Catolicismul si ecumenismul

[Decebal]

În prealabil postat de catalin2

Eu cred ca nu e vorba neaparat de dorinta de a pacali pe ortodocsi, catolicii sunt mult mai afectati de ecumensim, ei nici nu-si mai stiu dogma. Se stie ca papa Ioan Paul II avea conceptii ecumeniste chiar radicale, a extins ecumensimul s al alte religii. De multe ori catolicii incareca sa rpezinte dogma Filioque cu o jumatate de adevar, spun ca tatal e originea Duhului si Fiului, evidentiind ca si ei cred in monarhia Tatalui. Si trec in plan secund credinta ca purcede si de la Fiul.

Asta este părerea ta, însă opinia mea este că vor cu orice chip să înşele vigilenţa ortodocşilor sau a cât mai mulţi dintre ortodocşi, aşa cum au făcut şi cu uniatismul. Pe faţă la Balamand au susţinut că uniatismul este o metodă a trecutului, iar după aceea mai târziu au început presiunile pe faţă sau oculte în favoarea uniatismului sau a adunării uniţilor; folosirea unor oameni infiltraţi la vârfurile cele mai înalte ale politicii din România şi din lume, folosirea presiunilor în condiţiile tentativei României de a adera la UE, folosirea SUA (se ştie despre respectivul raport din SUA despre "cel mai discriminat cult din România") sunt instrumente care arată adevărata faţă a catolicismului, una care nu s-a schimbat deloc ci doar vrea să dea impresia că aşa ar sta lucrurile. Este vorba despre aceeaşi duplicitate vicleană şi perversă cu care "catolicii" au tratat Biserica Ortodoxă de-a lungul timpului. Cine îşi mai face speranţe referitoare la vreo adevărată unire religioasă cu biserica Romei trăieşte într-o mare iluzie.

După cum am mai spus, există un interviu pe care Doru Braia i l-a luat patriarhului Teoctist, interviu la care, după "dialogurile ecumenice" purtate sub patriarhatul lui Teoctist, patriarhul afirma convins că este vorba despre una şi aceeaşi dogmă doar că ar fi vorba despre termeni diferiţi. (Deci exact acelaşi tip de viclenie folosit şi în documentul de la 1995.) Şi trebuie deasemenea să ţinem cont de gestul pe care papa Woytila l-a făcut în 1999 când a făcut o donaţie de 100.000 de dolari patriarhului Teoctist pentru catedrala neamului.

[Decebal]

În prealabil postat de Demetrius

Numai Bisericile Catolică și Ortodoxă sunt surori și de aceea au instituit ecumenismul între ele, numai între ele.

Cine ţi-a spus dumitale poveştile astea, domnule Demetrius? Despre care ecumenism vorbeşti că ar fi instituit? Şi cine ţi-a spus dumitale că Biserica Ortodoxă, care este catolică, este soră cu biserica romană? Ai cumva vreun document romanist în care să se vorbească despre vreo biserică soră? Sau vrei să îţi arăt eu cât de "soră" ne-a fost şi ne este aşa zisa biserică "catolică"? Această teză, această manipulare cu aşa zisele biserici surori nu are nici un temei în ecleziologia adunării din care faceţi parte; şi prin urmare ar fi bine să vă reţineţi de la a face astfel de afirmaţii lipsite de fundamente. Aşa zisul "ecumenism" "instituit" între Biserica Ortodoxă Apostolică şi biserica romană este un simplu praf în ochi, este o simplă manipulare de tip uniatist pe care pseudo-catolicii o aruncă în faţa ortodocşilor pentru a vedea dacă îi mai păcălesc o dată. Şi ca să adaug: Biserica Ortodoxă Română nu este soră cu biserica romană, ci este soră cu Biserica Ortodoxă Rusă, cu cea Sârbă, cu cea Greacă şi aşa mai departe. Deci încearcă să te abţii de la astfel de manipulări că nu eşti singur pe aici.

[Mihailc]

În prealabil postat de Decebal

Şi ca să adaug: Biserica Ortodoxă Română nu este soră cu biserica romană, ci este soră cu Biserica Ortodoxă Rusă, cu cea Sârbă, cu cea Greacă şi aşa mai departe.

