Parintele Arsenie Boca

[gpalama]

În prealabil postat de leonte

Problema nu e rugaciunea catre un sfant pentru care ai multa evlavie. Fiecare manastire isi are un hram, fiecare om primeste un nume de la botez, fiecare calugar poarta numele unui mare predecesor. Este deci foarte firesc sa dezvolti o legatura mai puternica si sa capeti mai multa indrazneala in rugaciune catre cineva de care te simti mai apropiat. Si este foarte logic sa te simtim mai apropiati de cineva care este mai aproape de conditia noastra de oameni pacatosi. Si cine altcineva poate fi mai aproape de noi, decat tot cineva care a fost un om pacatos ca si noi, precum cuviosul Moise Arapul sau cuvioasa Maria Egipteanca?

Problema apare tocmai in ideea evidentiata mai jos



Problema apare cand cineva sugereaza ca Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, este mai milostiva decat Tatal indurarilor si Parintele milelor celor bogate. Gherondisa este mai cinstita decat Heruvimii si mai slavita decat Serafimii. Dar intre Domnul Dumnezeu si oricare dintre fapturi, este o diferenta atat de mare cat intre ... cuvintele nu ma ajuta dar am sa risc o analogie. Diferenta este cam cat intre cea mai stralucitoare stea si intreg universul.

Aceasta neindrazneala in rugaciunea catre Domnul Hristos, sau catre Sfanta Treime, este iarasi fireasca, dupa cum bine ai zis, datorita murdariei. Dar nu pentru ca rautatea din mine ar fi mai mare decat mila lui Dumnezeu. Ci pentru ca eu nu am ajuns sa cunosc noianul de iubire pe care Domnul Dumnezeu il are pentru mine. Arsenie de la Prislop a spus : "Dumnezeu il iubeste pe cel mai rau dintre pacatosi, mult mai mult decat cel mai mare dintre sfinti IL iubeste pe Dumnezeu."

A doua panta de alunecare de la dreapta credinta, in discutia precedenta, a fost sugerearea faptului ca este interzis mireanului sa dezvolte o legatura directa cu Dumnezeu. De fapt intr-acolo tinteste atat Evanghelia cat si toata patristica ortodoxa; spre dezvoltarea unei legaturi directe si solide chiar cu Cel care dintru nefiinta ne-a zidit si cu chipul Sau cel Dumnezeiesc ne-a cinstit.

A treia problema pe care am criticat-o si am sa o tot critic, ori de cate ori se va ivi ocazia, este segregarea care se face intre monahi si fratii nostrii mireni. Fratele incepator, dupa ce i s-a turnat cu palnia in cap gandul ca monahii sunt pe jumatate sfinti si a fost silit de familie sa pupe mana preotului si calugarului, porneste la manastire gandind ca va deveni si el ca cei carora le-a pupat mana.

Daca noi, calugarii, am starui in a-i convinge pe oameni ca suntem cei mai pacatosi, nu doar sa o spunem ca sa ne dam smeriti, atunci si cei ce ar apuca-o pe cale monahala ar fi cei care au cu adevarat chemare. Eu insumi, in tineretile mele, cand am plecat de acasa, in ciuda conjuncturii in care ma regaseam, aveam ascuns in subconstient dorinta de o altfel de glorie si de slava; gloria duhovniceasca. Au urmat ani de chin si de tulburare; certuri cu fratii si cu parintii pe la strana; eu invidos pe unii, altii invidiosi pe mine sau tulburati de trufia mea... Faceam sute de matanii pe zi si purtandu-ma ca la "carte", dar intru nimic nu spoream. Am patimit multe, dar nu prentru ca eram un iubitor de nevointa, caci toata nevointa o faceam dintr-o ravna a mandriei; din dorinta de a arata atat celor de pe pamant, cat si Celor din ceruri, cat as fi eu de vrednic. Aproape toata nevointa mea calugareasca a fost o mare jerfa adusa mandriei. A fost nevoie de aproape 10 ani de la primul pas catre poarta unei manastiri, ca sa pricep ca nu litera legii si cantitatea nevointei sunt Calea, Adevarul si Viata. A fost nevoie sa fac multe nazbatii, sa amarasc multe inimi si sa dezamagesc multe cugete, ca sa pricep Mesajul si scopul Jerfei de pe Golgota. Si toate acestea si multe altele mai urate si mai rele decat acestea avutu-si-au radacinile intr-un entuziasm aproape inocent, neconstientizat atunci. Cel al goanei dupa glorie pe motiv duhovnicesc.

