Adevaratul motiv al demisiei Papei Benedict !

[iuliu46]

În prealabil postat de ioanna

In sensul ca nicicum nu cade?
Nu e ca Basescu, chiar nu mi-as dori sa fie Patriarhii ortodocsi destituiti, indiferent de greselile lor, ci imi doresc ca acestia sa fie ajutati si corijati de clerici, nu blamati si loviti cu vorbe aspre, ineficiente.

Pai si toiagul ? Si huiduielile ? Cum ne mai aparam noi credinta daca nu scarmanam pielea cuiva din cand in cand ?

[ioanna]

În prealabil postat de iuliu46

Pai si toiagul ? Si huiduielile ? Cum ne mai aparam noi credinta daca nu scarmanam pielea cuiva din cand in cand ?

Ideea nu e sa te aperi, ci sa si vindeci ranile. Insa daca te crezi un mic Luther,poti ramane cu dreptatea de partea ta, insa in afara Bisericii, din cauza lipsei intelepciunii.

[iuliu46]

În prealabil postat de ioanna

Ideea nu e sa te aperi, ci sa si vindeci ranile. Insa daca te crezi un mic Luther,poti ramane cu dreptatea ta in afara Bisericii din cauza lipsei intelepciunii.

La felul cum clocoteste sangele revolutionar in noi Luther e mic copil.
Unii si-au construit imaginea de mari democrati vanand ideile comuniste din discursul altora. De ce nu ar merge si aici la fel ?

[DragosP]

Care clocoteală? Mămăliga se face la foc liniştit, fără clocoteli prea multe, că se lipeşte!

[iuliu46]

În prealabil postat de DragosP

Care clocoteală? Mămăliga se face la foc liniştit, fără clocoteli prea multe, că se lipeşte!

Pare ciudat dar mamaliga se impaca foarte bine cu ideile crestine. Macar daca am fi noi mai credinciosi.

[cezar_ioan]

Ca unul ce am fost de cand ma stiu un mare neascultator,
ca unul care am gustat temeinic atat din gustul dulce al rebeliunilor (fata de parinti si fata de orice forma de autoritate) precum si din sarea lacrimilor de cainta,
fiind la randul meu in slujirea grea, de parinte si om pus ca altii sa asculte, uneori,
cunoscind pe de alta parte ca mintea omeneasca isi reprezinta totul in chip felurit, adeseori nestatornic si patimas, simpatizind si antipatizind in tot ceasul, facind si iarasi desfacind,
as vrea sa insir cateva ganduri personale fata de cele discutate aici.
Vorbesc ca persoana asa cum vin ideile si simtamintele la moara cuvintelor.

Este un fapt indiscutabil ca mintea omeneasca zamisleste neincetat produsele sale in mod subiectiv, personal. Totodata, in comunicarea dintre semeni, sunt posibile acorduri si momente de simpatie fata de interlocutor, precum si diferente care merg de la nuante pana la chestiuni majore, cu rol strategic in iconomia persoanei si a comunitatilor.
Orice fapt este re-prezentat si modelat subiectiv, de fiecare in parte, si totodata, lucru curios, este impartasit ca fiind comun intre doi si mai multi oameni.
Nici chestiunile care privesc credinta in Dumnezeu si vietuirea efectiva ca om crestin nu se abat de la aceasta lege tare a fiintarii omenesti. Exista atata subiectivitate in oameni incat, pe masura ce omul e mai sporit duhovniceste, el tinde mai degraba sa se lepede de pareri, oricat de sigure par acestea la un moment dat si sa caute impartasire si ascultare, pentru a nu cadea in pierzanie, in confuzie, in ratacire, in deznadejde si moarte.

Biserica este o societate care nu poate face rabat de ascultare. Poate ca nimic nu este mai important in Biserica decat ascultarea. Pastorul e pastor iar oaia este oaie, vrem sau nu vrem asa stau lucrurile dintotdeauna. E o chestiune in primul rand de identitate.
Insa, abia am pomenit cuvantul ascultare si mintea incepe sa lucreze, imboldita de inima...
Si fiecare se trezeste ca evoca, simte si resimte, gandeste si ras-gandeste in chip personal pe aceasta tema. Toti suntem de acord, cel putin formal, cu ascultarea, cel putin in principiu, insa de cum mijeste gandul pe aceasta tema s-a si pornit neintelegerea si, in fond, poate chiar neascultarea...

