Habemus papam!

În prealabil postat de mirela.t

Da, corect sfatul. Din pacate, sau mai bine din fericire, eu n-am ajuns la masura preacuviosiilor voastre.

Spunand "din fericire", de fapt te dai de gol, Mirela, ca de fapt nici nu vrei sa ajungi la o anumita masura. Una e sa nu poti, si alta e sa nu vrei.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Miha-anca

Spunand "din fericire", de fapt te dai de gol, Mirela, ca de fapt nici nu vrei sa ajungi la o anumita masura. Una e sa nu poti, si alta e sa nu vrei.

Din cate inteleg, dna Mirela nu refuza o "anumita masura" a desavarsirii. Ci refuza adecvarea unui anumit model, acela calugaresc, la viata mireanului.

Pentru catolici, modelele nu sunt neaparat calugarii, ci sfinti din starea corespunzatoare noua. Daca starea spre care ne cheama Dumnezeu este aceea de a fi mirean, atunci modelele noastre sunt acelea ale sfintilor mireni ai Bisericii. Nu poti aplica retete calugaresti, preluate din Pateric, Limonarii si alte perle ale literaturii calugaresti, la viata mireanului. Desigur, nici aplica retete mirenesti la viata calugarului. Ce ar putea face mireanul cu "Patericul egiptean" ? Exact ce ar putea face calugarul cu "Imitatiunea lui Cristos" sau cu "Forja": sa puna cartea respectiva la raftul "limba si literatura straina". Dar, s-a raspandit intre ortodocsi si aceasta aiureala: ca laicul ar trebui sa aiba "manastire in inima". Ce inseamna asta ? O aiureala. O cale sigura spre nefericire, daca nu chiar spre ratacire.

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Din cate inteleg, dna Mirela nu refuza o "anumita masura" a desavarsirii. Ci refuza adecvarea unui anumit model, acela calugaresc, la viata mireanului.

Pentru catolici, modelele nu sunt neaparat calugarii, ci sfinti din starea corespunzatoare noua. Daca starea spre care ne cheama Dumnezeu este aceea de a fi mirean, atunci modelele noastre sunt acelea ale sfintilor mireni ai Bisericii. Nu poti aplica retete calugaresti, preluate din Pateric, Limonarii si alte perle ale literaturii calugaresti, la viata mireanului. Desigur, nici aplica retete mirenesti la viata calugarului. Ce ar putea face mireanul cu "Patericul egiptean" ? Exact ce ar putea face calugarul cu "Imitatiunea lui Cristos" sau cu "Forja": sa puna cartea respectiva la raftul "limba si literatura straina". Dar, s-a raspandit intre ortodocsi si aceasta aiureala: ca laicul ar trebui sa aiba "manastire in inima". Ce inseamna asta ? O aiureala. O cale sigura spre nefericire, daca nu chiar spre ratacire.

De ce va exprimati in legatura cu ceva ce nu intelegeti, domnule Dragomir? Pacat, caci nu numai ca nu ati luat apararea in mod convingator, dar ati si dat glas unei "aiureli", ca sa va citez.

[tabitha]

În prealabil postat de Miha-anca

De ce va exprimati in legatura cu ceva ce nu intelegeti, domnule Dragomir? Pacat, caci nu numai ca nu ati luat apararea in mod convingator, dar ati si dat glas unei "aiureli", ca sa va citez.

Dl. Dragomir a inteles ideea destul de bine, multumesc pentru postare.

[dobrin7m]

În prealabil postat de mirela.t

Dl. Dragomir a inteles ideea destul de bine, multumesc pentru postare.

Dl. Dragomir a spus asa: "Dar, s-a raspandit intre ortodocsi si aceasta aiureala: ca laicul ar trebui sa aiba "manastire in inima". Ce inseamna asta ? O aiureala. O cale sigura spre nefericire, daca nu chiar spre ratacire."

