Importanta RUGACIUNII

[Mosh-Neagu]

Importanta rugaciunii? Cine poate sti? Trebuie mai intai sa ne apropiem de ea, putin cate putin, iar mai apoi sa descoperim ca nu se mai poate fara. Altadata, dupa un "Tatal nostru" si un "Crezul", ni se parea mult si ne culcam extrem de multumiti de performanta!... Oare cat putem cunoaste astfel, din "importanta rugaciunii"? Apoi, dupa multi ani, descoperim ca o jumatate de ora de rugaciune, trece ca o clipa, iar daca au mai inceput sa ne placa din ce in ce mai multe, deja organismul lucreaza altfel si nu mai simte lipsa somnului... Citeam (sau ascultam) despre Parintele Paisie Olaru (pentru care eu am un sentiment anume, din motive extrem de bine intemeiate), cum ca la orice ora ai fi batut la usa lui, din zi sau noapte, el era treaz si in rugaciune...
"Importanta rugaciunii"... Doamne... ce ne-am face fara ea?... Fara rugaciune am fi fara Dumnezeu... Am exista, fara sa existam... Am face umbra pamantului degeaba, pana intr-o zi cand va veni secerea sau securea si va taia buruiana sau pomul care nu aduce roada buna!...
Fara rugaciune, i-am lasa cale libera vrajmasului sa se apropie si sa faca din vietile noastre bataia lui de joc!...
Fara rugaciune, degeaba vorbim de sfinte invataturi, de har, de smerenie... desi sunt destule cazuri cand tocmai din prea multa rugaciune, vrajmasul ne poate strecura in suflet mandria cum ca am fi mai vrednici in fata lui Dumnezeu, decat altii care se ostenesc mai putin... Dar... cu rugaciunea curata, n-o sa mai pizmuim pe nimeni, n-o sa ne mai suparam pe nimeni, n-o sa mai vedem pe nimeni mai pacatos decat noi, nu fiindca asa ne impunem noi, ci fiindca intelegem ca... nu intelegem cum lucreaza Dumnezeu cu fiecare in parte si ca daca nu ne inselam intr-o anumita privinta, oricum nu putem sti in ce pozitie suntem maine, in raport cu cel pe care astazi il vedem mai pacatos... Urzelile vrajmasului sunt extrem de subtile, iar fara mila lui Dumnezeu, oricand putem cadea ... de sus!... Asta in cazul in care... am reusit sa ajungem "mai sus" decat ceilalti!...

[cristiboss56]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Importanta rugaciunii? Cine poate sti? Trebuie mai intai sa ne apropiem de ea, putin cate putin, iar mai apoi sa descoperim ca nu se mai poate fara. Altadata, dupa un "Tatal nostru" si un "Crezul", ni se parea mult si ne culcam extrem de multumiti de performanta!... Oare cat putem cunoaste astfel, din "importanta rugaciunii"? Apoi, dupa multi ani, descoperim ca o jumatate de ora de rugaciune, trece ca o clipa, iar daca au mai inceput sa ne placa din ce in ce mai multe, deja organismul lucreaza altfel si nu mai simte lipsa somnului... Citeam (sau ascultam) despre Parintele Paisie Olaru (pentru care eu am un sentiment anume, din motive extrem de bine intemeiate), cum ca la orice ora ai fi batut la usa lui, din zi sau noapte, el era treaz si in rugaciune...
"Importanta rugaciunii"... Doamne... ce ne-am face fara ea?... Fara rugaciune am fi fara Dumnezeu... Am exista, fara sa existam... Am face umbra pamantului degeaba, pana intr-o zi cand va veni secerea sau securea si va taia buruiana sau pomul care nu aduce roada buna!...
Fara rugaciune, i-am lasa cale libera vrajmasului sa se apropie si sa faca din vietile noastre bataia lui de joc!...
Fara rugaciune, degeaba vorbim de sfinte invataturi, de har, de smerenie... desi sunt destule cazuri cand tocmai din prea multa rugaciune, vrajmasul ne poate strecura in suflet mandria cum ca am fi mai vrednici in fata lui Dumnezeu, decat altii care se ostenesc mai putin... Dar... cu rugaciunea curata, n-o sa mai pizmuim pe nimeni, n-o sa ne mai suparam pe nimeni, n-o sa mai vedem pe nimeni mai pacatos decat noi, nu fiindca asa ne impunem noi, ci fiindca intelegem ca... nu intelegem cum lucreaza Dumnezeu cu fiecare in parte si ca daca nu ne inselam intr-o anumita privinta, oricum nu putem sti in ce pozitie suntem maine, in raport cu cel pe care astazi il vedem mai pacatos... Urzelile vrajmasului sunt extrem de subtile, iar fara mila lui Dumnezeu, oricand putem cadea ... de sus!... Asta in cazul in care... am reusit sa ajungem "mai sus" decat ceilalti!...

