Viata = un sir lung de pacate

În prealabil postat de glykys

Nu, nu e asa. Dumnezeu le stie pe toate, El este atotstiutor, stie si ce vom face noi. Doar stie, nu predestineaza. Nu suntem marionete, avem liber arbitru.

Imagineaza-ti ca vezi un spectacol de teatru sau un film si ca stii de dinainte ce se va intampla, pentru ca ori l-ai mai vazut o data ori ai citit cartea. Cu toate astea, iubesti asa mult actorii, incat le urmaresti orice miscare scenica, chiar daca tu stii bine de dinainte cum se vor desfasura acestea. Ba chiar de multe ori te roaga sa urci si tu pe scena, sa le dai o mana de ajutor, cand nu isi mai dau seama cum sa isi joace rolul, pentru ca isi dau seama ca tu stii cum ar trebui ei sa joace. Tu accepti, vii si ii ajuti. Se poate spune ca actorii sunt marionetele tale?

Daca Dumnezeu cunoaste viitorul, atunci a stiut dinainte ca Adam si Eva vor intra in pacat. De ce a mai creat pe om? Doar ca sa greseasca si sa-l pedepseasca?
Daca Dumnezeu stie viitorul atunci stie si finalul luptei dintre bine si rau. Ce sens ar mai avea toate in lumea asta?

[cezar_ioan]

În prealabil postat de calatorul

Daca Dumnezeu cunoaste viitorul, atunci a stiut dinainte ca Adam si Eva vor intra in pacat. De ce a mai creat pe om? Doar ca sa greseasca si sa-l pedepseasca?
Daca Dumnezeu stie viitorul atunci stie si finalul luptei dintre bine si rau. Ce sens ar mai avea toate in lumea asta?

Aceste gânduri, iartă-mi opinia, cred că sunt ale unei minţi care se ţine cu voluptate ruptă de inimă.
De vei ţine mintea sus, cocoţată departe de fiorul inimii îndrăgostite de Domnul, vei umple mii de pagini cu astfel de neînţelesuri amare.
Mintea ruptă de inimă e ca o pasăre plouată şi speriată. Ea naşte monştri negri de eresuri. Şi pentru că aceste gânduri sunt în propria minte, noi ne şi contopim cu ele, vai, le considerăm ca fiind bune, îndreptăţite, naturale. Că doar sunt ale noastre, zicem noi.
Şi e adevărat numai pe jumătate, un trist adevăr: câtă vreme ne ţinem ciopârţiţi în noi înşine, câtă vreme refuzăm gestul statornic al umilei căutări înlăuntrul nostru, prin rostirea deasă a Sfânt Numelui Domnului cu ochii minţii puşi în inimă, mintea rămâne într-adevăr speriată şi urâtă. Şi tot urâtul se coboară peste noi şi ne cuprinde, schimonosindu-ne omenitatea.
Iartă-mi îndrăzneala de a te sfătui: zvârle filosofia nihilistă precum arunci un şarpe din mână şi pune mintea în inimă. Ţine-o acolo, aşa cum ne învaţă Părinţii şi vei afla cum, încet-încet, clipă de clipă şi zi după zi mintea va părăsi norii de gânduri negre şi va întrezări Aurora iubirii. Mai scrie-ne atunci, ca să ne bucurăm!
Deocamdată cred că te autosabotezi grosolan şi te mai şi lauzi cu asta în public. Te rog frumos, dă-ţi seama, nu se cuvine!...

[glykys]

În prealabil postat de calatorul

Daca Dumnezeu cunoaste viitorul, atunci a stiut dinainte ca Adam si Eva vor intra in pacat. De ce a mai creat pe om? Doar ca sa greseasca si sa-l pedepseasca?
Daca Dumnezeu stie viitorul atunci stie si finalul luptei dintre bine si rau. Ce sens ar mai avea toate in lumea asta?

Acum ma intristez si eu ca Pelerinul...
In Psalmul 81 spune: "Eu am zis: Voi dumnezei sunteti, si toti fii ai Celui Preainalt". Nu a creat Dumnezeu omul ca sa il arunce in iad, ci ca sa il faca dumnezeu, ca El. Numai ca omul e liber, ori sa Il urmeze pe Dumnezeu ori sa se indeparteze de El - ca asta e pacatul de fapt, indepartarea de Dumnezeu. Nu ne pedepseste El, noi singuri ne pedepsim, indepartandu-ne.