Se pare că astăzi strana milităroasă a mărturisirii ortodoxe a început să spună lucruri trăznite.
Decebalus per Scorilo, Biserica Ortodoxă Română este UNA cu Biserica Ortodoxă Sârbă, Rusă ş.a.m.d. Figura de stil "biserică soră", este oarecum pertinentă (vorba lui Eugen), întrucât şi ea provine nemijlocit din trunchiul Bisericii Nedespărţite. Cât de fidelă a rămas "mamei" comune este altă poveste, însă dacă cuvântul "soră" se referă strict la origine şi treci peste problemele delicate ridicate de validitatea cuvântului "biserică" în cazul lor, expresia poate fi acceptată cel mult ca o formulă de politeţe cu trimitere la o înrudire reală istoric, dar îndepărtată în Duh.

[Decebal]

La asta mă refeream şi eu, la unitatea Bisericii Ortodoxe, în cadrul acestei unităţi Bisericile locale fiind surori. Biserica este una singură, nu sunt mai multe, însă eu mă refeream la bisericile locale sau la patriarhii aşa cum au fost ele definite administrativ.

Este însă o poveste şi cât de fidelă a rămas Biserica Ortodoxă a Răsăritului bisericii primare sau a celei nedespărţite, din punctul meu de vedere, cel puţin la nivel de practică, fiind destul de infidelă bisericii apostolice.

Iar termenul de "biserică soră" eu cel puţin nu îl percep decât ca pe o lozincă propagandistică a aşa-zisului "dialog" ecumenist, dialog prin care biserica romană încearcă să aducă la ascultare Biserica Răsăriteană, şi asta pentru că în ecleziologia romanistă nu există nici un concept de "biserică soră", adică aceste concept este total străin ecleziologiei romano-catolice, biserica romană neconsiderându-se "soră", ci mamă şi stăpână a celorlalte biserici. Această sintagmă de "biserică soră" nu este decât o lozincă de propagandă care nu are acoperire nici în realitate, şi nici în ecleziologia vreuneia dintre părţi. Eu nu percep ca biserică soră pe una care a folosit şi foloseşte uniatismul, precum şi alte metode, pentru a distruge Biserica Ortodoxă; în Transilvania exact asta s-a întâmplat când a început uniaţia, anume încercarea bisericii romano-catolice de a desfiinţa la propriu Biserica Ortodoxă; eu aici nu văd nici un fel de fraternitate, ci văd cu totul altceva.

[catalin2]

În prealabil postat de Mihailc

Se pare că astăzi strana milităroasă a mărturisirii ortodoxe a început să spună lucruri trăznite.
Decebalus per Scorilo, Biserica Ortodoxă Română este UNA cu Biserica Ortodoxă Sârbă, Rusă ş.a.m.d. Figura de stil "biserică soră", este oarecum pertinentă (vorba lui Eugen), întrucât şi ea provine nemijlocit din trunchiul Bisericii Nedespărţite. Cât de fidelă a rămas "mamei" comune este altă poveste, însă dacă cuvântul "soră" se referă strict la origine şi treci peste problemele delicate ridicate de validitatea cuvântului "biserică" în cazul lor, expresia poate fi acceptată cel mult ca o formulă de politeţe cu trimitere la o înrudire reală istoric, dar îndepărtată în Duh.

In majoritatea articolelor ortodoxe scrie de Bisericile Ortodoxe surori care sunt cele ortodoxe din alte Patriarhii. Pe site-ul Patriarhiei: http://www.patriarhia.ro/ro/adrese_web_4.html

[Mihailc]

În prealabil postat de catalin2

In majoritatea articolelor ortodoxe scrie de Bisericile Ortodoxe surori care sunt cele ortodoxe din alte Patriarhii. Pe site-ul Patriarhiei: http://www.patriarhia.ro/ro/adrese_web_4.html

Mai au şi aceia scăpări inspirate probabil de o concepţie uşor vaticaneză, conform căreia realitatea teologică eclezială se suprapune matematic cu interfaţa instituţională.
Dacă tu ai fi obligat să locuieşti o perioadă mai lungă de timp în estul Rusiei şi, de nevoie, te duci la o biserică rusească aparţinătoare de o eparhie aflată în comuniune duhovnicească şi instituţională cu Patriarhia Moscovei, ce spui în momentul mărturisirii liturgice a crezului? Nu cumva tot "În Una, Sfântă, Sobornicească...etc"?
În altă ordine de idei, dacă numeşti "surori" celelalte biserici locale ortodoxe, nu poţi să-i mai spui bisericii catolice "biserică soră", poate cel mult "biserică verişoară"!

