O lume pe cale de disparitie

[Marius22]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Nu stiu daca putem vorbi de o lume pe cale de disparitie... Poate mai degraba de o traditie care dispare incet-incet, dar viata la tara va dainui oricum, chiar daca acum taranul si-a luat tractor, si-a facut baie in casa, si-a pus cablu si internet... In sufletul lui, el cauta sa nu rupa legatura directa cu harul lui Dumnezeu pe care-l regaseste in el, de cate ori isi incepe ziua de munca, se aseaza sau se ridica de la masa, sau se indreapta spre somn... In felul lui unic, el toate le dedica lui Dumnezeu, si vorbeste cu El cat e ziua de lunga, chiar daca nu constientizeaza ca si asta e tot o forma de "Rugati-va neincetat!"

Asa este. Costion Nicolescu spunea in chip minunat ca mesele raman pentru taran "micile sarbatori" ale fiecarei zile:

"si sarbatoare inseamna iesire din curgerea monotona a timpului, inseamna un popas din goana nebuna a trudei zilnice, o adastare. De aceea masa taranului se petrece cu o anumita gravitate. El nu se grabeste, dar nici nu se intinde la masa. Rastimpurile mesei sunt si ele puse la taran sub semnul unei profunde randuieli. La amiaza, la caderea noptii, uneori si in zori - momente ce tin de o cumpanire a luminii, fie ea lina sau navalnica.

Nu dorim sa facem apropieri fortate, dar cine l-a vazut pe taran taind o paine dupa ce a insemnat-o mai intai cu semnul crucii, sau desfacandu-si stergarul (astazi, la drum, adesea, ziarul!) si asternandu-l pentru a pune pe el, apoi, cele de mancare, sau adunand cu grija ultimele faramituri, nu poate sa nu vada in toate aceste gesturi ceva din seriozitatea cu care un preot implanta copia (lancea) in prescura, sau intinde antimisul pe masa altarului, sau consuma la sfarsitul Liturghiei ultima farama si ultima picatura din Sfanta Impartasanie.

Daca mai adaugam si rugaciunile de la inceputul si de la sfarsitul mesei (fie ele si reduse, uneori, la un "Doamne ajuta!", la un "Multumescu-ti, Doamne!" sau la o simpla cruce), este evident ca ne aflam in fata unui act care tine de sacerdotal. Iar capul familiei, tatal, este, pana la un punct, preotul casei." (Cu Dumnezeu la masa)