Nu exista oameni sub soare care sa fi fost mai aproape de adevar decat sfintii parinti ai ortodoxiei. Dar oameni mai departati de Dumnezeu si mai lucratori de rele, decat cei mai multi dintre fratii ortocsi nu am cunoscut. Ortodoxia reuneste un cumul al extremelor: cei mai mari sfinti cu cei mai indaratnici oameni. Invatatura sfintilor parinti si a sfintei scripturi, marturiseste Adevarul, iar mostenirea ortodoxa le are din belsug pe amandoua. Dar nu e sufient sa ai o biblioteca de 5*** ca sa te fi lepadat de patimi. A citi despre cei ce-si plangeau pacatele sau a predica despre ei, nu e tot una cu a-ti plange tu singur pacatele.

Ratiunea este puterea mintii de a opera cu palpabilul, dar pentru aceasta ratiune fireasca, Jerfa de pe Golgota este nebunie, este de neinteles. Pentru a patrunde aceasta taina, ratiunea trebuie sa paseasca spre o noua dimensiune a cunoasterii, adica suprafirescul sau firea ce innoita. Aceasta nu e tot una cu despatimirea, dar e o etapa foarte apropiata a despatimirii. Si nu e greu de loc a fi dobandita. Aici ma tulbura o alta idee care circula printre monahi si mai ales mi-e mila de saracii mireni care sunt dezarmati cu totul din pricina ei. Ca "e foaaarte greu sa sporesti duhovniceste! Nici sa nu-ti inchipui ca vei reusi vreodata! Se chinuie ei calugarii si abia cate unul daca izbuteste ceva." Dar cum sa fie greu cand ai atatea puteri ca ajutor. Pe langa darurile cu care ne-a inzestrat Dumnezeu, avem sprijinitorii cei din ceruri, rugatorii neobositi. Astfel de zvonuri, cum ca e de la greu spre imposibil, retoricile acelea fatarnice si dezarmante "eh! Dar cine poate asa cum puteau Antonie, Pahomie, Arsenie...?" aceastea sunt menite sa departeze pe om de lucrarea cea buna; sa deznadajduiasca omul. Caci izvorasc din inimile patimase ale celor ce, pentru a nu se confrunta cu mustrarea constiintei, isi generalizeaza pornirile patimase si ii socotesc, pe toti, asemeni lor. Paziti-va de astfel de oameni!

1. Dumnezeu este si DREPT. Iar pentru rautatea noastra meritam ca dreptatea lui Dumnezeu sa ne judece aspru.
De asta Maica Domnului mijloceste incontinuu pentru noi, pentru ca dreptatea lui Dumnezeu sa nu ne condamne la necazuri in viata.
De asta ne rugam sfintilor, pentru ca noi nu facem mare lucru pe pamantul asta, si nu putem imbuna "MILA" lui Dumnezeu.

Dumnezeu este si MILA. Dar este si dreptate.

2. "Aici ma tulbura o alta idee care circula printre monahi si mai ales mi-e mila de saracii mireni care sunt dezarmati cu totul din pricina ei. "

Stii ce a zis Maica Domnului despre monahi?

Cineva a intrebat-o pe Maica Domnului ce este un monah. Si Maica Domnului i-a raspuns: "un monah este cel care se roaga pentru toata lumea".

3. Vezi ca singuri te tulburi pentru lucruri care NU SUNT ALE TALE.

In lume preotii vor da socoteala pentru credinciosi.
Ce poti face tu? In primul rand sa te rogi, pentru ca asta este sensul existentei tale.
Apoi sa nu lasi loc diavolului sa te tulbure cu acest lucru. Pentru ca diavolul atat asteapta, sa te agate cu lucruri lumesti, cu grijile lumii, cu altele.

Monahul trebuie sa dobandeasca 2 lucruri mari la inceput:
- omorarea parerii de sine
- smerenie si intelepciune.
Si astea se obtin repede prin ascultare desavarsita.
Cel care nu a facut "ascultare desavarsita" este departe rau de tot de orice bun si orice dar al Duhului Sfant.

