Parabolele lui Iisus

[leonte]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Credinţa este temelia dragostei.

În nici un chip să nu pierzi credinţa. Şi aşteaptă, chiar mai mulţi ani, până ce dragostea va răsări din credinţă. Dacă pierzi dragostea, ai pierdut mult, însă dacă pierzi şi credinţa, ai pierdut totul.

Dacă pierzi dragostea, ai pierdut fructul din pom, însă dacă pierzi şi credinţa, ai tăiat pomul.

Sfântul Nicolae Velimirovici

Cum, pustia, se intampla ca sfantul Apostol Pavel sa fie pe dos decat, chiar unii cuviosi parinti ai bisericii? Eu am gasit la apostol taman pe dos. Daca dragoste nu am, nimic nu sunt. Daca dragoste nu am nimic nu-mi foloseste. Daca dragoste nu am, facutu-m-am arama rasunatoare si chimval rasunator.... Dragostea niciodata nu cade.

Eu socotesc ca este cu neputinta ca doua guri, care rostesc una in opozitie cu cealalalta, sa aibe amandoua dreptate. In ceea ce priveste cuvintele sf. Nicolae V. se poate si ca acestea sa fi fost adresate unui enorias al sau, care credea ca are dragoste, si socotind ca ceea ce are el (si care nu avea nimic in comun cu dragostea care indelung rabda, nu se trufeste, nu cauta ale sale,...) ii este suficient si nu-i mai trebuie nici randuiala, nici rugaciune, nici infranare. Unui astfel de om, i-o fi fost de folos predica despre credinta, cu intentia de a-l dezlipi de acea inselare in care era. Caci el crezand ca are dragoste, in fapt nu avea nimic decat parere de sine.

Cu o astfel de posibilitate, ca practica duhovniceasca de spovedanie sunt de acord. Dar aceste practici sunt doar pentru invatatura duhovnicilor sa le aplice punctual, ca pe un pansament. Nu sunt invatatura dogmatica de predicat pe ulite si in piete si pe acoperisurile caselor. Probabil ca cel ce a primit aceasta invatatura si i-a atribuit-o parintelui, a spus-o mai departe ca si cum ar fi fost regula de baza la care si apostolii trebuie sa ia aminte.

p.s. nu spun ca sa fie spus, ci spun fiindc-as-am ajuns...

Frate, leonte, eu nu găsesc contradicție aici. Părinții spun ca și Apostolul, că dragostea este mai mare. Dar trebuie să creștem până la ea, punând temelie credința. Dragostea arată sensul credinței, întrucât o credință care nu duce la dragoste nu folosește la nimic, măcar de-ar muta și munții.

[leonte]

În prealabil postat de N.Priceputu

Frate, leonte, eu nu găsesc contradicție aici. Părinții spun ca și Apostolul, că dragostea este mai mare. Dar trebuie să creștem până la ea, punând temelie credința. Dragostea arată sensul credinței, întrucât o credință care nu duce la dragoste nu folosește la nimic, măcar de-ar muta și munții.

Tocmai aici e contradictia. De fapt este pe dos.
Bine ai spus ca <<dragostea arata sensul credintei>> deci dragostea e temelia peste care s-a cladit... dogma. Daca dogma devine temelie, atunci dogma traseaza directia dragostei, o limiteaza, o pune intr-un tarc si porunceste sa iubeasca numai ce este in tarc si nimic din ce este in afara.

Imi iubesc semenul. Semenul meu are o nevasta frumoasa, 5 capre cu iezi, o vaca grasa, un Lamborghini si vila cu piscina. Eu locuiesc intr-o garsoniera, in blocul de langa vila lui, am o tigaie si o cratita in care fierb mazare si mai am o haina si aceea veche. Dar nu ravnesc la cele pe care le are semenul, ci ma bucur sa-l stiu sanatos, fericit cu ai sai, iar atunci cand il intalnesc ii dau binete, cu multa dragoste. Pentru ca il iubesc.

Iata cum se face ca dragostea naste de la sine si lege si norme de comportament si buna cuviinta...