Preotul e asezat intre oile sale pentru a le indruma in baza unui acord numit ascultare. Oaia ratacita nu asculta si, cel mai adesea, se pierde. Ranita, in orice caz, tot se gaseste. Si poate ca nu vaca nebuna e problema lumii, nici carnea de cal, ci mai degraba oita smintita...
Arhiereul e asezat intre oile sale tot pe nadejdea ca ele il asculta. Altminteri, cine s-ar baga in treaba de pastor, stiind ca oricat ar canta din fluieras, oitele danseaza rock sub alta orchestratie?...
Un patriarh sau altul sunt datori cu ascultarea si cer ascultare.
Suveranul Pontif este si el dator cu ascultarea si cere ascultare.
Altminteri haosul si descompunerea, dezordinea si entropia toata...

Ascultarea vine de Sus. Dar fiecare, jos unde se afla, vede in culori proprii tot ce vine de Sus. Sau, chiar daca vede in aceleasi culori, resimte diferit impactul cu rosul, verdele si albastrul, de pilda...

Cine este fiu duhovnicesc asculta de parintele lui, indiferent ca ii convine sau nu sfatul sau solicitarea. Cine este preot asculta de ierarhul sau. Cine este ierarh asculta de superiorul sau. Iar Patriarhul asculta de duhovnic si de fratii care sunt pusi, in randuiala Bisericii, sa il indrume atunci cand este ceas de indrumare, randuit de Duhul.

Pe de alta parte, sa fiu om din BOR si sa ascult de alti oameni, oricare ar fi ei, inseamna ca m-am dezlipit de BOR, m-am individualizat si ratacit, fie si pentru o vreme, fie si intr-o parte a duhului meu.
Ca urmare, in chestiuni ca acestea pe care le dezbatem aici, in speta evenimentul din BC, pozitia exprimata de Patriarul BOR si de Patriarhul Ecumenic implica o intrebare: dau ascultare credinciosii de acesti pastori? Urmeaza ei cuvantul pastorilor? Da sau nu.
Cei care asculta se numesc oi cuminti din turma BOR si BO. Cei care nu asculta, se numesc oi neascultatoare, poate oi ratacite, poate oi ademenite, poate chiar capre.
Fiecare isi alege pozitia, dupa cum ii este cugetul, inima, faptura.
Sa ne amintim, mereu, ca dintru inceput lumea aceasta a fost creata dupa o randuiala. Si ca apelul la randuiala Lui l-a facut Domnul pretutindeni si totdeauna. Fiecare poate sa participe la randuiala pusa de Dumnezeu in lume sau poate sa isi faureasca propria randuiala... E o chestiune limpede de alegere personala.
Cine e in randuiala Bisericii asculta de cei responsabili sa mentina aceasta randuiala.
Ascultam fiecare de pastorul lui de acum, din prezentul pe care il traim. Suntem in relatie concreta, reala cu duhovnicul, cu ierarhul locului, cu Patriarhul de azi, de acum. Nu cu alte duhuri, mai mult sau mai putin sfinte, de ieri si de maine. Primul filtru si prima datorie, prima fantana de Viata sunt ascultarea aici si acum de pastorul de aici si de acum. Maine vom mai vedea.... Ieri e deja trecut...
Iar daca voim sa ascultam de amintiri si de naluci ale viitorului, rupindu-ne de pastorul randuit fiecaruia in prezent, in singura realitate in care vietuim si suntem viati acum, aici, putem face desigur si aceasta. Poate ca mereu a fost asa: trecutul si viitorul sunt tentatii care smulg mintea si inima din lucrarea concreta a ogorului fiecarei clipe.

Dumnezeu sa ne lumineze si sa ne ocroteasca pe toti si pe fiecare in parte!

[dobrin7m]

În prealabil postat de cezar_ioan

Ca unul ce am fost de cand ma stiu un mare neascultator,
ca unul care am gustat temeinic atat din gustul dulce al rebeliunilor (fata de parinti si fata de orice forma de autoritate) precum si din sarea lacrimilor de cainta,
fiind la randul meu in slujirea grea, de parinte si om pus ca altii sa asculte, uneori,
cunoscind pe de alta parte ca mintea omeneasca isi reprezinta totul in chip felurit, adeseori nestatornic si patimas, simpatizind si antipatizind in tot ceasul, facind si iarasi desfacind,
as vrea sa insir cateva ganduri personale fata de cele discutate aici.
Vorbesc ca persoana asa cum vin ideile si simtamintele la moara cuvintelor.

