Marturisirea credintei

de multe ori mi s-a intamplat sa-mi fie rusine sa-mi fac semnul Sfintei Cruci la masa atunci cand eram la cantina sau cu alti prieteni la vreun restorant.ma simteam stanjenita simtindu-le privirile curioase.o colega chiar m-a intrebat odata:"ce faci,te inchini?" cu un aer glumet.cu fetele mai merge cum mai merge,dar atunci cand erau baieti in preajma,sa te tii.si culmea,radeau si faceau glume cu precadere teologii.bine ca acum s-a obisnuit si nu mai reprezint nicio noutate.

de multe ori,aflandu-ma in astfel de situatii,gandul la cuvintele Mantuitorului m-au mustrat si incurajat.simteam,intadevar,rusine,insa nu am renuntat.cu timpul,nu doar stanjeneala mea a disparut,ci si glumele mai mult sau mai putin rautacioase.

nu e usor sa-L marturisesti pe Dumnezeu in fata oamenilor care sunt straini de o viata crestineasca,dar daca Domnul a ingaduit sa te afli printre astfel de oameni o face pt. a te smeri si pt. a-i ajuta (invata) pe acestia(eu insumi am ajuns sa ma straduiesc sa duc o viata crestineasca incurajata fiind de comportamentul altor persoane).

concluzie:sa-L marturisim pe Mantuitorul este o datorie fata de El si un mare folos pentru aproapele,chiar daca avem de infruntat anumite "bascalii".