[cezar_ioan]

În prealabil postat de leonte

Tocmai aici e contradictia. De fapt este pe dos.
Bine ai spus ca <<dragostea arata sensul credintei>> deci dragostea e temelia peste care s-a cladit... dogma. Daca dogma devine temelie, atunci dogma traseaza directia dragostei, o limiteaza, o pune intr-un tarc si porunceste sa iubeasca numai ce este in tarc si nimic din ce este in afara.

Imi iubesc semenul. Semenul meu are o nevasta frumoasa, 5 capre cu iezi, o vaca grasa, un Lamborghini si vila cu piscina. Eu locuiesc intr-o garsoniera, in blocul de langa vila lui, am o tigaie si o cratita in care fierb mazare si mai am o haina si aceea veche. Dar nu ravnesc la cele pe care le are semenul, ci ma bucur sa-l stiu sanatos, fericit cu ai sai, iar atunci cand il intalnesc ii dau binete, cu multa dragoste. Pentru ca il iubesc.

Iata cum se face ca dragostea naste de la sine si lege si norme de comportament si buna cuviinta...

Şi dragostea asta pe care o ridici tu în slăvi, de unde vine?
De la tine, leonte? Sau, poate, de la mine?
Îndoi-m-aş...

Ia vezi matale, cum zice Sfântul că e ordinea? Cică mai întâi e credinţa, apoi nădejdea şi abia la urmă, ca un fruct, ca rod al roadelor, ca sfântă plinire - iaca şi dragostea! (Fără de care treptele dinainte au fost degeaba, sterile. Pur şi simplu ratare, deh...)

Dar mai nainte de toate e sfânta frică de Dumnezeu.

[cezar_ioan]

Că iată, când vine în oasele omului frica cea sfântă, cutremur simţit aievea, pe zi şi/sau noapte, ridică omul ochii sufletului către Mântuitorul său, Făcătorul.
Şi strigă:
"Tată, Făcătorule şi Atotţiitorule, izbăveşte-mă pe mine, ticălosul şi înnegritul şi mult-nesimţitul şi împuţitul Tău fiu trădător şi nevrednic! Ajută-mă!"

Mai apoi, încredinţîndu-se fiara de om pricăjit că a fost auzit şi că i s-a răspuns aievea, iaca vine şi credinţa!
Şi nu doar că vine, ci mai şi pleacă şi iar vine, şi tot aşa, vine-pleacă din sufleţelul bicisnic mereu, la lungă perpelire. Fier sub foc, nu alta.

Dar omul, făcut aşa de Creatorul lui, din credinţă prinde curaj. Cum puiul de pasăre cearcă să o tulească din cuib spre vrednice rotocoale de zbor, demne de firea lui întraripată, aşa şi omul cată spre fapte tot mai vrednice înaintea Domnului. Dar, lipsit de experienţa zborului şi bazîndu-se doar pe entuziasm, foarte curînd el... pică! Îşi mai rupe o aripioară, un oscior, un picior, ca tot motanul de care povesteai...
Eeeei, acu-i acu! Ceasul greu, pisica neagră... De-abia s-a luat cu primii stropi de zbor, că iaca: puiul şi-a frânt ciocul! Ce-i de făcut?
Se întâmplă, cu siguranţă prin Duhul, că speră iar... Rănit, lovit, însângerat,iată-l pe pricăjitul şi măreţul om că are de ales: o lasă baltă oare? Sau, în virtutea însufleţirii precedente, o ia curajos de la capăt? Ceva îi spune să o lase baltă. Iar altceva îi spune să continue, să o ia de la capăt. Că nicidecum nu-i singur! Hristos Domnul e aproape şi intervine prompt, la nevoie, la greu. Aceasta e nadejdea! Mă sprijin pe Tine, Doamne, întrucât acum cred în cuvântul Tău, pe care l-ai pus zălog între Tine şi oameni. Preţul plătit? - necruţarea de sine. Lupta cu patimile, prin care e imposibil de răzbit făr de Hristos, fără de sabia Duhului. Această nădejde îl poartă acum pe creştin la rugăciune, la post, la milostenie, la toate faptele bune.

Ceva mai apoi apare, ca un răsărit abia mijit de soare peste câmpii şi munţi şi smârcuri şi ape, dragostea...
Despre aceasta, însă, nu se cuvine să vorbesc eu, întrucât nu cunosc. Încă.