Tu ca si crestin ortodox trebuie sa cunosti ca noi toti, indiferent ca suntem mireni sau calugari suntem chemati la desavarsire si indumnezeire. Acesta este scopul nostru sa devenim dumnezei dupa har. daca un catolic nu poate intelege aceasta noi ortodocsii avem invatatura ca sa putem intelege aceasta.
ce inseamna indumnezeirea? inseamna schimbarea inimii , curatirea sufletului , asta inseamna. inseamna ca inima noastra plina de pacate trebuie sa se schimbe, sa se curete , sa se goleasca de toate cele rele sa faca loc lui Hristos. Aceasta inseamna manastirea din inima, adica curatie si comuniune cu Hristos.
Stiu ca umanismul acesta arata bine insa mare pacat sa ne lasam inselati de frumusetea exterioara. un catolic niciodata nu va putea sa inteleaga cu adevarat ce inseamna manastirea din inima pentru ca ei nu au invatatura aceasta insuflata de Duhul Sfant asa cum o avem noi ortodocsii predanisita de catre sfintii nostri, fie ei calugari sau mireni.
Nu se poate ca tu o ortodoxa, sa arunci la gunoi predania sfintilor nostri despre indumnezeire doar de dragul unor interese meschine si mizere de pe un forum. Pentru ca domnul catolic te-a laudat ca i-ai cantat in struna ai ajuns sa arunci la gunoi invatatura noastra ortodoxa despre indumnezeire.
eu zic sa lasi mandria deoparte, aceea care a fost atat de ranita de alti mandrii de pe aici, cum sunt si eu, si sa incerci sa nu te mai lepezi de invatatura Bisericii noastre doar de dragul de a intepa frati intru credinta din prea multa iubire umanitara cu cei de alte credinte. Socotesc ca iti dai seama ca orice putem accepta insa nu lepadarea invataturii ortodoxe fie ea si pentru scopuri umanitare.

Sa ajunga un catolic sa spuna despre indumnezeire ca este ratacire! iar noi ortodocsii sa aprobam? sa ajunga un catolic sa spuna ca un mirean nu poate sa se indumnezeiasca si noi sa acceptam? nesocotind tocmai invataturile duhovnicilor nostri?
Da, duhovnicul meu, cand am spus ca sunt mirean si nu traiesc in manastire mi-a spus: faceti manastire in sufletul dvs. Si am ajuns sa inteleg ce am de facut. Ca a reusi aceasta e mai greu, insa Slava lui Dumnezeu , ca prin umilinta si certare din partea voastra reusesc si eu sa imi vad greselile.

"Putem săvârşi multe lucruri bune şi frumoase, să studiem, să avem o profesiune, o familie, să agonisim o avere, să facem fapte de filantropie. Atunci când înţelegem şi întrebuinţăm lumea în chip euharistic, ca pe un dar al lui Dumnezeu, atunci totul se uneşte cu El şi devine o cale de unire cu Dumnezeu. În aceeaşi măsură, dacă nu ne unim cu Dumnezeu, atunci am dat greş. Totul este în zadar.
Oamenii dau de obicei greş deoarece sânt purtaţi pe căi greşite de aceste ţeluri secundare ale vieţii. Ei nu socotesc îndumnezeirea ca fiind scopul cel dintâi şi de căpătâi. Nu sânt absorbiţi de cele veşnice. Se dăruiesc din toată inima scopurilor de mai mică însemnătate şi uită că: „un [singur] lucru trebuieşte”
Arhimandritul Gheorghe Kapsanis, igumenul Sfintei Mănăstiri a Sfântului Grigorie – Muntele Athos

[tabitha]

Dobrin draga, iar incepi sa aberezi. Am spus ceea ce am spus despre dl. Mihnea Dragomir nu pentru ca m-a laudat - ca nici n-a facut-o, ci pentru ca are dreptate in ceea ce spune. A urma cu ardoare in viata de mirean niste reguli manastiresti nu este decat o struto-camila, iar ca asta aduce si nefericire, nu ramane decat de incercat fiecare pe pielea lui, dupa cum ii da mana. Dar ceea ce nu inteleg la tine, daca asta este ceea ce urmaresti prin postare, este de ce insisti sa imi dai mie hrana tare, cand stii ca am dinti de lapte. :))

În prealabil postat de mirela.t

Dobrin draga, iar incepi sa aberezi. Am spus ceea ce am spus despre dl. Mihnea Dragomir nu pentru ca m-a laudat - ca nici n-a facut-o, ci pentru ca are dreptate in ceea ce spune. A urma cu ardoare in viata de mirean niste reguli manastiresti nu este decat o struto-camila, iar ca asta aduce si nefericire, nu ramane decat de incercat fiecare pe pielea lui, dupa cum ii da mana. Dar ceea ce nu inteleg la tine, daca asta este ceea ce urmaresti prin postare, este de ce insisti sa imi dai mie hrana tare, cand stii ca am dinti de lapte. :))

Nu numai ca Mihaela are dreptate in ceea ce afirma, dar ma intreb daca ai si acei dinti de lapte, de vreme ce ti-a disparut "ortodox" din profil. Sper ca este doar o scapare, nu o moda, care a inceput sa apara la tot mai multi useri.

