Istorii cu talc

[cristiboss56]

Avva Chiril, ucenicul mai sus pomenitului avva Iulian Stalpnicul, ne povestea urmatoarele: Auzind de viata si de faptele minunate ale lui avva Iulian, m-am dus impreuna cu tatal meu si cu fratele meu la el. Eu, povesteste avva Chiril, zaceam de o boala de nevindecat. Nici un doctor n-a putut sa ma tamaduiasca. Cand m-am dus la avva Iulian, batranul m-a vindecat indata prin rugaciunile lui. Am ramas asadar toti trei pe langa el si am renuntat la lume. Batranul l-a randuit pe tatal meu mai mare peste grau. Intr-o zi tata s-a dus la avva Iulian si i-a spus:
- N-avem grau!
- Mergi, frate, i-a raspuns batranul, aduna graul pe care-l gasesti si macina-l! pentru maine se va ingriji Dumnezeu de noi.
Tatal meu, suparat din pricina acestor cuvinte, caci stia ca numai lasase nimic in hambar, s-a dus la chilia lui. Dar pentru ca fratii n-aveau ce sa manance, batranul l-a chemat pana la el. Abia a sosit si i-a spus:
-Frate Conon, du-te si fa de mancare fratilor cu graul pe care-l vei gasi!
Tatal meu maniat oarecum, a luat cheile hambarului cu gandul sa-i aduca tarana. Dar cand a descuiat hambarul si a voit sa deschida usile, n-a putut caci era tot hambarul plin de grau. Cand a vazut aceasta, a cerut iertare batranului, slavind pe Dumenzeu.

[cristiboss56]

La zece mile de orasul Ega Ciliciei se afla satul Mardaros. In acest sat este biserica sfantului Ioan Botezatorul. Preot al acestei biserici este un calugar batran. Acesta avea o viata foarte imbunatatita. In una din zile locuitorii satului se duc si-l parasc pe batran la episcop zicandu-i:
- Ia de la noi pe batranul acesta, ca ne face numai suparari! Dumineca face slujba pe la ceasul trei dupa amiaza si nu pastreaza randuiala legiuita a sfintei slujbe.
Episcopul l-a luat aparte pe calugar intrebandu-l:
- Pentru ce faci asa, calugare? Sau nu cunosti randuiala sfintei Biserici?
- Intr-adevar , Prea Sfintite, asa este si bine spui. Dar ce sa fac, nu stiu! Dupa ce citesc canonul de noapte al sfintei dumineci, stau alaturi de sfantul altar si pana nu vad pe Duhul cel Sfant umbrind sfantul altar nu incep slujba. Cand vad Pogorarea Duhului Sfant, atunci savarsesc sfanta Liturghie. Episcopul s-a minunat de virtutea batranului si a incredintat pe locuitorii satului ca preotul lor face slujba potrivit voii lui Dumnezeu. Si au plecat locuitori inpacati, slavind pe Dumnezeu.

[cristiboss56]

Sunt oameni pentru care moartea nu are nimic fioros sau înspăimântător. Pentru că ştiu că ceea ce au primit şi au lucrat bun în viaţă se va prelungi în eternitate şi chiar va fi cu mult mai mult răsplătit acolo.
O bătrână, pe patul de spital, vorbea senină cu preotul care venise s-o viziteze. „Domnul mi-a dat o viaţă foarte frumoasă. Sunt gata de plecare. Dar aş avea o ultimă dorinţă: când va fi înmormântarea mea, vreau să mi se pună în mână o linguriţă.“

„O linguriţă?“, se arătă surprins preotul. „Dar de ce vreţi să fiţi înmormântată cu o linguriţă?“
„Întotdeauna mi-a făcut plăcere, atunci când eram tânără, să iau parte la nunţi, iar acum, mai în vârstă, să particip la agapele organizate la biserică de hram sau alte sărbători. Şi de fiecare dată când ajungeam la locul meu, mă uitam să văd dacă lângă farfurie era aşezată linguriţa. Ştiţi ce însemna aceasta?“

„Nu“, răspunse preotul. „Asta însemna că la final trebuia să vină prăjitura şi îngheţata.
Adică, ceea ce este mai bun vine la sfârşit.

Tocmai aceasta vreau să spun la înmormântarea mea. Când va trece pe lângă sicriul meu, lumea se va întreba: «Pentru ce aici o linguriţă?» Vreau ca dumneavoastră să le răspundeţi că am linguriţa în mână pentru că ceea ce este bun, de-abia de acum urmează.“
(Adaptare de Augustin Păunoiu după o povestire din volumul „Istorioare pentru suflet“, colecţia „Duhovnicul meu“, Bruno Ferrero, Galaxia Gutenberg, 2007).

[Noiembrie]

CESCUTA


O familie a plecat intr-o excursie in Orient sa cumpere ceva dintr-un frumos magazin de antichitati, pentru celebrarea celei de a 25-a aniversari de la casatorie.
Amandurura le placeau antichitatile si produsele din argila, ceramice, in special cestile de ceai.