[dobrin7m]

"7. Din intelegere si cunoastere ia nastere credinta; din credinta, pazirea poruncilor lui Dumnezeu; din pazirea poruncilor lui Dumnezeu se naste nadejdea in Dumnezeu; din nadejdea in Dumnezeu - dragostea dumnezeiasca, cea care prisosind treptat, duce la unirea treptata cu Dumnezeu si la plinirea Legii si a Proorocilor. ( Matei 7,12; 22,40).

8. pe cat creste intelegerea, pe atat creste credinta; pe cat creste credinta pe atat se inmultesc virtutile, pe atat se inmulteste nadejdea in Dumnezeu; si pe cat are cineva nadejde la Dumnezeu pe atat Il si iubeste pe Dumnezeu, pe atat se uneste cu El indulcindu-se cu dumnezeiasca Lui slava.

9. Din necunoastere se naste necredinta, din necredinta, neascultare, din neascultare tot pacatul si calcarea poruncii. Cum poate cineva sa creada fara ca sa inteleaga nimic? Iar cel care nu pazeste poruncile Domnului, cum poate avea nadejde in Dumnezeu si dragoste pentru El? Nicicum.

10. Asadar, mai inainte de toate se cuvine sa invatam, nu doar lucrarea cea dinafara, ci si lucrarea cugetatoare: intelepciunea si cunoasterea. Cel care a deprins intelepciunea si cunoasterea tuturor lucrurilor. lesne crede in toate, pazeste poruncile Domnului, nadajduieste in Dumnezeu, Il iubeste din toata inima, se uneste cu El intru una: pe de-a-ntregul petrece intru Dumnezeu, si Dumnezeu petrece intru el. Unul ca acesta dobandeste invierea sufletului inainte de Inviere si, inainte de sfarsitul vietii, mosteneste viata vesnica, deoarece la el, prin viata intelepciunii si cunostiintei, este doborata moartea necuvantarii - caci scris este: " aceasta este viata vesnica, sa-L cunosti pe Domnul Dumnezeu tau." (Ioan 17.3), iar necunoasterea Lui este moarte." Alfavita duhovniceasca - Sf. Dimitri al Rostovului

[dobrin7m]

În prealabil postat de leonte

Cum, pustia, se intampla ca sfantul Apostol Pavel sa fie pe dos decat, chiar unii cuviosi parinti ai bisericii? Eu am gasit la apostol taman pe dos. Daca dragoste nu am, nimic nu sunt. Daca dragoste nu am nimic nu-mi foloseste. Daca dragoste nu am, facutu-m-am arama rasunatoare si chimval rasunator.... Dragostea niciodata nu cade.

...

Nu este contradictie. si nici pe dos.
Dupa ce ai primit credinta, ai sporit in virtuti si poti avea nadejde apoi vine si dragostea dumnezeiasca. Aceasta sigur nu cade niciodata.
Sunt oameni care se opresc pe cale, nu ajung la nadejde si nici la iubire si atunci sunt cum zice Apostolul arama rasunatoare si chimval rasunator. Asta spune Apostolul sa ne nevoim sa ajungem la dragoste ca daca nu am dragoste nimic nu sunt.
Este un indemn la nevointa, la curatire si la indumnezeire, astfel primind dragostea dumnezeiasca care nu cade niciodata.
Ca daca nu facem asa vom ramane doar chimval rasunator.

[dobrin7m]

Daca plec de la dragostea ce o simt si incep sa construiesc pe ea ceva, gresesc pentru ca dragostea mea este stricata de pacat, e stramba si schioapa, nu e aceea care niciodata nu cade. Caci dragostea noastra omeneasca usor se preschimba si moare.

Dragostea noastra omeneasca nicicum nu e dragoste ca e patimasa, si tinde patimas spre pacatele ce le purtam: trupeasca, egoista, mandra, vicleana. Nicicum nu este vesnica si nici putere nu are. din ea nu se naste credinta si nici nadejde. Adevarata dragoste este doar aceea ce Dumnezeu ne-o daruieste. Dar pana la asa harisma a dragostei - nevointa, nevointa, nevointa; pocainta, pocainta, pocainta.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de leonte

Eu am gasit la apostol taman pe dos. Daca dragoste nu am, nimic nu sunt. Daca dragoste nu am nimic nu-mi foloseste. Daca dragoste nu am, facutu-m-am arama rasunatoare si chimval rasunator.... Dragostea niciodata nu cade.

