![]() |
![]() |
|
|
#1
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Și încă una legată de Areopagit: unde, în "Ierarhia bisericească" ai găsit o abordare care să legitimeze, fie și aluziv, practica eclezială a "monarhiei absolute" și a structurii piramidale de distribuție a autorității? Că eu nu am identificat mai mult decât o întemeiere teologică a episcopatului! Dincolo de orice însă, Sfântul Dionisie Areopagitul își relativizează puternic la puterea de înțelegere a omului, orice vorbire despre "cele cerești" în "Despre numirile divine", unde face una dintre cele mai frumoase și profunde distincții între apofatic și catafatic, sau, altfel spus, între theologia (cunoașterea lui Dumnezeu în ființa lui) și oikonomia (cunoșterea lui Dumnezeu în lucrările sale).
__________________
Prostul este dușmanul a ceea ce nu cunoaște (Ibn Arabi) |
#2
|
|||
|
|||
![]()
Pai Papa este, evident,episcop. Un episcop cu o chemare deosebita, facuta de Insusi Domnul. Si Biserica, atit la "noi", cit si la "voi", e intemeiata pe ascultarea de Domnul, prin ascultarea de episcopi. Pentru ca apostolii au fost primii episcopi.
|
#3
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Nu m-ai lămurit încă de relevanța lui Dionisie Areopagitul în justificarea autorității absolute a papei....
__________________
Prostul este dușmanul a ceea ce nu cunoaște (Ibn Arabi) |
#4
|
|||
|
|||
![]()
O simpla privire aruncata peste istoria care a urmat schismei apusene, ne poate arata care au fost roadele acestei schisme in apus.
Aparitia inchizitiei, a cruciadelor, a renasterii, a protestantismului, toate si-au avut originea in degradarea care a cuprins biserica apuseana dupa ruptura acesteia de Trupul lui Hristos. |
#5
|
||||
|
||||
![]() Citat:
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc ! www.catehism.com http://regnabit.wordpress.com |
#6
|
||||
|
||||
![]() Citat:
"Preotul, către Gaiu cel iubit, pe care îl iubesc întru adevăr" (3 Ioan 1:1) "Preotul, către aleasa Doamnă și către fiii ei, pe care ei îi iubesc întru adevăr și nu numai eu, ci și toți care au cunoscut adevărul" (2 Ioan 1:1) Aici apostolul Ioan se identifica cu functia de Preot si nu Episcop. Cum comentezi acest lucru? Daca apostolul Ioan spune ca era PREOT, asta nu inseamna ca si Petru era la fel conform Bibliei ("...iar voi toți sunteți frați-Matei 23-8")? Spune undeva in Biblie ca Petru era Episcop? Last edited by stefan florin; 18.01.2013 at 20:37:04. |
#7
|
||||
|
||||
![]()
Si uite-asa mi se confirma teoria ca ortodoxismul si cu protestantismul is cam tot aia. Pe scurt: un ortodox este un protestant care se roaga la icoane.
In rest: aceeasi pornire ca fiecare sa citeasca Biblia dupa cum il taie capul, aceeasi neascultare fata de Biserica, etc. Sa nu stii tu, oare, ca Biserica ta invata si predica faptul ca Petru si ceilalti au fost preoti la treapta deplinei preotii ? Pesemne ca stii, fiindca te zbati pe multe topicuri sa aperi parerile Bisericii tale, in acelasi timp straduindu-te sa arati cat de mult greseste Sfanta Biserica Catolica. Deci, daca Biserica ta asta invata, nu te razvrati, ci incearca mai intai sa vezi, cu Biblia in mana: poate ca are dreptate. De acord, Biserica ta nu are dreptate in toate privintele, ignorand multe lucruri pe care Apostolii si Sfintii Parinti le-au invatat. Dar, in aceasta, are dreptate. Omule: este plina Biblia de dovezi ca Petru si cu ceilalti apostoli erau episcopi. Ia vezi, de exemplu, cine conduce alegerea lui Matia si cine sunt cei care il coopteaza in colegiul apostolic. Ai acolo prima consacrare, facuta de un Papa si de episcopii in comuniune cu ei. Oare pot simplii presbiteri sa hirotoneasca ?
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc ! www.catehism.com http://regnabit.wordpress.com |
#8
|
|||
|
|||
![]()
Citesti si te intristezi, vazand cat de tare ne instrainam..cat de tare ratacim in judecatile noastre, dar care or fi oare judecatile Lui Dumnezeu.. Am spune un cuvant si ce am putea spune noi oamenii. Cu totii gresim, si cat timp nu vom accepta vom arunca sageti inspre cel, deja impovarat . Si chiar de semenul nostru ar gresi, este omenesc ca noi cei ce ne numim crestini, sa-l asuprim si mai tare pe cel cazut?..Sau acesta o fi un mod binecuvantat de a ne adresa aproapelui?
Oare noi, ortodocsi, chiar suntem la o asa mare inaltime, de la care adesea ne place sa ne adresam? De am dobandi pacea, multa bucurie ar fi in jurul nostru. Luptam adesea si noi, dar oare ducem lupta cea buna..sa luptam mai intai cu noi insine si intr-o zi nadajduim ca Bunul Dumnezeu sa randuiasca ca aceasta tulburare sa nu mai existe si bunavointa sa aduca roade pasnice. Iertare |
#9
|
||||
|
||||
![]() Citat:
Consider ca aroganta ortodoxa crestina, in special cea greaca este o realitate. Acesta este "spiritul lor" si trebuie sa il acceptam, caci au si multe calitati. Grecilor le place sa filozofeze sa polemizeze din "nimicuri"... dar paradoxal aceasta aborare in teologie a dus la eaborarea marilor formulari dogmatice in subiecte delicate. Spre exemplu: Sfantul Maxim Marturisitorul, Sfantul Grigorie Palama, Sfantul Simenon Noul Teolog... Dupa cum spuneam sunt de parere ca trebuie sa ne intrecem in sfintenie, in hristificare... caci "propovaduirea nu sta in cuvinte de induplecare a intelepciunii omenesti ci in adeverirea duhului si a puterii" (I cor 2) Sunt de parere ca mai ales noi ortodocsii suntem in pericolul de a pica in formalismul fariseic. Sa ne ajute Dumnezeu sa dobandim discernamant duhovnicesc, ca sa vedem Adevarul, sa Il intelegem si sa il urmam.
__________________
Pr. Arsenie Boca: "In mintea stramba si lucrul drept se stramba"; "Sa-ti feresti capul de frig si de prostie!"; "Mustrarea invinge, dar nu convinge"; "Bobul lui de grau se preschimba in taciune, iar el se crede grau nedreptatit"; Last edited by Eugen7; 19.01.2013 at 09:33:30. |
#10
|
||||
|
||||
![]() Citat:
|
![]() |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Ereziile yoghiste ale Maicii Siluana | mihailt | Biserica Ortodoxa Romana | 54 | 05.03.2014 21:17:15 |
Francmasoneria CONDAMNATĂ de Biserica Romano-Catolică | Decebal | Biserica Romano-Catolica | 1 | 18.08.2012 14:36:50 |
Casatoria intre o ortodoxa si un romano-catolic | oana_dinisoni | Biserica Romano-Catolica | 34 | 21.04.2011 00:18:17 |
Imperiul Romano-Bulgar | sovidiu | Generalitati | 3 | 13.12.2006 15:14:03 |
|