Si vrei sa stii de ce? Pentru ca Duhul Sfant nu poate vorbi celui care merge dupa mintea lui.
Degeaba ii va sopti sa stea linistit, degeaba ii va spune ce sa faca, acela va merge numai si numai si numai dupa capul lui.

Toti parintii bisericii spun acelasi si acelasi lucru: fa ascultare desavarsita de parintele duhovnicesc pentru a dobandi smerenie.

Dar sub aceasta fraza simpla, se ascunde UN ADEVAR COPLESITOR DE O IMPORTANTA FANTASTICA. Fraza asta este cheia reusitei duhovnicesti.


Din ce vad eu mai sus tu ai facut multe lucruri dupa capul tau, cand trebuia sa faci unul singur. Nici metanii, nici altele, ci doar ascultare.


Ascultatorul va asculta si de Dumnezeu, neascultatorul nu va asculta nici de Dumnezeu.

[gpalama]

Si imi cer si iertare daca ti-am gresit.

Iarta-ma frate.

[cezar_ioan]

Citind tot textul asta, am avut momente cand chiar am crezut ca vorbeste Grigorie Palama.
Sunt tare curios daca Leonte se va folosi de acest lung cuvant plin de must si lucruri sfinte.
Ma rog pentru el sa se foloseasca! Dupa niste lacrimi grele, cu sufletul spalat, dupa niscaiva rusine, cine stie, poate face o intorsatura mica, pe undeva. Suficient, pentru un bun inceput.
Apoi lucrurile merg ca de la sine, pe bunul lor fagas... O stiu din propriile mele patanii.
Doamne ajuta!

P.S. Leonte, nu te supara pe gpalama. Asculta-l ca pe un frate, chiar daca a fost pe alocuri aspru. Ca nu a fost aspru ca sa iti faca rau, ci ca sa te traga zdravan de maneca. Prietenul bun te mustra cand e cazul, dorindu-ti tot binele. Daca nu vedea lucruri bune la tine, nu isi mai batea gura. L-o fi pus Domnul sa te certe, ti-as zice sa-ti spui singur, spre imbunarea cugetului si a inimii...

Într-adevăr, și eu găsesc folositor cuvântul lui gpalama, ca un duș rece, curățitor și înviorător totodată. Cu atât mai mult cu cât împărtășesc neliniștile lui leonte sau unele asemănătoare, iar părerea de sine este prima pe lista mea de boli sufletești.

[leonte]

În prealabil postat de gpalama

Si imi cer si iertare daca ti-am gresit.

Iarta-ma frate.

As avea un raspuns scurt, din pateric, pentu tine si pentru toti, dar stiu ca va fi zadarnic, deci imi inghit cuvintele. Stiu ca va fi zadarnic pentru ca multi dintre voi stiti patericul mai bine decat mine, dar cu toate astea, alegeti sa uitati ceea ce nu va comvine.

Marturisesc ca nu stiam de Moise si de Miriam, dar iata ceea ce gpalama a cautat sa omita, sa tina ascuns ca pe un lucru rusinos si nu-l are ca pe un adevar ce trebuie spus. Oare arhiereii Melchisedec, Aron, Zaharia, Vasile al Capadohiei, Nicolaie al Lichiei, Nectarie al Eginei si toti ceilati cuviosi arhieri ai Bisericii, prin treapta arhieriei s-au sfintit acestia? Pentru ca erau arhierei citim noi astazi despre dansii cu multa evlavie? Oare citind noi din vietile lor, intelegem ca pentru slujirea lor arhiereasca s-au facut placuti lui Dumnezeu? Oare nu erau ei mai dinainte, cautatori ai Adevarului care i-a si facut liberi? Oare nestiind prea multe despre ce fel erau inainte de a fi hirotoniti, intelegem din asta ca erau niste bieti pacatosi, harpareti si iubitori de sine, iar prin hirotonia arhiereasca s-au facut sfinti si cuviosi?

Nu mai truditi sa-i spuneti raului-bine si minciunii-adevar, caci zadarnica este osteneala voastra! Aceasta nu-i de folos neamului romanesc; nu zideste Biserica; nu slujiti lui Dumnezeu; iar voua, mai mult va pricinuiti necazuri. Iar daca ajungeti sa socotiti ca asuprirea voastra nu e mustrare de la Dumnezeu ci e mucenicie fara de sange, ca si cum ati fi implinit toata dreptatea si mucenicia e tot ce va lipseste... Domnul sa va dea cainta si lacrimi, macar in ceasul mortii!

