Parabolele lui Iisus

[cezar_ioan]

Că iată, când vine în oasele omului frica cea sfântă, cutremur simţit aievea, pe zi şi/sau noapte, ridică omul ochii sufletului către Mântuitorul său, Făcătorul.
Şi strigă:
"Tată, Făcătorule şi Atotţiitorule, izbăveşte-mă pe mine, ticălosul şi înnegritul şi mult-nesimţitul şi împuţitul Tău fiu trădător şi nevrednic! Ajută-mă!"

Mai apoi, încredinţîndu-se fiara de om pricăjit că a fost auzit şi că i s-a răspuns aievea, iaca vine şi credinţa!
Şi nu doar că vine, ci mai şi pleacă şi iar vine, şi tot aşa, vine-pleacă din sufleţelul bicisnic mereu, la lungă perpelire. Fier sub foc, nu alta.

Dar omul, făcut aşa de Creatorul lui, din credinţă prinde curaj. Cum puiul de pasăre cearcă să o tulească din cuib spre vrednice rotocoale de zbor, demne de firea lui întraripată, aşa şi omul cată spre fapte tot mai vrednice înaintea Domnului. Dar, lipsit de experienţa zborului şi bazîndu-se doar pe entuziasm, foarte curînd el... pică! Îşi mai rupe o aripioară, un oscior, un picior, ca tot motanul de care povesteai...
Eeeei, acu-i acu! Ceasul greu, pisica neagră... De-abia s-a luat cu primii stropi de zbor, că iaca: puiul şi-a frânt ciocul! Ce-i de făcut?
Se întâmplă, cu siguranţă prin Duhul, că speră iar... Rănit, lovit, însângerat,iată-l pe pricăjitul şi măreţul om că are de ales: o lasă baltă oare? Sau, în virtutea însufleţirii precedente, o ia curajos de la capăt? Ceva îi spune să o lase baltă. Iar altceva îi spune să continue, să o ia de la capăt. Că nicidecum nu-i singur! Hristos Domnul e aproape şi intervine prompt, la nevoie, la greu. Aceasta e nadejdea! Mă sprijin pe Tine, Doamne, întrucât acum cred în cuvântul Tău, pe care l-ai pus zălog între Tine şi oameni. Preţul plătit? - necruţarea de sine. Lupta cu patimile, prin care e imposibil de răzbit făr de Hristos, fără de sabia Duhului. Această nădejde îl poartă acum pe creştin la rugăciune, la post, la milostenie, la toate faptele bune.

Ceva mai apoi apare, ca un răsărit abia mijit de soare peste câmpii şi munţi şi smârcuri şi ape, dragostea...
Despre aceasta, însă, nu se cuvine să vorbesc eu, întrucât nu cunosc. Încă.