[catalin2]

În prealabil postat de Mihailc

Mai au şi aceia scăpări inspirate probabil de o concepţie uşor vaticaneză, conform căreia realitatea teologică eclezială se suprapune matematic cu interfaţa instituţională.
Dacă tu ai fi obligat să locuieşti o perioadă mai lungă de timp în estul Rusiei şi, de nevoie, te duci la o biserică rusească aparţinătoare de o eparhie aflată în comuniune duhovnicească şi instituţională cu Patriarhia Moscovei, ce spui în momentul mărturisirii liturgice a crezului? Nu cumva tot "În Una, Sfântă, Sobornicească...etc"?
În altă ordine de idei, dacă numeşti "surori" celelalte biserici locale ortodoxe, nu poţi să-i mai spui bisericii catolice "biserică soră", poate cel mult "biserică verişoară"!

Bisericile locale sunt numite de obicei Biserici Ortodoxe surori, e vorba de Patriarhii, nu se biserici din acelasi cartier.
In legatura cu BC, vezi, asta e problema cu ecumenismul. Conceptia ecumenista se bazeaza pe o dogma protestanta, a ramificarii harului. Astfel nu mai conteaza succesiunea sau cultul, harul se ramifica in toate cultuletele, trebuie doar Sola Fide in Hristos. Si astfel ori sunt mai multe biserici, ori fiecare cult e o biserica sora dintr-o singura Biserica.
Termenul a fost folosit la intrunirea de la Balamand, unde se discuta despre uniatism. Probabil pentru bunavointa si intelegere in privinta uniatiei din partea catolicilor, partea ortodoxa a semnat un document in care se spuneau si lucruri ce tineau de corectitudine politica. De aceea documentul a fost respins e unele BO, iar catolicii bineinteles ca nu au tinut cont de ce se scria despre uniatism.

[myself00]

Canonul 45 Apostolic (Oprirea comuniunii cu ereticii)

Episcopul sau presbiterul sau diaconul, dacă numai s-a rugat împreună cu ereticii, să se afurisească; iar dacă le-a permis acestora să săvârşească ceva ca clerici (să săvârşească cele sfinte), să se caterisească.

[Decebal]

"În întreaga creştinătate, protestantismul era ameninţat de duşmani redutabili. După ce primele biruinţe asupra Reformei au trecut, Roma adusese forţe noi, nădăjduind să-şi desăvârşească distrugerea.

În vremea aceea a fost creat ordinul iezuiţilor, cel mai tiran, cel mai lipsit de conştiinţă şi puternic dintre toţi apărătorii papalităţii.

Călugării acestui ordin erau cu totul izolaţi de orice fel de legături pământeşti şi interese omeneşti, morţi faţă de cerinţele afecţiunii naturale, cu raţiunea şi conştiinţa complet înăbuşite, ei nu cunoşteau nici o regulă, nici o legătură, în afară de aceea a ordinului lor, şi nici o datorie în afară de aceea a extinderii puterii lui (vezi note suplimentare).

Evanghelia lui Hristos i-a făcut în stare pe aderenţii ei să facă faţă primejdiei şi să suporte suferinţele, fără să se descurajeze din cauza frigului, a foamei, a trudei şi a sărăciei, ca să înalţe steagul adevărului, făcând faţă scaunului de tortură, temniţei şi rugului. Pentru a lupta împotriva acestor forţe, iezuismul îi inspira pe urmaşii lui cu un fanatism care-i făcea în stare să îndure şi ei primejdii asemănătoare ca să opună puterii adevărului toate mijloacele de amăgire. N-a existat o crimă mai oribilă pe care să n-o săvârşească, nici o amăgire josnică pentru a o practica, nici o prefăcătorie prea perfidă la care să nu recurgă.