Fiecare cu masura puterilor lui; de acord, Mirela. Dar nu ai voie sa numesti aberatie stradania mai mare a altuia. Nici nu suntem si nici nu putem fi toti egali; cu exceptia mortii, in fata careia toti suntem egali.

[dobrin7m]

În prealabil postat de mirela.t

Dobrin draga, iar incepi sa aberezi. Am spus ceea ce am spus despre dl. Mihnea Dragomir nu pentru ca m-a laudat - ca nici n-a facut-o, ci pentru ca are dreptate in ceea ce spune. A urma cu ardoare in viata de mirean niste reguli manastiresti nu este decat o struto-camila, iar ca asta aduce si nefericire, nu ramane decat de incercat fiecare pe pielea lui, dupa cum ii da mana. Dar ceea ce nu inteleg la tine, daca asta este ceea ce urmaresti prin postare, este de ce insisti sa imi dai mie hrana tare, cand stii ca am dinti de lapte. :))

"Episcopul ortodox Kallistos Ware s-a nascut in 1934, din parinti anglicani practicanti. A studiat la Oxford limbile clasice si teologia, iar in anul 1958 s-a convertit la ortodoxie. Asa cum insusi marturiseste, la frumusetea Ortodoxiei a ajuns nu prin lecturi sau prin studiu, ci prin Liturgia ortodoxa, care a avut un impact deosebit asupra sensibilitatii sale duhovnicesti. In prezent P.S. Kallistos este episcop de Diokleia si profesor la Universitatea Oxford, fiind cunoscut in mediile teologice ca un marturisitor, prin credinta si viata, al invataturilor credintei ortodoxe.

Din activitatea teologica a P.S. Kallistos amintim in primul rind traducerea (colectiva) in engleza a Filocaliei, ajunsa deja la al patrulea volum, precum si monumentala traducere a Triodului, o carte esentiala din cultul ortodox; de asemenea, Episcopul Kallistos Ware este autorul a numeroase studii de spiritualitate ortodoxa, precum si autor al mai multor volume de prezentare generala a Ortodoxiei (The Power of the Name, The Orthodox Church, The Orthodox Way etc.).

Studiul pe care il traducem in continuare, The Monk and The Married Christian: Some Comparisons in Early Monastic Sources, pune in discutie, din perspectiva literaturii ascetice vechi, raportul dintre slujirea calugareasca si cea in familie, respectiv ca monah sau mirean cununat, in vederea mintuirii.

Detasindu-se de unele opinii exagerate care circula in unele medii monastice mai noi, potrivit carora se pot mintui si pot ajunge pe inalte trepte duhovnicesti doar monahii si dintre acestia doar o elita (vezi, de exemplu, Teoclit Dionisiatul, in Dialoguri in Athos, vol.I, Deisis, 1994, pp. 91, 192-194), P.S. Kallistos subliniaza, valorificind in special izvoare duhovnicesti precum Patericul, Limonariul s.a., posibilitatea mintuirii in egala masura atit a pustnicului retras din lume, cit si a mireanului care si-a intemeiat o familie si care traieste in lume. Viziunea episcopului de Diokleia este aceea a unui echilibru, absolut necesar Bisericii, intre vocatia monahala si cea familiala, care nu presupune mai putina jertfelnicie:

“Casatoria si viata monastica se completeaza si se echilibreaza cam in felul in care se completeaza si se echilibreaza in teologie calea catafatica si calea apofatica (...) Ambele sint taine ale iubirii... Amindoua caile sint expresii reale ale preotiei imparatesti, universale, a celui care a primit botezul (...) Ambii (monahul si mireanul in familie) renega pacatul si afirma lumea. Diferenta dintre ei ramine numai in conditiile exterioare ale luptei lor ascetice”. (K. Ware, Imparatia launtrica, Christiana, 1996).

Porunca desavirsirii in iubire este aceeasi pentru toti, insa modurile plinirii ei pot fi diferite, potrivit vocatiei si lucrarii fiecaruia.

