![]() |
![]() |
|
|
#1
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Citat:
|
#2
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Nu te-ai obosit sa citesti nici macar un rand din argumentare, nu faci decat sa repeti aceeasi ineptie. Citat:
Fenomenul respectiv in sine (soarele buclucas), nu avea nici un continut sau scop duhovnicesc. Despre restul, iarasi, a vorbit catalin2.
__________________
Suprema intelepciune este a distinge binele de rau. |
#3
|
|||
|
|||
![]()
Cred ca nu suntem noi capabili sa-I spunem Domnului de ce asa si nu altfel. De ce o fi despicat Domnul Marea Rosie in doua, ca putea sa-i duca pe evrei si prin aer? Sau de ce s-a aratat in tufisul care ardea fara sa se stinga? Putea sa se arate in tufis pur si simplu. Sau de ce a luat forma unui sarpe de arama, in pustiu si nu s-a aratat sub forma de miel? Niciodata nu putem comenta noi de ce Domnul a facut intr-un fel si nu in altul.
Mie mi se pare ca e taman invers. Dansul soarelui pe cer nu are nici o insemnatate luat ca atare. Dar acel fenoment a fost urmat de fenomene de adevarata valoare duhovniceasca: convertiri si vindecari fizice si spirituale. Mai mult decat atat, vi se par fara valoare spirituala pelerinajele care au ca scop cinstirea sfintei Fecioare Maria? Cred ca intelegem diferit "valoarea duhovniceasca". Chiar nu ati vazut bolnavii care nu pot misca un deget, dar au chipul plin de bucurie ca L-au descoperit si s-au impacat cu Hristos? Sau miile de carje lasate ca amintire de cei care s-au vindecat acolo? Nu dansul soarelui pe cer reprezinta minunea. Minunea este ceea a urmat dupa. |
#4
|
||||
|
||||
![]()
Patriarhul ecumenic despre demisia Papei Benedict sursa: romfea.gr
Papa Benedict a pus o pecete indelebilă vieții și istoriei Bisericii Catolice romane, nu numai prin scurtul său pontificat, ci și prin aportul său ca teolog și ierarh al Bisericii sale, dar și prin prestigiul său recunoscut universal. „Cu tristețe am fost informați despre decizia Sanctității Sale Papa Benedict de a demisiona de pe tronul său, căci ar fi putut, cu înțelepciunea și experiența sa, să aducă multe Bisericii și lumii. Papa Benedict a pus o pecete indelebilă vieții și istoriei Bisericii Catolice romane, nu numai prin scurtul său pontificat, ci și prin aportul său ca teolog și ierarh al Bisericii sale, dar și prin prestigiul său recunoscut universal. Scrierile sale vor vorbi multă vreme despre profunda sa erudiție teologică, despre cunoașterea Părinților Bisericii nedespărțite, despre contactul său cu realitatea contemporană și despre interesul său viu pentru problemele lumii. Noi, ortodocșii, îl considerăm întotdeauna ca pe un prieten al Bisericii noastre și un fidel slujitor al cauzei unității tuturor, și noi ne vom bucura să auzim de sănătatea sa și despre lucrările sale teologice. Personal, ne vom aminti cu emoție de vizita sa la Tronul Patriarhiei Ecumenice, acum 6 ani, dar și de numeroasele întâlniri cu el și de buna colaborare pe care am avut-o în timpul slujirii sale primațiale. Din Fanar, dorim ca Domnul să îi dăruiască un demn succesor în fruntea Bisericii surori a Romei și care să continue calea noastră comună către unirea tuturor, spre slava lui Dumnezeu”. † Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#5
|
||||
|
||||
![]() Citat:
Last edited by ioanna; 14.02.2013 at 18:20:21. |
#6
|
||||
|
||||
![]()
Stând totuși strâmbi și judecând drept... Cât e politică în declarația aia?