E adevarat ca Dumnezeu stia dinainte ca Adam si Eva vor face ce vor face si ca va veni un timp cand a doua Persoana a Treimii se va pogori de pe pamant ca sa salveze lumea. Dar a creat lumea din dragoste, nu ca sa ii pedepseasca pe oameni, ci ca sa le acorde sansa de a deveni si ei dumnezei. Dragostea e generoasa, cand iubesti pe cineva, iti doresti sa fii mereu cu acea persoana, ai face totul pentru ea, te-ai sacrifica, ai imparti tot ce ai cu acea persoana... Se spune si in Evanghelia lui Ioan ca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, incat a dat pe Fiul Sau sa fie rastignit.

Lasa gandurile astea grele din mintea mea, zi Doamne iarta-ma si lumineaza-ma sa Te cunosc!

Sper sa te ajute acest articol - http://ortodoxia.md/articole-preluat...-omul-in-pcat-

[antiecumenism]

Sfantul Siluan Athonitul – Despre smerenie


"Cum să înţelegem dacă sufletul e sănătos sau bolnav? Sufletul bolnav se mândreşte, dar sufletul sănătos iubeşte smerenia, aşa cum l-a învăţat Duhul Sfânt, şi dacă nu o cunoaşte încă, se socoteşte pe sine mai rău decât toţi.

Domnului i s-a făcut mare milă de mine şi mi-a dat să înţeleg că trebuie să plâng toată viaţa. Aceasta este ca*lea Domnului. Şi iată, acum scriu din milă faţă de oamenii care, asemenea mie, sunt mândri şi din această pricină se chinuie. Scriu ca ei să înveţe smerenia şi să-şi găsească odihna în Dumnezeu.

Unii zic că aceasta a fost cândva, de demult, dar că acum toate acestea s-au învechit; dar la Domnul, nimic nu trece niciodată, numai noi ne schimbăm, ne facem răi şi astfel pierdem harul; dar celui ce cere Domnul îi dă toate [Mt 7, 7-8], nu pentru că am merita aceasta, ci pentru că El este milostiv şi ne iubeşte.
Mare lucru bun este a învăţa smerenia lui Hristos; cu ea viaţa e uşoară şi bucuroasă şi toate se fac dragi inimii. Numai celor smeriţi li Se arată pe Sine Domnul prin Duhul Sfânt dar, dacă nu ne smerim, nu vom vedea pe Dumnezeu.

Noi ne-am împietrit cu totul şi nu înţelegem ce e smerenia sau iubirea lui Hristos.Sufletul smerit are o mare odihnă, dar sufletul mândru se chinuie pe sine însuşi. Omul mândru nu cunoaşte iubirea lui Dumnezeu şi e departe de Dumnezeu. Se făleşte pentru că e bogat sau învăţat sau slăvit, dar nu cunoaşte, nenorocitul, sărăcia şi căderea sa, pentru că nu cunoaşte pe Dumnezeu. Dar pe cel ce luptă împotriva mândriei Domnul îl ajută să biruie această patimă.Domnul ne iubeşte mult, dar noi toţi cădem pentru că nu avem smerenie.

Ce trebuie făcut pentru a avea pace în suflet şi în trup?

Pentru aceasta trebuie să iubeşti pe toţi oamenii ca pe tine însuţi şi să fii gata de moarte în fiecare ceas. Când sufletul îşi aduce aminte de moarte, el ajunge la smerenie şi se predă cu totul voii lui Dumnezeu şi doreşte să fie în pace cu toţi şi să iubească pe toţi oamenii.

Când pacea lui Hristos vine în suflet, atunci el este bucuros să şadă ca Iov pe gunoi şi să-i vadă pe ceilalţi în slavă; atunci sufletul este bucuros că e mai rău decât toţi. Taina acestei smerenii a lui Hristos e mare şi cu neputinţă de dezvăluit. Din iubire sufletul doreşte fiecărui om mai mult bine decât pentru sine însuşi şi se bucură când vede că alţii stau mai bine decât el şi se întristează când îi vede că sunt chinuiţi.