"Eu nu am ajuns la aceasta virtute"

In cele mai multe dintre acestea, mireanul ramine anonim. Sa incepem totusi cu o intimplare - cu siguranta una din cele mai remarcabile - in care mireanului i se spune numele, iar calugarului nu. Se spune ca un calugar traia de patruzeci de ani in pustiul Iordanului. In tot acest timp el nu a intilnit alt om, ci a trait gol, alaturi de fiarele salbatice, ca pastor. Intr-o zi, intreaba pe Dumnezeu: “Arata-mi pe unul asemenea mie” si mare ii este mirarea, caci i se raspunde: “Pe imparatul Teodosie”. Auzind acestea, batrinul isi spune trist: “Mi-am petrecut toti acesti ani in pustiu, ars de fierbinteala zilei, gol in frigul noptii, fara sa vad chip omenesc. De patruzeci de ani nu am mincat piine, ci am flaminzit si am insetat, petrecindu-mi noptile sub cerul liber. Iar dupa atitea lipsuri si nevointe sunt pus deopotriva cu cineva care traieste in lume, are femeie si petrece in lux”.

Asa ca isi imbraca rasa si pleaca in Constantinopol. Teodosie il primi cu bunatate si cu respect pentru ca “era un mare prieten al calugarilor”. Batrinul il intreba pe imparat cu vietuieste. La inceput Teodosie este sovaielnic, marturisind ca este un om lumesc si un pacatos, fara sa se poata compara in vreun fel cu marii nevoitori Antonie, Macarie sau Pahomie. In cele din urma, Teodosie ii marturiseste: “Am imparatit treizeci si noua de ani si de treizeci de ani port o camasa de par sub purpura imperiala”. “Asta nu inseamna nimic”, spuse batrinul. “De treizeci si doi de ani”, continua imparatul, “nu m-am culcat alaturi de sotia mea, ci am trait in curatie”. “Asta nu-i nimic”, spuse iarasi batrinul. Apoi imparatul ii spuse cum posteste si nu se spala degraba. “Asta nu inseamna nimic”, zise din nou batrinul.

Dupa ce i-a dezvaluit tainele nevointelor sale, Teodosie ii arata cum face milostenie, cum ii ajuta pe cei nedreptatiti si ocroteste vaduvele si orfanii, cum cerceteaza in fiecare noapte strazile si inchisorile si da bani celor aflati in nevoi; cum spala ranile bolnavilor si madularele uscate ale slabanogilor cu miinile lui. “Toate acestea sunt bune si demne de admiratie”, spuse batrinul, “dar ele nu inseamna nimic in comparatie cu nevointele noastre”.

In sfirsit, imparatul ii arata cum in timpul curselor de pe hipodrom sta in loja sa imperiala, incoronat si invesmintat in purpura, copiind manuscrise fara sa dea atentie la cele ce se intimpla in jurul sau. Cind multimile il aclama si ii cinta laude, el nu ingaduie inimii sa se umple de mindrie, ci continua sa scrie fara sa-si ridice macar ochii. Batrinul este impresionat. “Fii binecuvintat, fiul meu!”, striga el. “Eu nu am ajuns la aceasta virtute. Dar roaga-te lui Dumnezeu pentru mine”. Teodosie cere si el binecuvintarea calugarului si pleaca.

Aratind marea cinstire a memoriei lui Teodosie in cercurile monahale, aceasta fascinanta relatare este neobisnuita in sens pozitiv, prin aprecierea sfinteniei monahale. In pofida implicarii lui in problemele lumesti si a splendorii ulterioare, un imparat crestin poate depasi viata pustniceasca in strasnica singuratate si saracie. Se arata ca asceza fizica poate fi practicata in taina de un mirean si cum unul ca acesta casatorit fiind, poate sa duca o viata de abstinenta sexuala; dar este important ca nici unul dintre aceste motive nu apare evidentiat in mod special. Povestirea arata, de asemenea si felul in care un mirean poate sluji lui Dumnezeu prin milostenie; dar nici acesta nu este motivul pentru care Teodosie este atit de generos laudat. El este preamarit nu pentru lepadarea de sine ori pentru slujirea celor saraci si slabi, ci pentru nepatimirea si smerenia lui. In mijlocul capcanelor slavei desarte, el a reusit sa-si pastreze launtric simplitatea inimii. Aceasta este cea mai importanta. Nu exista nici o sugestie in povestire ca Teodosie ar fi dobindit o sfintenie mai mare daca ar fi intrat in viata monahala.