Este un fapt indiscutabil ca mintea omeneasca zamisleste neincetat produsele sale in mod subiectiv, personal. Totodata, in comunicarea dintre semeni, sunt posibile acorduri si momente de simpatie fata de interlocutor, precum si diferente care merg de la nuante pana la chestiuni majore, cu rol strategic in iconomia persoanei si a comunitatilor.
Orice fapt este re-prezentat si modelat subiectiv, de fiecare in parte, si totodata, lucru curios, este impartasit ca fiind comun intre doi si mai multi oameni.
Nici chestiunile care privesc credinta in Dumnezeu si vietuirea efectiva ca om crestin nu se abat de la aceasta lege tare a fiintarii omenesti. Exista atata subiectivitate in oameni incat, pe masura ce omul e mai sporit duhovniceste, el tinde mai degraba sa se lepede de pareri, oricat de sigure par acestea la un moment dat si sa caute impartasire si ascultare, pentru a nu cadea in pierzanie, in confuzie, in ratacire, in deznadejde si moarte.

Biserica este o societate care nu poate face rabat de ascultare. Poate ca nimic nu este mai important in Biserica decat ascultarea. Pastorul e pastor iar oaia este oaie, vrem sau nu vrem asa stau lucrurile dintotdeauna. E o chestiune in primul rand de identitate.
Insa, abia am pomenit cuvantul ascultare si mintea incepe sa lucreze, imboldita de inima...
Si fiecare se trezeste ca evoca, simte si resimte, gandeste si ras-gandeste in chip personal pe aceasta tema. Toti suntem de acord, cel putin formal, cu ascultarea, cel putin in principiu, insa de cum mijeste gandul pe aceasta tema s-a si pornit neintelegerea si, in fond, poate chiar neascultarea...

Preotul e asezat intre oile sale pentru a le indruma in baza unui acord numit ascultare. Oaia ratacita nu asculta si, cel mai adesea, se pierde. Ranita, in orice caz, tot se gaseste. Si poate ca nu vaca nebuna e problema lumii, nici carnea de cal, ci mai degraba oita smintita...
Arhiereul e asezat intre oile sale tot pe nadejdea ca ele il asculta. Altminteri, cine s-ar baga in treaba de pastor, stiind ca oricat ar canta din fluieras, oitele danseaza rock sub alta orchestratie?...
Un patriarh sau altul sunt datori cu ascultarea si cer ascultare.
Suveranul Pontif este si el dator cu ascultarea si cere ascultare.
Altminteri haosul si descompunerea, dezordinea si entropia toata...

Ascultarea vine de Sus. Dar fiecare, jos unde se afla, vede in culori proprii tot ce vine de Sus. Sau, chiar daca vede in aceleasi culori, resimte diferit impactul cu rosul, verdele si albastrul, de pilda...

Cine este fiu duhovnicesc asculta de parintele lui, indiferent ca ii convine sau nu sfatul sau solicitarea. Cine este preot asculta de ierarhul sau. Cine este ierarh asculta de superiorul sau. Iar Patriarhul asculta de duhovnic si de fratii care sunt pusi, in randuiala Bisericii, sa il indrume atunci cand este ceas de indrumare, randuit de Duhul.

Pe de alta parte, sa fiu om din BOR si sa ascult de alti oameni, oricare ar fi ei, inseamna ca m-am dezlipit de BOR, m-am individualizat si ratacit, fie si pentru o vreme, fie si intr-o parte a duhului meu.
Ca urmare, in chestiuni ca acestea pe care le dezbatem aici, in speta evenimentul din BC, pozitia exprimata de Patriarul BOR si de Patriarhul Ecumenic implica o intrebare: dau ascultare credinciosii de acesti pastori? Urmeaza ei cuvantul pastorilor? Da sau nu.
Cei care asculta se numesc oi cuminti din turma BOR si BO. Cei care nu asculta, se numesc oi neascultatoare, poate oi ratacite, poate oi ademenite, poate chiar capre.
Fiecare isi alege pozitia, dupa cum ii este cugetul, inima, faptura.
Sa ne amintim, mereu, ca dintru inceput lumea aceasta a fost creata dupa o randuiala. Si ca apelul la randuiala Lui l-a facut Domnul pretutindeni si totdeauna. Fiecare poate sa participe la randuiala pusa de Dumnezeu in lume sau poate sa isi faureasca propria randuiala... E o chestiune limpede de alegere personala.
Cine e in randuiala Bisericii asculta de cei responsabili sa mentina aceasta randuiala.
Ascultam fiecare de pastorul lui de acum, din prezentul pe care il traim. Suntem in relatie concreta, reala cu duhovnicul, cu ierarhul locului, cu Patriarhul de azi, de acum. Nu cu alte duhuri, mai mult sau mai putin sfinte, de ieri si de maine. Primul filtru si prima datorie, prima fantana de Viata sunt ascultarea aici si acum de pastorul de aici si de acum. Maine vom mai vedea.... Ieri e deja trecut...
Iar daca voim sa ascultam de amintiri si de naluci ale viitorului, rupindu-ne de pastorul randuit fiecaruia in prezent, in singura realitate in care vietuim si suntem viati acum, aici, putem face desigur si aceasta. Poate ca mereu a fost asa: trecutul si viitorul sunt tentatii care smulg mintea si inima din lucrarea concreta a ogorului fiecarei clipe.

