop acel ceva/ Cineva a pus în noi dorul de viaţă veşnică, de "devenire întru fiinţă"? Cine "a pus în noi şi gândul veşniciei", lăsându-ne să-L căutăm într-o lume limitată şi supusă, parcă, doar hazardului?
Tuturor acestor întrebări complexe, fundamentale, tuturor acestor căutări spirituale atât de proprii naturii omeneşti le-a răspuns... Cineva... un Om asemenea nouă, un Om Care n-a urmat nicio şcoală filosofică, n-a scris nici măcar o singură carte (a scris doar pe nisip), un Om adevărat Care, aşa cum se exprima profund părintele Steinhardt, a făcut, parcă, tot posibilul ca nu cumva să fie încadrat în rândul personalităţilor istorice, a făcut tot posibilul ca noi să-L putem accepta doar în mod liber. Acest Cineva, venind în lumea noastră, nu ne-a enumerat definiţii despre adevăr, ci ne-a spus poveşti (parabole), ne-a invitat să căutăm... şi, la sfârşitul vieţii Sale pământeşti, în mod neaşteptat, a formulat răspunsul... răspunsul tuturor întrebărilor şi nedumeririlor existenţiale pe care le-ar fi putut gândi vreodată mintea omenească: "Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa" (In14, 6). El nu ne-a adus vreo doctrină filosofică şi/ sau religioasă, ci ni S-a dăruit pe Sine ca Răspuns suprem al oricărei căutări duhovniceşti! El ni S-a revelat ca Adevăr absolut şi Iubire desăvârşită şi, aşa cum remarca Pascal, Hristos a devenit şi mai tainic prin însuşi actul revelării Sale supreme. Cine ar putea crede că un Om este Dumnezeu? Cine ar putea crede că Divinitatea, Fiinţa absolută, a venit până la noi, în planul existenţei noastre, S-a făcut în mod real Om şi Şi-a asumat moartea din iubire pentru cei muritori? "Cine ar putea crede o asemenea nebunie?" - se întreabă, revoltaţi, de două mii de ani, cei ce nu îndrăznesc să creadă că Adevărul este atât de aproape de ei? Cine ar putea crede că Adevărul a fost pipăit, văzut, auzit, că Adevărul întrupat a locuit printre oameni fiind Om ca şi ei? Şi cine ar fi capabil vreodată să explice această "taină din veci ascunsă şi de Îngeri neştiută"? Ce teolog, ce filosof, care înţelept al acestei lumi ne-ar putea lămuri vreodată din ce motiv El, Adevărul, "iubind pe ai Săi, cei din lume, i-a iubit până la sfârşit" (In13, 1), adică până la "nebunia" de a Se sacrifica El Însuşi pentru ei? Cum se face că Izvorul nesfârşit al adevărului, al iubirii, al existenţei, Dumnezeul Cel adevărat şi unic este, totodată, Om adevărat, asumându-Şi în Persoana Sa divină toate ale noastre cu excepţia păcatului?
"Conceptele creează idoli despre Dumnezeu; doar uimirea pricepe ceva despre El" - observa, în acest sens, Sfântul Grigorie al Nyssei, iar teologul ortodox contemporan Paul Evdokimov nota, în lucrarea sa "Cunoaşterea lui Dumnezeu în Tradiţia răsăriteană": "Cuvântul "Dumnezeu" este, pentru Sfinţii Părinţi, vocativul prin care-L chemăm pe Cel negrăit".
Pentru noi, cei care acceptăm în mod liber că Iisus Hristos este Adevărul, credinţa cea adevărată este, în mod evident, credinţa că există un Dumnezeu unic în Fiinţă şi întreit în Persoane şi că Iisus, Una dintre Aceste Ipostasuri/ Persoane, S-a făcut şi Om pentru noi, S-a sacrificat şi a înviat, S-a înălţat la ceruri, făgăduind să rămână în veci cu noi şi-n inimile noastre.
Noi nu deţinem Adevărul, ci Îl mărturisim şi-L iubim, căci Adevărul este Iisus Hristos! De aceea, mărturisirea adevărului implică respectarea libertăţii celuilalt, dragostea şi respectul pentru fiecare persoană creată după chipul acestui Adevăr veşnic şi ipostatic Care este Dumnezeu. Dacă sperăm să trăim în Adevăr, Care este şi Iubire, atunci datori suntem să recunoaştem în oricine un potenţial mărturisitor al Adevărului, un suflet pentru care Adevărul a venit în trup.
Care dintre confesiunile creştine este cea adevărată?...
Păi, eu cred că Ortodoxia, confraţii catolici vor spune că sunt mai ortodocşi decât noi, protestanţii... ne vor excomunica pe toţi, ca fiind nişte eretici ce ne-am îndepărtat de la sensul autentic al Scripturii şi de la credinţa vie a Bisericii primare.
Şi ce se-ntâmplă atunci?
Există două posibilităţi:
a. rămânem în iubire (deci şi în Adevăr) şi, smerit, ne recunoaştem a fi noi înşine la începutul drumului căutării lui Hristos, într-un proces de "conversio continua" şi rămânem, în acelaşi timp, consecvenţi dogmelor sfintei noastre Ortodoxii;
b. ne lăsăm cuprinşi de duhul mândriei, de vechea ispită de a ne crede drept unicul popor ales şi, în acest caz... căzând din dragoste, pierdem înţelegerea autentică a adevărului, orizontul nostru spiritual se limitează la repetarea unor formule şi Ortodoxia noastră se transformă în ortodoxism.
Noi nu suntem nici avocaţii, nici propagandiştii Adevărului, ci martorii Acestuia. Nu noi apărăm Adevărul, ci Adevărul ne apără pe noi!

