Monahii si lumea - contact sau izolare

Monahii si lumea - contact sau izolare? Pana acum ceva vreme eram ferm convinsa ca este vorba despre izolare. Si imi placea sa cred asta. Mi se parea ceva frumos, ca iti dedici cu adevarat viata lui Dumnezeu si numai Lui. Insa de cand am aflat ca monahii, nu toti, unii au conturi pe o retea de socializare... e clar ca nu mai sunt izolati. Sunt dezamagita si trista... Au o viata atat de buna, au siguranta zilei de maine prin hrana, o camera calda, fotolii din piele, liniste, calculator, internet ... Altii, altii nu au nimic... au numai griji, necazuri... Stiu ca nu trebuie sa port eu grija nimanui, dar au fost momente in care m-am gandit: departe de parinti, sa mananci numai paine cu ceai... cat de trist. Oare eu sunt cea mai naiva fiinta de pe pamantul asta? Am vrut sa donez la manastire, eu care nu am venit, pentru niste oameni care au mult mai mult decat mine. Citisem undeva ca au dreptul la 8 zile sa se invoiasca pe an. Oare se respecta asta? Ca nu au voie sa aiba vreun contact cu rudele? E adevarat? In mod normal daca ar fi fost asceti da. Imi este greu sa imi imaginez ca stau pe internet dar nu se duc la parinti atunci cand se afla pe patul de moarte, pe motiv ca nu au voie sau ca ... nu vor. Va intreb eu, a fi monah este o meserie? Eu intotdeauna am crezut ca preotul este cel care slujeste apoi pleaca acasa iar monahul este cel care tot timpul este conectat, toata viata lui slujeste nu doar 3 ore la Sf Liturghie. Dar ce fac monahii in timpul slujbei, se joaca cu lumanarea, rad, susotesc, se joaca cu telefonul, fac poze... Cand am postat eu atunci, acea intamplare cu acel tanar, toata lumea a sarit in sus, dar dupa toate acestea nu se poate decat sa mi se re-confirme. Si, atunci ar trebui sa il mai privesc eu, oare pe omul acela, cu admiratie, drag si toate sentimentele frumoase care exista?