Marturisirea credintei

[Ekaterina]

In cartea sa, Daruind vei dobandi, Parintele Nicolae Steinhardt vorbeste despre importanta marturisirii credintei.

"Sfantul Apostol Pavel ne invata ca nu ajunge credinta launtrica, oricat ar fi ea de sincera, de calda, de adanca. Nu ajunge. Mai este negresit nevoie, de vrem sa ne mantuim, de marturisirea ei cu gura ori de cate ori suntem pusi in situatia de a vadi cine suntem, ce credem si ce hram purtam. Despre aceasta indatorire a crestinilor am mai avut prilejul sa vorbim. Nu strica totusi deloc sa repetam: daca nu-L marturisim pe Hristos cu gura, adica public, cu glas puternic si nesovaitor, oricare ar fi riscurile implicate de aceasta profesiune de credinta a noastra, in zadar ni se pare ca-L iubim pe Hristos si ne amagim cu iluzia ca suntem crestini. Ori poate ca-L si iubim, in parte, nevolnic, temporar, subred, necinstit."

de multe ori mi s-a intamplat sa-mi fie rusine sa-mi fac semnul Sfintei Cruci la masa atunci cand eram la cantina sau cu alti prieteni la vreun restorant.ma simteam stanjenita simtindu-le privirile curioase.o colega chiar m-a intrebat odata:"ce faci,te inchini?" cu un aer glumet.cu fetele mai merge cum mai merge,dar atunci cand erau baieti in preajma,sa te tii.si culmea,radeau si faceau glume cu precadere teologii.bine ca acum s-a obisnuit si nu mai reprezint nicio noutate.

de multe ori,aflandu-ma in astfel de situatii,gandul la cuvintele Mantuitorului m-au mustrat si incurajat.simteam,intadevar,rusine,insa nu am renuntat.cu timpul,nu doar stanjeneala mea a disparut,ci si glumele mai mult sau mai putin rautacioase.

nu e usor sa-L marturisesti pe Dumnezeu in fata oamenilor care sunt straini de o viata crestineasca,dar daca Domnul a ingaduit sa te afli printre astfel de oameni o face pt. a te smeri si pt. a-i ajuta (invata) pe acestia(eu insumi am ajuns sa ma straduiesc sa duc o viata crestineasca incurajata fiind de comportamentul altor persoane).

concluzie:sa-L marturisim pe Mantuitorul este o datorie fata de El si un mare folos pentru aproapele,chiar daca avem de infruntat anumite "bascalii".

[Decebal]

În prealabil postat de maria-15

de multe ori mi s-a intamplat sa-mi fie rusine sa-mi fac semnul Sfintei Cruci la masa atunci cand eram la cantina sau cu alti prieteni la vreun restorant.

Numai că mărturisirea credinţei în Hristos stă în mult mai mult decât în a îţi face semnul Crucii. Mărturisirea adevărată constă în a te lepăda de tine, a îţi lua crucea şi a Îl urma pe Hristos, sau cum după spunea Sf Pavel în a fi răstignit faţă de lume şi lumea a fi răstignită faţă de tine, în a răstigni lumescul, profanul pentru ca duhul să trăiască în Duh. Căci trupul sau trupescul, lumescul se luptă împotriva Duhului, iar Duhul se luptă împotriva lumescului. Din această perspectivă, şi ai putea mai mult să studiezi Scripturile sub îndrumarea corespunzătoare, a îţi face semnul Crucii poate să nu constituie nici măcar un început bun pentru o adevărată mărturisire a Crucii şi Învierii lui Hristos.

În prealabil postat de maria-15

concluzie:sa-L marturisim pe Mantuitorul este o datorie fata de El si un mare folos pentru aproapele, chiar daca avem de infruntat anumite "bascalii".

Băşcăliile sunt încă unul dintre cele mai uşoare atitudini de înfruntat. Stai să vezi cum e cu disciminarea, cu călcatul în picioare de către ceilalţi, cu pumnii şi picioarele pe care le vei lua în gură şi în dinţi, cu scupitaul, cu bătăile peste faţă, cu spinii urii, ai indiferenţei, ai răutăţii, ai egoismului, ai lipsei de orice iubire, milă, consideraţie şi compasiune, ai lipsei de sprijin, ai prigonirii, loviturilor şi răstignirii, ai lipsei de dreptate şi de adevăr.

În prealabil postat de Decebal

Băşcăliile sunt încă unul dintre cele mai uşoare atitudini de înfruntat.

Stai să vezi cum e cu disciminarea, cu călcatul în picioare de către ceilalţi, cu pumnii şi picioarele pe care le vei lua în gură şi în dinţi, cu scupitaul, cu bătăile peste faţă, cu spinii urii, ai indiferenţei, ai răutăţii, ai egoismului, ai lipsei de orice iubire, milă, consideraţie şi compasiune, ai lipsei de sprijin, ai prigonirii, loviturilor şi răstignirii, ai lipsei de dreptate şi de adevăr.

de acord,dar consider ca daca Domnul m-ar fi pus in situatia pe care o descrieti, poate ca,tocmai din cauza faptului ca sunt la inceput(adica abia acum incerc sa duc si eu o viata crestineasca) si "neexperimentata" in lupta duhovniceasca,nu as fi rezistat,as fi cazut.

asa cum spunea Parintele Arsenie Boca,daca invingi ispitele venite de la lume,apoi te vei lupta cu cele venite de la trup si,daca le invingi si pe acestea,chiar diavolul te va ispiti.deci,nu de la inceput te lupti cu diavolul,ci Domnul ingaduie intai ispite usoare pe care,trecandu-le cu ajutorul Sau,sa devenim mai puternici in ispitele si mai grele care vor veni asupra noastra.de exemplu,daca acum mi s-ar arata si mie o multime de draci,asa cum i s-a intamplat Sfintei Iuliana cea Milostiva din Lazarevo,nu stiu daca eu as avea taria sa strig ca si ea catre Domnul si Sfantul Nicolae.nu ca nu as primi ajutorul cerut,dar,pur si simplu,Dumnezeu nu ne da niciodata mai mult decat ceea ce putem noi sa ducem.

http://www.credo.ro/tacere-si-marturisire.php

[AlinB]

În prealabil postat de Decebal

Numai că mărturisirea credinţei în Hristos stă în mult mai mult decât în a îţi face semnul Crucii. Mărturisirea adevărată constă în a te lepăda de tine, a îţi lua crucea şi a Îl urma pe Hristos, sau cum după spunea Sf Pavel în a fi răstignit faţă de lume şi lumea a fi răstignită faţă de tine, în a răstigni lumescul, profanul pentru ca duhul să trăiască în Duh. Căci trupul sau trupescul, lumescul se luptă împotriva Duhului, iar Duhul se luptă împotriva lumescului. Din această perspectivă, şi ai putea mai mult să studiezi Scripturile sub îndrumarea corespunzătoare, a îţi face semnul Crucii poate să nu constituie nici măcar un început bun pentru o adevărată mărturisire a Crucii şi Învierii lui Hristos.

teoreticianule.