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

[leonte]

Credinta fiecarui cleric este ca el detine adevarul; iar daca ar fi ca toti ceilalti sa fie gasiti vinovati de IAD, apoi e clar ca el va fi singurul mantuit dintre contemporanii sai. Orice om(mirean sau cleric) care chiar gandeste despre sine ca are toate sansele sa mearga in iad, nu indeamna pe altii sa urmeze lui, nici nu da din coate sa spuna "un cuvant de folos". Eu in felul acesta caut sa ma feresc de popii mincinosi ai vremurilor de pe urma.
Astfel de discernamant am.
O fi bun, o fi rau?...
Multumesc lui Dumnezeu pentru cat am.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de leonte

Credinta fiecarui cleric este ca el detine adevarul

Patruns-ai in rarunchii fiecaruia, bunule?
Fie si asa: sub ce inriurire? Ce lumina? Ce nadajduire?

Ia seama ce vorbesti, frate Leonte, dragule frate drag.............................................. .....!
Generalizarile noastre libertine si pripite, frate, sunt desertaciune si hula...

Smereste-ti inima ranita, frate necajit (macar ca si noi, multi, suntem asemenea tie, frati si surori in boala si dureri, precum si in nadejde mare spre Lumina)!
Hai, mai degraba, curaj!
Spre lauda lui Hristos si spre sfintirea voastra si a noastra...
Nu suntem singuri,
nu suntem
orfani.

[leonte]

În prealabil postat de cezar_ioan

Patruns-ai in rarunchii fiecaruia, bunule?
Fie si asa: sub ce inriurire? Ce lumina? Ce nadajduire?

Corecta observatie. Iata si rectificarea: Credinta multor clerici este ca ei detin adevarul.

Cat despre inraurire, din pacate pentru mine este aceeasi cu a lor: mandria. Si tot pentru ca sunt asemeni lor, nesimtirea nu ma lasa sa ma rusinez si sa pun hotar comportamentului meu besmetic, ci voi continua, ca si ei, la fel de sfidator fata de virtutile trambitate de Hristos si Sfintii Parinti. Adica asa: "Invatati-va de la noi ca suntem vicleni si trufasi cu inima; botezati doar la trup, iar cu duhul murdarit de ambitiile madriei si lacomiei noastre!"

Ce pot sa mai zic? Mi s-a blocat discul! Asta e nivelul la care am ajuns, pana in prezent.