Nu se spune nicaieri ca imparatul se roaga in vreme ce copiaza manuscrise in loja imperiala. Insa nu suntem departe de idealul mireanului care pastreaza amintirea neincetata a lui Dumnezeu, in timp ce este inconjurat de probleme lumesti. Pe hipodrom, Teodosie se aseamana “sfintilor lui Dumnezeu” la teatru, despre care omiliile macariene spuneau: “Se intimpla uneori ca Sfintii lui Dumnezeu sa stea la teatru si sa priveasca la viclenia lumii; dar omul dinlauntrul lor vorbeste cu Dumnezeu, chiar daca omul de dinafara pare celorlalti ca priveste la cele ce se petrec in lume”."

http://ortodoxie.3x.ro/diverse/Carti...lug-mirean.htm

Poate am mai deslusit cumva ce inseamna manastirea din inima pentru mireni.

[Decebal]

În prealabil postat de mirela.t

Dobrin draga, iar incepi sa aberezi. Am spus ceea ce am spus despre dl. Mihnea Dragomir nu pentru ca m-a laudat, ci pentru ca are dreptate in ceea ce spune. A urma cu ardoare in viata de mirean niste reguli manastiresti nu este decat o struto-camila, iar ca asta aduce si nefericire, nu ramane decat de incercat fiecare pe pielea lui, dupa cum ii da mana.

Tocmai aici este problema că nu are dreptate, iar doamna Mihaela nu se referea la practicarea unor reguli de mănăstire, ci la curăţia şi comuniunea cu Hristos. Astea sunt nişte obligaţii, deşi se pot spune mai multe cuvinte, nu ne putem neapărat reduce doar la exprimarea doamnei Mihaela, pentru orice creştin, nu doar pentru cei din mănăstiri. Deci este vorba despre două lucruri diferite.

Îţi recomand să ai grijă cu ortodoxia aia americană, că acolo tradiţia este destul de recentă în comparaţie cu zonele tradiţionale ale creştinismului răsăritean şi prin urmare nu există o înrădăcinare foarte corectă în Duhul Tradiţiei, mai ales şi ţinând cont de secularismul şi falsul sacramentalism al societăţii americane, care influenţează oamenii vrând sau nevrând. În general trebuie avut grijă cu ortodoxia din occident, pentru că este destul de vulnerabilă şi nici nu au oamenii pe care Răsăritul încă îi mai are pentru a fi ghidaţi corect în discernământul duhovnicesc şi lupta împotriva duhurilor malefice. Chiar îmi aduc aminte că văzusem într-o carte de ortodoxie franceză cum erau trecuţi printre sfinţi oameni ca Mahatma Gandi sau alţii de genul, de aceea spun că trebuie avut grijă pentru că în Ortodoxia din occident primejdia alunecării este mult mai mare decât în Ortodoxia tradiţională, Răsăriteană.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de dobrin7m

... noi toti, indiferent ca suntem mireni sau calugari suntem chemati la desavarsire si indumnezeire. Acesta este scopul nostru sa devenim dumnezei dupa har.

.... ce inseamna indumnezeirea? inseamna schimbarea inimii , curatirea sufletului , asta inseamna. inseamna ca inima noastra plina de pacate trebuie sa se schimbe, sa se curete , sa se goleasca de toate cele rele sa faca loc lui Hristos. Aceasta inseamna manastirea din inima, adica curatie si comuniune cu Hristos.

.... Nu se poate ca tu o ortodoxa, sa arunci la gunoi predania sfintilor nostri despre indumnezeire ...

... Socotesc ca iti dai seama ca orice putem accepta insa nu lepadarea invataturii ortodoxe fie ea si pentru scopuri umanitare.

"Putem săvârşi multe lucruri bune şi frumoase, să studiem, să avem o profesiune, o familie, să agonisim o avere, să facem fapte de filantropie. Atunci când înţelegem şi întrebuinţăm lumea în chip euharistic, ca pe un dar al lui Dumnezeu, atunci totul se uneşte cu El şi devine o cale de unire cu Dumnezeu. În aceeaşi măsură, dacă nu ne unim cu Dumnezeu, atunci am dat greş. Totul este în zadar.
Oamenii dau de obicei greş deoarece sânt purtaţi pe căi greşite de aceste ţeluri secundare ale vieţii. Ei nu socotesc îndumnezeirea ca fiind scopul cel dintâi şi de căpătâi. Nu sânt absorbiţi de cele veşnice. Se dăruiesc din toată inima scopurilor de mai mică însemnătate şi uită că: „un [singur] lucru trebuieşte”
Arhimandritul Gheorghe Kapsanis, igumenul Sfintei Mănăstiri a Sfântului Grigorie – Muntele Athos

Uite că ne putem şi înţelege, Mihaela!
Uite ce lucruri frumoase ai scris. Frumoase, bune, adevărate.
Doamne ajută, pe mai departe!