Domnul iubeşte pe oameni, dar îngăduie întristări, ca oamenii să-şi cunoască neputinţa şi să se smerească şi, pentru smerenia lor, să primească pe Duhul Sfânt, iar cu Duhul Sfânt toate sunt bune, toate sunt pline de bucurie, toate sunt frumoase.Tu zici: „Viaţa mea e tare amară”. Dar eu îţi voi spune sau mai degrabă Domnul însuşi îţi spune: „Smereşte-te şi vei vedea că nenorocirile tale se vor preface în odihnă aşa încât te vei minuna şi vei spune: „De ce mă chinuiam şi întristam atât altădată?

Dacă vom fi smeriţi, atunci după iubirea Lui, Domnul ne va face cunoscute toate, ne va descoperi toate tainele, dar vai nouă dacă nu ne smerim, ne mândrim şi, căzând în slava deşartă, ne golim şi ne chinuim şi pe noi înşine şi pe ceilalţi.

Dacă vom iubi pe vrăjmaşi, atunci mândria nu va avea loc în suflet, căci în iubirea lui Hristos nu este ridicare deasupra. Mândria mistuie ca un foc tot ce-i bun, dar smerenia lui Hristos e de nedescris şi dulce. Dacă oamenii ar şti aceasta, tot pământul ar învăţa această ştiinţă."

Sfantul Siluan Athonitul

Sunteti multi oameni cu intelepciune pe aici, pacat ca nu am intalnit si persoane in realitate cu care sa discut asemenea lucruri. Mai toti il recomanda pe preotul duhovnic in acest sens, insa e greu sa te apropii de el cu atata usurinta. Exista teama de a nu fi judecat intr-un anume fel, nu e usor sa-ti deschizi sufletul in fata oricarui seaman, fie el si preot.

[maverick_65]

În prealabil postat de calatorul

Sunteti multi oameni cu intelepciune pe aici, pacat ca nu am intalnit si persoane in realitate cu care sa discut asemenea lucruri. Mai toti il recomanda pe preotul duhovnic in acest sens, insa e greu sa te apropii de el cu atata usurinta. Exista teama de a nu fi judecat intr-un anume fel, nu e usor sa-ti deschizi sufletul in fata oricarui seaman, fie el si preot.

Asa este, sunt multi oameni cu intelepciune pe aici dar sunt doar oameni si nu putem sa fim siguri ca raspunsul lor este acelasi cu raspunsul lui Dumnezeu, cat timp El nu vrea sa vorbeasca direct cu noi, nu putem sti sigur. Intrebarile tale alaturi de multe altele se "plimba" si printre gandurile mele, nu stiu daca voi gasi raspunsurile pe aceasta lume, nu cred ca mai exista un Arsenie Boca in tara asta care sa poata sa ne aduca raspunsurile de acolo de sus. Dar poate cand vom trece in nefiinta, vom gasi raspunsuri la toate.

[dobrin7m]

În prealabil postat de calatorul

Daca Dumnezeu cunoaste viitorul, atunci a stiut dinainte ca Adam si Eva vor intra in pacat. De ce a mai creat pe om? Doar ca sa greseasca si sa-l pedepseasca?
Daca Dumnezeu stie viitorul atunci stie si finalul luptei dintre bine si rau. Ce sens ar mai avea toate in lumea asta?

De ce a creat pe om?
Din marea Sa iubire pentru om.

Doar ca sa greseasca si sa-l pedepseasca?
Nu.
Argument sunt multimea de oameni care s-au sfintit de-a lungul timpului. Pentru acestia si pentru toti pacatosii care se pocaiesc si se sfintesc. si pentru toti oamenii din marea Sa iubire si dreptate. toti au sansa sa fie cu Dumnezeu, in comuniune cu Dumnezeu.

finalul luptei dintre bine si rau este binele pentru cei ce se pocaiesc si se indreapta si se sfintesc si este raul pentru cei care nu vor si gandesc ca nu au nici o sansa de mantuire, predandu-se astfel neconditionat in bratele raului.