Dumnezeu sa ne lumineze si sa ne ocroteasca pe toti si pe fiecare in parte!

Iata frate Ioan Cezar ca vin si eu acum sa iti spun pe ce imi bazez convingerea si de ce am ales sa ascult de vocile Sfantului Munte si nu numai. Sa nu crezi ca fac ascultarea fara sa pun mintea , ratiunea si logica in joc. Si acum va invit la ratiune si la logica.

Credem noi Intru Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca Biserica? iar aceasta credem noi ca este biserica ortodoxa?
eu si cred ceea ce marturisesc de fiecare data cand rostesc acest Crez.

Ei bine daca cred ca Biserica este Una si ca aceasta este Biserica ortodoxa, apai nu poate veni nimeni la mine sa imi spuna ca mai exista una Sfanta biserica si ca este sora cu noi, dar are alte dogme de credinta si s-a rupt de noi in 1054, fie el si mitropolit sau patriarh.( si pe mitropolit si pe patriarh si pe mine ne judeca acelasi Dumnezeu).

Imi insusesc invatatura Sf. Mare Ierarh Fotie care:

"Marele Fotie a spus „nu” papei, care voia să supună întreaga lume stăpânirii lui. Dacă suntem astăzi ortodocşi, o datorăm Sfântului Fotie. Catolicii nu vor să audă de numele lui; pentru noi, ortodocşii, este apărător al credinţei, precum Marele Atanasie, precum Marcu Evghenicul şi atâţia alţi părinţi.

Sfântul Fotie, iubiţii mei, ne-a lăsat ceva preţios, Ortodoxia. Aceasta este cea mai mare comoară a noastră. Nu o înţelegem, nu o simţim. Un sfânt ascet din zilele noastre a rostit o profeţie: dacă vom continua să trăim cum trăim, va veni ziua în care unii vor fi franci (catolici), alţii protestanţi, unii masoni, alţii marxişti şi atei, unii în diferite alte erezii şi religii… Din nefericire, cei mai mulţi sunt indiferenţi. " (as adauga aici si inconstienti pentru ca se joaca cu propria lor mantuire)

Sursa: Război întru Cuvânt ( http://www.razbointrucuvant.ro/2011/...puna-nu-papei/ )

Ei bine, tot de la sfinti am invatat ca orice abatare de la dogma este erezie. Iar "Una Sfanta Soborniceasca si Apostoleasca Biserica" face parte din dogma, precum face parte din dogma si conducerea Bisericii ortodoxe in chip nevazut de insusi Iisus Hristos.

Deci judecand eu si rationand am vazut ca nu pot spune ca sunt doua biserici sobornicesti si nici ca biserica pe pamant e condusa de un om iar biserica din ceruri de Hristos. Ca de fac asa ceva ma abat de la dogma ortodoxa, de la credinta mea lasata mostenire de sfintii nostri ortodocsi. Acesta este motivul pentru care am decis ca Sfantul Munte si mitropolitii au dreptate cand spun ca sintagma - biserici surori - este complet eretica.

Fiecare faca cum vrea si cum crede, insa a glumi despre asa ceva, a vorbi in zeflemea, despre Sfanta Biserica si asta doar pentru ca suntem manati de sentimente omenesti de prietenie si simpatie este mare greseala. Ca nu poti sa iti pui in joc mantuirea doar pentru ca ne lasam purtati de valul simtamintelor lumesti.