Urzelile vrăjmaşului sunt groaznice în timpul rugăciunii :oboseala , căscatul , risipirea minţii , dureri inesplicabile , graba , imaginaţia , etc. Le-am simţit şi le simt pe propria-mi piele , dar fără rugăciune , două -trei ore pe zi sau noapte nu pot trăi , viaţa devine un iad , nu am linişte, nu am somn , nu sunt efectiv , nu exist ! Am încercat , mi-am propus chiar pauză de la Acatiste lungi , de la paraclise , psaltire . Am zis să "mă refac". Ce mare înşelare ! ! ! Greu e să te rogi adevărat , dar mult mai greu e fără rugăciune. Am primit un mare şi neaşteptat ajutor , nesperat chiar , într o noapte extrem de ciudată , unică în viaţa mea , în cei 56 de ani ! Toată noaptea m-am rugat , în vis , sau poate nici nu am dormit, nu ştiu , dar m-am sculat extrem de odihnit şi fericit. Este primul meu "vis" pe care l-am ţinut minte de la cap la coadă. Am ţinut minte şi închinăciunile făcute de zeci de ori prin trezirea mea efectivă. A fost cea mai frumoasă noapte din viaţa mea , dragă Culai şi de atunci caut cu disperare să mă mai rog la fel, să mă bucur la fel. A fost ceva unic în viaţa mea şi acea noapte m-a întărit enorm, mi-a dat speranţă . . . !

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de cristiboss56

Urzelile vrăjmaşului sunt groaznice în timpul rugăciunii :oboseala , căscatul , risipirea minţii , dureri inesplicabile , graba , imaginaţia , etc. Le-am simţit şi le simt pe propria-mi piele , dar fără rugăciune , două -trei ore pe zi sau noapte nu pot trăi , viaţa devine un iad , nu am linişte, nu am somn , nu sunt efectiv , nu exist ! Am încercat , mi-am propus chiar pauză de la Acatiste lungi , de la paraclise , psaltire . Am zis să "mă refac". Ce mare înşelare ! ! ! Greu e să te rogi adevărat , dar mult mai greu e fără rugăciune. Am primit un mare şi neaşteptat ajutor , nesperat chiar , într o noapte extrem de ciudată , unică în viaţa mea , în cei 56 de ani ! Toată noaptea m-am rugat , în vis , sau poate nici nu am dormit, nu ştiu , dar m-am sculat extrem de odihnit şi fericit. Este primul meu "vis" pe care l-am ţinut minte de la cap la coadă. Am ţinut minte şi închinăciunile făcute de zeci de ori prin trezirea mea efectivă. A fost cea mai frumoasă noapte din viaţa mea , dragă Culai şi de atunci caut cu disperare să mă mai rog la fel, să mă bucur la fel. A fost ceva unic în viaţa mea şi acea noapte m-a întărit enorm, mi-a dat speranţă . . . !

Nu stiu ce sa spun, Cristian... Dupa parerea mea, oboseala si cascatul, nu sunt "urzeli", ci efecte ale propriului nostru trecut. Daca "avem grija" de sufletul nostru (in fapt... de cei din jur!!) nici oboseala nici cascatul nu au ce cauta. Da, poate fi inainte de a ne apuca de treaba, dar odata inceput... e ceva ce nu poate fi definit... Fiindca nici cu iubirea fata de o alta persoana cu care nu te plictisesti niciodata, nu poate fi comparata. E ceva foarte ciudat; desi parca exista un imbold de a amana sau de a nu mai face rugaciunea si desi, asa cum spui, parca simti o oboseala care te sfarseste, si poate chiar un cascat prelungit care sa te convinga de starea de oboseala, tu iti spui: "OK! O sa fac doar cutare si cutare lucru, si ma culc!" Dar "intrand" in acea stare, nu mai constientizezi nici oboseala, nici timpul care trece... Nu mai stii cand ai inceput si cand ai terminat ceva si te-ai apucat de altceva...
Dar in toate exista un pericol, poate in primul moment nesemnificativ de mic... Daca facem rugaciunea din bucurie sau recunostinta sau durerea pentru cineva anume, este una, iar daca o facem de dragul performantei, e cu totul alta problema... De aceea trebuie sa veghem neincetat si sa ne cercetam sufletul... Oricum singuri nu putem. E nevoie de o legatura stransa cu duhovnicul, care sa stie TOT si care sa ne mai tempereze daca ne entuziasmam, sau care sa schimbe putin directia, daca avem tendinta sa ne abatem din drum... Aici intervin "urzelile", nu neaparat asupra noastra direct, ci mai degraba asupra celor de langa noi de care ne pasa. Dar si-asa, acestea nu pot prinde radacini. Este ca si cum ti s-ar spune o gluma, fie ea si buna. Prima data razi, a doua oara zambesti, dar a treia oara te lasa rece fiindca stii poanta!... De fapt abia aici se descopera cu adevarat "importanta rugaciunii"!