Aşadar, leonte frate, iacă ce cred că zice nouă Apostolul:
Degeaba este vouă credinţa (bun lucru, altminteri; BUN ÎNCEPUT), dacă nu ţintiţi dragostea şi rătăcit-aţi drumul când tocmai pornirăţi pe el! Încotro, fraţii mei?
Geaba mişcă izvorul, dacă rătăceşte delta.
Geaba treaba, dacă nu nimerişi folosul.
La ce bun te-ai canonit, dacă nu ai izbândit?

Ţineţi drumul drept, început bine, într-adevăr, ţineţi aşadar până la capăt! Păstraţi credinţa şi nădejdea, până la sfârşit, adică până rodeşte (din stăruinţa voastră în ele, sub har) Dragostea! (fireşte, se subînţelege că şi mai departe...) Altminteri toată treaba a fost în van. Ba, încă, spre osândă, vai...

Aşadar, e musai ca credinţa şi nădejdea să se împlinească în/prin dragoste, iar noi să tânjim după acest rod, fără de care, ştim bine, mlădiţa se taie şi se aruncă-n foc. Degeaba proorociri, geaba vindecări, geaba morţi sculaţi din mormânturi... Vanitate si nimic mai mult. Deci, fără cununa (MUCENICEASCĂ!, aşadar necruţare de sine/golire/chenoza) a dragostei, omul nu poate spera că va fi mântuit. Iar un prim exerciţiu al dragostei, oricînd la îndemâna creştinului, este milostenia cu toate formele ei cunoscute şi practicate îndeobşte. (Tocmai de aceea eu apreciez foarte mult apelul constant, caracteristică a oricărei predici a Patriarhului nostru, către milostenie. Rugăciunea, postul şi milostenia sunt îndemnurile care se împletesc mereu în cuvântul Patriarhului către credincioşi.)

Apostolul cheamă pe credincioşi ca să nu se îmbete cu apă rece, să nu gazduiască la sân şarpele mulţumirii de sine!
Le reaminteşte SCOPUL, ŢINTA, STAREA FINALĂ, cea care, singura dă măsura deplină a omului şi a vredniciei lui.
Reaminteşte că, fără doar şi poate, credinţa şi nădejdea sunt condiţii necesare, însă nicidecum suficiente pentru mântuire. Taie suficienţa de sine a celor care se vădeau necredincioşi în Hristos, de fapt. Întrucât nu aveau şi cei din vechime credinţă şi nădejde? Aveau, dar nu erau milostivi şi iertători. Ştim bine cum i-a mustrat Hristos! El, Domnul Dragostei, Cel Care S-a jertfit pe Sine, cerînd iertarea celor care nu ştiau ce fac....

Aşa cu credincioşii: cu toţii se bat în piept că au credinţă DAR iată, imediat ce se întâlnesc, mândri foc de credinţa lor, dovedesc cât de departe sunt de împlinire, care-i dragostea. Fruct târziu, semn al deplinătăţii, al sfinţeniei. Al lepădării de toată răutatea, semn al celui care Il urmează cu adevărat pe Hristos.

În concluzie: Sfântul urmează Apostolul. Cum altfel? Biserica e Una.
Numai că Apostolul subliniază RODUL final, iar Sfântul precizează care e ÎNCEPUTUL BUN pentru a obţine, prin nevoinţă şi har, rodul.
Că nu ajungi la rodul dragostei pe altă cale, cum le place unora să creadă, hocus-pocus m-am trezit că-s iubitor...
Ci doar pe calea strâmtă, rânduită nouă de Dumnezeu, Slavă Lui în vecii vecilor. AMIN+

[leonte]

Intre a o lua de la capat, staruind in contradictie si a ma resemna in fata dorintei voastre de a vi se da dreptate, am sa o aleg pe a doua. Caci alegandu-o pe prima, nici pe voi nu va ajut si nici eu nu staruiesc in duhul blandetii.