Insa asta arata cat suntem de lumesti, cat suntem de ancorati in placerile acestei lumi, care inseamna si simtamintele lumesti. Asta ne face neputinciosi in a desface seamanul de dogma in care crede si a putea sa il iubesti asa cum e. Dar atata timp cat suntem lumesti nu vom reusi sa iubim cu adevarat pe nimeni. totul este un schimb si atat. (amintesteti frate Ioane cum mi-ai reprosat ca am uitat ca te numeam candva fratele meu bun. Mi-a plans inima cand am citit pentru ca asteptai un schimb neaparat si neconditionat adica ceva de genul nu te intorci impotriva ideilor mele pentru ca suntem prieteni. si pentru mine erai si esti fratele meu meu intru credinta). Ei bine cand e vorba de credinta nu incape schimburi.

Insa ne construim o plasa iluzii de toate felurile si marimile. Si astfel, daca ma rog unui sfant , ca am evlavie, nu ma mai rog lui Dumnezeu si am rezolvat problema smereniei, daca daruiesc cat ma lasa inima , fie si numai o farama din averea mea, gata am rezolvat problema milosteniei si nu mai sunt egoista si avara si asa mai departe. Si cautam cu mintea diverse cuvinte ale parintilor nostri ca sa ne sustinem pacatele cu mintea nemainumindu-le pacate.
in fine, daca vreo persoana de pe acest forum se simte jignita de cuvintele mele, de faptul ca am vrut doar sa atrag atentia ce inseamna capcana ecumenismului , va rog sa ma iertati. Si va indemn pe toti sa mergeti la duhovnicii vostrii si sa intrebati daca e bine sau nu sa credeti in ecumenismul papal.

[Decebal]

Îmi cer scuze că intervin mai târziu, însă sunt multe erori, din punctul meu de vedere, ale domnului Cezar, şi nu pot să le las într-un fel neamendate. Dacă eu greşesc atunci pot să retractez la un moment dat, dar numai dacă sunt convins că aşa stau lucrurile.

În prealabil postat de cezar_ioan

Nici chestiunile care privesc credinta in Dumnezeu si vietuirea efectiva ca om crestin nu se abat de la aceasta lege tare a fiintarii omenesti. Exista atata subiectivitate in oameni incat, pe masura ce omul e mai sporit duhovniceste, el tinde mai degraba sa se lepede de pareri, oricat de sigure par acestea la un moment dat si sa caute impartasire si ascultare, pentru a nu cadea in pierzanie, in confuzie, in ratacire, in deznadejde si moarte.

De fapt, în realitate cu cât un om ajunge la un nivel mai înalt din punct de vedere teologic şi duhovnicesc, cu atât are întru adevăr tendinţa de a face ascultare, dar tot mai mult de Dumnezeu şi nu de oameni, mai ales nu de anumite categorii de oameni, în acelaşi timp dezvoltând o tot mai mare tendinţă de învăţa sau chiar conduce pe alţii. Altfel spus lucrurile stau, în fapt, în mod contrar de cum credea sau spunea domnul Cezar.

În prealabil postat de cezar_ioan

Biserica este o societate care nu poate face rabat de ascultare. Poate ca nimic nu este mai important in Biserica decat ascultarea. Pastorul e pastor iar oaia este oaie, vrem sau nu vrem asa stau lucrurile dintotdeauna. E o chestiune in primul rand de identitate.
Insa, abia am pomenit cuvantul ascultare si mintea incepe sa lucreze, imboldita de inima...
Si fiecare se trezeste ca evoca, simte si resimte, gandeste si ras-gandeste in chip personal pe aceasta tema. Toti suntem de acord, cel putin formal, cu ascultarea, cel putin in principiu, insa de cum mijeste gandul pe aceasta tema s-a si pornit neintelegerea si, in fond, poate chiar neascultarea...

Preotul e asezat intre oile sale pentru a le indruma in baza unui acord numit ascultare. Oaia ratacita nu asculta si, cel mai adesea, se pierde. Ranita, in orice caz, tot se gaseste. Si poate ca nu vaca nebuna e problema lumii, nici carnea de cal, ci mai degraba oita smintita...
Arhiereul e asezat intre oile sale tot pe nadejdea ca ele il asculta. (...)

Un patriarh sau altul sunt datori cu ascultarea si cer ascultare.
Suveranul Pontif este si el dator cu ascultarea si cere ascultare.
Altminteri haosul si descompunerea, dezordinea si entropia toata..