La Domnul este toata nadejdea mea, ca intr-o buna zi, toate cele spuse mai sus, de mine si de gpalama si de toti ceilalti, isi vor gasi adapost in urechile celor ce au mai multa nevoie de ele. Astazi, nu ma consider printre aceia. Dar intr*o buna zi, cand voi mai lepada una dintre hainele mandriei, poate ca voi ajunge sa socotesc ca toate mustrarile ce s-au spus de la inceputuri si pana azi, pentru mine s-au spus. Nu pentru arhiereii cei vicleni, nu pentru preotii cei harpareti, nu pentru unii calugari galcevitori; nu pentru atei, musulmani, protestanti sau yogini. Ci pentru mine s-au spus toate mustrarile si toate invataturile. Toti sunt in lumina numai eu in intuneric. Toti se vor mantui, eu singur voi pieri. Nadajduiesc ca intr-o buna zi, voi ajunge nu doar sa afisez aceste doua marturii, ca si cum le-as fi citit dintr-o carte si acum le recit. Ci ca pe o concluzie a mea despre mine insumi, dupa cunoasterea de sine. Nu rostite ca asa se cuvine, ci pentru ca asa este. Dar nu este astazi acea zi, deci voi cauta sa nu-L mint pe Cel ce m-a iubit din veac.

Leonte, de ce nu deschizi un topic pentru a-ţi etala nemulţumirile?

http://www.youtube.com/watch?v=YutOgesVibU

[cezar_ioan]

Chiar asa!
Eu l-as primi fara urma de resentiment. Ba, dimpotriva, l-as cinsti ca pe-un frate aflat in necaz, ca pe tot crestinul, deseori ispitit in vremurile astea cainoase. Numai sa marturiseasca durerea vie care il incearca, tot continutul ei, si, lucru greu pentru el deocamdata, sa ceara deschis ajutor.
Lucru valabil pentru noi toti, desigur, incluzindu-ma si pe mine pe lista.

Leonte: "cere si...."

Doar cere, daca iti permite mandria, inca foarte activa (adica profund distructiva).

In loc sa ceri, tu bati din picioare. Faci un taraboi de nedescris, ai spurcat toti popii, vazuti si nevazuti, iar pe alocuri esti cu totul sumbru. Ce-ai omule, ti s-a urat cu soarta?.......

Ce nenorocire atat de mare ti s-a intamplat de ai intors tot curul catre oameni si catre Dumnezeu?

Orice ar fi, mai ia-l odata pe Iov la scarpinat! Poate iti trece raia. Pe bune!

[dobrin7m]

Citind pe aici mesajele ce s-au mai scris, mai ales postarea lui Gpalama mi-a atras atentia ceva anume. Care va sa zica Leonte spunea ceva despre idolatrie iar Gpalama a venit sa tune si sa fulgere ca noi nu avem vitei de aur in Biserica noastra spre inchinare.

Si mi-am zis in sine , o fi Leonte chiar nebun? Ia sa ma uit in jur daca vad niscaiva vitei de aur. M-am uitat in Biserica si nu am vazut. M-am uitat prinprejur la cei din preajma, nu am vazut. Insa m-am uitat mai atent la mine. Cand ce sa vad? doi "vitei mari de aur" tronau in inima mea (Slava lui Dumnezeu ca i-am vazut!). I-am intrebat cum ii cheama. Unul imi raspunse: eu sunt mandria de sine iar altul imi raspunse , eu sunt slava desarta. Bine macar ca i-am vazut, ce ma faceam de nu-i vedeam? Asa am sa pun mai multa rugaciune la Dumnezeu sa ii scot afara din inima mea si sa fac loc lui Hristos.

Dragilor forumisti sunteti de acord sa admitem ca viteii de aur de care pomenea Gpalama sunt astia doi ce ii gasii eu? iar eu sa fiu cea idolatra care se pocaieste si care vrea sa scape de aceste pacate?

Acuma mai am numai o intrebare: cand am sa strig la astia doi vitei de aur, fireste intarita in rugaciune de Dumnezeu, sa iasa afara din inima mea, imi dati voie sa fiu manioasa si aspra?