A crede ca nu ai nici o sansa de mantuire intru-cat pacatuiesti mereu si nu poti sa te indrepti este pacat impotriva Duhului Sfant. Oricate rele si pacate ai avea, ajunge o clipa de pocainta ca Domnul sa te primeasca in bratele Sale. Insa dupa aceea trebuie statornicie. Cel mai mare dusman al crestinului este nestatornicia. Un an este pocait si adevarat credincios si apoi cade atat de rau incat devine nestatornic se schimba si se pierde. Atunci cand vin ganduri de schimbare in rau, de ratacire, de pierzanie, tine-te cu dintii de credinta si fii statornic cu rabdare, ca ispita va pleca.

Acum as dori sa iti explic asa cum stiu eu, un lucru. Tu vezi lucrurile radical, ai pacatuit - iadul te mananca, nu pacatuiesti - vezi raiul. Insa eu iti spun asa: fa in asa fel incat sa pacatuiesti cat mai putin iar faptele tale bune de credinta sa prisoseasca pacatului si vei vedea raiul. asa sa iti ajute Dumnezeu si asta sa fie nadejdea ta.
Nu deznadajdui , ca la judecata vor atarna si faptele bune in balanta asa ca intelept este sa faci ca balanta sa se incline mai mult in favoarea faptelor tale cele bune.

Incepe sa te rogi la Dumnezeu , cheama in sprijin pe Maica Domnului, striga la toti sfintii sa te sprijine , sa te ajute sa te tii departe de pacat. Degrab te vor ajuta. Incepe sa tii paza mintii ca de acolo pleaca radacina pacatului. orice gand cerceteaza-l si verifica-l daca este in concordanta cu poruncile Domnului. Ce nu e bun, azvarle-l ca pe o stricaciune.
Pleaca de la mine gand rau, Doamne ma ajuta. Cand vin ganduri multe, rele, ca un roi, goleste-ti mintea cu vointa si pune acolo numele Domnului. Si stai asa cu rugaciune pana dispar toate gandurile rele.
Spovedeste duhovnicului gandurile ce te incearca si nu uita: toti pacatuim , nimeni nu este fara de pacat. Totul este sa reusim sa pacatuim cat mai putin.

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de calatorul

Daca Dumnezeu cunoaste viitorul, atunci a stiut dinainte ca Adam si Eva vor intra in pacat. De ce a mai creat pe om? Doar ca sa greseasca si sa-l pedepseasca?
Daca Dumnezeu stie viitorul atunci stie si finalul luptei dintre bine si rau. Ce sens ar mai avea toate in lumea asta?

"Calatorule", opreste-te o clipa din mersul tau grabit spre nicaieri si priveste in jur. Poate n-ai observat, dar a venit primavara. Toate se trezesc la viata? Oare tu chiar nu stii sa asculti? Nu stii sa privesti? Nu se poate sa nu observi dincolo de acest "urat" al oamenilor, acel dumnezeiesc "frumos" al celor ce te inconjoara. Priveam intr-o zi, cand inca nu se topise toata zapada, cum o pereche de vrabii faceau baie intr-o groapa din asfalt. Spectacolul era fascinant. Astazi, trebaluind prin gradina, ma imbatam de placere ascultand cintezoii si alte pasari cantand despre care noi oamenii nu stim absolut nimic, dar muzica lor ne infrumuseteaza viata... Daca omul ar iubi, asa cum asteapta Dumnezeu de la fiecare dintre noi, Pamantul asta zbuciumat nu s-ar mai numi Planeta albastra, ci intr-un fel pe care mintea omului n-o poate defini, fiindca Soarele ca termen de comparatie, ar fi un biet opait. Oare Dumnezeu n-ar avea destula energie pentru fiecare pamantean, daca ar fi sa straluceasca precum sfintii in rugaciunile lor? De ce vorbesti de iad ca si cum Dumnezeu este deja un resemnat? Ti se pare ca nu gasesti destula frumusete in jur pentru care sa-I multumesti in fiecare clipa? Ti se pare ca nu se duce in fiecare clipa cu fiecare dintre noi o lupta continua, pentru ca sa ne curatam inimile si sa-I facem Mantuitorului Hristos salas curat in sufletele noastre? In ciuda aparentelor, lupta nu este a noastra, ci a ingerilor lui Dumnezeu, in conflict cu ingerii cazuti... Iar noi "alegem" sa ne atasam de o parte sau de alta in acest conflict. Din pacate nu intelegem ca mandria din noi ne face sa gresim mereu si mereu... Suntem convinsi ca suntem cu Mantuitorul Hristos, dar il tradam intr-una, facand jocul inamicului... Si de aici deznadejdea si... nonsensul... E doar o treapta pe care trebuie neaparat s-o depasim... Si nu oricum, ci in mod pozitiv. Fiindca aceasta stare este ca o sabie cu doua taisuri, ca o raspantie de drumuri... unul duce spre iad, iar celalalt... ar putea duce spre rai, dar nu e foarte sigur ce alegeri vom face la viitoarele raspantii... E adevarat ca trebuie sa tinem mintea in iad, dar iadul de care este vorba nu e altceva decat propriile noastre pacate si limite. Pacate fiindca nu trebuie sa uitam o clipa ca - fara fatarnicie si falsa smerenie, suntem cu adevarat imbacsiti de patimi, iar limite, fiindca fara mila si voia lui Dumnezeu, de nimic bun nu suntem in stare. Cine se crede grozav in harul lui, e pierdut, saracu'!...