Au observat o ceasca exceptionala si au intrebat:

|Putem sa vedem cescuta aceea? Nu am vazut niciodata ceva atat de frumos.|

In timp ce doamna le oferea ceea ce cerusera, cescuta de ceai a inceput sa vorbeasca:


Voi nu puteti sa intelegeti. Nu am fost de la inceput o cescuta de ceai. Candva am fost doar un bulgare de argila rosie. Stapanul m-a luat si m-a rulat, m-a batut tare, m-a framantat in repetate randuri, iar eu am strigat: |Nu face asta!|, |Nu-mi place!| , |Lasa-ma in pace!|, dar el a zambit doar si a spus cu blandete: |Inca nu!|

Apoi, ah! Am fost asezata pe o roata si am fost invartita, invartita, invartita. |Opreste!| Ametesc! O sa-mi fie rau!| am strigat. Dar stapanul doar a dat din cap si a spus, linistit: |Inca nu.|

M-a invartit, m-a framantat si m-a lovit, si m-a modelat pana a obtinut forma care i-a convenit si apoi m-a bagat in cuptor. Niciodata nu am simtit atata caldura. Am strigat, am batut si am izbit usa... |Ajutor! Scoate-ma de aici!| Puteam sa-l vad printr-o deschizatura si puteam citi pe buzele sale in timp ce clatina din cap dintr-o parte in alta: |Inca nu.|

Cand ma gandeam ca nu voi mai rezista inca un minut, usa s-a deschis. Cu atentie, m-a scos afara si m-a pus pe raft... am inceput sa ma racoresc. O, ma simteam atat de bine! |Ei, asa este mult mai bine| m-am gandit. Dar, dupa ce m-am racorit, m-a luat, m-a periat si m-a colorat peste tot... mirosurile erau oribile. Am crezut ca ma sufoc.. |O, te rog, inceteaza, inceteaza!", am strigat... EL doar a dat din cap si a spus: |Inca nu!|

Apoi, deodata, m-a pus din nou in cuptor. Numai ca acum nu a mai fost ca prima data. Era de doua ori mai fierbinte si simteam ca ma voi sufoca. L-am rugat. Am insistat. Am strigat, am plans, eram convinsa ca nu voi scapa. Eram gata sa renunt. Chiar atunci, usa s-a deschis si EL m-a scos afara si, din nou, m-a asezat pe raft, unde m-am racorit si am asteptat, si am asteptat intrebandu-ma: |Oare ce are de gand sa-mi mai faca?|

O ora mai tarziu mi-a dat o oglinda si a spus: |Uita-te la tine.| Si m-am uitat. Aceea nu sunt eu; aceea nu pot fi eu... Este frumoasa. Sunt frumoasa!!!

El a vorbit bland: |Vreau sa tii minte, stiu ca a durut cand ai fost rulata, framantata, lovita, invartita, dar, daca te-as fi lasat singura, te-ai fi uscat. Stiu ca ai ametit cand te-am invartit pe roata, dar, daca m-as fi oprit, te-ai fi desfacut bucatele, te-ai fi faramitat. Stiu ca a durut si ca a fost foarte cald in cuptor si neplacut, dar a trebuit sa te pun acolo, altfel te-ai fi crapat. Stiu ca mirosurile nu ti-au facut bine cand te-am periat si te-am colorat peste tot, dar, daca nu as fi facut asta, niciodata nu te-ai fi calit cu adevarat. Nu ai fi avut stralucire in viata. Daca nu te-as fi bagat pentru a doua oara in cuptor, nu ai fi supravietuit prea mult fiindca acea intarire nu ar fi tinut. Acum esti un produs finit. Acum esti ceea ce am avut in minte prima data cand am inceput sa lucrez cu tine...|

Morala este aceasta:
Dumnezeu stie ce face cu fiecare dintre noi. EL este OLARUL, iar noi suntem argila LUI. EL ne va modela, ne va face si ne va expune la presiunile necesare pentru a fi lucrari perfecte care sa implineasca buna, placuta, sfanta SA voie.

Daca viata pare grea si esti lovit, batut si impins aproape fara mila; cand ti se pare ca lumea se invarteste necontrolat, cand simti ca esti intr-o suferinta ingrozitoare, cand viata pare cumplita, fa-ti un ceai si bea-l din cea mai draguta ceasca, aseaza-te si gandeste-te la cele citite aici si apoi discuta putin cu OLARUL.

[cristiboss56]

Un om, prins în cumpenele cele mari ale vieţii, se gândea adânc: Cine oare mă va mângâia pe mine în ceasurile cele mai grele ale vieţii mele?! Şi cu acest gând adormi.

În vis, îi apăru un bărbat strălucitor şi mândru, care-i zise:
- Eu te voi mângâia…
- Dar cine eşti tu?
- Eu sunt ştiinţa lumii acesteia.
Omul îi răspunse:
- Nu, nu mă poţi mângâia, căci adeseori te-am urmat şi mi-ai otrăvit cugetul şi sufletul.