Acum cu voia voastra am sa pun un citat din Sf. Ignatie Briancianinov - Despre inselare cu intrebarea la Leonte: asa-i ca despre asta era vorba in cuvantul tau? sau ma insel.

"Despre ravna sufleteasca si cea duhovniceasca
Monahul trebuie foarte mult sa se pazeasca de ravna trupeasca si sufleteasca, ce se
infatiseaza la aratare ca evlavioasa, iar de fapt este nesocotita si stricatoare de suflet. Oamenii
din lume si multi dintre cei ce duc viata monahiceasca, datorita nestiintei lor, lauda mult o
asemenea ravna, nepricepand ca izvoarele ei sunt parerea de sine si trufia. Aceasta ravna ei o
preamaresc ca ravna pentru credinta, pentru evlavie, pentru Biserica, pentru Dumnezeu. Ea
consta in osandirea si acuzarea mai mult sau mai putin aspra a celorlalti, pentru greselile lor
in privinta moralei si pentru cele impotriva bunei oranduieli si intocmiri bisericesti. Amagiti
fiind de o falsa conceptie despre ravna, ravnitorii lipsiti de intelepciune socot ca, lasandu-se
in voia acestei ravne urmeaza Sfintilor Parinti si sfintilor mucenici, uitand ca ei - ravnitorii -
nu sunt sfinti, ci pacatosi.

Omul
manat de cugetarea trupeasca nu poate nicicum sa judece drept - nici despre propria lui stare
launtrica, nici despre starea aproapelui. El judeca despre sine insusi si despre ceilalti dupa
felul in care se inchipuie el insusi pe sine si dupa felul in care ii apar ceilalti pe dinafara,
potrivit cugetarii sale trupesti - bineinteles, gresit; si de aceea l-a numit Cuvantul lui
Dumnezeu, pe buna dreptate, fatarnic. Crestinul, dupa ce a fost tamaduit prin Cuvantul lui
Dumnezeu si Duhul lui Dumnezeu, primeste o vedere dreapta a propriei sale intocmiri
sufletesti si a intocmirii sufletesti a aproapelui. Cugetarea trupeasca, lovind ca o barna pe
aproapele care a gresit, intotdeauna il tulbura, nu arareori il pierde, niciodata nu aduce si nici
nu poate aduce folos, nu are nici un pic de putere asupra pacatului. Dimpotriva, cugetarea
duhovniceasca lucreaza numai asupra neputintei sufletesti a aproapelui, miluindu-l,
tamaduindu-l si mantuindu-l."

[cezar_ioan]

În prealabil postat de leonte

Dar nu este astazi acea zi...

Bun. Probabil ca nu e pentru nici unul dintre noi.
Si ce facem, in acest caz? Aici e intrebarea.
Cum sa facem sa nu-L mintim pe Domnul, cred ca ne intrebam cu totii.
Si cata vreme stim ca Il mintim, de fapt, zilnic, prin insasi viata noastra plina de caderi si compromisuri, oare nu avem ca unica solutie efortul de a ne deprinde cu Biserica?
E oare o solutie sa insiram toate neajunsurile (oare Domnul nu le cunoaste, mai trebuie sa le exprimam noi neincetat? Nu ajunge cate o observatie din cand in cand?) si sa ne facem mintea varza si inima ghiveci pentru neregulile din jurul nostru? Oare nu ne umplem asa de tot duhul deznadejdii? Rupti de turma, de orice incredere si speranta, unde vom ajunge?
La protestanti, spuneai...
Bun si-acolo! Dar fara de ura sau mari resentimente in spate, fara aceste otravuri intrucat, din cate cunosc eu, protestantii pun pe primul plan dobandirea bunatatii si a pacii sufletesti. N-or fi ei crestini adevarati, dupa unii, dar prosti nu sunt ca sa nu priceapa ca fara pace si fara bunatate omul nu poate trai omeneste. Darmite sa se mai si mantuiasca.
Asadar, eu cred ca oriunde am merge, fie si sub pamant, ne vom confrunta cu aceeasi realitate inevitabila: alcatuirea noastra sufleteasca, obisnuintele noastre, sentimentele, cugetul, caracterul s.a.m.d.

Dezamagirile noastre, oricare ar fi ele, pot fi intampinate ca pe un prilej foarte bun pentru a ne intelege mai bine alcatuirea. In definitiv, asta si voim: sa cunoastem cine suntem, pentru a sti ce sa facem mai departe, spre binele nostru si al semenilor.
Asa sa ne ajute Bunul Dumnezeu!