In clipa aceasta fac o comparatie intre Leonte de astazi si Leonte care a scris primul mesaj pe acest forum. Pe Leonte de astazi il gasesc sporit in teorie (prin experientele din viata reala pe care le-am avut de curand), dar muuult mai cazut in traire, fata de Leonte de acum 3-4 luni. Iar aceasta cadere mi-am pricinuit-o singur, odata prin multa incredere in propriile mele capacitati, dar si prin staruirea intr-o continua contradictie cu voi.

Eu va percep pe voi, cei ce va straduiti sa ma convingeti ca litera Legii este vie, iar duhul Legii este ratacire, ca pe un barbat carui i sa vorbit despre o femeie frumoasa, dar care nu a intalnit-o niciodata, nici o poza de-a ei nu a vazut. Cam asa va simt eu trairile voastre. Unii sunteti mai aproape, altii mai departe de a fi inteles rostul poruncilor, dar nici unul dintre voi nu le-ati inteles inca pe deplin.

Daca maine vi s-ar arata Hristos insusi, si v-ar da dezlegare de toate, sa va traiti viata asa cum vreti voi, mai mult de 2-3 ani nu va dau. Trei ani in care veti mai vorbi despre porunca iubirii de vrajmasi, si in care, putin cate putin, veti opta pentru egoism, pentru un romanism nationalist, in care natiunea e mai importanta decat omul, in care mai bine sa piara unul decat tot poporul. Singurul lucru care va leaga de Dumnezeu este frica de muncile cele vesnice.

Iata si argumentul pe care se bazeaza opinia mea!

ioan_ceazar a insirat cele trei virtuti crestine: Credinta, Nadejdea, Dragostea.
Apoi a argumentat ca ordinea enumararii este si ordinea prioritatilor. FALS. Este taman invers.
A doua greseala consta in aceea ca termenul CREDINTA nu inseamna DOGMA. Credinta predicata in Evanghelie nu este predanie nici ortodoxa nici de alt fel. Apostolul enumera acolo 3 tipuri de energii, de trairi duhovnicesti. CREDINTA este acea putere a sufletului prin care toate sunt cu putinta celui ce crede. Nadejdea si Indoiala sunt stari sufletesti, care ne amintesc de Simon Chefa, iar Dragostea este si ea tot emotie, traire.

Din cate imi amintesc eu, intai s-a predicat Evanghelia si poruncile: mila si nu jerfa voiesc! Invatati-va de la Mine ca sunt bland si smerit cu inima! De voiesti sa fii desavarsit, vinde-ti averile, ia-ti crucea si urmeaza Mie!

La cateva sute de ani, a inceput sa apara dogma, ca replica pentru unele erezii, iar NU ca o porunca Dumnezeiasca. Dogma a aparut din necesitatea de a pastra unita comunitatea iubitorilor de Adevar. Din ceea ce spuneti voi, predica pe care BOR v-a turnat-o cu palnia in cap, rezulta urmatoarea idee principala: Tinta intruparii lui Hristos este randuiala de tipic.
Pentu ca traditia si institutia bisericeasca asta inseamna: un set de reguli si un tipic dupa care se urmareste ideplinirea acelor reguli.

Voi cauta sa nu mai intru niciodata intr-o polemica dogmatica, din cauza ca nu-mi este spre folos duhovnicesc nici mie, nici celor ce s-au vandut robi ai dogmei. Sper sa imi ajute Maica Domnului sa pot si multumesc lui Dumnezeu ca nu toti preotii sunt robi ai dogmei. Ar fi pacat ca o randuiala si o exprimare artistica atat de frumoasa precum traditia bizantina, sa devina o unealta draceasca, pricinuitoare de hula si defaimare a oamenilor de pe pamant, doar pentru ca nu canta si nu vorbesc pe limba noastra.

Ma voi ruga sa apuc ziua in care, o majoritate consistenta a clericilor bizantului vor iubi semenul mai mult decat dogma. Si aceasta nu pentru alt motiv, decat pentru ca imi este dor sa intru intr-o biserica ce pastreaza traditia ortodoxa, dar in care enoriasii toti sunt una, "precum si Noi Una suntem".