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Nu stiu ce sa spun, Cristian... Dupa parerea mea, oboseala si cascatul, nu sunt "urzeli", ci efecte ale propriului nostru trecut. Daca "avem grija" de sufletul nostru (in fapt... de cei din jur!!) nici oboseala nici cascatul nu au ce cauta. ...[/i]!

Dar cum iti explici tu faptul ca pe mine ma apuca cascatul doar cand ma rog sau aud numele unei persoane - iertare daca nu-i pomenesc numele - si asta in conditii diferite, spatii diferite, dispozitii diferite? Si asta nu o data sau de doua ori...
Tocmai cand avem grija si batalia este mai mare - a cascatului, plictiselii, somnolentei, asocierilor indecente cu anumite cuvinte, etc
Eu una cred ca ar trebui sa fie chiar un semn de intrebare faptul ca esti atat de linistit la rugaciune, mai ales cand este arhicunoscut ca nu avem liniste tocmai cand facem ceva ce ne-ar fi bine!

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de Crestin_Simona

Dar cum iti explici tu faptul ca pe mine ma apuca cascatul doar cand ma rog sau aud numele unei persoane - iertare daca nu-i pomenesc numele - si asta in conditii diferite, spatii diferite, dispozitii diferite? Si asta nu o data sau de doua ori...
Tocmai cand avem grija si batalia este mai mare - a cascatului, plictiselii, somnolentei, asocierilor indecente cu anumite cuvinte, etc
Eu una cred ca ar trebui sa chiar un semn de intrebare faptul ca esti atat de linistit la rugaciune, mai ales cand este arhicunoscut ca nu avem liniste tocmai cand facem ceva ce ne-ar fi bine!

Explicatia este simpla de tot. Atat timp cat vrajmasul inca mai are "credit" la tine, Dumnezeu ii ingaduie sa-si ia drepturile... Cand in sfarsit, reusim sa scapam de "datoriile" facute in vistieria lui, vine cu "oferte" stralucitoare, doar-doar mai facem un "credit" Uneori ne mai pacalim, si iar "muncim" din greu sa scapam de datorii... Cand chiar vede ca te-ai cam vacinat de inselarile lui, ii incearca pe cei din jurul tau, care inca nu au scapat de "datorii"... Iar tu... trebuie sa "lucrezi" si pentru ei, ca sa oranduiasca Dumnezeu liniste in viata ta!...
Cam asa stau lucrurile! Sau cel putin asa consider eu ca stau. Iertati-ma. Poate sunt altii care pot da explicatii mai bune decat mine!

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Explicatia este simpla de tot. Atat timp cat vrajmasul inca mai are "credit" la tine, Dumnezeu ii ingaduie sa-si ia drepturile... Cand in sfarsit, reusim sa scapam de "datoriile" facute in vistieria lui, vine cu "oferte" stralucitoare, doar-doar mai facem un "credit" Uneori ne mai pacalim, si iar "muncim" din greu sa scapam de datorii... Cand chiar vede ca te-ai cam vacinat de inselarile lui, ii incearca pe cei din jurul tau, care inca nu au scapat de "datorii"... Iar tu... trebuie sa "lucrezi" si pentru ei, ca sa oranduiasca Dumnezeu liniste in viata ta!...
Cam asa stau lucrurile! Sau cel putin asa consider eu ca stau. Iertati-ma. Poate sunt altii care pot da explicatii mai bune decat mine!

Sa inteleg ca atunci cand vrajmasul nu mai are credit, ca sa te citez, nu mai intervine cascatul? Adica cand am scapat de ,,datorie" apare altceva?

Revin cu intrbarea:Sa inteleg ca atunci cand vrajmasul nu mai are credit, ca sa te citez, nu mai intervine cascatul? Adica cand am scapat de ,,datorie" apare altceva?

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de Crestin_Simona

Eu una cred ca ar trebui sa fie chiar un semn de intrebare faptul ca esti atat de linistit la rugaciune, mai ales cand este arhicunoscut ca nu avem liniste tocmai cand facem ceva ce ne-ar fi bine!