[dobrin7m]

Pune Doamne straja gurii mele,
Si usa de ingradire imprejurul buzelor mele.
Sa nu abati inima mea
Spre cuvinte de viclesug,
Ca sa-mi dezvinovatesc pacatele mele.
Cu oamenii cei ce imi fac faradelege
Si nu ma voi insotii cu alesii lor.
Certa-ma-va dreptul
Cu mila si ma va mustra,
Iar untuldelemn al pacatosului
Sa nu unga capul meu.

cantarea de la minutul 20:46

https://www.youtube.com/watch?featur...puWwbiJ38&t=10

[laurastifter]

În prealabil postat de leonte

Corecta observatie. Iata si rectificarea: Credinta multor clerici este ca ei detin adevarul.

Cat despre inraurire, din pacate pentru mine este aceeasi cu a lor: mandria. Si tot pentru ca sunt asemeni lor, nesimtirea nu ma lasa sa ma rusinez si sa pun hotar comportamentului meu besmetic, ci voi continua, ca si ei, la fel de sfidator fata de virtutile trambitate de Hristos si Sfintii Parinti. Adica asa: "Invatati-va de la noi ca suntem vicleni si trufasi cu inima; botezati doar la trup, iar cu duhul murdarit de ambitiile madriei si lacomiei noastre!"

Ce pot sa mai zic? Mi s-a blocat discul! Asta e nivelul la care am ajuns, pana in prezent.

Cine dintre noi poate spune că s-a eliberat total şi definitiv de mândrie?...
Şi totuşi, acest mesaj al dvs îmi pare un exemplu concret de smerenie creştină! Nu-mi amintesc să mai fi văzut aici, pe forum, persoane capabile să recunoască atât de uşor faptul că opinia altcuiva este mai corectă decât a lor. Iar dvs exact asta aţi reuşit să faceţi.
În legătură cu acei clerici care cred că deţin adevărul... dacă aş fi în locul dvs, aş reformula astfel: "credinţa unora dintre clerici este că ei deţin adevărul". Pentru că există, să ştiţi, foarte mulţi preoţi cu adevărat creştini, cu adevărat iubitori de Dumnezeu şi smeriţi. Am bucuria de a cunoaşte părinţi duhovniceşti cu o atitudine autentic creştină; altfel, ţinând cont de informaţiile transmise prin mass-media, aş fi împărtăşit întru totul opinia dvs.
Realitatea este mult mai frumoasă decât acea lume periculoasă şi plină de violenţă care ne este prezentată la ştirile de la ora 5. La fel, viaţa Bisericii este diferită şi mult mai complexă decât cazurile triste prezentate în mass-media în legătură cu anumiţi "preoţi", "episcopi", "monahi" etc.
Un părinte îmi spunea, acum mai mult timp, ceva foarte nostim: "Există două categorii: preoţi şi popi". L-am întrebat la ce se referă şi mi-a răspuns aşa: "preoţii dau, iar popii iau". :)
Să vă aducă Dumnezeu în cale cât mai mulţi preoţi autentici căci există mulţi... dar foarte puţin cunoscuţi, tocmai datorită smereniei lor.

Domnul Hristos să fie cu dvs!

[leonte]

În prealabil postat de laurastifter

Cine dintre noi poate spune că s-a eliberat total şi definitiv de mândrie?...
Şi totuşi, acest mesaj al dvs îmi pare un exemplu concret de smerenie creştină! Nu-mi amintesc să mai fi văzut aici, pe forum, persoane capabile să recunoască atât de uşor faptul că opinia altcuiva este mai corectă decât a lor. Iar dvs exact asta aţi reuşit să faceţi.
În legătură cu acei clerici care cred că deţin adevărul... dacă aş fi în locul dvs, aş reformula astfel: "credinţa unora dintre clerici este că ei deţin adevărul".
Să vă aducă Dumnezeu în cale cât mai mulţi preoţi autentici căci există mulţi... dar foarte puţin cunoscuţi, tocmai datorită smereniei lor.

Domnul Hristos să fie cu dvs!

Raspunsul tau este mai bun decat al meu pentru ca esti mai putin patimasa, mai putin inversunata. Cat despre smerenie, daca nu as fi avut norocul sa dau peste unii care chiar respirau smerenie, as fi tentat sa iti dau crezare. Tu esti precum ochiul cel bun care cauta sa vada mai mult cele bune. Cinste Celui ce te-a facut sa fii asa! Sper ca intr-o buna zi sa ajung si eu la masura ta!