Am observat de mai multe ori această atitudine oarecum de "idolatrie" episcopocentristă, care însă nu este cu adevărat specifică Sfintei Tradiţii a Bisericii lui Hristos. Fără îndoială că episcopii, ca preoţi, au o mare autoritate în biserică. Şi în timp şi-au câştigat şi o mare autoritate în aspecte administrative. Însă dacă harul preoţiei nu este dublat şi de un har al teologiei, atunci respectivul preot sau episcop are mai mult o autoritate sacramentală (chiar şi ţinând cont de felul destul de limitat de a înţelege, trata şi aplica sacramentele); autoritatea în materie sacramentală nu implică în mod absolut necesar şi o mare autoritate teologică, şi asta pentru că teologia este ea însăşi un har, unii beneficiază mai mult, alţii mai puţin, iar acest har dumnezeiesc, de a face teologie şi de a fi teolog, nu este legat la modul absolut de urcarea pe vreo treaptă preoţească. Un caz elocvent este cel al sf. Maxim Mărturisitorul, care este un teolog de referinţă pentru creştini, însă care nu a fost niciodată preot hirotonit; însă aceasta nu l-a împiedicat să fie şi să devină un teolog de referinţă pentru creştini. Sf. Chiril al Alexandriei spune foarte clar că Duhul adevărului îi va călăuzi la adevăr pe Sfinţi, pe Aleşi, nelăsând să se înţeleagă că această călăuzire i-ar privi doar pe preoţi. Şi mai sunt multe alte exemple, în general aceasta este poziţia autentică a Sfintei Tradiţii, de aceea atunci când este vorba de luat decizii teologice şi nu numai în Biserică cei care trebuie consultaţi, sub călăuzirea Duhului, sunt teologii pe orice treaptă ar fi ei în Biserică. Iar în acest caz trebuie întrebată Sfânta Tradiţie cine este teolog, cine face teologie, ce este teologia, şi altele asemenea.

Apostolii nu aveau autoritate apostolică în materie doctrinară sau dogmatică pentru că ar fi avut darul preoţiei, ci pentru că primiseră Revelaţia dumnezeiească prin Fiul şi prin Duhul Sfânt, după cum dau mărturie foarte clară cărţile Noului Testament. Harul înţelegerii profunde în materie de teologie şi de spiritualitate este un har specific de la Dumnezeu şi pe care chiar Dumnezeu a ţinut să îl distribuie aşa cum a crezut de cuviinţă; iar noi ştim că "Duhul suflă unde vrea", nu unde cred unii sau alţii, pe scaune mai mult sau mai puţin înalte. Mai mult, mari teologi şi părinţi ai Bisericii nu au fost astfel datorită faptului că ar fi ocupat scaune episcopale, ci dimpotrivă au ajuns la nivelul de episcopi tocmai datorită harului lor teologic. De aceea, încrâncenarea unora, cum am văzut şi pe acest forum, că Biserica Duhului şi a Adevărului ar fi şi ar fi fost vreodată condusă doar de episcopi şi de preoţi este o încrâncenare păgubitoare şi în concordanţă nedeplină cu Sfânta Tradiţie. După cum am mai spus, a avea har de a săvârşi lucrări sacramentale, în felul în care se înţelege azi practicarea Sacramentelor, nu este şi nici nu poate fi o garanţie absolută pentru o competenţă reală în materie teologică şi spirituală. Au fost şi sunt încă destule, proporţional chiar foarte multe în raport cu totalul, cazuri de clerici care nu au excelat în domeniul teologic, ori care au făcut tot felul de erori, ori care s-au luptat pentru putere, etc, etc, etc.

Dacă lucrurile ar fi stat precum în învăţăturile unora ca sf. Grigorie de Nazianz şi sf. Dionysie Pseudo-Arepagitul, şi în ale altora asemenea acestora, mai că i-aş fi înţeles pe cei care susţin atât de tare stăpânirea clericală. Dar având în vedere învăţătura Tradiţiei şi ceea ce s-a întâmplat propriu-zis în practică, poziţiile lor nu se susţin întru totul, şi dealtfel nici nu pot. Chiar Duhul Sfânt i-a contrazis şi îi contrazice, cel puţin aşa periodic mai încercând să le semnaleze unora pericolele la care se expun prin abaterile de la Tradiţie. Şi avem, ca să zic aşa un "tip" în Vechiul Testament, anume activităţile profeţilor, care nu de puţine ori au fost, datorită Cuvântului lui Dumnezeu şi Duhului, nu datorită lor, împotriva autorităţilor politice şi religioase, ba chiar au fost prigoniţi, etc, iar acest "tip" arată foarte clar posibilitatea şi realitatea lucrării Duhului Sfânt prin oameni şi feluri care deranjează pe încrâncenaţii clericalişti. Aşa cum spune şi părintele Stăniloae, în Biserică întotdeauna a existat o ierarhie paralelă cu cea sacramentală, anume una a sfinţeniei (la care eu aş adăuga şi una a teologiei) şi asta pentru că Dumnezeu nu a putut lăsa să Îi fie puse în primejdie chiar aşa planurile încât poftele unor oameni trecători, chiar şi prin funcţii, să se suie deasupra Planului Dumnezeiesc.