Veni atunci o femeie orgolioasă şi atrăgătoare şi-i zise:
- Eu îţi voi putea aduce mângâierea.
- Dar, cine eşti tu?, întrebă omul.
- Eu sunt slava oamenilor…
Omul îşi acoperi faţa să n-o mai vadă şi zise:
- O, te-am ascultat de multe ori şi numai rău mi-ai făcut; pleacă din faţa mea!

Atunci veni un bărbat voinic, strălucitor, cu haină aurită, având în mână un buzdugan cu pietre scumpe şi-i zise:
- Eu te voi putea mângâia…
- Dar cine eşti?
- Eu sunt Banu-Averea-Puterea.
- Piei din faţa mea, că tu mi-ai adus cele mai multe şi mai grele suferinţe.

După ce plecă şi acesta, apăru o femeie umilă, îmbrăcată simplu şi cuviincios, dar care răspândea o lumină cerească şi o pace binefăcătoare, şi-i zise cu glas cald şi blajin:
- Eu sunt CREDINŢA, şi glas bun îţi aduc de la cel ce m-a trimis: ,,Veniţi la Mine toţi cei necăjiţi şi împovăraţi şi vă voi mângâia, căci jugul Meu e dulce şi sarcina Mea uşoară…”
Omul se deşteptă şi după câteva clipe de gândire îşi zise:
,,Da, tu singură grăieşti adevărul, pe tine te voi urma”.

Şi într-adevăr CREDINŢA (şi faptele CREDINŢEI) i-au adus omului mângâierea în întreaga lui viaţă şi l-au însoţit şi dincolo de mormânt.
Amin.

[Noiembrie]

2 soimi

Un imparat a primit doi soimi. Unul a fost antrenat, despre celalalt i s-a spus ca refuza sa se dezlipeasca de creanga pe care statea. Unul dintre slujitori trebuia sa se catere in fiecare zi in copac sa-i duca de mancare.

Dupa ce a incercat in fel si chip sa faca soimul sa zboare de pe creanga, imparatul si-a rugat supusii sa-l ajute. Un batran intelept s-a oferit sa faca el asta si, a doua zi cand s-a trezit, imparatul a vazut soimul zburand de colo-colo.

- Cum ai facut? si-a intrebat supusul

- A fost foarte simplu. Nu a trebuit decat sa ii tai craca de sub picioare.

Morala: uneori Dumnezeu ne taie craca de sub picioare ca sa ne aducem aminte ca putem zbura.



Casa Celor 1000 de oglinzi

Cu mult timp in urma, intr-un satuc, se gasea un loc cunoscut drept “Casa celor 1000 de oglinzi”. Un catelus mititel, vesel din fire, afland de acest loc, s-a hotarat sa-l viziteze. Cand a ajuns, sarea fericit pe scari si a intrat in casa. S-a uitat pe hol cu urechiusele ciulite si dand din coada.

Spre marea sa surpriza, s-a trezit privind la alti 1000 de catelusi fericiti, care dadeau din coada ca si el. A zambit, si a primit inapoi 1000 de zambete, la fel de calde si prietenoase. Cand a plecat, s-a gandit: “Este un loc minunat. Ma voi intoarce sa-l vizitez!”.

In acelasi sat, alt caine, care nu era la fel de fericit ca primul, s-a hotarat si el sa viziteze casa. A urcat cu greu scarile, cu coada intre picioare, si capul lasat. Cand a vazut 1000 de caini neprietenosi uitandu-se la el, s-a speriat si s-a zbarlit pe spate, maraind. Cand ceilati 1000 de caini au inceput si ei sa maraie, a fugit speriat. O data iesit afara, s-a gandit: “E un loc ingrozitor, nu ma mai intorc acolo niciodata”.

Morala: Toate chipurile sunt oglinzi.

[dobrin7m]

Fragmente din „Vorbe cu tâlc” ale poetului creştin român Vasile Militaru (1885-1959) decedat într-una din închisorile comuniste:

Pe copil să-l ţii în frâie, de vrei om la toţi să placă,

Nu-l lăsa orice să-ngâne, nu-l lăsa orice să facă,

Nu-l lăsa după plăcerea-i unde vrea el să se ducă,

Din acelaşi lemn se face şi icoană şi măciucă.

.................................................. ..........................................

Când copilului nuiaua nu-i stă - sfânt - la poarta minţii,

Râde fericit copilul, dar la urmă plâng părinţii! [ ... ]

.................................................. ..........................................

În răsfăţ de-ţi creşti copilul şi-l laşi zilnic fără frâu,

Tu ai semănat neghină, socotind că semeni grâu...

Căci, precum îţi creşti copiii, vor fi oameni sau neoameni:

Din ogor nicicând nu iese decât ceea ce sameni!

.................................................. ...........................................

Cei care trudesc o viaţă şi comori mereu adună

Ca să lase moştenire la copii o viaţă bună,

Din copiii lor fac trântori care-şi vor munci doar dinţii

Să mănânce toată viaţa ceea ce au strâns părinţii.