In Athos un ucenic s-a dus la un parinte si l-a intrebat : - Parinte, as vrea ca de maine sa dobandesc virtutea smereniei, deci invata-ma ce trebuie sa fac! - Mars afara, nebunule! Ce vii sa ma tulburi cu mandria ta? - Iarta-ma parinte pentru indrazneala, dar nu am stiut ca esti ocupat. - Adevart zic tie frate, cat timp gandesti doar la tine si la interesul tau, chiar si interes duhovnicesc de ar fi, nu vei putea spori in smerenie. Si inca un lucru sa stii: nu se smereste cel ce se defaima pe sine, cum se smereste inima celui ce vorbeste numai de bine pe semenii sai.

[laurastifter]

În prealabil postat de leonte

Raspunsul tau este mai bun decat al meu pentru ca esti mai putin patimasa, mai putin inversunata. Cat despre smerenie, daca nu as fi avut norocul sa dau peste unii care chiar respirau smerenie, as fi tentat sa iti dau crezare. Tu esti precum ochiul cel bun care cauta sa vada mai mult cele bune. Cinste Celui ce te-a facut sa fii asa! Sper ca intr-o buna zi sa ajung si eu la masura ta!

Vă mulţumesc foarte mult pentru aceste cuvinte atât de frumoase pe care mi le-aţi scris!
M-a bucurat şi m-a încurajat mesajul dumneavoastră!
Este deosebit de interesantă relatarea despre monahii de la Athos... şi se aseamănă mult cu povestirile din Patericul egiptean.

Dumnezeu să fie cu dvs!

[AlinB]

În prealabil postat de leonte

Credinta fiecarui cleric este ca el detine adevarul; iar daca ar fi ca toti ceilalti sa fie gasiti vinovati de IAD, apoi e clar ca el va fi singurul mantuit dintre contemporanii sai.

Adica tu pui in carca altora logica ta stupida, ca pe urma tot tu sa-i gasesti vinovat de ea.
Ce manevra "inteligenta".

Orice om(mirean sau cleric) care chiar gandeste despre sine ca are toate sansele sa mearga in iad, nu indeamna pe altii sa urmeze lui, nici nu da din coate sa spuna "un cuvant de folos". Eu in felul acesta caut sa ma feresc de popii mincinosi ai vremurilor de pe urma.

Iarasi o mostra de "logica" stralucita.
Nu da nimeni din coate ca sa spuna un cuvant de folos.
Nu mergi la iad neaparat din cauza ignorantei - poti fi f. bine pregatit, ci din cauza incapacitatii de a aplica ceea ce stii in viata duhovniceasca - sunt doua lucruri diferite care arata cat de stupid gandesti.

Astfel de discernamant am.
O fi bun, o fi rau?...

Rau, jalnic, prost (discernamant) - nu cred ca sunt suficiente cuvinte negative pentru a descrie o asemenea ratacire.

Multumesc lui Dumnezeu pentru cat am.

Nu te osandi singur, si mai rau, punand in seama lui Dumnezeu nebunia ta.

[leonte]

În prealabil postat de AlinB

Adica tu pui in carca altora logica ta stupida, ca pe urma tot tu sa-i gasesti vinovat de ea.
Ce manevra "inteligenta".
Iarasi o mostra de "logica" stralucita.
Nu da nimeni din coate ca sa spuna un cuvant de folos.
Nu mergi la iad neaparat din cauza ignorantei - poti fi f. bine pregatit, ci din cauza incapacitatii de a aplica ceea ce stii in viata duhovniceasca - sunt doua lucruri diferite care arata cat de stupid gandesti.
Rau, jalnic, prost (discernamant) - nu cred ca sunt suficiente cuvinte negative pentru a descrie o asemenea ratacire.
Nu te osandi singur, si mai rau, punand in seama lui Dumnezeu nebunia ta.

Aline! Raspunsul meu pentru tine il stii deja: BRAVOOO!

Acum, fuguta la culcare, ca a trecut ora copiilor!