Sper ca acestea să nu fie interpretate greşit, mai ales de către "binevoitori", şi mai ales că ştim cât de mulţi "binevoitori" sunt printre cei care îşi spun ortodocşi şi printre cei care îşi spun catolici; nu este vorba despre nici un îndemn la neascultare, ci la discernământ. Ştiu că puţini inşi vor înţelege şi vor intra în rezonanţă cu ceea ce am spus, dar vedem şi noi din ce în ce mai mult că drumul cel îngust devine din ce în ce mai îngust, iar calea cea largă devine din ce în ce mai plină şi mai largă

[Decebal]

În prealabil postat de cezar_ioan

Ascultarea vine de Sus. Dar fiecare, jos unde se afla, vede in culori proprii tot ce vine de Sus. Sau, chiar daca vede in aceleasi culori, resimte diferit impactul cu rosul, verdele si albastrul, de pilda...

Aşa este, ascultarea vine de Sus, dar aici mai jos sau mai puţin jos sunt foarte mulţi care nu fac ascultarea care trebuie. S-a constatat în istorie, mai ales în istoria vechiului Israel şi în cea a Bisericii, că de multe ori cei care nu fac ascultarea cea bună sunt de fapt conducătorii politici, cei religioşi, precum şi ţucălarii lor, dintre care avem destui şi azi, profeţii mincinoşi. Într-un astfel de context, tot istoria este cea care ne-a demonstrat cu asupra de măsură cu Duhul suflă unde vrea, nu neapărat unde li se pare puternicilor zilei că ar vrea, iar profeţii Vechiului Legământ, dar şi cei ai Noului, au arătat şi arată în continuare că asta este realitatea. Planul lui Dumnezeu este deasupra capetelor tuturor popoarelor şi Dumnezeu este Domnul.

În prealabil postat de cezar_ioan

Cine este fiu duhovnicesc asculta de parintele lui, indiferent ca ii convine sau nu sfatul sau solicitarea. Cine este preot asculta de ierarhul sau. Cine este ierarh asculta de superiorul sau. Iar Patriarhul asculta de duhovnic si de fratii care sunt pusi, in randuiala Bisericii, sa il indrume atunci cand este ceas de indrumare, randuit de Duhul.

Mie aceste cuvinte îmi dau senzaţia nu neapărat a unui îndemn la ordine şi ascultare, cu care de altfel sunt profund şi întru totul de acord, ci mai mult la lipsă de discernământ, mai ales în cazul în care totuşi Dumnezeu nu ne vrea să fim o masă de manevră a nimănui, poate doar a Lui, dar aici nu mai vorbim despre masă de manevră sau de manipulare. Ceea ce vroiam să accentuez este că întotdeauna, mai ales în cazul celor care mai au şi mai mult har şi mai multă înţelegere de la Dumnezeu (adică daruri ale Duhului Sfânt), ascultarea este bine să fie însoţită şi de discernământ. Puternicii zilei au dovedit şi dovedesc că nu doar că au greşit de-a lungul timpului, dar unii o fac cu toată ştiinţa înşelătoriei, altfel spus mint ştiind că mint, rătăcesc ştiind că rătăcesc, smintesc ştiind că smintesc, manipulează ştiind că manipulează, şi de aceea creştinii trebuie să fie cu discernământ şi cu pavăza Sfintelor Scripturi şi a Sfintei Tradiţii.

În prealabil postat de cezar_ioan

Sa ne amintim, mereu, ca dintru inceput lumea aceasta a fost creata dupa o randuiala. Si ca apelul la randuiala Lui l-a facut Domnul pretutindeni si totdeauna. Fiecare poate sa participe la randuiala pusa de Dumnezeu in lume sau poate sa isi faureasca propria randuiala... E o chestiune limpede de alegere personala.