În prealabil postat de Dumitru73

crezi că Dumnezeu ar mai fi creat Lumea, stiind că majoritatea ajunge în iad?

Iata cu adevarat o ipoteza extrem de trista... Sa ne amintim de caderea Babilonului, de Sodoma si Gomora... Sa ne amintim si de cei care s-au intors si s-au pocait, dupa ce Dumnezeu l-a trimis pe Iona sa duca vestea ultimatumului, poporului ninivitean... Intr-o lume de pacatosi, Dumnezeu a facut o intelegere cu Omul, iar daca va gasi macar si numai unul singur drept, va da soare, caldura si ploaie la vreme si peste cei pacatosi de dragul dreptului... Dar noi nu intelegem si ajungem exact unde vorbeste calatorul: sa nu vedem albina, sa nu vedem furnica, sa nu vedem florile si intreaga frumusete a naturii si sa ni se para ca pe toate le meritam...
De multe ori ne rugam si nu stim cum si cui ne rugam... Degeaba ne umplem de ganduri profunde, ca pe dinauntru suntem goi si indaradnici... Ieri fiul meu cel mic (14 ani) a avut un conflict la scoala si un individ certat cu toate ale bunului simt l-a lovit si i-a facut o vanataie... Dar n-a venit sa-mi spuna mie, stiind ce reactii pot avea pe moment... A mers si i-a spus mama-sei, iar cand a ajuns acasa era chiar bine dispus... Eu, prins in treburile mele, n-am vazut ce are la ureche... Abia seara m-au luat mai pe ocolite, ca sa ma pregateasca... Dar oricum m-am mahnit fiindca stiu bine ca acel individ multe rele face prin scoala si prin oras... Oricat incercam sa raman calm, simteam in mine revolta si durere si parca abia asteptam sa ma intalnesc a doua zi cu el si sa-l scutur nitel, sa se invete minte... Mai tarziu, cand m-am asezat la rugaciune si am ajuns la "...Si ne iarta noua, precum si noi iertam"... m-am desumflat instantaneu... Nici nu observasem ca incepusem rugaciunea in aceiasi stare de agitatie si de razbunare... Ma intrebam: Oare ce-a simtit Dumnezeu cand isi vedea Fiul batjocorit, scuipat, palmuit, biciuit, iar mai apoi rastignit pe Cruce? Dar ce L-a oprit pe El sa se razbune in acel moment pe toti care-I doreau raul Mantuitorului Hristos? Daca Dumnezeu a ingaduit ca fiul meu sa primeasca o vanataie din partea cuiva, de ce sa nu las eu lucrurile sa se aranjeze de la sine? De ce sa fac eu dreptatea dupa mintea mea, in timp ce poate Dumnezeu vrea altceva pentru fiul meu?...
Drumul spre mantuire este destul de anevoios, dar nu peste puterile noastre. Trebuie totusi sa ne ferim de furia momentului, iar pentru mine, aceasta cred ca este cea mai grea slabiciune... Toate pana la copii sau parinti...