Ce este moartea(exista sau nu)

[cezar_ioan]

În prealabil postat de iliegh

Se pare ca in cele din urma se desprinde o idee din topicul asta.

Dupa cum zic Cezar si N.priceputu, sufletul are nevoie de sens, tanjeste dupa ceva absolut, mai presus de lumea asta, are o destinatie care nu este din lumea asta materiala.

Si se pare ca oamenii isi dau seama de asta studiind natura, totul arata catre un creator, nu-i asa ?



Nu prea cred. Daca ar fi asa, ar trebui ca oamenii sa aiba un puternic instinct de sinucidere, tocmai ca sa intre in turma de lumina calatoare. Nu spun ca ar trebui sa se sinucida, dar ar considera viata in chip uman ca ceva rau, ceva de care ar vrea sa scape cat mai repede, ca sa se alature luminii.

Ori realitatea ne arata un puternic instinct de conservare, orice om se opune cu foarte mare rezistenta ideii de moarte fizica (care ar trebui sa fie de fapt o eliberare).

De fapt acest instinct de autoaparare este atat de puternic incat omul refuza sa creada ca ar putea muri vreodata, si pentru propriul sau confort psihic, inventeaza lumi invizibile, halucinante in care spiritul lor va calatori la nesfarsit fara sa moara.

Totul e o iluzie autocreata pentru propriul confort psihic. Daca nu e asa, moartea este o binefacere, ceva de dorit, ceea ce contrazice dogmele religioase, cel putin pe cea crestina pe care o cunoastem cu totii.

Are dreptate Florin, in aceasta postare ai facut cel putin 3 mari erori.
Prima si cea mai grava este ca ai scris Cezar si NPriceputu, cand de fapt ordinea e inversa. Intrucat ceea ce fac eu, adeseori pe forum, este a urma firul presarat inaintea mea de cativa frati si surori care imi dau din nobletea sufletului lor variate lectii de viata crestina, printre ei numarindu-se, ca preferat al meu, fratele mai mare N.Priceputu. (Ca de multe ori o dau in bara, asta e alta poveste.)

Apoi, ca sa faci parte din lumina nu trebuie sa te sinucizi. Ci doar sa iti smeresti mintea, pana dai de adincul ei cel mai inalt (da!), inima, care la noi crestinii e imbracata in Hristos prin Sfantul Botez. Pe masura ce arunci balastul multor infantilisme si narcisisme care urla "eu! eu!", pe masura ce le pui pe acestea in surdina si te orientezi (te decentrezi de pe propriul ego) catre Hristos, capeti treptat constiinta unui Cosmos Hristocentric.
Asa vin si sensul si absolutul si toate bunurile...

Iluziile autocreate pentru propriul confort psihic sunt mai degraba: eu-eu-eu!, eu sunt mare si tare, eu stiu-eupot-eucunosc-cu de la mine putere, eu centrez eu dau cu capul, sus e in sus (cand de fapt e in jos...) etc.

O schimbare a perspectivei, insa, nu pica din pom. E nevoie, daca nu s-au ivit zorii pana acum, de un mare cutremur. Pregateste-te pentru durere multa.
Apoi va fi bine!