placere sau bucurie?

[Mihailc]

În prealabil postat de Annyta

Am reţinut câteva idei:

- plăcerea este de multe ori un scop în sine, însă prin acesta devine cumva "închisă" şi limitată, pe când bucuria este o deschidere spre Dumnezeu, ceea ce îi asigură posibilitatea de a fi re-trăită, re-memorată şi multiplicată;
- plăcerea este egoistă, iar bucuria devine mai mare dacă se împărtăşeşte cu cei din jur;
- plăcerea este îndeosebi trupească, iar bucuria spirituală
...

Asceza poate fi văzută ca o fugă de plăcere.

Care ar fi mecanismul prin care se dobândeşte bucuria adevărată? Adică de ce ajungem la bucurie abia atunci când scăpăm de plăcere? Poate pentru că atunci suntem liberi/ independenţi de elementele care ne produceau plăcerea?

Libertatea este termenul cheie în distincţia plăcere/bucurie, iar "mecanismul" prin care se dobândeşte bucuria se numeşte înviere. Începând cu învierea minţii şi până la învierea simţurilor...
Dar experienţa învierii este precedată de suferinţă, travaliul naşterii omului celui nou. De obicei, eşecul noastru survine din blocajul în unul din timpii procesului... fie de împotmolim în suferinţă, fie anticipăm învierea doar la nivel teoretic, refuzând jertfa.
Asceza ca fugă de plăcere, a fost practicată în toate curentele religioase ale lumii, însă Biserica propune altceva: asceza ca transfigurare a plăcerii în bucurie, prin dezidolatrizarea plăcerii şi transformarea ei în mijloc pentru un scop mai înalt.