__________________
Îmi cer scuze celor pe care i-am supărat! "Trebuie sa mori înainte de a muri Pentru a nu muri atunci când mori" |
#7
|
|||
|
|||
![]() Citat:
"Patriarhul Bartolomeu s-a grăbit să dea o declarație oficială în care își exprimă „tristețea” pentru „hotărârea Sanctității Sale, Papa Benedict, de a se retrage din Tronul său, deoarece cu înțelepciunea și experiența sa ar fi putut să ofere încă multe Bisericii și lumii”. Chiar așa, ce a oferit Papa Benedict? De ce e atât de mare tristețea patriarhală pentru demisia papei? Oare s-a îndepărtat Papa Benedict de rătăcirile și kakodoxiile [ereziile] papismului? Oare s-a pocăit pentru multipla falsificare a Credinței Apostolilor și a Sfinților Părinți? În mod sigur, nu." |
#8
|
||||
|
||||
![]()
Noua Roma saluta vechea Roma. Patriarhul si-a ales cu grija cuvintele, a subliniat unitate, nu uniune, declaratia inscriindu-se in normele admise ale politetii ecumenice si a deschiderii culturale, ce ne obliga sa fim contemporani constienti cu epoca noastra.
|
#9
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Citat:
Intamplarea e relatata de un ofiter rus, prin anul 1900. Vasul ajunge pe Insula Ceylon, iar pasagerii (majoritatea englezi) se hotarasc sa mearga sa viziteze un fachir. "Imediat după aceea a adus câteva scaune pe care grupul nostru s-a asezat în semicerc nu prea departe de foc. Miss Mary a soptit la un moment dat cu însufletire: "Priviti acolo sus, pe copac!". Ne-am uitat cu totii într-acolo. Si într-adevăr, vârful coroanei copacului sub care stătea fachirul parcă se topea în lumina moale a lunii si copacul pur si simplu dispărea treptat de sub ochii nostri, sters parcă de o mână nevăzută, până când nu a mai rămas nici o urmă de copac si în fata noastră a apărut marea. Îi vedeam valurile rostogolindu-se unele după altele si rândurile de spumă albă; pe cerul, devenit deodată albastru, pluteau nori usori. Eram uluiti. Apoi la orizont a apărut un vapor alb. Din cele două hornuri ale sale iesea un fum gros. Se apropia cu repeziciune de noi, tăind valurile. Spre uluirea noastră am văzut că este propriul nostru vas, cel cu care sosiserăm la Colombo! Un murmur a trecut printre noi, când am citit la pupa chiar numele vasului nostru, "Luiza", cu litere mari, aurii. Dar lucrul cel mai uluitor a fost că pe vapor ne vedeam chiar pe noi însine! Vă reamintesc că la acea oră nu se pomenea de cinematografie, si asemenea efecte nu erau de conceput. Eu aproape că uitasem cu totul de mine, de faptul că eram la urma urmei un preot monah ortodox si că n-ar prea fi fost locul meu acolo, într-o asa situatie. Vraja era atât de puternică, încât inima si mintea mea erau ca paralizate. Pulsul mi s-a accelerat deodată, ca în fata unei primejdii, si m-a cuprins o spaimă de moarte. Am început să-mi misc buzele si să rostesc: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă pe mine păcătosul!". M-am simtit deodată usurat. Parcă s-ar fi desfăcut si ar fi căzut de pe mine niste lanturi grele, invizibile. Rugăciunea mea a devenit mai concentrată si odată cu ea sufletul meu s-a linistit. Priveam în continuare copacul, când, deodată, tabloul mării dispăru, suflat parcă de vânt. Nu se mai vedea decât copacul scăldat de lumina lunii, fachirul sezând tăcut lângă foc si însotitorii mei, care continuau să privească marea, ce pentru ei încă nu dispăruse. Dar la un moment dat fachirul însusi păti ceva: se răsturnă într-o parte si tânărul, alarmat, alergă să-l ridice. Spectacolul se întrerupse brusc. Adânc miscati de ceea ce văzuseră, spectatorii se ridicară, împărtăsindu-si cu însufletire impresiile si neîntelegând de ce totul se terminase atât de brusc si de neasteptat. Tânărul a explicat că din cauza epuizării fizice a fachirului. După ce l-am răsplătit cu generozitate prin intermediul tânărului, multumindu-i pentru că ne dăduse ocazia acestui uluitor spectacol, si când deja ne porniserăm cu totii să plecăm, mi-am întors fără să vreau capul pentru a-mi imprima mai bine întregul tablou. Atunci am întâlnit privirea plină de ură a fachirului. Nu a durat decât o secundă, pentru că imediat si-a întors capul în pozitia obisnuită; dar acea privire de o secundă, mi-a fost de-ajuns pentru a întelege odată pentru totdeauna a cui fusese puterea care produsese acel "miracol". |
|