Cine e in randuiala Bisericii asculta de cei responsabili sa mentina aceasta randuiala.

Ascultam fiecare de pastorul lui de acum, din prezentul pe care il traim. Suntem in relatie concreta, reala cu duhovnicul, cu ierarhul locului, cu Patriarhul de azi, de acum. Nu cu alte duhuri, mai mult sau mai putin sfinte, de ieri si de maine. Primul filtru si prima datorie, prima fantana de Viata sunt ascultarea aici si acum de pastorul de aici si de acum. Maine vom mai vedea.... Ieri e deja trecut...

Iar daca voim sa ascultam de amintiri si de naluci ale viitorului, rupindu-ne de pastorul randuit fiecaruia in prezent, in singura realitate in care vietuim si suntem viati acum, aici, putem face desigur si aceasta. Poate ca mereu a fost asa: trecutul si viitorul sunt tentatii care smulg mintea si inima din lucrarea concreta a ogorului fiecarei clipe.

Mai rar mi-a fost dat să citesc aşa ceva. Nu vreau să acuz pe nimeni de vreo manipulare. Însă ceea ce expune aici domnul Cezar este cu adevărat periculos, şi este şi poate fi cu adevărat un atac, probabil involuntar (de aceea am şi spus că nu acuz de manipulare, deşi mie personal mai ales partea asta din postare mi se pare manipulatoare), la adresa SFINTEI TRADIŢII. Şi asta pentru că Tradiţia vine cu adevărat din trecut, dintr-unul foarte îndepărtat, şi acumulează bogăţia nepieritoare pe lângă care nu avem voie să trecem. Ceea ce eu înţeleg aici de la domnul Cezar este un fel de invitaţie de a ne abate tocmai de la acel lucru de care vroia domnul Cezar să ne păzească, anume tocmai de la ascultare, mai precis de la ASCULTAREA FAŢĂ DE SFÂNTA TRADIŢIE, Sfântă Tradiţie pe care cei de azi o încorporează mai mult sau mai puţin, dar ştim din Scripturi că pe măsura apropierii de perioada Antihristului adeziunea păstorilor, sau măcar a unora dintre ei, va fi din ce în ce mai mică la Sfânta Tradiţie şi din ce în ce mai mare la tradiţia de azi, cea recentă, cea de aici şi de acum, neancorată în bogăţia dumnezeiască a Sfintei şi Adevăratei Tradiţii Mântuitoare. Îl sfătuiesc deci pe domnul Cezar să se mai informeze asupra stării reale a lucrurilor de acum şi numai după aceea să se mai pronunţe; dar să studieze lucrurile atent şi cu discernământ.

Sfintele Scripturi şi Sfinţii Părinţi fac în mod evident parte din trecut, însă la acest trecut, ca şi la alte elemente ale trecutului, ale învăţămintelor Istoriei, nu avem voie să renunţăm, pe principiul cum că chipurile păstorii de azi ar fi cumva superiori Sfinţilor Profeţi, Apostoli şi Părinţi. Aşa ceva este cu totul străin de Biserica lui Hristos şi de adevărata ascultare şi ordine şi rânduială. Autorităţile trecutului luminează până în ziua de azi şi vor lumina în continuare şi viitorul. De aceea era, este şi va fi în continuare necesară, oportună şi foarte benefică răspândirea Scripturii şi a Tradiţiei, a Bisericii, pentru că Planul lui Dumnezeu este ca toţi să fim învăţaţi direct de Dumnezeu, după cum mărturisesc Profeţii şi Apocalipsa. Aici protestanţii, cu toate căderile, ereziile şi rătăcirile lor, au îndeplinit cumva Planul lui Dumnezeu, forţând răspândirea Adevărului, în contextul în care puternicii zilei de ieri, papistaşi, se făcuseră în mod evident împotrivitori ai adevăratului Plan al lui Dumnezeu, schimbând Planul lui Dumnezeu cu planul aşa zisului vicar al lui Dumnezeu pe pământ, ereticul papă. Dar nu doar papistaşii s-au pus şi se pun împotriva Planului lui Dumnezeu, ci şi ortodocşii au făcut-o şi o fac, iar recomandarea mea este la studiul Tradiţiei şi la discernământ, la rugăciune, căci căderea din urmă se anunţă a fi mai mare decât căderea dintâi.