P.S. Uite, eu te-as ruga ceva: ziceai ca ai fost pe Athos, ne-ai povestit deja un moment foarte frumos pe care l-ai trait langa monahii care ingrijeau piciorul rupt al motanului cu niscaiva apa calda... E un moment foarte frumos, plin de talc. Ce-ar fi oare, daca, trecind peste supararea mare ne-ai povesti si alte experiente prin care ai trecut pe Athos? Poate gasesti tot lucruri frumoase, momente simple de viata pe care le-ai surprins in calatoria ta. Trebuie sa fi fost frumos!
Ma gandesc ca asta ne va face bine si noua si tie. Facind o incursiune in memoria acelui timp nobil, nadajduiesc ca te vei mangaia si ca vei gasi intarire sufleteasca si un strop de pace. Cata vreme acele lucruri sunt inca vii in tainitele sufletului tau, de ce nu te doftoricesti cu ele, scotindu-le la iveala?
Mai povesteste-ne! Mie unul mi-a placut foarte mult episodul pe care l-ai evocat. Mi-a facut bine...
Te rog frumos, frate, mai povesteste-ne si lasa amaraciunea sa plece pe drumurile ei!

Daca se poate, pe un alt topic, unul nou sau altul mai potrivit. Intrucat aici e, totusi, un topic despre Parintele Arsenie Boca. Eventual, daca ai cules din Athos marturii despre Parintele, de la cei care l-au cunoscut, ar fi minunat sa le auzim si noi!

[leonte]

Am doar doua amaraciuni, iar la unde dintre ele chiar nu voiesc sa renunt.
Prima si cea mai apasatoare, care ma tulbura macar un ceas in fiece zi, este ca nu ma pot face pilda de umblat pe calea catre lumina. Desi vad lumina venind catre mine, ma tot intreb "de ce?" si nu inteleg. Imi amintesc apoi de cuvintele apostolului "Ci Dumnezeu Şi-a ales pe cele nebune ale lumii, ca să ruşineze pe cei înţelepţi; Dumnezeu Şi-a ales pe cele slabe ale lumii, ca să le ruşineze pe cele tari;"...
Aceasta singura concluzie pertinenta, pe care pot sa o gasesc in scurte momente de luciditate, imi intareste convingerea din care se hraneste cea dea doua amaraciune: pe cei ce-si spun alesi, ii gasesc la fel de nedemni ca si mine de titulatura pe care si-o asuma. Cel mai grav imi pare ca haina a devenit mai sfanta decat caracterul. Si nu ma refer la lumea profana ci la biserica. Aduceti un episcop otodox, din Asia, imbracat in simple haine de monah. Duceti-l intr-o manastire si cautati daca va intelege cineva ca este episcop, fara ca el sa se dea in vileag!

Si al doilea aspect - care va fi comportamentul fata de el cand se va intelege ca este episcop? Va mai fi acelasi? Nu ma refer la metania stabilita de randuiala Bisercii Ortodoxe, ci la locul de la masa, la locul din strana, a felul in care va fi privit, la tonul pe care i se vor adresa aceeaisi oameni care pana cu un ceas in urma il credeau un simplu monah.

Oare nu cumva, un astfel de experiment ar trada superficialitatea, formalismul ortodox similar cu al saducheilor, pretuirea cuiva potrivit celor vazute si auzite cu urechea cea trupeasca? Oare este vreo diferenta intre sporirea duhovniceasca a unui episcop fata de un simplu monah? O diferenta prin care orice monah sa-l recunoasca pe fratele sau mai cuvios, chiar de-ar fi legat la ochi? Oare daca as calatori intr-un compartiment cu un episcop si as fi preot sau simplu monah, as putea recunoaste prisosul de Har ce se raspandeste din acel om?

Iata deci amaraciunile mele. Dezbracati de haine si tunsi de barbi, oare ar ma fi monahii recunoscuti drept monahi, sau episcopii drept episcopi? Si daca nu, oare nu inseamna ca noi, ortodocsii din Romania, ne-am facut precum ninivenii, sau chiar mai rai? Si atunci, pe cine cautam noi sa "convertim" si la ce religie? Se discuta treburile astea la teologie?