A, si acest punct de vedere mi-a scapat... Este adevarat ce spui, dar principiul este acelasi! Oricum, un lucru este clar: oricate "datorii" am avea, Dumnezeu nu-i ingaduie decat arareori sa-si ia tot odata. In mod normal, fiecare primeste incercari pe care sa le poata duce!!! Pe noi, obisnuiti cu tabieturi si avand o parere deosebita despre propria persoana, dar foarte proasta despre alte persoane, faptul ca primim astfel de incercari, ar trebui sa multumim lui Dumnezeu ca nu-i ingaduie vrajmasului sa ne faca mai mult rau... Pentru ca de fapt astea nu sunt "datoriile" pe care le avem la el, ci doar cateva dintre dobanzi, nesemnificative, dintr-un total general!...

[cristiboss56]

ii

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Nu stiu ce sa spun, Cristian... Dupa parerea mea, oboseala si cascatul, nu sunt "urzeli", ci efecte ale propriului nostru trecut. Daca "avem grija" de sufletul nostru (in fapt... de cei din jur!!) nici oboseala nici cascatul nu au ce cauta. Da, poate fi inainte de a ne apuca de treaba, dar odata inceput... e ceva ce nu poate fi definit... Fiindca nici cu iubirea fata de o alta persoana cu care nu te plictisesti niciodata, nu poate fi comparata. E ceva foarte ciudat; desi parca exista un imbold de a amana sau de a nu mai face rugaciunea si desi, asa cum spui, parca simti o oboseala care te sfarseste, si poate chiar un cascat prelungit care sa te convinga de starea de oboseala, tu iti spui: "OK! O sa fac doar cutare si cutare lucru, si ma culc!" Dar "intrand" in acea stare, nu mai constientizezi nici oboseala, nici timpul care trece... Nu mai stii cand ai inceput si cand ai terminat ceva si te-ai apucat de altceva...
Dar in toate exista un pericol, poate in primul moment nesemnificativ de mic... Daca facem rugaciunea din bucurie sau recunostinta sau durerea pentru cineva anume, este una, iar daca o facem de dragul performantei, e cu totul alta problema... De aceea trebuie sa veghem neincetat si sa ne cercetam sufletul... Oricum singuri nu putem. E nevoie de o legatura stransa cu duhovnicul, care sa stie TOT si care sa ne mai tempereze daca ne entuziasmam, sau care sa schimbe putin directia, daca avem tendinta sa ne abatem din drum... Aici intervin "urzelile", nu neaparat asupra noastra direct, ci mai degraba asupra celor de langa noi de care ne pasa. Dar si-asa, acestea nu pot prinde radacini. Este ca si cum ti s-ar spune o gluma, fie ea si buna. Prima data razi, a doua oara zambesti, dar a treia oara te lasa rece fiindca stii poanta!... De fapt abia aici se descopera cu adevarat "importanta rugaciunii"!

Adevarat si frumos cuvantul tau , Culai !
De cate ori mi-a fost administrata doctoria amara , dar utila , pentru pacatele mele , rugaciunea a fost un strigat de durere , si ea a venit de la sine , a curs de la sine , fara efort , fara oboseala si fara amanare !
Poate ma crezi , sau poate nu , dar cand am o perioada mai lunga de liniste , fara caderi si ispite , incep sa ma inspaimant , caci slabesc putin rugaciunea , se stinge putin focul din ea , sau poate m-am invatat mai mult de "bici" , si-mi doresc putin din doctoria aceea amara !
Niciodata nu m-am rugat pentru performanta , din frica , din dragoste si credinta , cu siguranta .
Se poate compara importanta rugaciunii , cu necesitatea si importanta respiratiei , vitala vietii !i
In ultima perioada m-am axat mult si pe rugaciunea facuta pentru aproapele , fie el prieten sau vrajmas , si sa sti ca parca mi-am linistit mai mult sufletul in ultima perioada .
Te imbratisez cu drag !

[cristiboss56]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Doamne... ce ne-am face fara ea?... Fara rugaciune am fi fara Dumnezeu... Am exista, fara sa existam... ...

SI EU ZIC VOUA...

"Si Eu zic voua: Cereti si vi se va da; cautati si veti afla; bateti si vi se va deschide.
Ca oricine cere ia; si cel ce cauta gaseste, si celui ce bate i se va deschide.
Si care tata dintre voi, daca ii va cere fiul paine, oare, ii va da piatra? Sau daca ii va cere peste, oare ii va da, in loc de peste, sarpe?
Sau daca-i va cere un ou, ii va da scorpie?
Deci daca voi, rai fiind, stiti sa dati fiilor vostri daruri bune, cu cat mai mult Tatal vostru Cel din ceruri va da Duh Sfant celor care il cer de la El!"