Legaţi prin jurământ pentru o sărăcie şi umilinţă continuă, ei aveau scopul de a câştiga bogăţie şi putere, ca să fie devotaţi înăbuşirii protestantismului şi restabilirii supremaţiei papale.

Ca membri ai ordinului lor, aveau un aparent veşmânt de sfinţenie, vizitând închisori şi spitale, ajutându-i pe bolnavi şi pe săraci, mărturisind că au renunţat la lume şi purtând numele sfânt al lui Isus care a venit să facă binele. Însă, sub această înfăţişare exterioară fără reproş, se ascundeau adesea planurile cele mai josnice şi criminale.

Un principiu fundamental al ordinului era acela că scopul scuză mijloacele. Şi în virtutea acestui principiu, minciunile, furturile, jurămintele false, asasinatele erau nu numai scuzate, dar erau şi recomandate atunci când slujeau interesele bisericii. Sub diverse deghizări, iezuiţii îşi croiau drum în funcţii de stat, devenind chiar consilieri ai regelui şi conducând astfel politica naţiunilor. Deveneau servitori pentru a-i spiona pe stăpânii lor.

Înfiinţau şcoli pentru copiii prinţilor şi ai nobililor şi şcoli pentru poporul de rând, în care copiii protestanţilor erau atraşi şi educaţi în păzirea ritualurilor catolice. Toată pompa şi manifestarea exterioară de atunci a cultului romano-catolic avea drept scop să producă confuzie, să uimească şi să cucerească imaginaţia şi în felul acesta libertatea, pentru care părinţii luptaseră şi muriseră, să fie trădată de copii. Iezuiţii s-au răspândit cu repeziciune în Europa şi oriunde ajungeau se producea o reînviorare a papalităţii.

Pentru a le da o putere mai mare, a fost dată o bulă papală care împuternicea Inchiziţia (vezi note suplimentare). În ciuda faptului că era privit cu oroare chiar şi în ţările catolice, acest tribunal groaznic a fost din nou înfiinţat de către conducătorii papistaşi, astfel cruzimile prea groaznice pentru a suporta lumina zilei au fost repetate în temniţe ascunse.

În multe ţări, mii şi mii de oameni chiar din floarea naţiunii, cei mai sinceri şi mai nobili, cei mai inteligenţi, mai educaţi, pastori evlavioşi şi devotaţi cetăţeni harnici şi patrioţi, savanţi eminenţi, artişti talentaţi şi meseriaşi pricepuţi, erau omorâţi sau obligaţi să fugă în alte ţări.

Acestea au fost mijloacele la care a recurs Roma pentru a stinge lumina Reformei, pentru a-i despărţi pe oameni de Biblie şi pentru a restabili ignoranţa şi superstiţia evului mediu."

Tragedia Veacurilor, pag.235-236

sursa: http://ordinulnegru.blogspot.ro

[Decebal]

În prealabil postat de catalin2

Din pacate au existat tot atunci preoti catolici si greco-catolici care au luat parte la omoruri si epurari in Croatia si Ucraina. (...) In schimb arhiepiscopul croat din perioada atrocitatilor croatilor contra sarbilor a fost facut sfant (fericit) de catre BC. Toate acestea nu au importanta, sunt greseli facute de oameni, nu are rost sa le dezbatem acum acuzand ba de colaborare cu comunistii, ba de colaborare cu nazistii.

Cum să nu aibă importanţă, domnule Cătălin? Ba au, pentru că astfel de fapte arată receptivitatea unora sau altora la Dumnezeu, precum şi felul în care o biserică sau alta influenţează şi modelează oamenii. Şi până la urmă lucrurile duc chiar la doctrinele bisericilor, pentru că în multe catolicii au acţionat pentru că au anumite învăţături care îi constrâng, iar acele învăţături (ca şi faptele despre care spui dumneata mai sus) trebuie ridicate clar la o masă de dialog pentru că altfel nu poate exista unire reală şi implicit ecumenismul nu îşi poate atinge scopul pe care l-ar putea avea de la Dumnezeu.